Ghita / Lica - Moara cu noroc - ipoastazele

Ghita Lica

Moara cu noroc

Moara cu noroc de I. Slavici, inclusa in volumul Novele din popor, 1881, este considerata o capodopera a nuvelisticii romanestii.

Este o proza realista, de analiza psihologica prin tematica, prin modalitatea de caracterizare a personajelor prin investigare psihologica, prin natura conflictului interior. Nuvela Moara cu noroc prezinta consecintele nefaste si dezumanizante ale setei de inavutire. In nuvela, accentul nu cade pe actul povestirii, ci pe complexitatea personajelor.

Slavici isi dovedeste talentul in realizarea celor doua personaje, Ghita si Lica, doua caractere puternice, personajul protagonist si antagonist. Scriitorul aduce in prim-plan firi pasionale si complexe care traiesc la limita dintre moral si imoral, intr-o lume dominata de patima inavutirii. Eroii sunt realizati cu detasare si realism.

Protagonistul nuvelei, Ghita este centrul de iradiere a semnificatiilor, destinul sau ilustrand toate cele trei straturi tematice ale nuvelei (social, psihologic si moral), ilustrand "teza morala" a textului - formulata de personajul-raisonneur al cartii, batrana. Cel care poarta numele desacralizat al Sfantului Gheorghe nu poate fi decat antieroul care se lasa invins de balaurul raului. Scenariul arhetipal pe care il reediteaza traseul sau existential nu este decat o alta "ispitire si cadere in pacat". Dinamica psihica a personajului reliefeaza insa nu o involutie lineara, o degradare continua, ci o traiectorie sinuoasa, generata de criza morala. Eroul lui Slavici este, asadar, un personaj complex, dilematic, care evolueaza de la tipicitate - carciumar dornic de avere - la individualitate. Procesul devenirii lui Ghita este surprins prin mijloacele moderne ale analizei psihologice, prin monologul interior si dialogul polemic. Devenirea sa tragica se adanceste prin "caderea" dintr-o ipostaza in alta, dinspre omul moral spre cel imoral.

Prima ipostaza e cea de om moral care respecta codul etic al comunitatii si tine la respectul oamenilor. Ca un adevarat "pater familias", el manifesta iubire si responsabilitate fata de ai sai, dorinta de a-i proteja si dorinta de autodepasire spre mai binele familiei. Acestui model uman i se asociaza dimensiunile eroului civilizator, ce vrea sa instaureze autoritatea legilor morale in lumea salbatica aflata sub stapanirea lui Samadaului: "Dar binecuvantat era locul acesta mai ales de cand venisera carciumarul cel nou cu nevasta lui tanara si cu soacra-sa cea batrana". Harnicia si priceperea eroului, destoinicia si spiritul lui practic se vadesc in rapiditatea cu care transforma hanul in ruina intr-un loc cautat de drumetii care nu mai vorbeau despre Moara cu noroc, ci despre "carciuma lui Ghita". Cand linistea celor cinci este tulburata de aparitia lui Lica Samadaul, Ghita incearca sa i se impotriveasca ferm si demn. Numai ca prima eroare - aceea de a nu renunta la arenda hanului cand intelege ca nu poate ramane acolo impotriva vointei lui Lica - declanseaza situatia de criza: "El era om cu minte si intelegea cele ce se petrec [], pentru ca sa poti sta la Moara cu noroc, mai trebuie sa te faci si om al lui Lica" .

Cea de-a doua ipostaza aduce in prim-plan omul dilematic, care penduleaza intre dorinta de a ramane om cinstit si ispita castigului nemuncit. Tentativa esuata de a se impotrivi lui Lica e urmata de alunecarea treptata sub influenta samadaului, de acceptarea compromisului moral. Intre cei doi barbati e un conflict de interese si o confruntare de vointe si de orgolii barbatesti:" ei stetera tacuti fata in fata, hotarati amandoi si simtind fiecare ca si-a gasit omul". Vointa si forta launtrica a lui Ghita se naruie insa treptat, sub ispita navalnica de a "vedea banii gramada inaintea sa" si sub fascinatia fortei malefice a lui Lica. Ghita se inchide in sine, refuzand comunicarea cu Ana, devine taciturn, sumbru, irascibil. In lupta sinelui cu sine, teama, suspiciunea, sentimentul instrainarii alterneaza cu remuscarile si cu sentimentul culpabilitatii. In raport cu familia, grija tandra si duiosia sunt tot mai des inlocuite cu raceala si vorba rastita, el ajungand sa-si doreasca "sa n-aiba nevasta si copii". In raport cu lumea careia ii apartine, Ghita alege duplicitatea, vrand "sa para om cinstit", dar devenind complice si partas la faptele necinstite ale Samadaului. Scena procesului devine un moment- cheie in devenirea personajului, momentul de culminatie al crizei morale. Desi convins de vinovatia samadaului, Ghita depune marturie falsa, contribuind la disculparea lui Lica si la condamnarea lui Saila Boariu si a lui Buza-Rupta. Optiunea eroului este determinata nu de frica, ci de constiinta faptului ca Lica are stapani puternici care il protejeaza: "(Lica) nu este un om singur, ci un intreg rand de oameni din care unii se razbuna pe altii".

