Lucian Blaga BIOGRAFIE

Lucian Blaga BIOGRAFIE

Context literar. Apartinand celei de-a doua etape a creatiei, poezia Biografie prezinta reflexe ale expresionismului metafizic. Ea reface destinul poetic intr^o maniera originala surprinzand aspecte semnificative ale gandirii poetice de pana atunci si lasandu-le sa se clarifice sau sa se complice reciproc sub semnul unor suspendari, suisuri si coborasuri.

Titlul. Cuvantul biografie este folosit in mod evident la figurat, este o definire, o punere in-imagini artistice a starilor, a framantarilor poetice in raport cu existenta si creatia.

Teme. Motive. Biografia poetica apare ca un loc de coincidenta a contrariilor, ea se deruleaza pe fundalul unei lumi orfice {lumea e o cantare) impregnate de problematica relatiei intre adevar si expresivitate intr-un moment in care eul liric se percepe ca dilematic, ca departat de lumea in care fiinteaza. instrainarea ii produce un dezechilibru pe care incearca sa-l devanseze tot printr-o cautare.

Structura - compozitie. Marcat de contradictiile universului, eul se dedubleaza (strain zambind) sau se regaseste (ma-mplinesc) permanent, ca intr-o vraja. Sensul miscarii ascensionale este dat de cunoasterea poetica a lumii prin proiectarea perceptiilor eului, descoperirea sinelui in misterul lui. Tensiunea lirica se naste din negatie (nu ma cuprind, nu-mi raspund) si din surprinderea aspectelor care nu pot fi prinse in cuvinte, si nevoia de sugerare a lor prin absenta.

in acest sens, poate fi vazuta si relatia dintre vinovatie si puritate, ca o complementaritate si o continuitate a contrariilor surprinsa in relatia dintre iad si rai - coperisurile iadului, muntele cu crini. Atat coperisul cat si muntele sunt simboluri ascensionale si poate tocmai aceasta face legatura intre cei doi termeni antonimiei, reunindu-i intr-o semnificatie aparte, tipic blagiana. Poetul vede intr-un fel dincolo de bine si de rau, varianta lui nu este una etica, ci principiala, legata de fortele de naturi diferite care se atrag si se presupun reciproc. Apare si o sugestie cromatica contrastanta indusa de cuvintele coperis si crini.

Aceste trasaturi contradictorii apar ca fiind comune fiintei umane in genere - umblu ca fiecare. Eul liric semnaleaza aceasta contradictie in propria-i existenta, intre personalitatea sa artistica care traieste in lumea imaginatiei, are legaturi cu iluminatul, cu ideile, cu visele si natura sa umana de faptura ce umbla pe pamant la fel ca toti ceilalti oameni. El isi asuma aceasta dilema existentiala la nivelul individual. Apare astfel fondul ontologic pe care se proiecteaza unicitatea poetului, dar si incercarea continua de recuperare a sensului apartenentei si fiintarii in lumea in cadrul careia se afla si care continua sa fie o vesnica mirare.

Fetele diurne si nocturne ale autoportretului primesc, in strofa a Ii-a. coordonate spatiale si temporale concrete. Astfel, seara se asociaza cu reculegerea, cu reintoarcerea spre sine si spre stramosi, concentrand si esentializand spatiul ("in cercul aceleiasi vetre'), iar ziua devine simbol al expansiunii fiintei, al risipei de sine ("ziua traiesc imprastiat ca furtuna') - motivul intoarcerii Ia origini, recurent in opera blagiana: ,,reverie a intimitatii protectoare'. Binecuvantarea painii si lunii este un gest de fina reunire a simbolului crestin al painii ca trup divin si a prosternarii de tip pagan in fata lunii, semn ca originile nu stau sub semnul unei spiritualitati particularizate in plan religios, ci al uneia de esenta filosofica.

