LIMBA ROMANA IN CONTACT CU ALTE LIMBI

LIMBA ROMANA IN CONTACT CU ALTE LIMBI

1. Conceptul de uniune lingvistica

Conceptul de uniune lingvistica a fost definit ca "gruparea limbilor dupa trasaturi asemanatoare in structura lor sintactica, morfologica si fonologica, in derivare, vocabular, care, spre deosebire de familiile de limbi (caracterizate, in primul rand, prin morfeme si cuvinte din lexicul fundamental avand origine comuna), au fost dobandite ori s-au format, treptat, sub influenta acelorasi factori geografici si cultural-istorici. Cauza principala care duce la formarea uniunilor lingvistice o constituie interferenta sau contactul si convergenta lingvistica, cu alte cuvinte, diverse tipuri de bilingvism sau multilingvism datorate substratului, adstratului".

2. Uniunea lingvistica balcanica

2. 1. Delimitarea limbilor balcanice. Teorii si controverse

Limba romana se distinge de celelalte limbi romanice prin prezenta in structura sa, esential latina, a catorva trasaturi care o individualizeaza. Este vorba despre o serie de trasaturi care se regasesc si in limbile balcanice. Asemanarile dintre limbile balcanice se explica prin mai multi factori:

Substratul. Al. Rosetti arata ca asemanarile dintre albaneza si romana se bazeaza pe o inrudire originara, iar elementul trac care sta la baza limbii albaneze poate explica unele cuvinte din romana comuna cu albaneza.

2. 1. 2. Viata in comun a popoarelor balcanice si bilingvismul. Trasaturile comune ale limbilor balcanice ar putea fi explicate si prin organizatia sociala si economica similara din trecut (miscarile de transhumanta ale pastorilor, nomadismul); bilingvismul ar fi in masura sa provoace schimbari in fonetica, morfologia, sintaxa unei limbi, si mai ales in vocabular.

2. 1. 3. Influenta civilizatiei bizantine in Peninsula Balcanica si in tarile romanesti de la nordul Dunarii.

Uniunea lingvistica balcanica este un concept fundamental, pus in circulatie de Cercul Lingvistic de la Praga (a fost formulat pentru prima data in 1928, cu ocazia Primului Congres International al Lingvistilor, de la Haga, de catre N. Trubetzkoy, care il opunea celui de familie de limbi). In acest context s-a discutat despre uniunea lingvistica eurasiatica (descrisa de R. Jakobson). Fondatorul lingvisticii balcanice este lingvistul danez Kr. Sandfeld, care, prin lucrarea Linguistique balkanique, Paris 1930, ofera o ilustrare mai temeinica a "uniunii lingvistice balcanice" punand bazele unei noi ramuri lingvistice: balcanologia. El demonstra ca nu se poate vorbi numai de o filologie clasica (ce cuprinde doua limbi genealogic diferite, latina si greaca) ci si de o filologie balcanica. De asemeni, constata ca limbile balcanice pot fi studiate genetic, in termenii lingvisticii spatiale sau ai celei tipologice.

In Le problème de l'union linguistique balkanique, V. Georgiev subliniaza ca conceptul de lingvistica balcanica este de ordin diferit decat cel de lingvistica romanica ori slava. De asemenea se arata ca lingvistica balcanica nu reprezinta numai o problema a interactiunii dintre limbile balcanice, ci si o problema a lingvisticii generale.

Th. Capidan arata ca e de ajuns sa se schimbe cuvintele dintr-o expresie obisnuita in una din limbile balcanice cu alte cuvinte din oricare "limba balcanica", pentru ca expresia sa fie inteleasa. Aceasta conceptie a fost criticata de S. Puscariu, care propunea sa se vorbeasca mai degraba despre o lingvistica sud-est europeana decat despre o "lingvistica balcanica".

In opinia lui Al. Rosetti, factorii care explica trasaturile comune ale "uniunii lingvistice" sud-est europene sunt: actiunea substratului, influenta greaca si contactul permanent dintre popoarele din Peninsula Balcanica. Lingvistul roman arata ca un rol deosebit in integrarea coincidentelor lingvistice balcanice revine substratului balcanic comun, care a supravietuit in limbile albaneza si romana, si a patruns apoi din acestea si in limbile care au inceput sa se vorbeasca in Balcani mai tarziu (bulgara si sarba).

