CATEGORII DOCUMENTE |
Astronomie | Biofizica | Biologie | Botanica | Carti | Chimie | Copii |
Educatie civica | Fabule ghicitori | Fizica | Gramatica | Joc | Literatura romana | Logica |
Matematica | Poezii | Psihologie psihiatrie | Sociologie |
Palatul de clestar-rezumat
Apele curgeau la vale si muntii
se ridicau in sus. Nu se pomeneau flori pe cer si
stele pe pamant - ca pe la pardalnicii nostri de stihari -, dar multe
nu erau asa dupa cum sunt.
Imparatii de mureau in lupta de buzdugan,
bine, iar de nu, li se uitau de zile. Numai daca barba le
matura tarana la noua coti in urma, chemau pe
unul din feciori, pe cel mai viteaz si mai cu minte, si-i
daruiau naframa, inelul, palosul, stema si gonaciul, ca sa
poata imparati si razboi in locul lor.
Apararea si dreptatea atarnau de taisul
palosului. Cu mintea cantareau si
hotarau, iar cu palosul imparteau. Si spun unii
ca pe atunci mergea mai bine cu minte dreapta si fara
de legi, decat, ca in zilele noastre, cu legi drepte si cu minte
stramba.
Pe-asa vremuri se zice ca ar fi vacuit
imparatul cu stema rupta din soare, in cel mai frumos palat de
clestar si peste cel mai intelept si mai viteaz norod.
Nu era crai pe care imparatul cu stema rupta din soare sa nu-l fi domolit, ca nici o oaste
dusmana nu putea sa-i stea impotriva. La vreme de adanci
batraneti sta inzauat in fruntea ostasilor, calare pe un bidiviu ce arunca pe nari trambe de fum si
limbi de foc. Si toti ai sai prindeau la inima si
biruiau, caci asa li se pareau lor cum era el de batran
si inzilizit, tocmai ca o lance ruginita, care de-a pururea
rapusese pe oricine izbise.
Dar cat era de mare si de vestit, ca se dusese
vestea pana unde pamantul e drob si piftie, de-a surda ii
fura toate.
Intr-o sfanta de vineri, cam pe la chindii, numai ce
i se paru ca stema din cununa imparateasca se
umfla si creste, creste, ba cat oul de gasca, ba cat
un bosar, si-i indoi grumajii, si-l pleca la pamant.
Infricosat, imparatul se lupta ce se
lupta cu namila de diamant, iar la urma urmei cazu cu fata in
jos, podidindu-l un plans de foc.
Nu trecu cat ai scapara din amnar, si se apropiara de
imparat, cu mangaieri si dezmierdari, odrasla lui, de trei fete,
ca trei zane, surori si nepoate, care mai de care mai chipese si
mai dragalase. Apoi venira mai-marii
tronului si slugile ohavnice. Toti cu toti
iesira ca dintr-o lacra, sa
cada cu matanii, doara or curma focul imparatului.
Cel mai de frunte dintre sfatuitori aduse vorba cam asa
- Luminate imparate, care palos ca al mariei-tale n-a mai fost
atatea veacuri intunecat si frant la razboaie? Care
imparatie a ramas, atata amar de
vreme, nestirbita si cinstita pe fata pamantului?
Care rasura e mai invoalta si mai rumena ca
domnita, fata cea intai nascuta a
mariei-tale? Care mura sa fie mai
neagra ca ochii celei mijlocii? Care raza mai luminoasa ca
domnita cea mai mica? Apoi, luminate imparate, dupa atatea
noroace si bunatati, ce-i fi avand ca sa
te mai tanguiesti?
Imparatul, de ochii neamurilor s-ai norodului, curmandu-si
plansul, multumi tuturora si, furisand sfios ochii in sus,
vazu ca stema nu e nici mai mare, nici mai mica de cum trebuia sa fie.
