Oul Dogmatic - Ion Barbu

Oul Dogmatic - Ion Barbu

Ion Barbu e pseudonimul literar al lui Dan Barbilian. Debuteaza ca poet in revista "Literatorul" dar inceputul unei intense activitati de creatie e marcat de contactul cu revista si cenaclul "Sburatorul". Publica volumele de poezii Dupa melci (1921) si Joc secund (1930).

Opera poetica a lui Ion Barbu reprezinta, intr-un fel, o diagrama a trecerii liricii romanesti de la romantism la modernism.

Alaturi de Riga Crypto si lapona Enigel si Ritmuri pentru nuntile necesare, Oul dogmatic se inscrie in ciclul initiatic al operei barbiene, consacrat misterului nuntii cosmice.

Poemul Oul dogmatic face parte din ciclul Uvedenrode si e configurat pe un topos central, acela al oului - reprezentare metaforic-simbolica a creatiei.

"Nevinovatul, noul ou,

Palat de nunta si cavou" - este imaginarul pur, Fiinta cosmica, odihnind in sine "atat de gales, de inchis,/ Ca trupul drag surpat in vis". E destul de clar ca Ion Barbu in versurile sale reface mitul cosmogonic reprezentat de imaginea oului cosmic primordial ce ascunde in el doua principii esentiale ale lumii: cel vital si cel thanatic.

Remarcand sensurile poeziei, intr-un studiu, Eugen Simion subliniaza ca "Oul dogmatic este o lauda incantatoare a inceputului, a nevinovatului, a puritatii aurorale, in fine, un imn despre marea arhitectura a creatiei universale. Pentru a slavi toate acestea, poetul alege un simbol care apare in toate mitologiile creatiei, oul, prezentat aici intr-o parafraza lirica de o mare gratiozitate, din care nu lipsesc, insa, notele de umor si jocurile de cuvinte".

Poezia debuteaza ca o balada avand un ritm narativizat prin care poetul sugereaza cele doua ipostaze in care e perceput oul: ca obiect profan ("oul sterp"), fara semnificatii rituale si obiect de cult ("viul ou") revelatie a unei nuntiri neintamplate, realitate cu sensuri ascunse, spiritualizate.

"E dat acestui trist norod/ Si oul sterp ca de mancare,/ Dar viul ou, la varf cu plod,/ Facut e sa-l privim la soare !". Exista o serie simetrica simbolica sterp/viu, plod/soare care pornesc chiar din antinomiile din alcatuirea conditiei umane ( viata/moarte, inalt/adanc).

"Oul viu", "oul cu plod" este echivalent al Duhului Sfant inainte de implinire, de manifestare in lumea creata.

Facand trecerea intre viata si moarte, oul poarta in sine germenele vietii, dar nu-l actualizeaza e latenta pura, vesnic inceput si in acelasi timp "cavou" moarte simbolica, nenuntire. Structura sa e desavarsita, o structura circulara suficienta siesi iar destinul sau e unul complet inchis.

Mai exista o corelatie simbolica, cea a femininului (albusul) si cea a masculinului (plodul) - simbolul masculine este cel care da viata, cel care scoate oul din latenta sa vegetativa:

"Cum lumea veche, in clestar,

Inoata, in subtire var,

Nevinovatul, noul ou,

Palat de nunta si cavou.

Din trei atlazuri e culcusul

In care dorme nins albusul

Atat de gales, de inchis

Cu trupul drag, surpat in vis.

Dar plodul ?

De foarte sus

Din plodul plus

De unde glodul

Pamanturilor n-a ajuns

Acorda lin

Si masculin

Albusului de hialin

Sarutul plin"

In viziunea lui Ion Barbu, oul "sfant" , e inceputul tuturor lucrurilor, un simbol ce recupereaza mitul primordial al nasterii, semnul vitalitatii.

