Comenteaza elementele de limbaj si de expresivitate, dintr-un text poetic neomodernism, apartinand lui Nichita Stanescu

Comenteaza elementele de limbaj si de expresivitate, dintr-un text poetic neomodernism, apartinand lui Nichita Stanescu.

Opera literara alesa: Cantec

Poezia incepe si sfarseste sub emblema plenitudinii existentiale: "E o intamplare a fiintei mele" si "infrigurata, neasemuita lupta/ a minunii ca esti, a intamplarii ca sunt". Titlul "Cantec" sugereaza ca poezia tinde catre lirismul pur, starea de "cantec", sentimentele propice poeziei este insasi "intamplarea fiintei", metafora ce sugereaza fericirea. Iubirea, sentiment greu de a fi verbalizat, coincide cu verbul "a fi", iar acest verb coincide cu iubirea. Este traita din plin vorbirea ca existenta. Fericirea autentica trece in durere fara de care nu exista viata autentica. Pentru a putea fi exprimata e nevoie de vorbire: "Sa stam de vorba, sa vorbim, sa spunem cuvinte". Cuvintele transforma eul, iar din fericirea de a fi se naste o nevoie adanca de depasire de sine, de tindere catre absolutul propriei fiinte. Indragostitii sunt neasemanati: "doua cantece diferite", "doua culori ce nu s-au vazut niciodata". Prin aceste metafore este sugerat faptul ca cele doua fiinte se aseamana prin verbul "a fi", prin faptul ca exista.

A fi, a comunica, a iubi formeaza o unitate semantica, cuvintele devin instrumente dure ce despica roca in doua.

Scrisa in vers liber, poezia are un ritm sustinut prin frecventa virgulelor, prin acumularile sintactice "sa stam de vorba, sa vorbim, sa spunem cuvinte" si prin constructia simetrica a fiecarui ultim vers din cele patru strofe. Cadenta versului se precipita in ultima strofa datorita paralelismului sintactic ("Doua cantece./Doua culori./una foarte jos./una foarte sus".

Are loc o atractie irezistibila de la un cuvant la altul ca in comparatia dezvoltata din strofa a doua: "ca niste dalti ce despart/fluviul rece de delta fierbinte,/ziua de noapte, bazaltul de bazalt". Exclamatia: "Ce bine ca esti, ce mirare ca sunt!" subliniaza certitudinea existentei. Epitetele si repetitia asimetrica sugereaza ritmul tensiunii sufletesti: "lumea mea prelunga si in nesfarsire/se face coloana sau altceva/mult mai inalt si mult mai curand".