Scrigroup - Documente si articole

     

HomeDocumenteUploadResurseAlte limbi doc
AstronomieBiofizicaBiologieBotanicaCartiChimieCopii
Educatie civicaFabule ghicitoriFizicaGramaticaJocLiteratura romanaLogica
MatematicaPoeziiPsihologie psihiatrieSociologie


Palatul de clestar-rezumat

Literatura romana



+ Font mai mare | - Font mai mic



Palatul de clestar-rezumat

Apele curgeau la vale si muntii se ridicau in sus. Nu se pomeneau flori pe cer si stele pe pamant - ca pe la pardalnicii nostri de stihari -, dar multe nu erau asa dupa cum sunt.
Imparatii de mureau in lupta de buzdugan, bine, iar de nu, li se uitau de zile. Numai daca barba le matura tarana la noua coti in urma, chemau pe unul din feciori, pe cel mai viteaz si mai cu minte, si-i daruiau naframa, inelul, palosul, stema si gonaciul, ca sa poata imparati si razboi in locul lor.
Apararea si dreptatea atarnau de taisul palosului. Cu mintea cantareau si hotarau, iar cu palosul imparteau. Si spun unii ca pe atunci mergea mai bine cu minte dreapta si fara de legi, decat, ca in zilele noastre, cu legi drepte si cu minte stramba.

Pe-asa vremuri se zice ca ar fi vacuit imparatul cu stema rupta din soare, in cel mai frumos palat de clestar si peste cel mai intelept si mai viteaz norod.
Nu era crai pe care imparatul cu stema rupta din soare sa nu-l fi domolit, ca nici o oaste dusmana nu putea sa-i stea impotriva. La vreme de adanci batraneti sta inzauat in fruntea ostasilor, calare pe un bidiviu ce arunca pe nari trambe de fum si limbi de foc. Si toti ai sai prindeau la inima si biruiau, caci asa li se pareau lor cum era el de batran si inzilizit, tocmai ca o lance ruginita, care de-a pururea rapusese pe oricine izbise.
Dar cat era de mare si de vestit, ca se dusese vestea pana unde pamantul e drob si piftie, de-a surda ii fura toate.

Intr-o sfanta de vineri, cam pe la chindii, numai ce i se paru ca stema din cununa imparateasca se umfla si creste, creste, ba cat oul de gasca, ba cat un bosar, si-i indoi grumajii, si-l pleca la pamant. Infricosat, imparatul se lupta ce se lupta cu namila de diamant, iar la urma urmei cazu cu fata in jos, podidindu-l un plans de foc.
Nu trecu cat ai scapara din amnar, si se apropiara de imparat, cu mangaieri si dezmierdari, odrasla lui, de trei fete, ca trei zane, surori si nepoate, care mai de care mai chipese si mai dragalase. Apoi venira mai-marii tronului si slugile ohavnice. Toti cu toti iesira ca dintr-o lacra, sa cada cu matanii, doara or curma focul imparatului.

Cel mai de frunte dintre sfatuitori aduse vorba cam asa
- Luminate imparate, care palos ca al mariei-tale n-a mai fost atatea veacuri intunecat si frant la razboaie? Care imparatie a ramas, atata amar de vreme, nestirbita si cinstita pe fata pamantului? Care rasura e mai invoalta si mai rumena ca domnita, fata cea intai nascuta a mariei-tale? Care mura sa fie mai neagra ca ochii celei mijlocii? Care raza mai luminoasa ca domnita cea mai mica? Apoi, luminate imparate, dupa atatea noroace si bunatati, ce-i fi avand ca sa te mai tanguiesti?
Imparatul, de ochii neamurilor s-ai norodului, curmandu-si plansul, multumi tuturora si, furisand sfios ochii in sus, vazu ca stema nu e nici mai mare, nici mai mica de cum trebuia sa fie.
Se potoli si facu semn ca toti sa plece, isi saruta parinteste copilele si opri langa dansul pe sora lui cea mai mare, care era si cea mai inteleapta, si-i zise incet, ca zidurile de-ar fi auzit, nu l-ar fi auzit:

