HARAP-ALB

caracterizare

A fost tradus in limba germana si publicat in "Rumanische Revue" in 1886, apoi transpus in italiana, franceza si engleza, incat a capatat repede circulatie europeana

O alta explicatie a acestui nume (care uneste doua contrarii) ar putea proveni din "nasterea" simbolica a eroului : cea care il ajuta mereu este Sfanta Duminica ; de asemenea atingand "soarele cu picioarele" si "luna cu mana" el este "botezat" intru soare si noapte ca Luceafarul, iar "cununa" pe care si-o cauta prin nori ii v-a aduce un destin imparatesc si unic.

Desi este atat de mult ajutat de ceilalti si poate fi considerat de lectorul inocent o simpla marioneta, totusi calitatile ii sunt relevate in fraze ezoterice: inteligent, intelept, bun, sociabil, vesel. Invata din greseli, progreseaza si cu fiecare secventa este mai aproape de summumul initierii. Daca personajul de basm are firea turnata, Harap-Alb se transforma, evolueaza; eroul de basm colinda lumea in cautarea de fapte vitejesti, pe cand Harap-Alb are ca scop desavarsirea sa spirituala.. Calatoria pe care o face pentru a ajunge imparat este o initiere a flacaului in vederea formarii lui pentru a deveni conducatorul unei familii, pe care urmeaza sa si-o intemeieze. Mezinul, impresionat de dezamagirea tatalui, deoarece ceilalti doi frati nu sunt apti pentru a indeplini misiunea incredintata, se duce in gradina si "incepe sa planga in inima sa". Momentul cheie este cel al intalnirii tanaralui, aspirant la responsabilitatea de imparat, cu Sfanta Duminica deghizata in cersetoare, care-l roaga s-o miluiasca. El isi demonstreaza altruismul, adica ajutorul dezinteresat dat celor mai umile fiinte. Eroina supranaturala ii va rasplati generozitatea sufleteasca si gestul miluirii unuei fapturi sarace, dezvaluindu-i destinul exceptional care il asteapta: ".putin mai este si ai sa ajungi imparat, cum nu a mai stat altul pe fata papantului, asa de iubit, de slavit si de puternic". Demnitatii, sensibilitatii, blandetii, milostiveniei, Harap-Alb le va adauga rabdarea si staruinta in refacerea hainelor destramate si in curatarea armelor ruginite.

Voinicul dupa ce "saruta mana tata-sau", pleaca la drum, luand carte din partea tatalui si, prin dreptul podului (loc de patrundere spre o alta lume; trecerea de la imaturitate la maturitate), "numai iaca ii iese si lui ursul inainte". Acum are loc inceputul maturizarii spirituale cand riscandu-si viata isi dovedeste o calitate: mila; (calul se napusti asupra ursului si mezinul ridica buzduganul sa loveasca, dar cand sa izbeasca ursul, un glas de om ii spune: "Dragul tatei, nu da ca eu sunt"). Craiul isi sfatuieste fiul ca in calatoria lui sa se fereasca "de omul ros, iara mai ales de cel span", sa nu aiba de-a face cu ei, caci "sunt foarte sugubeti", dandui si pielea de urs, ca nu se stie cand a prinde bine.   

Intalnirea cu spanul este punctul de plecare, cu multiple semnificatii, in devenirea personajului, fiind nevoit sa refaca experienta de viata a tatalui, care calatorise in tinerete prin aceleasi locuri. Codrul in care se rataceste simbolizeaza lumea necunoscuta flacaului care greseste pentru prima oara, incalcand sfatul tatalui sau, acela de a se feri de omul span. Nesocotirea acestor restrictii, ce veneau din experienta de viata a tatalui sau, este momentul care declanseaza un sir nesfarsit de intamplari neplacute si periculoase, care-i pun deseori viata in primejdie: "[.] tata mi-a dat in grija, cand am pornit de acasa, ca sa ma feresc de omul ros, iara mai ales de cel span, cat oi putea; sa n-am de-a face cu dansii nici in clin nici in maneca; si daca n-ai fi span, bucuros te-as tocmi [.]. Din copilaria mea sunt deprins a asculta de tata si tocmindu-te pe tine, parca-mi vine nu stiu cum".