Definitia orfica a lumii - lumea e o cantare - este o imagine poetica in care lumea este identificata cu poezia datorita diversitatii ei fascinante care totusi se resoarbe intr-o armonie unificatoare. Este o lume care are acces la comunicarea cu cosmosul prin care capata sentimentul totalitatii si al originarului. Demersul poetic reprezinta actul de "recuperare a cantecului initial instrainat, de restaurare a primarei conditii a semnului ce se afla in coincidenta magica cu obiectul', "recuperare a tacerii initiale' ("somnul lumii') prin cantec fiinta isi declara apartenenta la cosmosul originar ("mare trecere'), isi recunoaste originile spirituale, de fiinta a universului ("ingeri de ceara').

Blaga readuce confesiunea in modernitate. Vocea distincta si autonoma de cea auctoriala, chiar daca lasa sa persiste confuzia intre vocea lirica si cea auctoriala pentru a o face creditabila, mimeaza conventia autenticitatii; ofera o poarta spre o alta ipostaza a eului poetic: eul problematic. Cu toate ca eu este cuvantul cu care Blaga isi inaugureaza rostirea poetica, confesiunea nu va fi elementul central si al poeziei autumne. Ea devine un mijloc de a transcende experienta individuala, vizand sfera generalului uman. Poetul foloseste conventia confesiunii-adevar pentru a atinge zone ale imaginarului poetic. Poezia poate astfel deveni, atat pentru cel care o scrie cat si pentru cel care o citeste, o forma de autocunoastere.

Versificatia. Formal este evident preferata degajarea versului liber si imprimarea ritmului fie prin inversiuni sintactice si sintagmatice, fie in functie de accentele gandirii poetice.

Analiza stilistica

inca de la nivelul fonetic, in primele sapte versuri apare consoana da carei sonoritate, mai ales la sfarsitul cuvantului, imprima impresia de ecou al unei stari dublate de un gand, are rezonanta unei chemari la care raspunde doar un vag ecou. in sintagma de umblat umblu succesiunea celor trei foneme care apartin aceluiasi cuvant conjugat la moduri diferite accentueaza ideea care-i urmeaza. Apoi termenul mulcom apare in varianta sa arhaica, cu u in loc de o cu efect in sfera muzicalitatii versurilor dar si in rezonanta, cu trimiterea la lumea stramosilor. Tot vocalic apare marcata in ultima strofa impresia de murmur eufonic care se stinge in marea tacere a somnului.

Morfo-sintactic, am putea remarca chiar de la inceputul poeziei plasarea adverbelor unde si cand inaintea verbului regent, deoarece intentia poetica este de a accentua sensul de nedeterminare indus prin alaturarea acestora. Schimbarile de topica cu functie expresiva apar si in cazul constructiilor strain zambind, vrajit suind, de vanturi si ispravi visate imi sunt'ochii plini, cu cuvinte stinse in gira/ am cantat si mai cant

Asocierea participiului (cuvinte stinse) si a gerunziului (tacand) cu verbul a canta folosit ia timpuri diferite, perfect compus si prezent, sugereaza ca, in conditiile in care lumea este o cantare si poetul canta, el isi face auzita nelinistea si tristetea in fata celor ce se perinda prin ganduri.

Cuvintele cu o incarcatura semantica deosebita in cadrul acestei poezii sunt adverbele si substantivele. Adverbele sunt temporale (cand, cateodata) si contribuie la accentuarea senzatiei de incertitudine, sunt provenite din adjective si avand nuanta modalizatoare (strain, vrajit, mulcom) si transpun starile poetice, si spatiale (unde, subf). Substantivele tin de registrul blagian: lumea, taine, stramosi, lumina, umbra, sange, paine, luna, somn, ingeri, stea - o adevarata panoplie a confruntarii intre eul liric si exterior.

Semantic, termenii sunt din registrul inalt, sobru, desemneaza realitati metafizice si concrete deopotriva. Un alt aspect ar fi opozitia dintre lumina si umbra, termeni ce definesc lumea care este si viata dar si spatiu al trecerii si al mortii; lumina este semnul inceputului constiintei de sine, iar umbra simbolizeaza destinul uman, misterios si fragil.

Receptare critica

"Cantecul este, am putea spune, mai degraba o prelungire, in lumea creatului a tacerii originare, in sensul ca in el se regasesc echilibrul si armonia ce caracterizau starea purei virtualitati pre-verbale'

(lop Pop, Lucian Blaga - universul liric) (V.R.)