- Surioara, surioara, lipeste urechea ta de inima mea, si ce-i auzi auzit sa ramaie Pe mine m-a ajuns grea batranete, ca uneori stema din frunte creste, creste, se-ntuneca, si de ce se intuneca, e mai grea, pana ce ma culca la pamant. Vezi tu, pare-mi-se ca in aceasta aratare e caderea mea s-a neamului meu din scaunul domniei, ca din cele trei imparatese ce mi-au slujit de sotii n-am avut parte de parte barbateasca. Ca faceau cate-o fata s-a doua oara, cum faceau baiat, mureau si cuconul, si muma cuconului. Cea din urma mi-a zis: 'Maria-ta, imparatia ce stapanesti a fost zidita de un barbat, si ori cade, ori se insuteste de o femeie, iar de cucon de parte voiniceasca n-ai sa ai parte'.

- Ei, Doamne, si d-ta, ii raspunse sora-sa, mangaindu-l ca pe-un copil speriat, eu vad ca stema e cum era, si tot la locul ei. Cat despre vorba muiereasca, cea de pe urma, ca si cea dintai, tot fara noima si fara de inteles ramane.
- Tatal meu, urma imparatul, mi-a zis: 'Fatul meu, in cal iti las goana voinicului, in inima ta vitejia, in palos biruinta, iar la temelia palatului de clestar, odihna norodului tau. Acolo zac, la umbra, ferecate, patimile mari si mici, care fac pe om fericit si nefericit. Ia seama, fatul meu, ca de le-i slobozi, ai sa-ti vezi supusii pe unii in desfatari, iar pe altii in ahtieri. Tine aste patru chei, si sa nu cobori in cele patru incuieri de sub talpa palatului decat atunci cand ti-o pieri o raza din frunte si marirea ti-o indoi grumajii.'

Imparatul scoase din san patru chei, una de arama, alta de argint, una de aur si alta de diamant, si le dete sora-sei si-i porunci sa se duca intr-ascuns sa deschida si sa se coboare sub talpa de la rasarit a palatului si sa cerceteze cuvantul intelepciunii asupra stemei imparatesti, care uneori creste, se impatreste si se intuneca, si de ce se intuneca e mai grea, pana ce-l doboara la pamant.
Noaptea, tarziu, sora imparatului isi facu o cruce, isi facu doua, isi facu trei si, cum invarti cheia de arama in broasca beciului de la rasarit, o vijelie ii amuti auzul, apoi locul pe care sta i se afunda pana la glezne, pana la brau, pana la gat, iar de-i trecu dincolo de crestet, o vapaie, ce lumina fara sa arda, ii invalui obrajii.

La o cutremurare strasnica, doua porti, tipand in cňpilele groase, se deschisera, la dreapta si la stanga, si sora imparatului se pomeni intr-o camera cu totul si cu totul de arama. Si cand trecu prin alte doua incaperi, una de argint si alta de aur, sora imparatului vazu minunea minunilor: stoluri de pasari care cantau ca din tilinci de argint si zburau in toate partile, si unele i se pusera pe umeri si-si rasfirara aripile luminoase, zornaindu-le ca pe niste banuti de aur vanturati din mana in mana.
Cand descuie broasca de diamant, sora imparatului impietri de spaima in prag se zvarcolea o namila de balaur si-si despica falcile cat sa inghita un calaret cu cal cu tot.
Limbile lui, ca niste sageti parjolite, le azvarlea din beregata si le infigea pe narile nasului, scuipand clabuc, care se inchega si se rostogolea basici albe de margaritar. Solzaria lui era ca un curcubeu de-a lungul spinarii.

- Ah! muiere cu suflet de barbat, zise balaurul, tine-ti ingerii, si ce-i vedea sa nu te sperii ca cine tine cheile tainelor e si mai mare si mai tare ca mine!
N-apuca sa-si vie in fire sora imparatului, ca stralucirea camerei de diamant ii lua ochii cu sclipirile de toate fetele.
Cand se trezi, se feri in laturi. Langa usa, trei femei, in catuse si priponite la zid de trei belciuge groase. Cea dintai ar fi fost frumoasa de n-ar fi zambit si n-ar fi miscat gura necontenit, clevetind fara noima. A doua bolbosea ochii sai verzurii, scaparand scantei de manie. A treia, groasa ca o butie, rumena si voinica, si tot semana, ca o sora buna, cu celelalte doua costelive si pitigaiate.





Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 5350
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved