ION LUCA CARAGIALE - O SCRISOARE PIERDUTA

ION LUCA CARAGIALE O SCRISOARE PIERDUTA

Context literar. Ion Luca Caragiale este un dramaturg realist si clasic deopotriva. Atentia acordata artei scenice si dialogului, unitatea caracterologica a personajelor sifnt de esenta clasica, in timp ce tipologiile create, observarea directa, lucida a societatii romanesti, ironizarea vietii constitutionale si a moravurilor administrative sunt de factura realista.

Ignoranta agresiva, ipocrizia, automatismele de gandire si exprimare, teatralismul si impostura eroilor, degringolada morala creeaza iluzia vietii, dar functioneaza totodata si ca date general-umane, nu numai ca aspecte specifice ale unui anumit moment istoric sau social.

Specificul speciei. O scrisoare pierduta se poate situa printre comediile de moravuri (interesul autorului indreptandu-se spre modul de' viata al unei epoci), printre comediile de situatie (intriga fiind generata de pierderea si gasirea unei scrisori), dar si printre comediile de limbai sau caracter (comportamentul si maniera de a se exprima a personajelor fiind mobiluri fundamentale ale comicului).

Semnificatia titlului. in comediile, schitele si momentele lui Caragiale exista o inflatie de scrisori a caror larga circulatie si

distributie explica importanta acordata de autor acestei izotopii.

in O scrisoare pierduta biletul de dragoste trimis de Tipatescu Zoei este un adevarat personaj. Scrisoarea devine un obiect insufletit ce trece din mana in mana, generand si intretinand intriga, contribuind la mentinerea tensiunii dramatice si stimuland curiozitatea spectacolului.

Prin disparitiile repetate si eforturile personajelor de a o recupera, ea se transforma in sursa importanta a comicului.

Document politic si instrument de santaj pentru Catavencu, proba compromitatoare pentru Tipatescu si Zoe, o simpla plastografie in viziunea lui Trahanache, scrisoarea este pierduta, uitata si gasita, dinamizand intreaga piesa.

Dar numarul misivelor in aceasta comedie creste spectaculos (Trahanache citeaza din scrisoarea fiului sau si recita cu extrema si suspecta precizie' biletul de amor trimis de prefect nevestei sale, Farfuridi si Branzovenescu trimit o telegrama la centru, Dandanache a ajuns candidat pentru ca a folosit tot un bilet, conducerea politica de la Bucuresti trimite o telegrama politicienilor din provincie). Scrisoarea provoaca toate rasturnarile de situatie, ea determina ritmul accelerat al evenimentelor, constituind un instrument tipic in imprejurari tipice.

Subiectul

Actul I. In capitala unui judet de munte, in apropierea alegerilor pentru Camera Deputatilor, organizatia locala a partidului de guvernamant se confrunta cu problema stabilirii candidatului pe care il va sustine. Zaharia Trahanache, barbatul coanei Joitica, prezidentul Comitetului permanent, al Comitetului electoral, al Comitetului scolar, al Comitiului agricol si al altor ,,comitete si comitii' nu are ambitii personale si il va sprijini probabil pe Tache Farfuridi, unul dintre liderii partidului. Planurile administratiei sunt insa tulburate de disparitia unei scrisori de amor, adresate de prefect amantei sale Zoe, scrisoare ce se gaseste in mainile lui Catavencu.

In actul I Zoe si Trahanache sunt anuntati de existenta textului compromitator si avertizati ca in lipsa sustinerii electorale, el va fi publicat. Trahanache raspunde invitatiei lui Catavencu si-l viziteaza, dar iese indignat din redactie, convins ca scrisoarea nu este autentica. El il instiinteaza si pe Tipatescu despre miscarile opozitiei. Zoe, la randul ei, incercand sa-si pastreze intacta onoarea, ii cere amantului sa-l sprijine pe Catavencu. Cateva randuri cu un continut intim pot oricand sa spulbere armonia conjugala a uneia dintre familiile de vaza ale urbei.

Traseul sinuos al scrisorii este in sfarsit descoperit. Un musafir neasteptat si turmentat marturiseste ca a gasit intamplator proba incriminatorie, dand in felul acesta un impuls decisiv actiunii. Biletul de amor ii este insa furat de Catavencu si aruncat in competitia

electorala, cursa pentru castigarea alegerilor devenind o cursa pentru anihilarea contracandidatului prin santaj.

Actul se incheie in plina tensiune, echilibrul intre forte parand a se fi restabilit pentru ca Trahanache descopera impostura lui Catavencu (politele falsificate).