Al. Rosetti precizeaza ca "in privinta trasaturilor <<balcanice>> de civilizatie, ele se manifesta in caracterele comune ale tipurilor de case si ale meseriilor, in modul de a efectua transporturile, in sfarsit, in asemanarile privind portul femeilor, si in materie de folclor: colinde, ceremonii de nunta etc. "

Studiul limbilor din su-estul Europei, efectuat de lingvisti si filologi recunoscuti (printre care mentionam pe G. Meyer, G. Weigand, W. Jokel, P. Skok, V. Georgiev, Th. Capidan, Ov. Densusianu, Al. Rosetti etc. ) a concluzionat ca romana, bulgara, albaneza, neogreaca si sarbo-croata prezinta o serie de trasaturi comune, care fac ca aceste limbi, desi au origini diferite, sa constituie o "uniune lingvistica". S-a mai precizat ca "uniunea lingvistica balcanica trebuie studiata cu metode complexe (nu este suficient sa recurgem numai la comparatia tipologica, ci suntem obligati sa aplicam si principiul istorico-genetic). "

Tentativele de a stabili o comuniune a limbilor balcanice dateaza de aproape doua secole. O prima incercare i se datoreaza lui slavistului B. Kopitar (1829), care, fara a utiliza acest termen, a propus o delimitare a limbilor balcanice. Cautand un substrat trac comun celor trei limbi (albaneza, romana si bulgara), el preciza ca cele trei constituie o singura forma de grai, dar cu trei materiale de limba. El nu includea greaca printre aceste limbi.

Cateva decenii mai tarziu, Fr. Miklosich (1861) includea in lucrarea sa si greaca, plasand sarba pe o pozitie marginala. El incearca sa explice asemanarile dintre limbile balcanice prin ac'iunea elementului autohton - substratul ilir. La Miklosich, deci, uniunea lingvistica balcanica este formata din albaneza, bulgara, greaca si romana (model acceptat de majoritatea lingvistilor).

In 1930, Kr. Sandfeld ofera un rezumat al cercetarilor in domeniu de pana atunci; el atribuie o pozitie importanta limbii grecesti (unde vede sursa celor mai importante balcanisme), excluzand categoric din randul limbilor balcanice turca.

Rezerve fata de prezenta limbii grecesti printre limbile balcanice a formulat si G. Weigand (1925), care totusi recunostea rolul important pe care greaca l-a avut asupra celorlalte limbi balcanice, precum si Vl. Georgiev; cei doi nu sunt cu totul impotriva incadrarii limbii grecesti printre limbile balcanice, desi greaca prezinta unele abateri fata de limbile balcanice (articolul, numeralul).

Ulterior, la cele patru limbi consacrate se adauga si macedoneana (H. Birnbaum).

Pornind de la un criteriu exclusiv geografic si demonstrand ineficienta delimitare a domeniului, romanistul si balcanologul german G. Reichenkron (1962) adauga, la cele patru limbi balcanice admise de majoritatea cercetatorilor - albaneza, bulgara, greaca si romana - sarbo-croata, slovena, turca si maghiara.

In urma tuturor discutiilor purtate pe aceasta tema, se admit, in general, ca fiind limbi balcanice: albaneza, bulgara, macedoneana, romana si, cu unele rezerve, greaca. Fara a face parte din acest inventar, se considera ca ia parte, intr-o oarecare masura, la evolutia limbilor balcanice, si sarbo-croata.

Se constata - si pe drept cuvant - carente serioase in ceea ce priveste delimitarea limbilor balcanice; acestea sunt determinate de insuficienta precizare a criteriilor aplicate in definirea acestor limbi ca fiind "balcanice". Criteriile de recunoastere a limbilor balcanice ar trebui, in consecinta,

In constituirea civilizatiilor balcanice se poate vorbi despre unitate - conferita de teritoriul comun, Peninsula Balcanica, locuit, odinioara, de traci, daci, iliri si alte populatii din aceasta arie. Actiunea substratului, influenta civilizatiilor greaca si latina, bilingvismul si multilingvismul sunt in masura sa explice multe dintre particularitatile specifice limbilor balcanice de astazi. Similitudinile dintre popoarele balcanice nu se reduc insa la elemente lingvistice; uniunea lingvistica balcanica s-a constituit avand ca baza o comunitate cultural-istorica aparuta in urma relatiilor reciproce, intense si de durata, dintre populatiile din aceasta zona.

Dupa cum arata Al. Rosetti, limbile balcanice (romana, bulgara, albaneza, neogreaca, la care el adauga, cu rezerve, si sarbo-croata), desi nu sunt inrudite intre ele, reprezinta, prin convietuirea seculara a popoarelor care le vorbesc, o "unitate lingvistica", prin aceea ca au in comun o serie de trasaturi care le confera un aspect particular. Acestea, desi sunt diferite ca origine, prezinta o serie de trasaturi comune (mai ales in structura morfo-sintactica si in vocabular), care ne permit sa vorbim despre o unitate sau comunitate lingvistica. S-a afirmat ca baza reala a unitatii lingvistice balcanice a fost creata o data cu stapanirea romana, iar "de o puternica intrepatrundere a limbilor balcanice se poate vorbi din momentul venirii slavilor si al exercitarii influentei turcesti (in albaneza, bulgara, sarbo-croata, romana), cand pretutindeni exista populatie bilingva si chiar trilingva. "

Termenul de uniune lingvistica balcanica a fost mult discutat si controversat. In lucrarea lor de lingvistica balcanica, recent aparuta, Klaus Steinke si Ariton Vraciu, remarcand unele confuzii datorate in primul rand terminologiei, raspundeau criticii aduse notiunii de lingvistica balcanica de unii cercetatori. Cei doi lingvisti au considerat necesar sa aduca urmatoarele precizari:

a. Continutul termenului de lingvistica balcanica nu este de acelasi ordin cu cel de lingvistica indo-europeana, romanica, germanica, slava etc. , deci trebuie evitata confuzia curenta dintre criteriul genealogic si cel structural; conceptul de afinitate (tipologica) a limbilor in contact nu trebuie identificat cu cel de inrudire (genealogica).

b. Conceptul de uniune lingvistica balcanica nu trebuie conditionat de utilitatea lui in aplicarea fenomenelor comune (in fonetica, morfologie si vocabular) prin substrat, cu toate ca si acesta are un rol important. Pe de alta parte, ideea de uniune lingvistica nu poate fi legata numai de un substrat.

c. Faptul ca elementele comune limbilor balcanice sunt mai putin numeroase decat cele genealogice nu inseamna ca trebuie negate.

d. Includerea romanei printre limbile balcanice nu exclude caracterul ei latin (originea latina).

e. In cazul uniunii lingvistice balcanice avem de-a face cu identitati structurale, provenite, in parte independent, in parte, ca urmare a contactului existent, in regiunea balcanica, din timpuri foarte vechi, inclusiv intre limbile de substrat. Specialistul nu le poate ignora, trebuie sa tina cont de ele, sa le constate, sa le descrie sau sa le explice originea, functia etc.

Concluzia autorilor este aceea ca "ideea de uniune lingvistica nu poate fi tagaduita; ea nu impieteaza cu nimic asupra esentei latine a limbii romane, care si-a pastrat caracterul romanic, in ciuda tuturor influentelor (inclusiv a celor autohtone sau a celei slave, a bulgarei, sarbo-croatei, macedonenei etc. ). "

Majoritatea cercetatorilor includ in lista balcanismelor urmatoarele trasaturi: pierderea infinitivului; contopirea genitivului cu dativul; formarea viitorului cu velle, nu cu habere; dezvoltarea articolului enclitic; fenomenul reluarii pronumelui personal; formarea numeralelor de la 11 la 19.

La acestea, Vl. Georgiev adauga urmatoarele patru categorii de asemanari intre limbile balcanice: a. baza de articulatie asemanatoare pentru vocale si unele consoane, reducerea vocalelor, vocala a; b. asemanari in cadrul lexicului intr-un numar mai mare de cazuri; c. conservarea morfemelor similare sau comparabile; d. dezvoltarea elementelor morfologice si sintactice, identice sau cel putin paralele.

3. Trasaturi comune limbii romane si celorlalte limbi balcanice

Intr-unul dintre articolele sale, Al. Rosetti adreseaza urmatoarea intrebare "Care sunt elementele pe care limba romana le datoreaza limbilor balcanice?", pentru ca in paginile urmatoare sa stabileasca trasaturile caracteristice limbii romane si celorlalte limbi balcanice. Aceste trasaturi sunt grupate de in functie de domeniile limbii: fonetica, morfologie, sintaxa, lexic.

3. 1. Fonetica

Crearea unei vocale neaccentuate, cu timbru identic in romana, albaneza si bulgara: a, , ъ. : lat. camisia > dr. camasa, alb. kmis; lat. parentem > dr. parinte, alb. print; bg. car - cъricъ; bst - bsrinъ.

Tot in domeniul foneticii este mentionat tratamentul identic al lui -n- intervocalic > -r-, in romana si in albaneza. Acest tratament fusese pus in discutie de Al. Rosetti. Fl. Dimitrescu sustine ideea lui Al. Rosetti subliniind: "[.] rotacismul s-a produs in mod independent in cele doua limbi, dar inovatia a fost conditionata de debilitatea lui -n- (intervocalic) in romana si albaneza, ca urmare a felului in care aceste limbi au grupat in aceeasi silaba vocala accentuata urmata de o oclusiva nazala".

Un alt fenomen comun romanei si albanezei este considerat de slavisti procesul de labializare a velarei c din grupurile consonatice cs, ct in anumite conditii. Al. Rosetti arata ca acest tratament se regaseste in mai multe limbi din antichitate (dialectele grecesti, vechea macedoneana), iar astazi in italiana meridionala: lat. lucta > dr. lupta, alb. luft, lat. coxa > dr. coapsa, alb. kofsh.