Se potoli si facu semn ca toti sa plece, isi
saruta parinteste copilele si opri langa dansul
pe sora lui cea mai mare, care era si cea mai inteleapta,
si-i zise incet, ca zidurile de-ar fi auzit, nu l-ar fi auzit:
- Surioara, surioara, lipeste urechea ta de inima mea, si
ce-i auzi auzit sa ramaie Pe mine m-a ajuns grea
batranete, ca uneori stema din frunte creste, creste,
se-ntuneca, si de ce se intuneca, e mai
grea, pana ce ma culca la pamant. Vezi tu, pare-mi-se
ca in aceasta aratare e caderea mea s-a neamului meu
din scaunul domniei, ca din cele trei imparatese ce mi-au slujit de sotii n-am avut parte de parte
barbateasca. Ca faceau cate-o
fata s-a doua oara, cum faceau baiat, mureau si
cuconul, si muma cuconului. Cea din urma mi-a zis:
'Maria-ta, imparatia ce stapanesti a fost
zidita de un barbat, si ori cade, ori se insuteste de o
femeie, iar de cucon de parte voiniceasca n-ai sa ai parte'.
- Ei, Doamne, si d-ta, ii raspunse sora-sa, mangaindu-l ca pe-un
copil speriat, eu vad ca stema e cum era, si tot la locul ei.
Cat despre vorba muiereasca, cea de pe urma, ca si cea dintai,
tot fara noima si fara de inteles
ramane.
- Tatal meu, urma imparatul, mi-a zis: 'Fatul meu, in
cal iti las goana voinicului, in inima ta vitejia, in palos
biruinta, iar la temelia palatului de clestar, odihna norodului
tau. Acolo zac, la umbra, ferecate, patimile mari
si mici, care fac pe om fericit si nefericit. Ia
seama, fatul meu, ca de le-i slobozi, ai sa-ti vezi
supusii pe unii in desfatari, iar pe altii in ahtieri. Tine aste patru chei, si sa nu cobori in cele patru
incuieri de sub talpa palatului decat atunci cand ti-o pieri o raza
din frunte si marirea ti-o indoi grumajii.'
Imparatul scoase din san patru chei, una de arama, alta de argint,
una de aur si alta de diamant, si le dete sora-sei si-i
porunci sa se duca intr-ascuns sa deschida si sa
se coboare sub talpa de la rasarit a palatului si sa cerceteze
cuvantul intelepciunii asupra stemei imparatesti, care
uneori creste, se impatreste si se intuneca, si
de ce se intuneca e mai grea, pana ce-l doboara la pamant.
Noaptea, tarziu, sora imparatului isi facu o cruce, isi
facu doua, isi facu trei si, cum invarti cheia de
arama in broasca beciului de la rasarit, o vijelie ii amuti
auzul, apoi locul pe care sta i se afunda pana la glezne, pana
la brau, pana la gat, iar de-i trecu dincolo de crestet, o
vapaie, ce lumina fara sa arda, ii invalui
obrajii.
La o cutremurare strasnica, doua porti, tipand in
cňpilele groase, se deschisera, la dreapta si la stanga, si
sora imparatului se pomeni intr-o camera cu totul si cu totul de
arama. Si cand trecu prin alte doua incaperi, una de argint
si alta de aur, sora imparatului vazu
minunea minunilor: stoluri de pasari care cantau ca din tilinci de
argint si zburau in toate partile, si unele i se
pusera pe umeri si-si rasfirara aripile luminoase,
zornaindu-le ca pe niste banuti de aur vanturati din
mana in mana.
Cand descuie broasca de diamant, sora imparatului impietri de
spaima in prag se zvarcolea o namila de balaur si-si
despica falcile cat sa inghita un
calaret cu cal cu tot.
Limbile lui, ca niste sageti parjolite, le azvarlea din
beregata si le infigea pe narile nasului, scuipand clabuc,
care se inchega si se rostogolea basici albe de
margaritar. Solzaria lui era ca un
curcubeu de-a lungul spinarii.
- Ah! muiere cu suflet de barbat, zise balaurul,
tine-ti ingerii, si ce-i vedea sa nu te sperii ca cine
tine cheile tainelor e si mai mare si mai tare ca mine!
N-apuca sa-si vie in fire sora
imparatului, ca stralucirea camerei de diamant ii lua ochii
cu sclipirile de toate fetele.
Cand se trezi, se feri in laturi. Langa
Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare |
Vizualizari: 5350
Importanta:
Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved