Generatia pasoptista

Generatia pasoptista

"Superba si voluntara generatie de real sacrificiu, dedicata unei cauze, cea a zidirii Romaniei, generatia pasoptista ne apare, la peste un secol si jumatate, dezbarata de sechelele ironiilor caragialesti si ale ironiei necrutatoare a lui Maiorescu, fiu de pasoptist, marele filtru al culturii nationale, neintelegator insa si nedrept judecator pentru faptele celor care au avut indrazneala de a se ridica in zbor catre viitor. Ironiile sale sunt mai adecvate epigonilor, celor care au tras foloasele luptei si jertfelor luptatorilor de la 1848.

Pasoptistii s-au insumat intr-o generatie minunata, care m-a fascinat inca de la inceputurile mele istoriografice. Primul meu studiu le-a fost dedicat - tinerilor romani de pe baricadele pariziene din februarie 1848 - acum 56 de ani si am considerat ca se cuvenea astazi, in acest Discurs de receptie, rostit la capatul unei vieti, sa ma reintorc spre ei, pentru a aduce un postum si meritat omagiu celor care au avut indrazneala de a rupe cu o lume si de a zidi cu forte proprii, daruire si multa dragoste de tara, o Romanie. 

Astfel isi incheia profesorul Dan Berindei discursul de receptie in Academia Romana, rostit in ziua de 26 aprilie 2001. In sala devenita neincapatoare, domnia sa a facut aceasta profesiune de credinta, dupa ce infatisase, cu caldura si putere evocatoare, opera unei generatii ce pusese temelia Romaniei moderne: generatia de la 1848.

Se cuvine deci, sa amintim cateva cuvinte despre acesti "precursori ai Romaniei moderne" care au dorit sa construiasca o tara care sa insumeze natiunea in care credeau si, totodata, modernitatea.

Generatia pasoptista a fost aceea care, infruntand piedici ce pareau de netrecut a reusit sa-si alature poporul, transformand un ideal intr-o realitate, devenind fauritorii Romaniei.

Au mai fost si oameni de cultura, ctitori ai istoriografiei moderne, constructori si slujitori ai unui nou invatamant.si cei mai talentati dintre ei au fost cei care au realizat, intr-o etapa hotaratoare a existentei nationale a romanilor, opere literare devenite clasice. O generatie deosebit de complexa ca tipuri de temperamente si personalitate ca educatie. Scriitorii pasoptisti au vocatia inceputurilor si, poate de aceea, disponibilitatea de a aborda mai multe domenii, genuri, specii, mai multe tipuri de scriitura. Polimorfismul preocuparilor individuale se explica in contextul epocii.

..Desprinsi de acest pamant, pe care nu au fost decat niste trecatori efemeri, romanticii nu sunt totusi acele fapturi evanescente, ireale si prea angelice, pe care le-a inchipuit o legenda desarta. Cu cat te familiarizezi mai mult cu ei, cu atat iti dai mai bine seama ca toti au fost niste fiinte foarte bine conturate si foarte usor de conturat, care au nazuit bineinteles sa-si regaseasca obarsiile spirituale, dar au vrut si sa traiasca din plin, aici jos, potrivit acestor obarsii.'

(Albert Beguin, Sufletul romantic si visul)

Mihail Kogalniceanu

In data de 6 septembrie se naste la Iasi un fost om politic de prima marime din Romania, Mihail Kogalniceanu.

'N-as schimba saraca Moldova nici pentru intaiul tron din lume', afirma la Luneville, in Franta, Mihail Kogalniceanu, cel care se considera, pe buna dreptate, "un adevarat fiu al secolului al XIX-lea".

In procesul transformarilor social-economice survenite in structura tarilor romane la mijlocul secolului al XIX-lea in perioada revolutiei de la 1848, precum si a formarii, organizarii si dezvoltarii statului national roman s-au afirmat, pe plan social-politic si cultural, o serie de personalitati remarcabile. Printre acestea, la loc de frunte s-a situat Mihail Kogalniceanu. Personalitate multilaterala a culturii romanesti, Mihail Kogalniceanu si-a asociat numele la mai toate actele fundamentale care au marcat faurirea Romaniei moderne.

S-a nascut la Iasi in 6 septembrie 1817, dintr-o familie cu ascendenta razeseasca, care s-a ridicat treptat in randul boierimii mijlocii. Studiile le-a inceput in casa parinteasca, cu un profesor de origine franceza, un emigrant, apoi cu calugarul maramuresean Gherman Vida, avandu-l coleg pe Vasile Alecsandri. Isi continua apoi instructia, mereu impreuna cu Vasile Alecsandri, in pensionul lui Victor Cuenim si in Institutul de la Miroslava, pana in 1834. In acelasi an a fost trimis la studii in Franta, la colegiul din Luneville, si de aici, dupa un an de studii, la Berlin, unde urmeaza cursurile universitare de istorie si drept. Rezultatul muncii sale din anii de studentie in Germania il constituie mai multe lucrari pe care le publica in aceasta epoca, intre care se remarca: "Limba si literatura romana sau valaha" (1837), "Schita asupra istoriei, obiceiurilor si limbii tiganilor cunoscuti in Franta sub numele de boemieni" (1837) si "Istoria Valahiei, a Moldovei si a valahilor de peste Dunare" (Vol.I., perioada 1241-1792, publicata in 1837), care reprezinta nu numai o ilustrare stralucita a potentelor tanarului istoric, ci si o puternica afirmare contemporana a dorintei de unitate nationala, devenita, la mijlocul secolului trecut, o necesitate de natura obiectiva. Primele sale lucrari aveau sa-i consacre in lumea stiintifica a Europei contemporane, si sa-i situeze printre spiritele cele mai nobile, cele mai viguroase si mai inaintate ale poporului roman.

In 1838 se intoarce in Moldova cu o solida pregatire intelectuala, hotarat sa-si puna toata puterea de munca in slujba patriei, inca de la intoarcerea la Iasi, redacteaza, o vreme, cu Gheorghe Asachi, "Alauta romaneasca".

Intemeiaza, in 1840, revista "Dacia literara", al carei titlu insusi era un simbol si un program, atragand colaboratori de pe intreg teritoriul romanesc. Cu mult efort si mari cheltuieli, Mihail Kogalniceanu isi asuma sarcina de a da la lumina izvoarele istoriei neamului romanesc (cronici, hrisoave, zapise), publicand cea dintai revista istorica la noi - "Arhiva romaneasca" (1841) - si pregatind, inca din anul 1840, colectia de cronici ale Moldovei. Aceste preocupari meritorii il impun ca pe un competent istoric si, in anul 1843, este chemat sa ocupe catedra de istoria romanilor la Academia Mihaleana.

A publicat "Letopisetele Moldovei (3 vol., 1845-1862) si "Cronicile Romaniei" (3 vol., 1872-1874), care au servit ca material documentar atat unor studii istorice facute de el sau de altii, cat si ca izvor de inspiratie multor scriitori si poeti. Mihail Kogalniceanu a editat revista de orientare patriotica si democratica "Propasirea, foaie stiintifica si literara" (1844), unde a colaborat si Nicolae Balcescu, precum si ziarul "Steaua Dunarii" (1855-1860), care a avut un rol important in lupta pentru Unirea Principatelor, in preajma marilor framantari care au precedat anul revolutionar 1848, Mihail Kogalniceanu nu s-a limitat numai la activitatea pe taramul istoriei. Istoricul de larg orizont, cu o serioasa cultura, l-a dublat pe omul politic. Pentru activitatea sa indreptata impotriva regimului autoritar al lui Mihail Sturdza, a fost surghiunit, in 1844, la manastirea Rasca.

Perioada care incepe cu anul revolutionar 1848 reprezinta pentru Mihail Kogalniceanu o etapa noua in care, prin activitatea sa politica, ce este precumpanitoare, se straduieste sa aplice practic principiile democratice ce le afirmase cu atata vigoare si stralucire in perioada anterioara. Celebrele sale "Dorinte ale partidei nationale in Moldova", din 1848, reprezinta unul din cele mai complete programe ale revolutiei romanesti.

Adevarata masura a capacitatii sale, a patriotismului si a pasiunii sale de luptator, Mihail Kogalniceanu a implinit-o in imprejurarile glorioase in care s-a infaptuit statul nostru national. S-a aflat in fruntea miscarii unioniste, fiind organizatorul acesteia, principalul ei conducator si purtatorul ei de cuvant. A ocupat un rol important in Comitetul Central al Unirii, a condus propaganda pentru Unire in paginile Stelei Dunarii, a indrumat indeaproape activitatea Adunarii ad-hoc a Moldovei si, in cadrul acesteia, a expus motiunea in favoarea adoptarii programului unionist; a orientat Adunarea in ampla dezbatere in jurul problemelor de organizare interna.

Dupa infaptuirea Unirii, ca ministru si sfetnic apropiat al lui Cuza, Mihail Kogalniceanu a initiat sau a sustinut actele noii domnii care aveau drept scop intarirea actului din 1859 prin reforme cu caracter democratic si afirmarea tot mai deplina a independentei. Era, aceasta, in fond, opera practica, de concretizare a programului patriotic pentru infaptuirea caruia luptase in intreaga lui activitate anterioara. I-a revenit un merit deosebit in realizarea celor doua reforme insemnate: secularizarea averilor manastiresti si reforma agrara prin care in buna parte relatiile feudale au fost inlaturate si taranimea improprietarita, imprejurarile care au precedat razboiul din 1877, marcate de redeschiderea crizei orientale, l-au readus pe Kogalniceanu pe primul plan al vietii publice. Ca ministru de externe, a afirmat, cu demnitate si prestigiu, interesele Romaniei, dorinta acesteia de a-si legitima drepturile la o viata libera si independenta.

Mihail Kogalniceanu a avut o insemnata contributie la orientarea vietii culturale si stiintifice romanesti, in literatura a abordat diverse genuri: corespondenta, insemnarile de calatorie, schita de moravuri, nuvela, pamfletul, romanul (fragmentar), teatrul. A tiparit operele a o serie intreaga de scriitori ai epocii, intre care Grigore Alexandrescu, Nicolae Balcescu, Alecu Donici, Constantin Stamati, Vasile Alecsandri, Costache Caragiale s.a., impreuna cu Vasile Alecsandri si Costache Negruzzi, a fost numit, in 1840, la conducerea Teatrului National din Iasi, unde rolul lui de organizator ramane de prim ordin in ceea ce priveste fixarea repertoriului ce trebuia jucat in limba romana, constituirea trupelor de actori, costumele, decorurile etc. Mihail Kogalniceanu a acordat o deosebita importanta invatamantului.

A avut o contributie importanta la infiintarea Universitatii din Iasi (1860), a Scolii de pictura, a Conservatorului de muzica, a Scolii de comert, a Facultatii de medicina din Iasi s.a. Mihail Kogalniceanu, personalitate puternica, om de litere si animator al vietii culturale nationale, a carui opera este patrunsa de o puternica dragoste fata de popor, fata de ideile dreptatii sociale si ale libertatii nationale, s-a stins din viata la Paris, la 20 iunie 1891.

Vasile Alecsandri

-viata si activitatea literara-

Vasile Alecsandri s-a nascut la 21 iulie 1821 la Bacau.  Copilaria viitorul scriitor si-a petrecut-o in casa parinteasca. Intre 1828-1834 Alecsandri isi face studiile la pensionul lui Chenim. La sfarsitul lui iulie inceputul lui august 1834 Vasile Alecsandri 'in varsta de zece ani trecuti' merge la scolile din Paris a 'Craiei Frantei'. La 27 octombrie 1835 trece cu succes bacalaureatul. Indata dupa bacalaureat incepe sa se pregateasca, intru indeplinirea dorintei tatalui sau, pentru studiul medicinii. Din noiembrie 1836 pana in aprilie 1837 Alecsandri urmeaza cursurile de drept roman la facultatea de drept. In 1839, probabil, pe la inceputul verii, intreprinde o calatorie prin Italia. Calatoria a durat cateva luni, insa in acel scurt timp Vasile Alecsandri viziteaza Livorno, Siena, Roma, Bolonia, Florenta, Venetia. Italia cu natura fermecatoare si cu imensele-i traditii si bogatii culturale au produs asupra tanarului scriitor o impresie profunda si de nesters. Prima sa scriere publicata- Buchetiera de la Florenta(1840, Dacia literara)- a fost scrisa la indemnul lui Mihail Kogalniceanu si isi datoreaza aparitia intamplarilor din timpul acestei calatorii. Alaturi de 'Buchetiera de la Florenta' in 1841 Vasile Alecsandri publica in revista 'Spicuitorul moldo-roman' a lui G.Asachi poeziile 'Catre d. De Lamartin(Oda unui tanar moldovean)', 'Cazacul' si 'Fiica cea tanara'. La 11 noiembrie 1840 vede lumina tiparului prima sa opera dramatica-'Farmazonul din Harlau'.

