Izvorul noptii de Lucian Blaga

Izvorul noptii

Pesonalitate marcanta a culturii interbelice, Lucian Blaga, filosof, scriitor, profesor universitar, va marca perioada respectiva prin elemente de originalitate comparabile cu inscrierea in universalitate. Intrat in viata la 9 mai 1895, in satul Lancram, din judetul Alba, Lucian Blaga va porni in "Marea trecere", la 6 mai 1961, fiind inmormantat tot in ziua de 9 mai, in cimitirul din Lancram, langa Sebes, ramanand definitiv in comuniune cu spatiul pe care l-a iubit si despre care va marturisi in poezia "9 mai 1895": "Sat al meu, ce porti in nume / sunetele lacrimei, / la chiemari adanci de nume / in cea noapte te-am ales / ca prag de lume / si poteca patimei. // Spre tine cine m-a-ndrumat / din strafund de veac, / in tine cine m-a chiemat / fie binecuvantat / sat de lacrimi fara leac". Activitatea lui Blaga reprezinta domenii largi ale poeziei, ale filosofiei, ale dramaturgiei, ale esteticii, ale memorialisticii si ale prozei. Caracterizand personalitatea lui, Pompiliu Constantinescu avea sa remarce faptul ca in cultura romana influentele "cugetarii germane" aveau sa-si gaseasca rezonanta deplina la Titu Maiorescu si la Lucian Blaga:

"Cu o aplicatie mai restransa, dar cu o reala competenta, domnul Blaga se poate spune ca reprezinta un al doilea moment intens de influenta a filosofiei germane in cultura noastra".

Opera lirica este opera literara in care gandurile si sentimentele autorului sunt exprimate direct, intr-un limbaj figurat. Modul de expunere specific este descrierea. Genul liric este subiectiv, deoarece autorul isi aduce in prim-plan sentimentele si ideile.

In multe din poeziile sale, Lucian Blaga sugereaza sentimentul dragostei. Printre acestea se numara si "Izvorul noptii", in care poetul aduce un omagiu iubitei sale. In viziunea lui, dragostea este calea fundamentala de acces in misterele lumii, asa cum declara in "Eu nu strivesc corola de minuni a lumii". Metafora revelatoare in poezia "Izvorul noptii" este cea a ochilor negri ai iubitei, care sunt izvorul:

"Frumoaso,

ti-s ochii-asa de negri (.)

...........

ca ochii tai, adancii, sunt izvorul"

Tot in aceste versuri este prezenta si metafora "ochii (.) adancii care semnifica adancimea si puritatea sufletului iubitei lui Blaga. Poetul foloseste si cuvinte in cazul vocativ, "frumoaso" si "lumina mea", care au o putere expresiva foarte mare, ele devenind invocatii.

Observam, astfel, ca poezia se deschide si se inchide tot cu o invocatie. Trairea este potentata de "imi pare". Ochii iubitei devin simbolul central al poeziei. Ei reprezinta in context atat frumusetea fizica, cat si frumusetea sufleteasca, ochii fiind o oglinda a sufletului. In poezia lui Blaga natura se confunda cu iubita, spre deosebire de opera eminesciana, unde natura reprezinta doar un cadru natural din care fac parte cei doi indragostiti. Intre natura si iubita se stabileste o relatie stransa deoarece iubita primeste trasaturi ale naturii:

"imi pare ca ochii tai, adancii, sunt izvorul

din care tainic curge noaptea peste vai

si peste munti si peste sesuri,

acoperind pamantul

c-o mare de-ntuneric."

Astfel putem spune ca intreaga natura se naste din ochii persoanei dragi. Spre finalul poeziei, Blaga o numeste pe iubita sa "lumina mea", acea lumina devenind o componenta speciala si ea este resimtita ca o inviere si e cauza unui sentiment de armonie cu lumea. De asemenea, starea de iubire este resimtita cu invadarea sufletului de o lumina care e un strop din fluxul cosmic.

Pentru a evidentia cat mai adanc trasaturile persoanei iubite, poetul foloseste un puternic contrast: "mare de-ntuneric", "lumina mea", folosind astfel oximoronul.

Versurile sunt albe, ele neavand o rima caracteristica, iar numarul de silabe este inegal, el fiind diferit la fiecare vers in parte.

Iubirea este pentru Blaga puntea de legatura dintre el si infinitul Univers. In opera sa, iubirea si natura se confunda, intre ele stabilindu-se o relatie stransa, imprumutandu-si una alteia elemente specifice: misterul si natura.