Ilustreaza conceptul operational povestire, prin referire la o opera literara studiata

Ilustreaza conceptul operational povestire, prin referire la o opera literara studiata.

Povestirea este o specie a genului epic, de dimensiuni mici, in care se pune accentul pe actul narararii, asadar functia naratorului este foarte evidenta, acesta putand cumula mai multe roluri, cum ar fi cel de comentator, de martor sau cel de personaj. Povestirea contine de obicei elemente de oralitate, deoarece actul spunerii implica o relatie intre narator si ascultatorii sai, punandu-se accentul mai mult de actiune decat pe crearea personajului, asa cum se intampla in nuvela.

Marcand inceputul perioadei de deplina maturitate artistica a creatiei lui Mihail Sadoveanu, culegerea de povestiri intitulata Hanu Ancutei are un model narativ vechi, cel al povestirii in rama, asa cum intalnim in Povestea celor o mie si una de nopti, culegere de basme, snoave si povestiri arabe, in Decameronul lui Boccaccio, insa asemanarea cea mai evidenta este cea dintre opera lui Sadoveanu si cea a scriitorului medieval englez Chaucer, ale carui Povestiri din Canterburry sunt plasate tot intr-un han si prilejuiesc reunirea unor personaje de stari sociale si ocupatii diferite.

Formula narativa a "povestirii in rama" inseamna imaginarea unei situatii care devine pretextul spunerii unor povestiri, eventual chiar al strangerii mai multor personaje care devin pe rand povestitori. "Rama" este un element unificator, caci povestirile au subiecte diferite, iar naratorii pozitii variate fata de intamplarile prezentate: unii sunt si personaje, altii doar martori, in timp ce alti povestitori redau intamplari auzite.

Cadrul imaginat de Sadoveanu este cel care poate justifica reunirea unor personaje apartinand unor medii si categorii diferite: hanul, asezat la intretaierea drumurilor, prilejuieste strangerea calatorilor(metaforic, el devine o halta efemera a vietii); sub indrumarea comisului Ionita, asemanator cu un maestru de ceremonii, calatorii devin pe rand povestitori, pastrand ritualul vinului nou baut din ulcica de lut si al puilor fripti in tigla. De la inceput se creeaza o relatie duala intre hermeneuti si neofiti, unii rememoreaza stins experientele, altii le asculta, isi insusesc invatamintele si le transmit mai departe.

Fixarea locului si a timpului este realizata chiar din prima propozitie a culegerii de noua povestiri: "Intr-o toamna aurie am auzit multe povesti la Hanu Ancutei". Imprecizia datarii temporale creeaza impresia unor vremi indepartate, desi, din povestirile spuse, se poate deduce ca faptele nu sunt cu mult anterioare datei publicarii volumului - anul 1928. Aceasta imagine interpretabila de la inceputul operei, "toamna aurie" sugereaza dimensiunea basmica, aura arhaica, acel "illud tempus" dar si de ospetie, de belsug, de reintoarcere la o Moldova patriarhala, suspendata in afara concretului istoric. Atmosfera operei e una de absorbtie prin cuvantul magic al povestirii, al timpului trecut trait liric. Ea este specifica celui care povesteste, pentru ca actul povestirii plaseaza intamplarile intr-un fel de timp al prezentului vesnic.

Ionita Comisul, calugarul Gherman, mos Leonte Zodierul, capitanul Neculai Isac, Ienache coropcarul, Damian Cristisor, Constandin si Zaharia fantanarul devin pe rand povestitori.

Cea de-a sapte povestire, Negustor Lipscan nu respecta structura narativa a celorlalte povestiri si are caracter memorialistic.

Titlul textului indica o categorie sociala, cea din care facea parte eroul, Damian Cristisor.

Tema o constituie descrierea unei calatorii.

Dupa ce este intampinat de hangita, Ancuta, si este poftit sa stea langa foc de catre comis, Damian Cristisor, negustor, se prezinta celor de fata. Mos Leonte isi dovedeste priceperea de zodier, si spre surprinderea    tuturor ghiceste din ce zodie e calatorul si de unde vine.

Terminand de ospatat, Damian Cristisor incepe sa povesteasca calatoria sa prin tari straine. Istorisirea capata interes in momentul cand spune ca a calatorit cu trenul. Negustorul a vazut si alte lucruri de mirare prin "tara nemteasca": "case cu cate patru si cinci randuri" si "uliti dintr-o singura bucata de piatra". Cand ajunge sa povesteasca ce-a mancat si ce-a baut - cartofi, carne fiarta si bere -, negustorul lipscan ii dezamageste pe ascultatori. Pe acolo el nu vazuse nici "pui la tagla", nici "miel fript talhareste si tavalit in mojdei", nici "crap la protap", nici sarmale, nici vin, ca in Moldova.

Nemtii, dupa spusele negustorului, au si alte lucruri bune: invatatura, legea, randuiala. Numai la intoarcere, dupa obiceiul pamantului, trebuie sa dea ploconul vamesilor, unui hot, privighetorului, cate un "baider ras de lana de la India".

Povestirea se termina in zgomot de ulcele inchinate de toti "spre barba preacinstitului negustor".