Incepand cu anul 1843, in diferite 'Calendare', iar apoi in paginile 'Propasirii' (1844), coredactor al careia era, precum si in alte publicatii, una dupa alta apar numeroase scrieri in versuri si proza cum sunt cunoscutele sale poezii 'Baba Cloanta', 'Hora', 'Sora si Hotul', 'Andrii Popa', 'Strigoiul' s.a. scrise sub influenta nemijlocita a creatiei populare. Pe scena teatrului apar comediile satirice si farsele 'Iorgu de la Sadagura'(1844), 'Iasii in carnaval'(1845).

A participat activ la actiunile revolutionare din anul 1848. Atunci apare si renumita sa poezie 'Desteptarea Romaniei'. In ianuarie 1885 Vasile Alecsandri este ministru plenepotential la Paris, post pe care l-a ocupat pana la sfarsitul vietii. Incepand cu anul 1888 pe scriitor tot mai des il incearca simptomele unei boli grave, care va deveni fatala pentru el. La 4 iunie 1890 in cautarea linistii mult ravnite si pentru ingrijirea sanatatii ruinate, poetul se intoarce la Mircesti.

In seara zilei de 22 august 1890 Vasile Alecsandri se stinge din viata, mistuit de nemiloasa-i boala: cancer la ficat si plamani.

Alecsandri pleaca lasand, in urma-i o uriasa truda, desfasurata timp de jumatate de secol, cu o rara darnicie si abnegatie.

'Si-acel rege-al poeziei, vesnic tanar si ferice,

Ce din frunze iti doineste, ce cu fluierul iti zice

Ce cu basmul povesteste-veselul Alecsandri,

Ce-nsirind margaritare pe a stelei blonda raza,

Acum secolii strabate, o minune luminoasa,

Acum rade printre lacrimi cand o canta pe Dridri. '

(M.Eminescu)

Personalitate marcanta a epocii de la 1848, prin 'totalitatea actiunii sale literare'(Titu Maiorescu), Vasile Alecsandri a contribuit la fondarea si dezvoltarea a numeroase specii literare si a publicat prima mare culegere de poezie populara romaneasca.

Ion Heliade Radulescu

I s-a zis parintele literaturii romane si i s-a ridicat o statuie la Bucuresti. Este, a doua mare personalitate a literaturii romane dupa D. Cantemir' (G. Calinescu). Vede lumina zilei la Targoviste, ca fiu al lui Ilie Radulescu. Urmeaza Scoala greceasca de la Schitu Magureanu. Trece la Colegiul Sf. Sava, ajutandu-l pe Gh. Lazar si devenind, la retragerea acestuia, succesor de nadejde. Va preda aici romana si matematica. Publica la Sibiu Gramatica Romaneasca (1828). Infiinteaza primul ziar Curierul romanesc (1829), urmat de suplimentul literar Curierul de ambe sexe (1837). In 1836, isi aduna productia literara in volumul Culegeri din scrierile lui I. Eliad de proze si de poezie. Participa la pregatirea Revolutiei de la 1848, redacteaza proclamatia ce s-a citit la Izlaz, e membru al guvernului provizoriu si e silit a se expatria, traind 10 ani departe de tara la Paris, Constantinopol si Insula Chios. Abia in 1859 se inapoiaza din exil.

Cel care pregatise revolutia n-a impartasit ideile radicale, violente ale confratilor politici. In opozitie cu aripa radicala a revolutionarilor, I.H.R. era adept al actiunilor moderate, pentru a feri tara de interventia straina. S-a pronuntat impotriva improprietaririi clacasilor, pentru desprinderea totala de sub influenta Rusiei si pentru o intelegere cu Turcia. Multi din fostii prieteni i-au devenit adversari. Isi ia aere de profet, improscandu-si adversarii cu furie nestapanita.

Scriitor, filolog si indrumator cultural, Heliade domina o jumatate de secol de poezie romaneasca. Isi face planuri mari, dar nu le duce la indeplinire. Incearca toate speciile genului liric, insa productiile literare sunt inegale: unele excelente, altele slabe, lipsite de culoare. S-a dovedit inzestrat pentru poezia satirica si fabula. si in proza, unde are talent, se distinge spiritul sau satiric. Cea mai importanta opera este Echilibru intre antiteze, prima schita romaneasca a unui sistem filosofic.

Capodopera literara a lui Heliade Radulescu ramane Zburatorul:

'Vezi, mama, ce ma doare! si pieptul mi se bate, Multimi de vinetele pe san mi se ivesc; Un foc s-aprinde-n mine, racori ma iau din spate, Imi ard buzele, mama, obraji-mi se palesc!'

Porneste de la mitul folcloric, de care vorbeste si Dimitrie Cantemir in Descriptio Moldaviae. Acelasi mit il inspira si pe Eminescu in Calin (File de poveste) si in Luceafarul.

Poetul nostru national il admira astfel in Epigonii:

'Eliad zidea din visuri si din basme seculare Delta biblicelor sfinte, profetiilor amare, - Adevar scaldat in mite, sfinx patruns de-nteles. Munte cu capul de piatra de furtune detunata, Sta si azi in fata lumii o enigma nesplicata, Si vegheaz-o stanca arsa dintre nouri de eres.'

Nicolae Balcescu

(n. 29 iun - d. 29 nov

A fost un istoric, scriitor si revolutionar roman. Nascut in Bucuresti, intr-o familie de mici boieri, era fiului pitarului Barbu sin Petre si al'serdaresei' Zinca Petreasca-Balcescu. Va lua numele de familie al mamei sale, originara din Balcesti, Valcea, in locul celui al tatalui, Petrescu. Tatal lui Nicolae Balcescu a murit in anul . Nicolae Balcescu avea doi frati: Costache si Barbu, precum si doua surori: Sevasta si Marghioala. Intr-un alt document se mai pomeneste si de o alta sora: Eleni. Studiaza la Colegiul Sfantul Sava, incepand cu 1832, fiind pasionat de istorie, avandu-l coleg pe Ion Ghica, iar ca profesori, intre altii, pe Ion Heliade Radulescu. Calatoreste prin toate teritoriile locuite de romani: Tara Romaneasca, Moldova, Transilvania, Bucovina, precum si prin Franta si Italia si studiaza istoria, fiind editor, alaturi de August Treboniu Laurian, la o revista istorica numita Magazin istoric pentru Dacia, care a aparut incepand cu .

