ION de Liviu Rebreanu - comentariu

ION de Liviu Rebreanu

Tema si viziunea despre lume intr-un text narativ apartinand realismului

Relatia incipit- final

Pincipalele componente de structura, de compozitie si de limbaj ale unui text narativ apartinand realismului

Conditia taranului intr-un text narativ studiat interbelic

Conditia femeii

Tema familiei

Paricularitati de constructie a personajului

Relatiile dintre doua personaje

Conditia femeii intr-un text naratic studiat( vezi in Baltagul, Morometii sau Ion )

Ion( 192o) este primul mare roman realist obiectiv din literatura romana. Realismul apare ca replica data romantismului si aduce in literatura viata, asa cum este ea . Ion este poate intaiul care nu face concesii viziunii idilizante asupra satului ( N. Manolescu ) . In romanul realist- obiectiv personajele sunt tipuri umane( au ingrosata o trasatura de character) si sunt determinate( marcate ) de mediul in care traiesc. Naratorul este o voce la persoana a treia, deci un narator obiectiv, omniscient . Inaintea lui Rebreanu vorbim despre realism obiectiv in Mara ( 1906) de I Slavici si Arhanghelii (1014) de Ion Agarbiceanu, nu intamplator scriitori ardeleni, dar care nu au forta narativa a lui Rebreanu.

Rebreanu deschide calea spre modern prin: - analiza sufletului personajelor batuite de neliniste, obsesii, mustrari de constiinta, prin sondarea psihologiei colective ( vezi Rascoala, in special , Padurea spanzuratilor in particular); - prin prezentarea introspectiei personajului aflat in fata mortii ( vezi si Apostol Bologa). Daca adaugam si aspiratia lui Rebreanu spre echilibru, monumentalitate si finalurile tragice, putem concluziona ca marea proza romaneasca incepe cu Rebreanu, ctitorul romanului romanesc modern. In romanul realist obiectiv analiza psihologica este facuta de catre narator, comparativ cu romanul realist subiectiv in care personajul isi marturiseste direct reactiile fizice si psihice in fata experientelor traite.

Ion este o fresca sociala, o evocare monografica a satului transilvanean la inceputul perioadei interbelice, cand Ardealul era sub ocupatie austro- ungara. Scriitorul, fiu de invatator din Tarlisua, mutat cu familia la Prislop, traind printre tarani, se inspira din problemele lor, dintre care cea mai arzatoare era dobandirea si pastrarea pamantului. A avea pamant insemna a avea demnitate si respect in sat. Titlul Ion este dat de personajul principal neofit al romanului , Ion al Glanetasului, o figura simbolica mai mare decat natura ( Eugen Lovinescu). ( neofit= in aceasta situatie, care adera la noi principii de viata, care trece intr-o alta categorie sociala ))

Tema - patima pentru pamant, care duce la dezumanizarea lui Ion si transformarea lui intr-un personaj tragic.

Sursele de inspiratie au fost trei situatii din viata satului , cunoscute de autor , si anume:

a vazut un taran imbracat in straie de sarbatoare sarutand pamantul;

o fata instarita a ramas gravida cu sarantocul satului si a fost batuta cumplit de tatal ei

- a fost impresionat puternic intr-o discutie cu un taran tanar, observand cu cata sete vorbea despre pamant.

Numele personajelor sunt nume reale ale unor vecini ai invatatorului Rebreanu: Ion si Ana Pop.

Actunea are loc in Pripas, nume semnificativ pentru localitatea unei provincii romanesti aflate sub ocupatie.

Structura romanului . Romanul este structurat in doua parti : Glasul pamantului - 6 capitole si Glasul iubirii, cu 7 capitole. Fiecare capitol are titluri sugestive, ( de exemplu Inceputul, Zvarcolirea, Rusinea , Nunta etc .) Cele doua titluri Glasul Pamantului si Glasul iubirii sunt sugestive pentru conflictul interior al lui Ion , devastat de patima pentru pamant, pe care nu-l poate dobandi decat sacrificand iubirea pentru Florica. Miezul altui conflict , exterior, il constituie proprietatea asupra pamantului , marcar in stabilirea ierarhiei sociale . Pamantul inseamna bunastare si bunastarea este asimilata cu demnitatea si vrednicia. Ion nu este primul personaj care face compromisuri pentru obtinerea pamantului. La fel procedase Vasile Baciu, sarac in tinerete care se casatoreste cu o fata urata si bogata care moare la nastere; Tatal lui Ion luase si el pe Zenobia harnica, voluntara cu pamant, dar Alexandru Glanetasul este un inapt care nu munceste, bea si ii vinde pamanturile nevestei. Ion stie ca va avea soarta tatalui, deci va trai in dispretul mostenit , lucru de neindurat si de aceea este capabil sa jertfeasca dragostea pentru Florica pentru bogata Ana. Patima lui pentru pamant va declansa conflicte cu celelalte personaje ale romanului: cu Vasile Baciu, cu Ana, cu propriii parinti, cu George Bulbuc - viitorul sot al Floricai.

Nuclee narative In prim plan narativ este problema pamantului si obsesia lui Ion de a dobandi pamantul lui , iar pe de alta parte apare problema nationala care preocupa pe intelectuali: preotul Belciug, familia invatatorului Herdelea. Cele doua teme mai tarziu vor fi reluate separat in romanele Rascoala ( 1932) si Padurea spanzuratilor ( 1922).

Subiectul Ion al Glanetasului, la hora o curteaza pe Ana lui Vasile Baciu, sortita a se casatori cu chiaburul George Bulbuc. In incipit hora este folosita ca pretext de a prezenta personajele romanului si ierarhia lor sociala . Hora se desfasoara in curtea vaduvei lui Maxim Oprea devenita incapatoare din cauza ca saracise dupa moartea sotului . Astfel, la hora participa intreaga comunitate in care se disting tipuri umane: taranul sarac - Ion, opusul lui, George Bulbuc - care plateste lautarii,- primarul, Savista- oloaga satului dar si iscoada satului, Vasile Baciu , cu bautura in nas; doamna Herdelea, sotia invatatorului Zaharia Herdelea, insotita de Titi , Laura si preotul Belciug . La sosirea intelectualilor satului, se face loc, se opreste muzica in semn de respect. Hora aprinsa la umbra nucilor emana vitalitate si lautarii sunt admonestati cu tigane, cioara cand vor sa se opreasca. Intre Ion si George , aspiranti la casatoria cu Ana lui Vasile Baciu mocneste un iminent conflictul , caci Ion odanseaza pe Ana, lasand-o pe Florica bosumflata. Apoi ziua se incheie cu o bataie zdravana la carciuma satului intre Ion si George . Ion se simte umilit de Vasile Baciu care-l numeste hot, fleandura cand constata ca-I face curte Anei precum si de George si de aceea dorinta de a intra in posesia pamanturilor lui Vasile Baciu nu mai cunoaste margini. Imaginea tatalui sau- saracit din cauza bauturii- care se invartea pe langa cei bogati ca un caine la usa bucatariei ii devine insuportabila . La biserica Ion din nou este umilit in vazul lumii prin mustrarea preotului Belciug.