Ultima ipostaza este aceea a omului imoral, cazut din demnitatea fiintei morale in zonele obscure ale instinctelor - lacomie, orgoliu si sete de razbunare oarba, gelozie. In sufletul eroului se produc mutatii esentiale. Gravul dezechilibru interior este generat de acceptarea slabiciunilor, a viciului lacomiei si de justificarea acestora: "Ce sa-mi fac daca asa m-a lasat Dumnezeu?" Sub complicitatea acceptata tacit, intre Ghita si Lica are loc o confruntare subterana pe viata si moarte: "Tu esti om cinstit, Ghita si am facut din tine om vinovat []Tu esti om, Ghita, cu multa ura in sufletul tau si esti om cu minte; daca te-as avea tovaras pe tine, as rade si de dracul. Ma simt chiar eu mai vrednic, cand ma stiu alaturea de un om ca tine" - afirma Lica, in vreme ce Ghita gandeste: "Te crezi mai tare decat mine?! Sa vedem! Te duc la spanzuratoare, chiar dac-ar trebui sa merg si eu de hat cu tine". Aceasta confruntare de vointe si de forte va sfarsi prin hotararea lui Ghita de a-i aduce lui Pintea dovezile vinovatiei samadaului. Deci, optiunea finala a protagonistului este aceea de a se situa, cu sacrificiul suprem, de partea Legii. Revenirea la valorile morale autentice nu mai este insa cu putinta si eroii vor plati cu viata abaterea de la norma etica. Destinele celor trei personaje se inscriu sub semnul unei fascinatii a raului, ca drame ale abdicarii de la demnitate si moralitate.

Lica Samadaul este un personaj tot atat de complex ca si Ghita. El este "samadaul", adica "porcar si el, dar om cu stare, aspru si neindurator". Simbolic, acesta se iveste la han intr-o zi de luni. Lui Lica i se schiteaza in linii ferme un portret initial: "Peste putin sosi si Samadaul, vestitul Lica Samadaul , la Moara cu noroc. Lica, om ca de 36 de ani, inalt, uscativ si supt la fata cu mustta lunga, cu ochi mici si verzi si cu sprancene dese si impreunate la mijloc". Detaliile fizice au rol semnificativ, sugerand un om de mare vointa, ager, viclean si plin de rautate, cu temperament energic si viata dinamica. Detaliile vestimentare il singularizeaza in raport cu porcarii de rand: "Lica era porcar, insa dintre cei ce poarta camasa subtire si alba ca floricele, pieptar cu bumbi de argint si bici de carmajin, cu codiristea de os impodobit cu flori taiate si cu ghintulete de aur".

Lica reprezinta omul care-si face singur legea. El ilustreaza o tipologie realista, sociala, dar si o tipologie general-umana de culoare romantica. Prin chipul sau demonic - "Tu nu esti om, Lica, ci deavol", el exercita asupra tuturor o fascinatie care paralizeaza vointa si aspiratia spre etic.

Caracterizat direct de celelalte instante narative (Ana: ".. e om rau si primejdios; asta se vede in ochii lui, din ranjetul lui si mai ales din cautatura ce are, cand isi roade mustata cu dintii") sau indirect - prin fapte, gesturi, limbaj, atitudini, mediu etc, al apare inzestrat cu certe calitati, precum: inteligenta, luciditate, capacitate de disimulare, abilitate, dar aceste calitati sunt puse in slijba raului. Cand apare la han, intra pe usa din dos, semn ca el este adevaratul stapan al locurilor. Chiar de la prima discutie cu Ghita, ii pune in vedere ca trebuie sa colaboreze cu el: "Ori imi vei face pe plac, ori imi fac rand de alt om la Moara cu noroc", dezvaluindu-si brutalitatea si cinismul: "Eu sunt Lica Samadaul tu vezi un lucru: ca umlu ziua-n amiaza mare pe drumul de tara si nimeni nu ma opreste". Bun psiholog, Lica intuieste slabiciunea carciumarului: "Tu esti om care tine la bani". Faptele lui Lica dezvaluie latura intunecata a naturii umane: setea devoratoare de putere, inselaciunea, furtul crima. In raporturile cu Ghita isi calculeaza cu abilitate fiecare miscare, lovind in demnitatea omului, in mandria barbatului, in autoritatea sa de sot si de parinte, de stapan al hanului, in imaginea sa de om cinstit. Lica marcheaza in mod nefast destinul tuturor celor care intra in contact cu el. Astfel, Lica il va aduce pe Ghita in situatia de a-si ucide nevasta, el va muri ucis de Raut tot din ordinul lui Lica, iar acesta din urma, isi va zdrobi capul de un copac pentru a nu cadea in mainile lui Pintea.

Personajele lui Slavici sunt creatii complexe si verosimile, pentru ca ele evolueaza in fata cititorului. Ghita si Lica sunt prezentati prin antiteza, sunt complementari in evolutia lor.