In Franta se va implica in revolutia din februarie , dar inspirat de aceasta revolutie se intoarce la Bucuresti pentru a participa la revolutia din 11 iunie, fiind timp de doua zile ministru de externe si secretar de stat al guvernului provizoriu instaurat de revolutionari. Va fi de partea liberalilor, dorind improprietarirea taranilor si vot universal. Ca istoric, marea sa opera a fost 'Romanii supt Mihai-Voievod Viteazul', pe care a scris-o in exil, incepand cu , ramasa manuscris si publicata de Alexandru Odobescu. Se exileaza la Paris, unde incearca sa coaguleze fortele revolutionare europene aflate in exil, pentru intemeierea unei confederatii europene. Cu un pasaport eliberat la Paris, la 27 septembrie , 'au nom de Sa Majest l'Empreur des Ottomans', in primavara lui , pleaca la Constantinopol, de aici, la Galati si incearca sa patrunda in Tara Romaneasca, insa autoritatile nu-i permit, desi era bolnav si voia sa o vada pe mama sa, care era in varsta si bolnava. Medicii ii sfatuiesc sa se stabileasca in Italia, unde clima e mult mai blanda. Trece prin Malta Napoli si se stabileste la Palermo, in Sicilia, la hotelul 'Alla Trinacria'. Moare la Palermo de tuberculoza la varsta de 33 de ani. In anul , Cantemir Riscutia a facut parte dintr-o delegatie romana plecata la Palermo pentru a descoperi locul in care se spunea ca ar fi inmormantat Balcescu. Totul pornise de la marturia unui marinar, care credea ca trupul romanului mort in exil se afla in galeria de mumii a calugarilor capuccini. Riscutia a analizat 2.000 de schelete, dar nici unul nu se potrivea trasaturilor lui Nicolae Balcescu. Intr-un final, au aflat ca romanul fusese inmormantat intr-un osuar de onoare al capuccinilor, loc sigilat in urma unei epidemii de holera. Trupul lui Nicolae Balcescu nu a mai fost scos la lumina.

Andrei Muresanu

(n. 16 nov. - d. 12 oct. )

A fost un poet si revolutionar roman din Transilvania. S-a nascut in Bistrita, intr-o familie de tarani. A studiat filozofia si teologia la Blaj, a fost profesor la Brasov incepand cu . A inceput sa publice poezie in revista 'Foaia pentru minte, inima si literatura'.

Poezia sa e din ce in ce ma combativa, mai legata de framantarile sociale ale poporului. La 1848 e printre fruntasii revolutiei. Cu acest prilej scrie Rasunetul, care devine marsul revolutionarilor romani din Transilvania. In 1849, dupa infrangerea revolutiei, poetul trece in Muntenia, impreuna cu Baritiu, unde e luat prizonier de armata tarista si dus pana in nordul Moldovei. La intoarcere se stabileste ca functionar la Sibiu: 'concepist guvernial' si translator de limba romana la Buletinul oficial al guvernului. Aici colaboreaza la ziarul local Telegraful roman, cu poezii si cu un ciclu de articole, nesemnate (Romanul si poezia lui, Romanul in privinta muzicei, Romanul in privinta picturei, Maiestria tiparului), care urmareau initierea publicului cititor in diferite ramuri ale artei. Munca de contopist poetul o suporta greu. Cativa ani el inchina ode magulitoare imparatului austro - ungar si guvernatorului Transilvaniei. Treptat se insingureaza. Randurile scrise la 1855 fostului sau profesor Simion Barnutiu, care-i propunea sa vina la Iasi, unde-i facuse rost de o catedra, sunt ale unui deceptionat. 'Domnul meu - spunea el - chemarea mea ar fi sa ma cuprind cu Pegasul, aspirand la Olimp, si ca sa o pot face aceasta bine, aveam trebuinta de cateva peregrinajuri pe la pamantul cel clasic, iar nu sa vand participii, sau, mai rau, sa traduc guvernului meu hartii ciocoiesti, pe care consortii mei nu le vor, sau nu le pot descifra.'

Poetul continua sa scrie poezii patriotice, cu caracter social protestatar. In ultimii ani ai vietii traduce Noptile lui Young, precum si o buna parte a Analelor lui Tacit. Cu ani in urma scrisese si o gramatica romaneasca in limba germana. Manuscrisele acestor lucrari nepublicate nu s-au pastrat. La 1861 e pensionat, dar pensia data de guvernul cezaro-craiesc al Transilvaniei nu-i ajunge sa-si intretina familia. La 1862 isi tipareste in volum poeziile. Volumul cuprindea cea mai mare parte a poeziilor originale publicate de autor in presa, precum si o parte din traduceri. Vanzarea cartii i-ar fi adus, pe langa o reconfortare morala, o oarecare inviorare in bugetul familiei. Dar cartile se vand greu. Iacob Muresanu face apeluri insistente catre publicul roman, in Gazeta Transilvaniei, de a-l ajuta pe poetul aflat in mizerie si bolnav, cumparandu-i poeziile. Societatea 'Astra' acorda lui Muresanu un premiu de 50 de galbeni.

Peste un an, in noaptea de 11 spre 12 octombrie, poetul se stinge la Brasov, in saracie, 'in urma unui morb nervos indelungat', cum se mentiona in anuntul mortuar publicat in Gazeta Transilvaniei, lasand in urma un baiat, pe nume Gheorghe, elev in clasa a VII-a la gimnaziu, o fetita de 11 luni, Eleonora, si pe sotia sa Suzana. Inmormantarea i-a fost cu pompa : a luat parte un numeros public, profesorii si tineretul scolar din oras, care insoteau sicriul cu torte si decoruri.

Constantin A. Rosetti

(n. 2 iunie Bucuresti; d. 8 aprilie , Bucuresti)

Deseori numit C.A. Rosetti - fiu al spatarului Alexandru Rosetti si al Elenei Obedeanu (nascuta Cretzeanu), a fost om politic si publicist roman, unul din conducatorii Revolutiei de la 1848 din Tara Romaneasca si ai luptei pentru Unirea Principatelor Romane.Studiile si le-a facut la Colegiul Sfantul Sava din Bucuresti, unde a avut profesori, printre altii, pe Eftimie Murgu si Jean Alexandre Vaillant. In 1832 (sau 1833) intra in armata, servind pana in august 1836, cand a demisionat. 'Se apuca de literatura, apoi intra in administratie, fiind seful politiei din Pitesti in 1842, si dupa aceea in magistratura, fiind procuror la Tribunalul civil din Bucuresti. Isi dadu demisia in 1845.'