Morfologie

Au fost considerate de unii lingvisti "trasaturi balcanice"urmatoarele particularitati:

Postpunerea articolului hotarat, disparitia infinitivului, formarea viitorului cu auxiliarul "a vrea". In ceea ce priveste pronumele hotarat si adverbul, Al. Rosetti evidentiaza pentru ca in timp ce in romana pronumele nehotarat si adverbul se construiesc prin adaugarea lui -va (< lat. volet), in albaneza se formeaza prin alaturarea lui -do: dr. careva, undeva, alb. kudo, sado.

Postpunerea articolului individualizeaza romana printre celelalte limbi romanice, in timp ce "faptele limbii bulgare comporta o alta interpretare: ele se explica printr-o tendinta la postpunere in bulgara inca din vechea slava, precum si astazi in unele graiuri rusesti".

In ceea ce priveste inlocuirea infinitivului prin conjunctiv, acest fenomen este cunoscut de bulgara, de slava macedoneana si de albaneza. Constructia cu conjunctivul inlocuieste infinitivul. In romana este folosit, dupa cum exemplifica Al. Rosetti, "vreau sa mananc", in timp ce sintagma "vreau a manca" este imposibila astazi, in romana.

In domeniul sintaxei, Al. Rosetti subliniaza ca element comun limbii romane dar si celorlalte limbi balcanice constructia propozitiilor finale. Astfel, in romana, albaneza, neogreaca si bulgara propozitiile finale sunt introduse cu ajutorul conjunctiilor dr. (ca) sa, alb. t, ngr. va, bg. da, urmate in romana de albaneza si in neogreaca de conjunctiv.

. In domeniul lexicului, limba romana poseda o serie de expresii care lipsesc in celelalte limbi romanice, dar care sunt prezente in limbile din "uniunea lingvistica balcanica": albaneza, bulgara si neogreaca. Fl. Dimitrescu subliniaza "ca cele mai multe dintre aceste expresii idiomatice au pornit din neogreaca si au fost traduse in celelalte limbi balcanice prin calcuri lingvistice".

In ceea ce priveste o delimitare intre calcurile lingvistice mai vechi si cele mai recente comune limbilor balcanice, aceasta este greu de intocmit. In schimb, slavistii au mentionat in lucrarile lor cateva exemple dintre expresiile pe care limba romana le poseda in comun cu celelalte limbi balcanice.

rom. unul si unul "oameni alesi", alb. nj e nj; rom. mi se cade "am dreptul la", alb. m bije, bg. pada mi se; rom. intr-un ceas bun "noroc (urare), ar. oara buna, bg. na dobar as; ngr. καλή ωρα rom. asa i-a fost scris, alb. ashtu ish shkruar; ngr. ήταν γραφτό του bg. taka mu bilo pisano; rom. cai verzi pe pereti, alb. ti do kal jeshil; rom. cu sufletul la gura, alb. me shpirt nd goj, bg. zabi mi se dusata rom. nu-l taie capul, alb. nuk i shqyn koka; ngr. δέν τοϋ κόφτει (τό μυαλλο τοϋ κεφάλι), bg. ne mu sĕe glavata; rom. te mananca spinarea, alb. t ha kurrizi, ngr. τόν τρώγει ή ράχη του "il mananca spinarea"; rom. a lua cu binele (pe cineva), ar. cu bunlu; ngr. καλοπαίρνω κανένα; alb. e marr me t mir "il iau cu binele"; rom. a scoate sufletul (cuiva), alb. m'a nxore shpirtin; ngr. , bg. izvadi mi dusata

Multe asemenea expresii idiomatice au cercetat Kr. Sandfeld, T. Papahagi, E. . Cabej, S. Puscariu, Al. Rosetti. Astfel, si alte expresii precum: a manca paine cu sare impreuna, te mananca spinarea, i s-a deschis pofta etc. cunosc corespondente in limbile balcanice.

Al. Rosetti considera limba romana o limba romanica apartinand "uniunii lingvistice balcanice", deci deosebirile fata de celelalte limbi romanice sunt explicate prin "unire".

Pe de alta parte, S. Puscariu si Iorgu Iordan subliniaza ca definirea romanei prin caracterul ei balcanic trebuie sa cuprinda o referinta geografica (nu una lingvistica).

Asadar, studiul contactelor dintre limbile balcanice a aratat prezenta unor trasaturi comune, care se refera la elemente de structura morfologica si sintactica, cat si lexicala. Aceste trasaturi sunt considerate de S. Puscariu fenomene de convergenta si nu de filiatiune.