Actul II. in actul al doilea, incercarile lui Pristanda de a gasi scrisoarea esueaza si prefectul decide in mod arbitrar arestarea lui Catavencu si inchiderea lui. Partizanii guvernamentali (Farfuridi si Branzovenescu), ingrijorati de tensiunea din partid, isi banuiesc aliatii de tradare si trimit "o anonima' la Bucuresti, denuntandu-i. Atmosfera ramane totusi incordata pentru ca organizatia locala primeste o depesa de la centru prin. care i se impune alegerea unui nou candidat.

Asadar, conflictul se relanseaza si se amplifica, sarabanda combinatiilor si masinatiilor politice mergand mai departe.

Actul III. In actul al treilea, actiunea nu mai are ritmul rapid de pana acum. Politicienii isi formuleaza punctele de vedere la tribuna. Catavencu isi prezinta atitudinea vizavi de dezvoltarea industriei, iar Farfuridi se pronunta asupra revizuirii constitutiei.

Discursurile sunt insa confuze, incoerente sau se pierd in digresiuni. Actul se incheie in plina agitatie. Trahanache face propunerea candidaturii lui Agamemnon Dandanache, stirea provocand nemultumirea si incaierarea alegatorilor.

Actul IV. in finalul comediei, Cetateanul turmentat, "fost impartitor la postie', ca un deus ex machina al acestei lumi, restituie scrisoarea "andrisantulut', corectandu-i traseul imprevizibil si readucand armonia in micul oras. Agamemnon Dandanache castiga. dupa eum era de asteptat, alegerile. Mai mult, el a ajuns sa fie propus candidat, utilizand acelasi instrument al santajului, un bilet de amor, gasit in buzunarul unui becher, "om insemnat', bilet pe care-l pastreaza cu sfintenie ca sa il mai intrebuinteze la nevoie.

Catavencu prezideaza banchetul in cinstea lui Dandanache si conduce manifestatia organizata pentru sarbatorirea acestuia, sperand astfel sa reintre in posesia politelor contrafacute.

Caracterizarea personajelor. Modalitati de caracterizare

Zoe. Sigura de sine, distinsa, manierata, dar si tematoare, frivola si egoista, Zoe, eroina din O scrisoare pierduta, a fost considerata de critica literara "doamna de fier a judetului', "tirana de provincie', dar si "cocheta', "domina bona' (duioasa si blanda). Ambitioasa (doreste ca Tipatescu sa-si pastreze functia), autoritara si voluntara, stapanind foarte bine comportamentul teatral (lesina ca sa-i dovedeasca sotului nevinovatia), ea este personajul feminin cel mai complex din comediile caragialiene.

Stefan Tipatescu. Impulsiv (il aresteaza pe Catavencu), patetic (in

fata Zoei), duplicitar (il inseala pe Zaharia Trahanache, cel cat;e-i acorda deplina incredere), diplomat (in discutie cu adversarul politic Nae Catavencu), prefectul judetului nu se individualizeaza prin ticuri verbale sau printr-un comportament stereotip ca al celorlalte personaje. El scapa viziunii caricaturale a autorului, dar nu si dispretului manifestat de Pristanda care-l caracterizeaza: "De-o pilda, conul Fanica: mosia, mosie, fonctia, fonctie, coana Joitica, coana Joitica, trai neneaco cu banii lui Trahanache'. In piesa, Tipatescu constituie una din laturile unui triunghi conjugal, alaturi de Zoe si Trahanache. reprezentand tipul donjuanului.

Zaharia Trahanache. Zaharia Trahanache, personaj placid, senin, definibil prin automatismul verbal (,,aveti putintica rabdare') si prin nume (trahanaua este o coca moale), face parte din familia incornoratilor. Prezidentul atator "comitete si comitii', naiv si credul, dovedeste totusi capacitatea de a dejuca planurile adversarilor (gaseste politele falsificate). Bun diplomat, orientandu-se in viata si in politica dupa principiile fiului sau de la facultate ("unde nu e moral acolo e coruptie'), se transforma la nevoie intr-un maestru al santajului (amenintand cu deconspirarea "plastografului').

Nae Catavencu. Nae Catavencu, avocat, patron de ziar, plastograf si intrigant, cinic si capabil de santaj, impostor abil, are un rol important in intriga piesei, desi apare abia in actul al II-lea. Lipsit de demnitate si moralitate, incearca sa obtina succesul in alegeri prin tranzactie si compromis. Catavencu isi ascunde necinstea sub invelisul unei asa-zise lupte de principii, dar cand inselatoria ii este descoperita devine pocait, renuntand Ia patriotism si la ideile sale politice. Discursul electoral demonstreaza demagogia personajului, acesta afisand o emotie pe care nu o simte. Prestatia lui la tribuna vulgarizeaza schema modelului oratoric. Intonatia emfatica, mimica sentimentala, gestul solemn fac parte dintr-o strategie ce urmareste manipularea alegatorilor.

Farfuridi si Branzovenescu. Farfuridi, avocat, membru al partidului de guvernamant, conservator si suspicios (se teme de " tradare '), este un personaj ce ascunde o incultura agresiva, ridicola, dar solemna. Discursul sau electoral se blocheaza in agramatisme si automatisme verbale, tradand marginirea intelectuala si incompetenta oratorica: ,,sa se revizuiasca primesc, dar atunci sa nu se schimbe nimica'.

Branzovenescu reprezinta copia stearsa a prietenului si aliatului sau politic, miscandu-se, vorbind si chiar gandind in acelasi timp cu acesta. Numele celor doua personaje trimit la tema gastronomica, contrastand puternic cu pretentiile lor politice.

Ghita Pristanda. indeplineste rolul subordonatului, al servitorului umil si al raisonneur-uui. Duplicitar chiar prin numele sau, inspirat de

miscarile cand la stanga, cand la dreapta ale unui dans popular, eroul executa cu operativitate ordine venite din mai multe parti, dar, o data ce a ramas singur pe scena, isi sanctioneaza stapanii si-i condamna.

Filozofia sa de viata, inchegata in jurul vorbelor nevestei, ne sugereaza cameleonismul personajului ("Ghita, Ghita pupa-l in bot si papa-i tot'), in viziunea criticii literare el fiind "marele pisicher', maestru al artei prefacatoriei.

Agamemnon Dandanache. Peltic, amnezic, ramolit, "maiprost c Farfuridi si mai canalie decat Catavencu Agamemnon Dandanache are totusi ambitia mentinerii continuitatii la putere ("eu care de la 4' cu familia mea'). Caracterizat prin onomastica (numele mitic Agamemnon opunandu-se numelui caraghios Dandanache), incoeren' si confuz in exprimare, el dovedeste insa o mare abilitate in atingere planurilor politice, folosindu-se tot de santaj. De aceea, chiar daca est senil, apartine tipului politicianului, ca si Farfuridi si Catavencu.

Cetateanul turmentat. Personaj stilizat, martor al actelor de santaj si al compromisurilor politice ale celorlalti, Cetateanul turmentat influenteaza intriga (gasind scrisoarea si restituind-o in final). "Fost functionar la postie', devenit "negustor si apropietar', a castigat drepturi electorale pe care nu stie cum sa le foloseasca ("eu cu cine votez').

A fost considerat de critica literara tipul cetateanului fara opinie politica, onest si betiv, lipsit de vanitate, simbolizand confuzia alegatorilor, incapabili de luarea unei decizii, dar si un personaj siret, calculat, cu momente de luciditate (se impotriveste sa lupte contra guvernului; cateodata este ironic: ,, O scrisoare, domnule Nae. Nu mai mergem la o tuica? ').

Structural si compozitional, O scrisoare pierduta este o piesa complexa. Caragiale foloseste procedee specifice textului clasic pe care le amplifica si le modernizeaza. Astfel, autorul face apel la incurcatura si echivoc (determinate de pierderea biletului), la coincidenta (Dandanache utilizeaza acelasi instrument de santaj ca acela la care recurge Catavencu) si qui-pro-quo (confuzia pe care o face Dandanache intre Tipatescu si Trahanache). El intrebuinteaza de asemenea tehnici inovatoare si are intuitii remarcabile. Amana aducerea in scena a unor personaje (Catavencu apare abia in actul al doilea), construieste o intriga circulara (deznodamantul marcheaza revenirea la situatia initiala) si mentine tensiunea dramatica la sfarsitul fiecarui act prin introducerea unui element surpriza (descoperirea politelor falsificate, sosirea unei depese de la Bucuresti).

Cu ajutorul indicatiilor scenice, prin parodie, satira si caricatura, Caragiale a perfectionat si formele si procedeele comicului.

Comicul de moravuri rezulta in aceasta comedie din ridiculizarea

pozei sociale si morale a personajelor ori din descrierea imposturii politice.

Comicul de situatie este provocat de jocul pierderii si gasirii scrisorii.

Comicul de caractere este generat de o anumita dominanta comportamentala sau temperamentala a eroilor (Pristanda este servil, Catavencu - demagog).

Comicul de nume se obtine prin sonoritatea stridenta a onomasticii (radicalul ,,cata' din Catavencu indica agresivitatea politicianului obscur), prin continutul ei notional (Dandanache trimite la ideea de pozna, la "dandana'', Trahanache la trahana - coca moale) sau prin contrast (Agamemnon nu se potriveste cu Dandanache).

Comicul de limbaj se realizeaza prin ticurile verbale ale personajelor (Trahanache rosteste obsedant: "ai putintica rabdare', Pristanda: ,, curat murdar', Cetateanul turmentat: ,,eu cu cine votez'); prin defectele de pronuntie, ritm, articulatie sau prin rostirea gresita a unor cuvinte din pricina ignorantei, snobismului, imbecilitatii. Asocierea limbajului de mahala ("Chestie de treaba, onorabile', ,,dar averi de clopotnita, stimabile') cu stilul oratoric, grandilocvent produce efecte comice.