In cursul anului 1845 pleaca la Paris, unde audiaza cursurile ganditorilor Jules Michelet, Edgar Quinet, si alti reprezentanti ai spiritului revolutionar francez al epocii. Aici, se straduieste, impreuna cu moldoveanul Scarlat Varnav, sa intareasca relatiile dintre studentii valahi si cei moldoveni, uniti in jurul ideilor noi de autodeterminare nationala si dreptate sociala. In aceasta atmosfera, se infiinteaza, in decembrie 1845, Societatea studentilor romani din Paris, al carei scop marturisit era sa-i ajute pe tinerii mai saraci, dar dotati, sa faca studii la Paris. Ca presedinte al societatii este ales Ion Ghica, secretar C. A. Rosetti, iar casier Scarlat Varnav.Se intoarce la Bucuresti in iulie-august 1846, lansandu-se in afaceri: deschide impreuna cu prietenii englezi Winterhalder si E. Grant (viitorul sau cumnat) o librarie, iar in noiembrie 1846 cumpara tipografia asociatiei literare care acoperea activitatea societatii secrete Fratia: 'Asociatiunea literara a Romaniei'.

In timpul revolutiei din 1848 a fost unul din liderii curentului radical al revolutionarilor; a fost secretar al Guvernului provizoriu, prefect de politie (aga) la Bucuresti si redactor al ziarului 'Pruncul roman'.Dupa infrangerea guvernului revolutionar, face parte din primul lot de exilati, urcati de turci cu doua plute in susul Dunarii, pana la granita cu Austria. De aici pleaca spre Franta prin Ungaria, Croatia si Austria. Ajunge la Paris in decembrie 1848. In anii exilului (1848-1857) a contribuit la editarea revistei 'Romania viitoare' si mai ales a revistei 'Republica Romana', in care a militat pentru unirea principatelor intr-un stat democratic.Revenit in tara, a editat ziarul liberal-radical 'Romanul' si a avut un rol de seama in Adunarea ad-hoc si in alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domnitor si in Tara Romaneasca.

In paginile ziarului 'Romanul', care a aparut timp de aproape o jumatate de secol, a militat pentru reforme democratice, pentru unitatea nationala, pentru independenta nationala a tarii.A fost unul dintre conducatorii Partidului National Liberal, creat in anii , dar in , intrind in conflict cu Ion Bratianu, a organizat o disidenta liberala. A sustinut cu entuziasm proclamarea independentei tarii si participarea Romaniei la razboiul ruso-turc din 1877-1878. A facut parte din primul guvern al lui Carol I, fiind pentru citeva luni ministru al 'Instructiunii publice si Cultelor'. A fost de doua ori primar al Capitalei. In amintirea revolutionarului roman, in Bucuresti exista Piata Rosetti, unde troneaza statuia lui C.A. Rosetti.Publicistica lui se caracterizeaza prin avint romantic, stil patetic, vibrant.

Andrei Saguna

S-a nascut in 20 ianuarie 1809, la Miskolt in nordul Ungariei, din parinti aromani, originari din Grabova, langa Moscopole in Balcani. In 1814, Naum Saguna, tatal lui Andrei Saguna trece la catolicism. In 1816 Anastasie (numele de botez a lui Andrei) incepe scoala la Miskolt. In 1826 termina gimnaziul catolic la calugarii piaristi din Pesta

La 29 decembrie trece la ortodoxie (religia stramosilor). Intre 1826-1829, urmeaza filozofia si dreptul la Buda. In 1829 pleaca la Varset unde urmeaza teologia. La 1 noiembrie 1833 se calugareste si ia numele de Andrei. La 15/27 iunie 1846 este numit vicar general la Sibiu. La 18/30 aprilie 1848 este hirotonit la Carlovit ca episcop. Atunci el a spus: "Pe romanii transilvaneni, din adancul lor somn (vreau) sa-i trezesc si cu voia catre tot ce e adevarat, placut si drept sa-i indrumez". La 3/15 mai 1848 prezideaza impreuna cu episcopul greco-catolic Lemeny, Adunarea de la Blaj. In fruntea unei delegatii, duce petitia de la Blaj la imparatul de la Viena. In 16/28 decembrie 1848 organizeaza o adunare la Sibiu de unde trimite o noua petitie imparatului. Ideea unitatii romanilor este continuta in "Memoriul" natiunii romane din Marele Principat al Ardealului, din Banat, din partile vecine ale Ungariei si din Bucovina, prezentat tot imparatului. La 12 martie 1850 organizeaza la Sibiu, Congresul bisericesc, la care partcipa si Avram Iancu.

Angajamentul lui Saguna luat la Carlovit incepe sa prinda viata. La 27 august 1850 se deschide la Sibiu Tipografia eparhiala, intemeiata pe banii lui Saguna. Aici se tiparesc abecedare, carti si istorioare biblice. La 1 ianuarie 1853 se intemeiaza Telegraful Roman, singurul ziar din Romania cu aparitie neintrerupta pana astazi. Incepand cu anul 1855, Saguna reorganizeaza invatamantul teologic din Sibiu sub forma unui Institut de teologie si pedagogie si care poarta numele de Seminarul Andreian. Incepand cu anul 1854, a organizat peste 800 de scoli primare confesionale. Tot sub indrumarea sa au fost intemeiate gimnaziile ortodoxe din Brasov si Brad. Gimnaziul de la Brasov, inaugurat in 1850, este una dintre cele mai vechi scoli superioare romanesti, astazi purtand numele mitropolitului Saguna: Colegiul National 'Andrei Saguna'. Scolii din Brad ii daruieste Andrei Saguna in 1870 suma de 2000 fl. Din indemnul sau vor fi tiparite 25 de titluri de manuale scolare, Andrei Saguna sprijina ideea lui Ioan Puscariu de a infiinta Astra. Saguna este ales primul presedinte al Astrei.

Saguna a fost un dangat de clopot care a trezit din amortire constiinte si destine, a redat sperante si vigoare, a pus plugul in brazda si a deztelenit ceea ce ameninta sa devina parloaga". Asa a procedat si in Tara Motilor unde nestiinta de carte, in randul romanilor ortodocsi, era foarte mare, si se datora saraciei, restrictiilor si mai ales lipsei de organizare. Situatia scolilor romanesti ortodoxe era jalnica. Lipseau localurile de scoli, invatatorii, manualele scolare, si mai ales o institutie care sa dea invatatorilor cunostiintele necesare. Comunicarile (rapoartele) primite de la protopopiate oglindesc pe deplin cele afirmate.