Mezinul craiului, lipsit de experienta, se teme mai ales pentru ca incalcase promisiunea de a se feri de omul span, simtindu-se vinovat, deoarece el fusese deprins sa asculte sfaturile adultilor care-i doreau binele, asa cum respectase intocmai indrumarile pe care i le daduse "cersetoarea" in alegerea armelor si a calului.

Devenit sluga spanului, isi asuma si numele de Harap-Alb, dovedind in acelasi timp loialitate si supunere fata de stapanul sau, intrucat jurase pe palos. El devine robul-tigan, desi era alb, nedumerind astfel si pe unchiul sau, Imparatul Verde, precum si pe fetele acestuia, care simt pentru el o simpatie spontana, cu toate acestea, flacaul nu-si incalca juramantul facut spanului, isi respecta cuvantul dat, rod al unei solide educatii capatate in copilarie, de a fi integru si demn capabil sa-si asume vinovatia, cu toate urmarile ce decurg din faptul ca nu urmase sfatul tatalui.

. Sfanta Duminica il sfatuieste pe Harap-Alb sa se supuna soartei ca aceasta este oranduita de Dumnezeu: "asa a trebuit sa se intample, si n-ai cum banui: pentru ca nu-i dupa cum gandeste omul, ci dupa cum vre Domnul. Cand vei ajunge si tu mare si tare, .vei crede celor asupriti pentru ca stii acum ce e necazul, iar pana atunci mai rabda Harap-Alb". Este supus probelor de aducere a salatilor si a capului si pielii cerbului din Padurea Ursului si respectiv din Padurea Cerbului, probe ce "constituie un adevarat elogiu adus omului in lupta cu forte mult mai puternice, dar situate la nivelul inferior al gandirii" (Maria Nastase).

Probele la care il supune spanul sunt menite a-l deprinde pe flacau cu greutatile vietii, cu faptul ca omul trebuie sa invinga toate piedicile ivite in viata sa, pregatindu-l pentru viitor, cand va trebui sa-si conduca propria gospodarie si propria familie.

Harap-Alb este ajutat mereu de cel mai bun prieten al sau, calul fabulos si de Sfanta Duminica, cea care ii daduse primele sfaturi in evolutia maturizarii sale. In trecerea acestor probe, . Calatoria spre curtea imparatului Ros este un necontenit prilej de initiere a flacaului, deprinzand acum invatatura ca orice om, cat de neinsemnat sau ori de ciudat ar parea, poate fi de folos, tanarul capatand experienta mai ales in cunoasterea speciei umane. Cele cinci personaje supranaturale intalnite in drumul sau spre imparatul Ros, (Gerila "o dihanie de om care se perpelea pe langa foc", Flamanzila" o namila de om", Setila "fiul Secetei, nascut in zodia ratelor si impodobit cu darul suptului", Ochila si Pasari-Lati-Lungila "fiul sagetatorului si nepotul arcasului), ii devin ajutoare de nadejde si-l ajuta in trecerea probelor.

Fiecare dintre aceste personaje, conturate uneori cu elemente grotesti ,semnifica omul dominat de trasatura de caracter, viciile pe care oricine le poate avea si pe care flacaul, ca si Ion Creanga insusi, le priveste cu o intelegere bonoma si jovialitate. De aceea Harap-Alb are capacitatea umana de a-si face prieteni adevarati, loiali, care sa-l ajute in orice imprejurare dificila a vietii, acestia folosindu-si tocmai trasaturile dominante, devenite -la nevoie- adevarate talente: "tot omul are un dar si un amar ,si unde prisoseste darul nu se mai baga in seama amarul" (Ochila). Priceperea lui Harap-Alb de a-si face prieteni buni vine dintr-o filozofie straveche de viata, aceea ca omul nu poate trai de unul singur: "ca tovaras era partas la toate, si la paguba si la castig si prietenos cu fiecare pentru ca avea nevoie de dansii in calatoria sa la imparatul Ros". De asemenea, sufletul lui bun, dragostea pentru albine si furnici il fac sa le ocroteasca si sa le ajute atunci cand le intalneste in drumul sau, chiar daca pentru asta trebuie sa treaca prin apa ori sa zaboveasca pentru a le construi un adapost. Sigur ca binele pe care Harap-Alb il face se intoarce atunci cand el insusi se afla in impas, craiasa furnicilor si cea a albinelor salvandu-i de asemenea viata.

In aceasta etapa a initierii, Harap-Alb cunoaste dragostea aprinsa pentru o fata, care vine, asadar, din aceeasi lume cu el, pregatindu-l pentru casatorie, care este unul din reperele finale ale devenirii sale. Probele de la imparatia fetei trimit spre ritualurile taranesti ale petitului, intre care insotirea mirelui de un alai de tineri, trecerea lor prin foc, alegerea motivata a miresei, ospatul oferit de gazda sunt tot atatea incercari la care il supune viitorul socru si carora mirele trebuie sa le faca fata. Ultima proba la care il supune fata este, de data aceasta, o demonstrare a calitatilor viitoarei sotii, care va sti sa aiba grija de barbatul ei, sa-i stea aproape la bine si la rau, acest fapt fiind ilustrat atunci cand ea ii salveaza viata, trezindu-l din morti cu smicele si apa vie. Aceasta intamplare simbolizeaza idea ca acum Harap-Alb redevine el insusi, fiu de crai, viitorul imparat care-si poate asuma raspunderea inchegarii unei familii si conducerii unei gospodarii, intrucat experienta capatata ii confera statutul de adult pregatit pentru viata.

Ca modalitati de caracterizare retinem: caracterizarea directa, autocaracterizarea "Razi, tu, razi Harap-Alb", caracterizarea de catre alte personaje, onomastica personajelor, modalitatile de expunere-naratiunea, dialogul,descrierea, monologul interior umorul, ironia si autoironia. Caracterizarea directa este facuta de narator "fiul craiului, boboc in felul sau.", "naiv", "credul", de Sf .Duminica ("luminate craisor", "slab de inger", "mai fricos decat o femeie", "gaina plouata"), de cal "nu te stiam asa de fricos", de span "Pentru vrednicia lui mi l-a dat tata" ; autocaracterizarea si caracterizarea indirecta: prin nume (oximoronul Harap-negru,Alb), prin limbaj, gesturi, fapte ("ca tovaras, era partas la toate, si la paguba si la castig, si prietenos cu fiecare pentru ca avea nevoie de dansii, in calatoria sa la imparatul Ros"; ocoleste nunta de furnici, primejduindu-si viata; dragostea pentru albine si furnici il fac sa le ocroteasca si sa le ajute atunci cand le intalneste in drumul sau,chiar daca pentru asta trebuie sa treaca prin apa sau sa zaboveasca pentru a le construi un adapost) si prin relatiile cu celelalte personaje (stie cum sa se comporte cu cei din jur: cal, albine, furnici si cei cinci voinici, si de aceea primeste ajutorul acestora).

Formula de descriere a povestii, precum si motivele tipice unui basm popular- motivul imparatului fara urmas (avea numai fete); motivul probei destoiniciei; motivul neascultarii sfaturilor date de tata; motivul probelor depasite etc.

Creanga improvizeaza pe marginea schemei universale a basmului o imagine a vietii taranesti de altadata, cu tipurile ei morale, cu traditiile si obiceiurile ei , in deprinderile de comportament si cu limbajul ei specific.

Respectind schema traditionala, Creanga devine original prin abundenta detaliilor specifice, prin insistenta asupra aspectului particular, prin nuantarea miscarilor, a gesturilor, a vietii sufletesti. In felul acesta personajele si actiunile lor capata individualitate, devin de neconfundat.

Arta povestirii la Creanga nu este dominata numai de actiune; ochiul lui surprinde particularitatile cadrului in care aceasta se desfasoara, iar auzul prinde cu exactitate schimbul de cuvinte dintre oameni. Detaliile dau povestii contur realist. Prin ele lumea fabuloasa se umanizeaza, coboara intr-un plan de existenta care poate fi localizat geografic si istoric. Personajele, de la Harap-Alb, la simpaticii monstri care-l insotesc actioneaza taraneste si vorbesc moldoveneste.

Diferentele dintre basmul popular si basmul lui Creanga ies in evidenta urmarind patru aspecte: calitatea naratiunii, particularitatile fantasticului, functia dialogului si limbajul.

Naratiunea la Creanga are un ritm mai rapid, el individualizeaza actiunile si personajele, elimina explicatiile inutile , descrierile sau analizele. Cit priveste fantasticul, acesta la Creanga este umanizat si in cadrul lui scriitorul construieste tipuri diferentiate fizic si moral, tipuri a caror viata se desfasoara conform unor deprinderi si obiceiuri specifice familiei taranesti. Culoarea locala este astfel mai puternic sugerata.