Pronuntarea defectuoasa a unor neologisme ("catrindala', ..cioclopedica', "bampir'), hipercorectitudinea ("a devorta', ,, leribel'), anacolutul (,, Daca Europa sa fie cu ochii atintiti asupra noastra, daca ma pot pronunta '), oximoronul (,, 12 trecute fix'), falsa legatura semantica (..renumeratie'), folosirea improprie a unor termeni ("capitalisti' pentru locuitori ai capitalei) sunt exemple care evidentiaza efortul eroilor de a se exprima elegant, cazand de fapt in ridicol si teatralitate.

Receptare critica

Exegeza caragialiana a fost uneori defaimatoare si deformatoare, unii critici literari contestand vitalitatea si actualitatea comediilor. Ei i-au reprosat autorului lipsa de ideal social sau l-au acuzat de imoralitate. Aceste analize trunchiate, simplificatoare si nedrepte au fost insa treptat corectate, opera dramaturgului impunandu-se prin originalitate si complexitate.

Garabet Ibraileanu a realizat o descriere a numelor proprii din piesele lui Caragiale, identificand unitatea dintre nume si personaj, observand aluzia culinara din numele lui Farfuridi si Branzovenescu sau diminutivul comic Agamita.

Pompiliu Constantinescu a alcatuit o lista de tipuri caragialiene (Pristanda - micul functionar, Trahanache - incornoratul, Catavencu -demagogul, Tipatescu - donjuanul, Zoe - cocheta).

Ion Constantinescu a demonstrat modernitatea comediilor.

descoperind la Caragiale scheme si tipuri dramatice, prezente mai tarziu in teatrul absurdului (omul rara calitati, personajul discontinuu).

Florin Manolescu a argumentat profunzimea pieselor si a urmarit distributia inteligenta a punctelor culminante.

Paul Zarifopol a remarcat armonia si nevinovatia lumii caragialiene, rasul voios si absenta raului, in vreme ce Mircea lorgulescu a identificat trancaneala si prefacatoria ca elemente invariabile ale operei dramatice.

Edgar Papu a gasit o dimsnsiune simbolica, profunda a scrisului lui Caragiale. apropiind O scrisoare pierduta de lliada. iar Mircea Tomus a stabilit asemanarile si deosebirile dintre comedii, avand in vedere evolutia de la O noapte furtunoasa la O scrisoare pierduta

Fragment semnificativ comentat

"Si nu te mai turbura, neica, pentru fitece miselie. Nu vezi tu cum e lumea noastra? lntr-o sotietate fara moral si fara printip, nu merge s-o iei cu iuteala, trebuie sa ai putintica rabdare '

Replica ii apartine lui Zaharia Trahanache si este una definitorie pentru felul de a reactiona al personajului. Cu blandete paterna, Trahanache il consiliaza pe ,,iute/e' Tipatescu, recomandandu-i rabdare. Apropierea dintre cei doi e vadita de apelativul familiar pe care il foloseste Trahanache, ,,neica', dar si de tonul de moralizare ingaduitoare al intregului discurs, al carui retorism n-are nimic ostentativ, dimpotriva, aminteste de intonatia calma a alinarilor: ,_rnu vezi tu '. Desigur, scena aceasta in care sotul incornorat il linisteste duios pe amant, este de un comic intens; situatia in sine este, de altfel, una frecvent utilizata in comedii. Dincolo de intentia comica insa, replica lui Trahanache este si una "serioasa', revelatoare pentru filosofia si felul de a fi al acestuia.

Acea "putintica rabdare' pe care o reclama mereu personajul nu este numai un tic verbal care ar traduce starea de incetineala, reactiile somnolente ale lui Zaharia Trahanache. Rabdarea este, in conceptia sa, sinonima cu diplomatia; ea ramane asadar o strategie eficienta de a actiona asupra evenimentelor si asupra celorlalti. Sub aparenta sa bonoma si naiva, Trahanache e in fond un siret, singurul care intelege ca lumea e una pe dos, fara morala si fara principii, ca lupta cu ea trebuie atent calculata. Toate acestea vor fi de altfel confirmate de actiunea piesei: Trahanache e singurul care gaseste, si inca foarte repede, mijlocul de a-l anihila pe Catavencu.

Trasaturile formale ale discursului pun in evidenta, pe de o parte, oralitatea acestuia (exprimarea neglijenta, neprotocolara) si, pe de alta, marcile personale ale vorbirii ce individualizeaza in piesa pe fiecare dintre personaje: la Trahanache, rostirea usor deformata a cuvintelor subliniaza aparenta de infantilism: "sotietate', ,,printip'.(E.C.)