Gheorge Asachi

( - )

A fost un poet, prozator si dramaturg roman care s-a nascut la Herta, in nordul Moldovei (teritoriu al Romaniei pana in , azi in Ucraina). Precursor al generatiei pasoptiste, Gheorghe Asachi a fost unul din intemeietorii nuvelei istorice la noi, a condus numeroase reviste literare, a recuperat de la Lemberg din Polonia, unde studiase in tinerete, manuscrisul Tiganiadei, epopeea bufa a lui Ion Budai Deleanu. A fost indrumator cultural in domenii diverse: teatru, scoala, presa, activitate tipografica.

Asachi a fost si unul din intemeietorii Academiei Mihailene. A publicat prima gazeta romaneasca din Moldova, Albina Romaneasca . A organizat primele reprezentatii teatrale in limba romana ( ) si Conservatorul filarmonic dramatic ( ). Traduce si adapteaza piese de teatru straine. In poezie, abordeaza toate speciile: ode, elegii, sonete, imnuri, fabule, meditatii, balade. Versifica legendele istorice Dochia si Traian Stefan cel Mare inaintea Cetatii Neamt. A scris si nuvele istorice (Dragos, Petru Rares, Rucsandra Doamna s.a.), care au constituit sursa de inspiratie pentru nuvelele lui Costache Negruzzi

Alecu Russo

S-a nascut la 17 martie 1819 la Chisinau. Poet, prozator si eseist, a facut studii in Elvetia si la Viena.

Dupa ce s-a intors in tara, la 1838, a petrecut catva timp la o mosie parinteasca si mai tarziu, la 1843, il gasim ca judecator la Piatra-Neamt. Un moment l-a ispitit teatrul, scriind doua comedii: "Jicnicerul Vadra" sau "Provincialul la Teatrul National" , "Bacalia ambitioasa cea dintai, care nu ni s-a pastrat, ca si cealalta, a fost reprezentata la teatrul din Iasi in 1846 si pentru ca cuprindea unele pasaje care sugerase pe cei de sus a avut ca urmare surghiunirea lui la Manastirea Soveja.

Luand parte la miscarea din 1848, a trebuit sa se refugieze si el in Bucovina. De acolo, trecu in Ardeal, sa vada desfasurarea evenimentelor, dar, urmarit de unguri, fu arestat si inchis in Cluj, iar dupa ce fu lasat liber, se indrepta spre Bucuresti, de unde deceptiile revolutiei il silira sa-si continue exilul, luand drumul spre Paris.

La intoarcerea in Moldova, dupa doi ani, se hotari sa practice avocatura si mai tarziu i se incredinta cateva functiuni, pentru care nu pare sa fi simtit deosebita atragere, cu firea lui de visator, nesupunandu-se incatusarilor. Cum fusese alaturi de cei care pregatisera Revolutia de la 1848, il gasim si printre aceia care luptau pentru ideea Unirii.

Dintre scrierile sale, parte din ele tiparite cat a trait in "Romania literara", altele pastrate la Academie si publicate dupa moartea lui, aceea tocmai care arata rarele lui insusiri, "Cantarea Romaniei", a avut soarta sa fie mult timp inconjurata de mister. Autorul ei adevarat s-a crezut de cei mai multi ca ar fi Balcescu, cu toate ca unele marturii excludeau aceasta atribuire. Cand s-a publicat intaia oara "Cantarea Romaniei" in "Romania literara", gasim intr-adevar acolo numele lui Balcescu, dar fara sa reiasa ca el ar fi scris-o; dansul spunea in cateva randuri care o predau ca ar fi gasit-o la o manastire ti ar fi fost scrisa de vreun calugar. S-a presupus de aici ca Balcescu ar fi tinut sa ascunda paternitatea lui asupra poemului in proza, parere pe care si-a insusit-o si I.Ghica, cu toate ca se exprima cam vag cand admitea ca nu era exclus ca Balcescu sa fi colaborat cu Russo, la prelucrarea manuscrisului descoperit de cel dintai. Asemenea presupuneri sunt inlaturate de o parte de tiparirea a doua oara si de data aceasta chiar cu numele lui Russo, a "Cantarii Romaniei" la 1855, in "Romania literara", de alta parte de afirmatiile categorice in mai multe randuri ale lui V. Alecsandri ca lui Russo i se datoreaza "Cantarea Romaniei".

Marturii hotaratoare care arata ca Russo este autorul "Cantarii Romaniei" si ne lamuresc asupra imprejurarilor in care a fost tiparita: scrisa in frantuzeste de dansul a fost tradusa de Balcescu ca sa apara in Romania viitoare, pe urma a tradus-o insusi Russo, dandu-ne textul din "Romania literara".

Alecu Russo a murit la 4 februarie 1859 la Iasi.

Dimitrie Bolintineanu

Biografia

Poetul era macedonean aroman de origine, parintele lui, Ienache Cosmad, a venit in tara din Ohrida. In putini ani ai tatalui sau Ienache isi facu in Valahia o situatie acceptabila. Arendas, mic proprietar, apoi subprefect, cu resedinta la Bolintin, sat aproape de Bucuresti, el nu apuca sa-i lase celui de al doilea nascut, Dimitrie, o avere care sa-l scuteasca de griji.

Orfan de ambii parinti inca din 1831, tanarul a fost crescut de niste rude mai avute. Se sustine de timpuriu, precum Grigore Alexandrescu, I. L. Caragiale, Mihai Eminescu, prin slujbe functionaresti. In 1841 era copist la Secretariatul de Stat, in 1843, secretar la departamentul "pricinilor suditesti'. Printr-un misterios concurs de imprejurari, e ridicat, in 1844, la rangul de pitar. Faptul ca publicase in 1842 admirabila poema 'O fata tanara pe patul mortii', prezentata elogios de Ion Heliade Radulescu (si invocata mai tarziu de Mihai Eminescu in "Epigonii"), a jucat probabil un rol decisiv. Poemul 'O fata tanara pe patul mortii' era o imitatie dupa "La jeune Captive" de Andr Chnier, si a fost publicat in 'Curier de ambe sexe'.

Ca atati alti pasoptisti, tanarul nu se trudi prea mult sa intre in gratiile principelui. Inima il tragea mai curand spre lumea care "va sa vina'. Cooptat in Fratia si in Asociatia literara, isi insusi rapid mentalitatea de carbonar.