La Creanga dialogul contribuie la caracterizare, la individualizare, iar in ceea ce priveste limbajul Creanga e mai precis si mai expresiv.

Sursele umorului in Povestea lui Harap-Alb sint diverse . Uneori el este sustinut prin zicale, rostite in versuri: "Poftim punga la masa / Daca ti-ai adus de-acasa" "Voinic tinar, cal batrin / Greu se-ngaduie la drum"

Alteori, Creanga foloseste proverbe si zicatori hazlii: "fiecare pentru sine, croitor de pine", "apara-ma de gaini, ca de cini nu ma tem", "cine poate oase roade, cine nu, nici carne moale".

Umorul alteori provocat si prin exprimari neasteptate: "sa traiasca trei zile cu de alaltaieri" "Pin-acum ti-a fost mai greu, dar de-acum inainte tot asa are sa-ti fie". Alta sursa de umor o constituie vorbirea in proza rimata: "Poate ca aceasta-i vestitul Ochila, frate cu Orbila, var primar cu Chiorila, nepot de sora lui Pindila, din sat de la Chitila, peste drum de Nimerila, ori din tirg de la Sa-l-cati, megies cu Cautati si de urma nu-i mai dati".

O alta sursa de umor o constituie numele personajelor. Creanga descrie intii : "apucaturile" acestora si abia le spune numele: "Se vede ca aceasta-i prapadenia apelor, vestitul Setila, fiul secetei".

O alta nota definitorie dominanta a basmului o constituie oralitatea stilului, care se realizeaza cu ajutorul:

- constructiilor si expresiilor populare: ,, a se face luntre si punte", ,,a-si lua inima in dinti", ,, in slava cerului, ,, cu ochii tinta";

- prin imbinarea vorbirii directe cu cea indirecta;

- prin folosirea unor constructii exclamative, a repetitiilor si a inversiunilor: ,, rogu-te", ,, facu ce facu", ,,adevar graieste gura mea".

Oralitatea se realizeaza prin folosirea de interjectii : hei! hei! na, na, na !; expresii tipice: "ce mai la deal la vale"; repetarea pronumelui personal tu: "Nici tu sat, nici tu tirg, nici tu nimica"; locutiuni adverbiale formate din cuvinte rimate: "mort-copt"; intrebuintarea dativului etic: "Aici mi-ai fost ?" "Ochila mi ti-o vede si da de stire lui Pasarila".

Fara indoiala o capodopera, "Povestea lui Harap-Alb" este cel mai reprezentativ basm al lui Creanga, nu pentru ca in el sunt cumulate majoritatea temelor, motivelor, modalitatilor narative specifice basmului, ci pentru ca releva constiinta scriitoriceasca a autorului, faptul ca opera literara este o plasmuire artistica a realitatii cu multiple valente psihologice, etice si estetice.

Povestile lui Creanga au un caracter realist, fantasticul fiind puternic individualizat si umanizat.

Structura compozitionala are ca element constitutiv calatoria intreprinsa de Harap-Alb, care devine un act initiatic in vederea formarii eroului pentru viata.

Conflictul este determinat de nerespectarea sfaturilor parintesti, eroul fiind nevoit sa refaca experienta tatalui, pe care calul il purtase, in tinerete, prin aceleasi locuri. Intalnirea cu Spanul este, deci, o reluare a vesnicului conflict dintre cele doua forte, simboluri ale binelui si raului. Spanul, impostor, ajuns nepotul imparatului Verde, vrand sa-l piarda, il supune pe Harap-Alb la diferite incercari. Construite cu o arta desavarsita, episoadele in care eroul este trimis sa aduca salati din gradina ursului, pielea cerbului din padure si pe fata imparatului Ros, sporesc tensiunea narativa. Cea de-a treia incercare presupune la randul ei alte "trei" probe, cifra 3 revenind in mai multe randuri, ca si in basmele populare.

Incercarile la care este supus sunt menite a-l pregati ca viitor conducator, mostenitor al unchiului sau, dar si in vederea casatoriei, prin stapanirea "farmazoanei cumplit" care era fata imparatului Ros. Toate obstacolele sunt depasite cu bine cu ajutorul: furnicilor, albinelor si a lui Gerila, Setila, Pasarila-Lati-Lungila, Flamanzila, Ochila.