Ion harnic ca ma-sa salvase un singur lot de pamant. Desi la scoala fusese apreciat de Herdelea si sfatuit sa mearga mai departe la scoala, lui Ion ii placea mai mult pamantul. Recurge la o strategie condamnabila in lipsa altei solutii : o amageste pe Ana, o seduce chiar in casa lui Vasile Baciu si o lasa insarcinata pentru a-l forta pe Vasile Baciu sa-i dea pamanturi odata cu luarea Anei in casatorie. Vasile Baciu, cand afla ca Ana este insarcinata cu Ion , ii aplica o bataie cumplita si o izgoneste de acasa trimitand-o sa mearga la Ion. Familia Glanetasului o primeste cu raceala pe Ana si o trimite inapoi la tata-sau ca sa-l convinga sa-i dea zestrea - pamanturile. Dupa multe tergiversari din partea lui Vasile Baciu, sa face nunta Anei cu Ion, dupa care Vasile Baciu nu-si respecta promisiunea si nu le da insurateilor decat cinci loturi si o perecge de boi. Viata Anei devine un calvar. Batuta de Ion, batjocorita de Zenovia, neiubita de nimeni ,da nastere, pe camp unui copli, Petrisor. Cand realizeaza ca Ion o doreste inca pe Florica, se sinucide. Nici moartea Anei nu-l impresioneaza pe Ion, atentia lui fiind centrata pe Petrisor, copilul care-l leaga de pamanturile lui Vasile Baciu.

Tragand o brazda in pamantul vecinului Ion este tarat in process si implica si pe Herdelea in necazuri cu autoritatile, caci Herdelea ii redacteaza plangerea lui Ion la sentinta data de judecatorie. Ion face doua saptamani de puscarie . Prost ingrijit de Zenobia , Petrisor se imbolnaveste si moare, si astfel Ion devine mostenitorul pamanturilor. Florica se casatoreste cu George, tot pentru pamanturi. In sufletul lui Ion se trezeste din nou glasul iubirii; se-mprieteneste cu George pentru a fi in preajma Floricai spre a o iubi. Ion sfarseste tragic. Reclamat lui George de Savista, oloaga pripasita la casa lui George, Ion este surprins noaptea in gradina la George si omorat cu lovituri de sapa. Popa Belciug tine o cuvantare frumoasa la inmormantare, il ingroapa in curtea bisericii, multumit ca pamanturile lui Ion vor reveni bisericii.

In al doilea plan narativ este urmarita viata familiei Herdelea preocupata permanent sa faca fata greutatilor materiale. Reuseste cu greu sa-si marite fetele ( Lili si Ghighi) fara zestre. De exemplu Lili face compromisuri in dragoste ; jignita de nepasarea medicinistului Aurel Ungureanu la vestea ca Pintea i-a cerut mana, se resemneaza alaturi de teologul Pintea, de care se va atasa si va fi fericita; Herdelea nu este scutit de probleme financiare ; ajunge in situatia cand mobila ii este scoasa la licitatie din pricina neachitarii; intra in conflict cu autoritatile maghiare cand se afla ca i-a redactat lui Ion o jalba catre minister impotriva unei hatarari judecatoresti si este silit de catre un inspector sa-si dea demisia sub pretextul ca nu a pus prea mult zel in predarea limbii maghiare ( era momentul cand se impunea obligativitatea limbii maghiare in scoli.) In locul sau se va instala Zagreanu, viitorul sau ginere. Are rafuieli ideologice cu preotul Belciug si e stresat ca ar fi putut ramane pe drumuri caci isi construise casa pe pamantul bisericii . Titu Herdelea poetul Somresului se lupta sa se afirme in acest

mediu ostil romanismului, publica la un ziar local, se implica in poliitica, aduna voturi pentru avocatul roman Victor Grofsoru care, la randu-i , ii va oferi invatatorului Herdelea o slujba,( pe langa pensie ). Pleaca apoi in Bucuresti , unde incearca sa-si implineasca destinul. In final Herdelea si Belciug se impaca cu ocazia sfintirii noii biserici, si mai ales dupa mutarea in Armadia, au numai cuvinte de lauda unul la adresa celuilalt.

Relatia incipit - final Romanul incepe si se incheie cu imaginea drumului spre Pripas. Daca in incipit soseaua vine sugerand introducerea cititorilor in universul fictional al actiunii localizata in Pripas,

la final drumul se pierde odata cu plecarea din sat a trasurii cu Zaharia Herdelea, d-na Herdelea si Ghighi spre Armadia.

Cu privire la simetria romanului, aceasta este asigurata de imaginea horei duminicale din sat, in curtea Todosei, vaduva lui Maxim Oprea. Imaginea horei este simbolica: in incipit sugereaza satul stratificat ierarhic dupa starea materiala ; in final, hora sugereaza eternul ciclu al existentei rurale care continua parca la nesfarsit, chiar daca actorii se schimba, dand impresia de zadarnicia vietii sau mai exact , de desartaciunea desartaciunilor.( Ecleziastul).

Ion este personajul principal tipic pentru conditia taranului fara pamant, intr-un mediu de viata in care pamantul era emblema demnitatii si a respectului in comunitate. Patima lui Ion pentru pamant este scuzabila pana la un punct si anume spre a scapa de eticheta de sarantoc si de umilinta, si spre a-si castiga demnitatea. Oricat de harnic ar fi fost, taranului sarac ii era blocat accesul spre alta stare sociala in lipsa pamantului. Pentru aceasta Ion este silit sa sacrifice iubirea. El face parte din categoria celor care avusesera pamant si saracisera, lucru impardonabil care atragea oprobriul satului. Eugen Lovinescu il considera o figura simbolica mai mare decat natura . Iubirea lui Ion pentru pamant este patologica si are inceputul in copilarie. In Zvarcolirea, trecand pe langa locurile vandute care candva apartinuse Glanetasului , Ion exclama : Locul nostru, saracul! Naratorul inregistreaza reactiile fizice si psihice ale lui Ion din care se desprinde pasiunea pentru pamant: se simtea mic si slab, cat un vierme (. . . ) Suspina prelung, umil si infricosat in fata uriasului . Cat pamant, Doamne Vesnic a pizmuit pe cei bogati si vesnic s-a inarmat intr-o hotarare patimasa: trebuie sa aiba pamant mult, trebuie ! De atunci pamantul i-a fost ca o mama. El are constiinta inferioritatii sociale mostenite, se simte nedreptatit,si de aici revolta, dar si ambitia necesara de a indrepta lucrurile. Ion este caracterizat indirect prin limbaj, atitudini, fapte, dialog si prin gesturi. In Sarutarea din Glasul iubirii :Se apleca, lua in maini un bulgare si-l sfarama intre degete cu o placere infricosata( . . . ) Apoi incet ,cucernic , fara sa-si dea seama, se lasa in genunchi (. ) si-si lipi buzele cu voluptate de pamantul ud. El isi schimba comportamentul fata de Ana dupa ce o seduce, o uraste si o bate, devine cinic, santajeaza pe Vasile Baciu si ramane insensibil la suferinta, chiar si cand Ana se sinucide. Actioneaza instinctual, ordinea fiind acapararea pamanturilor, dupa care raspunde si glasului iubirii. Este caracterizat indirect prin comportament si atitudini prin care demonstreaza tenacitate , ambitie, lipsa de scrupule, fiind capabil sa se imprieteneasca cu George , ca sa o poata iubi pe Florica.

In caracterizarea personajului Ion se folosesc si procedee moderne , cum ar fi introspectia, relativizarea perspectivelor asupra personajului si monologul interior. Vasile Baciu il numeste sarantoc, fleandura, hot, talhar la hora, in fata oamenilor. George il considera artagos ca un lup nemancat.

Herdelea il considera cel mai inteligent baiat din sat, silitor si cuminte; Ion reactioneaza conform firii sale impulsive . Ana il iubeste si se sinucide cand remarca ca Ion inca o iubeste pe Florica.

Este caracterizat direct de narator ( harnic ca ma-sa ) care- i descrie minutios reactiile in fata provocarilor. Analiza psihologica este facuta asadar cu obiectivitatea scriitorului realist: statea neclintit ca un lemn ( .) Ii clocotea tot sangele si parca astepta inadins sa-l atinga barem cu un deget, ca sa-l poata apoi sfarteca in bucatele(. . . ) Fiecare vorba il impungea drept in inima, cu deosebire fijindca auzea tot satul .

Din monologul interior rezulta revolta sa datorata umilintei indurate : Numai ticalosii sunt astfel loviti in fata lumii intregi Dar el de ce e ticalos ? Pentru ca nu se lasa calcat in picioare, pentru ca vrea sa fie in randul oamenilor . . . Cand isi impune sa o accepte pe Ana, isi zice : Las ca-i buna Anita. George Calinescu spune ca Ion este o bruta careia siretenia ii tinea loc de desteptaciune; . Prin introspectie scriitorul ne aduce in finalul romanului in fata un personaj tragic care traieste si in ceasul mortii sentimentul revoltei , umilintei si zadarniciei. Surprins si lovit brutal de George, Ion isi analizeaza lucid situatia spunandu-si ca este posibil sa moara. Lovit cu sapa in agonia lui constientizeaza ca moare, dar este revoltat ca moare ca un caine si se taraste ca sa iasa din propria-i mocirla sangeroasa si sa ajunga la poarta. In maniera marilor scriitori realisti ( ca Dostoievski) scriitorul analizeaza cu detalii subtile pline de dramatism , trairile sufletesti ale lui Ion in ceasul mortii . Simbolic Ion isi da sfarsitul in zorii zilei, ca si Apostol Bologa, parand sa para absurda existenta noastra, daca viata continua la fel de bine si fara noi , sugestiva in acest sens fiind si imaginea horei din final.

Conditia femeii in roman. Femeia nu este decat o treapta necesara in atingerea unui scop inalt, este un obiect de schimb pentru a intra in posesia pamanturilor. Aceasta soarta a avut-o Zenobia, sotia lui Vasile Baciu si Ana. Asadar instapanit de patima pentru pamant, Ion se dezumanizeaza treptat si de aceea eroul poate fi asezat in randul parvenitilor: Dinu Paturica din Ciocoii vechi si noi (N. Filimon) sau Tanase Scatiu din romanul eponim ( Duiliu Zamfirescu).

Ion este expresia instinctului de stapanire a pamantului in slujba caruia pune o inteligenta ascutita, o cazuistica stransa, o viclenie procedural si, cu deosebire, o vointa imensa: nimic nu-I rezista (Eugen Lovinescu)

Ion ramane un personaj tipic, tragic , un destin individual, dar si colectiv, care reflecta tensiunile sociale si umane in satul transilvan, la momentul istoric mentionat. Toti flacaii din sat sunt varietati de Ion ( G Calinescu ), pentru ca toti erau interesati de casatorii cu zestre. Sfarsitul tragic pare sa fie o pedeapsa divina pentru comportamntul sau abuziv, pentru nemultumirile fata de soarta harazita.

Stilul este cenusiu, sobru, anticalofil, scriitorul tinandu-se la distanta de mentalitatile personajelor, pe care le lasa sa se manifeste, fara sa intervina moralizator ca Slavici. Chiar daca naratiunea este obiectiva si impersonala, se poate citi printre randuri vocatia lui Rebreanu pentru detaliul semnificativ si anticipativ, si pentru destinul tragic al personajelor puse intr-o situatie limita. Scriitorul savureaza descrierea zbuciumului sufletesc si corespondenta acestuia in reactiile fizice. Memorabila este incordarea asteptarii de catre Florica si George a aparitiei lui Ion noaptea, apoi , dupa loviturile aplicate de George, acestia stau incordati si aud gemetele muribundului. .Daca Ion renunta la iubire, va plati cu moartea; Ana are ideea fixa ca Ion o va iubi si, dezamagita, isi ia zilele.

Ion ramane cea dintai realizare monumentala deplin obiectiva din literatura romana , prin imaginea ampla si complexa a vietii sociale de la tara , cu psihologiile colective ale taranimii , putand fi asezat in randul marilor scriitori univesali: Lev Tolstoi ( povestirea Cazacii, 1863 ), Cehov ( Taranii 1897 ), Honore de Balzac ( Taranii 1844 ) sau Emile Zola ( Pamantul , 1888 ).