In acel timp se formase in Bucuresti Asociatia literara, sprijinita de fratii Alexandru si Stefan Golescu care trimisera pe la sfarsitul anului 1845 pe Bolintineanu la Paris. Plecat la Paris in 1845, cu o bursa din partea Asociatiei literare, audiaza si el cursurile lui Jules Michelet, Edgar Quinet si Adam Mickiewicz. Nu traieste decat pentru Revolutia pe care o presimte. Cand aceasta izbucni la Paris, in februarie 1848, tinerii studiosi hotarara sa se intoarca in tara. Conjuratii ii dadura un rol de prim-ordin, acela de a stabili contacte cu revolutionarii din Bucovina, ceea ce poetul nu putu sa faca. Aga politiei, Ion Manu, il "mirosise' si, refuzandu-i pasaportul pentru Moldova, il amenintase cu un arest la "manastire'. Ar fi avut, poate, parte de el, daca nu izbucnea revolutia.

Si la 1848 revolutia a adus o explozie gazetareasca. Daca C.A. Rosetti scosese, imediat dupa izbanda, 'Pruncul roman', Bolintineanu conduce (de la 19 iulie la 11 septembrie) 'Poporul suveran'. Era o foaie mica, de patru pagini, cu doar doua coloane pe fiecare fata, dar redactorul-sef avea proiecte mari. Ar fi vrut sa tipareasca un "jurnal al intereselor democratice si al progresului social, pe potriva modelului francez - "Le Peuple souverain" -.

Izbucnind revolutia din 1848, reveni in tara si redacta impreuna cu Nicolae Balcescu, Cezar Bolliac s. a. 'Poporul suveran', dar - cazand revolutia - fu exilat si se duse in Transilvania, apoi la Constantinopol si in fine la Paris ca sa-si continue studiile intrerupte.

Pe la 1855 domnul Grigore Ghica i-a oferit o catedra de literatura romana la Iasi, dar Poarta nu i-a permis intrarea in tara si atunci a facut calatorii prin Palestina, Egipt, Siria, Macedonia, descriindu-le toate in publicatiuni diverse care cuprind adesea pagini pline de interes si scrise cu multa caldura.

Intorcandu-se in tara la 1859, intra in politica si deveni ministru de externe, culte si instructiune publica. Prin staruintele lui, ale lui Costache Negri si ale lui V. A. Urechia se infiinteaza primele scoli la romanii macedoneni.

Pe la 1866 se retrase din viata politica, ocupandu-se cu literatura, publicand drame in proza si in versuri, poezii epice, satirice, dar ducand o existenta foarte nenorocita. De aceea nu dupa multa vreme se imbolnavi rau. Parasit de toti isi puse biblioteca la loterie si fu castigata de Vasile Alecsandri si Costache Negri, care i-o lasara drept mangaiere. Atunci, in urma interventiei unor amici, fu asezat la spitalul Pantelimon, unde muri, dupa scurta vreme si fu ingropat in satul natal, fara nici o pompa, de cativa amici personali, caci toata lumea uitase pe acest poet entuziast si patriot.

Opera poetica

Dimitrie Bolintineanu a scris foarte mult atat in proza cat si in versuri. Opera sa poetica cuprinde ciclurile "Legendele istorice", "Florile Bosforului", "Basmele", "Macedonele" si "Reveriile".

"Legendele istorice" Legendele sunt poezii narative, dar cu un insemnat element liric (in felul baladelor germane ale lui Uhland). Diferite subiecte istorice, aflate in cronicari (mai ales in Neculce) sau imaginate, sunt dezvoltate in versuri de o perfecta corectitudine, in care se vede multa simtire si o mare iubire de tara. Acestea l-au facut popular si multe din cugetarile exprimate intr-un stil sententios au devenit niste maxime foarte des intrebuintate.

"Florile Bosforului" - cuprind poezii, parte lirice, parte narative, cu subiecte orientale. Ni se descriu frumusetile naturii la Constantinopol, frumusetea femeilor, intrigile din Serai, nenorocita viata a cadanelor, amorurile lor descoperite si pedepsite cu cele mai grozave morti, targurile de sclave etc. Amorul si gelozia formeaza fondul mai tuturor acestor poezii, scrise intr-o limba foarte armonioasa. Vom cita: "Mehrube", povestea nenorocirii unei fete din Carpati, "Leili", istoria unei jertfe pentru amor.

Sub titlul de "Basme" s-au adunat o serie de poezii narative cu subiecte felurite, in care miraculosul joaca un rol insemnat, chiar daca sunt amestecate si personagii istorice. Cele mai cunoscute din acestea sunt: "O noapte la morminte", - "Ielele" - "Mihnea si Baba", a carui dezvoltare nu e destul de lamurita, dar cuprinde versuri frumoase si acel blestem foarte important in literatura noastra, care - ca si Grui Sanger, de Vasile Alecsandri - se poate pune alaturi de modelele de imprecatiuni din literaturile straine, cum e al Camiliei din "Horaces".

"Macedonele" ne descriu frumusetile din tarile locuite de macedoneni si ne povestesc intamplari din viata lor. In general personajele sunt pastori si pastorite. Cele mai insemnate: "Romanele din Cavala - Samarina".

Sub numele de "Reverii" a adunat poeziile sale pur lirice si anume elegiile sale, care prin frumusetea versurilor si prin sentimentele triste ce inspira au fost foarte pretuite. Din acestea fac parte: "O fata tanara pe patul mortii", "Plangerile poetului roman", "Scopul omului", "Un tanar roman mort in strainatate" si altele.

Grigore Alexandrescu

In anul 1810, dupa unii, 1812 sau 1814 dupa altii, se naste la Targoviste, in mahalaua Lemnului, fiind al patrulea copil al vistiernicului M. Lixandrescu, poetul Grigore Alexandrescu. Ramane orfan si sarac, dar de mic e destept si dotat cu o memorie extraordinara. Ajuns la Bucuresti, este elev la pensionul Sf. Sava, fiind coleg cu Ion Ghica. Face cunostinta cu Heliade. Uimeste pe toti prin talentul sau poetic. Va sta si acasa la Heliade, care-i va publica prima poezie ("Miezul noptii") in Curierul romanesc, urmata de elegia "Adio" la Targoviste.
Primele lui poezii, ce apar in 1832 sunt simple reflexe ale maestrilor sai: Heliade din literatura romana, Lamartine si Florian din literatura franceza din care a si tradus. Colectia de poezii ce publica in 1838 prin ajutorul lui Zaharia Carcalechi cuprinde poezii de amor: ("Eliza", "Asteptare", "Pestera"); poezii religioase si umanitare ("Cainele soldatului", "Rugaciune"), fabule ("Lebada si puii corbului", "Boul si vitelul", "Soarecele si pisica") si epistola catre Vacarescu. Originalitatea lui nu e deplina nici acum, caci gasim ca izvoarele inspiratiei sale sunt Boileau, Delavigne, Lamartine, dar el nu mai este un imitator, ci incepe a-si arata personalitatea in poeziile sale. Un eveniment important se intampla in viata sa, anume calatoria pe care o face cu I.Ghica pe la manastirile de peste Olt in 1842; astfel, intr-o editie din 1847, el publica poeziile inspirate din acesta calatorie: "Umbra lui Mircea", "Rasaritul lunii la Tismana" s.a. Editia din 1842 cuprinde si cateva din cele mai reusite poezii, ca "Satira Duhului meu ", fabule in care intrebuinteaza versul liber; aici se tipareste si "Anul 1840", care este considerata una din cele mai de frunte poezii ale literaturii noastre.