In final, Harap-Alb, ajutat de calul nazdravan, este repus in drepturi, iar Spanul este demascat si pedepsit.

In desfasurarea epicului, personajele sunt puternic umanizate, ceea ce permite individualizarea lor si creare unor psihologii complexe, pe care nu le intalnim in basmul popular.

Harap-Alb devine un erou exemplar, nu prin insusiri miraculoase (cum se intampla in basmele folclorice), ci prin extraordinara lui autenticitate umana. Stapanit adeseori de fric, plin de naivitati si slabiciuni omenesti, este nevoit sa dea primele probe de curaj si barbatie. Bunatatea si mila il situeaza in registrul simbolistic al fortelor binelui. Prin ele isi face ajutoare care il scot din impas. Infrangerea propriilor slabiciuni in procesul anevoios al devenirii il conduce la dobandirea constiintei de sine si a libertatii sale morale. Eroul individualizat si prin nume are de infruntat multe primejdii fara de care destinul sau de conducator intelept, receptiv la durerile si suferintele celor multi nu s-ar fi implinit.

Lui Harap-Alb ii este opus Spanul, simbol al fortelor raului, intruchipand inumanul. Ca si in cazul celorlalte personaje, scriitorul isi mentine atitudinea realista.

Prefacut, schimbandu-si infatisarea, manifestand o falsa solicitudine, Spanul reuseste sa-l determine pe fiul de crai sa-l tocmeasca in slujba sa, in ciuda sfatului parintesc. Odata ajuns sluga, el isi construieste un plan minutios de supunere a stapanului sau. Prin viclenie si stratagema diabolica, reuseste sa-l subordoneze, schimband astfel identitatea fiului de crai. In continuare, impostorul se comporta ca un adevarat tiran, injosindu-l pe erou in orice fel posibil. Neindurator, il supune pe Harap-Alb unor incercari menite a-l duce la pieire. In final, este demscat si pedepsit, in numele dreptatii si al demnitatii, aspiratii etern umane.

Cei 5 nazdravani care il insotesc pe Harap-Alb se inscriu tot in sfera umanului, reprezentand un portret grotesc-caricatural in care o trasatura dominanta este ingrosata pana la limita absurdului si capata dimensiuni fantastice. Fiecare il ajuta pe crai sa treaca probele la care il supune imparatul Ros, drept rasplata pentru omenia sa. Prin ei, Harap-Alb constata ciudateniile firii omenesti, avand astfel prilejul sa cunoasca mai bine psihologia umana si sa constate ca "tot omul are un dar si un amar".

In "Povestea lui Harap-Alb" Creanga a retopit structuri epice traditionale, intr-un stil puternic individualizat care poarta amprenta modernitatii. Astfel, de inspiratie folclorica sunt: tema (triumful binelui asupra raului) si motivele (calatoria, petitul, muncile, proba focului, incercarea puterii, izbanda mezinului, casatoria), personajele (Craiul, Verde-imparat, Imparatul Ros, fata acestuia, Spanul, Harap-Alb), ajutoarele eroului (Gerila, Setila, Sfanta Duminica, regina furnicilor, si cea a albinelor, calul, etc.), elementele miraculoase (apa vie, apa moarta), fuziunea dintre real si fabulos (se trece de la real la fantezie fara sa se faca distinctie intre cele doua planuri), limbajul caracterizat printr-o aparenta simplitate si oralitate (determinata de prezenta exclamatiilor, interjectiilor, a verbelor imitative, a onomatopeelor; repetitia formulelor tipice basmului, precum si frecventa dialogului si monologului).

Dar elementele populare nu exclud pe cele care confera povestirii o certa nota de originalitate. Referitor la specificul artei literare, scriitorul individualizeaza cu ajutorul detaliilor si dramatizeaza actiunea prin dialog.

O alta nota distincta o da libajul folosit: majoritatea cuvintelor sunt de origine populara, unele cu aspect fonetic moldovenesc, multe sunt regionalisme, in timp ce neologismele apar foarte rar.

Particularitatea cea mai izbitoare a scrisului lui Creanga ramane insa exprimarea locutionala ce creaza un relief unic al frazei romanesti.