Unanim apreciat drept cel mai mare fabulist roman din secolul al XIX-lea, Grigore Alexandrescu a avut cateva modele ilustre din literatura universala, inspirandu-se indeosebi din fabulele lui La Fontaine, insa nu le-a pastisat, preluand doar motivul initial, adaptandu-l realitatilor autohtone, cu mijloace pe deplin originale, extragand semnificatii moralizatoare care se raportau atat la defectele contemporanilor sai, cat si la ale speciei umane, in general. Compozitia lui e reusita in cele mai multe si destul de clara, versificatia insa nu este perfectionata. In aceasta nu e mai sus decat contemporanii sai. Profunditatea cugetarilor si expunerea lor prin imagini noi si impresionante fac ca Alexandrescu sa fie in adevaratul sens al cuvantului cel mai mare poet din epoca dintre 1830-1848, superior si lui Heliade si tuturor celorlalti poeti, el va fi intunecat numai de stralucirea succesului lui Alecsandri si de energia si noutatea lui Eminescu.
Daca la inceput au fost in relatii foarte bune, imprejurari de natura intima duc la racirea raporturilor intre ei, ba chiar dau nastere unei dusmanii grozave. Primul atac este al lui Heliade in prefata poeziilor lui Momuleanu in 1837, unde, fara a-l numi, indrepteaza cateva sageti impotriva lui Alexandrescu si e atat de stapanit de necazul sau incat il considera pe Momuleanu superior lui Alexandrescu. Profita apoi de publicarea unei fabule a lui Alexandrescu ("Vulpea, calul si lupul") si-l ataca direct in "Curier de ambe sexe", facand glume pe socoteala lui. Alexandrescu raspunde prin fabula "Privighetoarea si magarul" in care spune ca de ar asculta sfaturile criticului, atunci 'eu in locu-ti as fi magar'. Alexandrescu l-a mai atacat si prin epigrama catre Voltaire facand aluzie la Heliade (care tradusese o tragedie a poetului francez). Heliade s-a razbunat groaznic prin poezia Ingratul scrisa cu o violenta extraordinara, care, daca-l indeamna cateodata sa exagereze tonul vulgar, ii da insa si cateva accente foarte puternice. Se pare ca si satira lui Alexandrescu de mai tarziu, "Confesiunea unui renegat", l-a vizat pe Heliade.

Viata lui Alexandrescu o cunoastem in parte, dar despre unele epoci ale ei nu avem informatii suficiente. Izvorul de care s-au servit mai toti biografii, este o scrisoare a lui I.Ghica in care povesteste toate amintirile sale despre Alexandrescu, cu care a fost legat de aproape o mare parte din viata. Sigur este ca a fost ofiter, ca si-a facut serviciul la Focsani, ca, demisionand in 1837, s-a intors in Bucuresti si ca a fost arestat. Nu e prea sigura pricina: dupa unii ar fi fabula "Lebada si puii corbului"; dupa altii, amestecul intre tinerii care organizau miscari politice in spirit democratic. Alexandrescu a fost functionar la postelnicie si a intrat in bunele gratii ale lui Bibescu. Ghica povesteste chiar o scena, in care s-a vorbit sa fie numit poet al curtii, lucru ce Alexandrescu a refuzat. A fost apoi director al departamentului credintei, iar la venirea lui Cuza a fost chiar ministru interimar. Ultima sa functie a fost aceea de membru in comisia centrala de la Focsani; acolo a fost lovit de o boala cruda care i-a afectat judecata. Se stie ca el a mai scris si dupa aceasta, ca a publicat articole in ziarele din Bucuresti si chiar poezii, dar in nici una nu se mai regaseste Alexandrescu de altadata.

A murit sarac la Bucuresti la 25 Noiembrie 1885.

Bibliografie

Anghelescu M., "Preromantismul romanesc" (pana la 1840). - Bucuresti, "Minerva", 1971

Besteliu M., "Imaginatia scriitorilor romantici". - Craiova, "Scrisul romanesc", 1978

Calinescu George, "Istoria Literaturii Romane de la origini pana in prezent", Fundatia Regala pentru Literatura si Arta, Bucuresti (editia a II-a, revazuta si adaugita, Editura "Minerva", Bucuresti

Calin V., "Curentele literare si evocarea istorica". - Bucuresti, "Editura pentru Literatura"

Corbu H., "Aspecte ale gandirii estetice patruzecioptiste '', "De la cronografie la literatura moderna" , - Chisinau, Editura "Stiinta", 1974

Cornea Paul   Oamenii inceputului de drum", Bucuresti, "Cartea Romaneasca", 1974

Cornea P "Studii de literatura romana moderna", Bucuresti, "Editura pentru Literatura", 1962

Cornea Paul, Zamfir M., "Gandirea romaneasca in epoca pasoptista," (1830-1860).Vol. I. -Bucuresti, 1968,

Kogalniceanu M., Scrieri (literare, istorice, politice)"; Studiu introductiv de Geo Serban. - Bucuresti, Editura "Tineretului"

Marx Karl, "Despre romani Editura "Politica", Bucuresti

Micu D. "Scurta istorie a literaturii romane" - Bucuresti," Iriana'', 1994,

Popovici D., Romantismul romanesc", Editura "Tineretului"

Tincu B., "Pasoptismul in istoriografia literara contemporana" , "Revista de istorie si teorie literara'', tom 23, nr. 2

Dacia literara", capitolul Introductie"

Dictionar Enciclopedic Roman", vol. I (A - C), Bucuresti, .