Oul trebuie sa ramana in starea sa potentiala, in dimensiunea latentelor ce pastreaza in sine o multitudine de posibilitati si de resurse existentiale, el nu trebuie sa fie "sorbit" de fiinta comuna. Exista o stransa opozitie intre "facut" si "nenascut". "Facutul" se afla sub semnul tragicului, al mortii, al devenirii implacabile a vietii, iar "inceputul" pastreaza in sine virtualitati si insemne ale sacralitatii, el recupereaza temeiurile mitice ale lumii intregi:"A mortii frunte - acolo-i toata,/ In galbenus,/ Sa roada spornicul albus,/ Durata-nscrie-n noi, o roata./Intocma - dogma.// Inca o data:/E Oul celui sterp la fel, / Dar nu-l sorbi. Curmi nunta-n el./ Si nici la closca sa nu-l pui !/ Il lasa-n pacea-ntaie-a lui,/ Ca vinovat e tot facutul,/ Si sfant, doar nunta, inceputul".

Motivul poeziei este infatisat in termini mai abstracti. Poetul primeste oul de Paste si recunoaste in galbenul banut din care se va desprinde fiinta - ceasornicul pe care nevazute minutare vor insemna ora vietii. Atentia lui nu se indreapta catre viata care se pregateste, ci spre acea unica aparitie de puritate si inocenta pe care ivirea vietii o va face sa dispara. Astfel, poetul doreste sfanta liniste a necreatului "Il lasa-n pacea-ntaie-a lui,/ Ca vinovat e tot facutul,/ Si sfant, doar nunta, inceputul"

Oul dogmatic ni-l dezvaluie pe poet ca pe un spirit contemplative, care circumscrise in versurile sale misterele ultime ale existentei, dintr-un nesat al idealitatii, dintr-o adanca sete de arhetipuri, de esentialitate.

"Matematician de profesie, poetul a fost ispitit sa deprinda numai spiritual disciplinei sale, adica alunecarea de la ses la pisc, zborul in absolut, spre ultima esenta, si sa-l aplice liricei in sensul temperamentului mai mult decat esteticei lui Ion Barbu: pitagorismul poetic, sublimarea obiectului pana unde ingaduie arta, restabilirea unei ordini pe planul al doilea, a unei corespondente oculte intre simboluri, instruirea de lucruri fundamentale, initierea in aceasta ordine launtrica prin imagini esentiale si practice musicale. Poezia se intelectualizeaza, fara a cadea in ininteligibil, caci poetul cauta inefabilul macrocosmic, revelator al lucrului in sine, fugind de contingenta, pitoresc, analiza, de claritate rationala, cultivand muzica de sfere, cunoasterea estetica, orfismul. Cu toate acestea in aplicare hermetismul lui Ion Barbu e adesea numai fiziologic".

George Calinescu - Istoria literaturii romane de

la origini pana in prezent

B I B L I O G R A F I E

Calinescu. George - Istoria literaturii romane de la origini pana in

prezent, Editura Minerva, Bucuresti, 1982;

Manolescu, Nicolae - Metamorfozele poeziei, Editura Timpul, Resita,

1996;

Mincu, Marin - Ion Barbu. Eseu despre textualizarea poetica,

Editura Cartea Romaneasca, Bucuresti, 1981;

Simion, Eugen - Scriitori romani de azi, Editura Cartea

Romaneasca, Bucuresti, 1978;

Teodorov, Tzvetan - Teorii ale simbolului, Editura Univers,

Bucuresti, 1983;

Vianu, Tudor - Scriitori romani din secolul XX, Editura

Minerva, Bucuresti, 1986.

UNIVERSITATEA "DUNAREA DE JOS"

FACULTATEA DE LITERE SI TEOLOGIE

G A L A T I

ION BARBU SI POETICA INFRAREALISMULUI

(CURS OPTIONAL DE LITERATURA ROMANA

PROF. COORDONATOR,

CONF. DR. SIMONA ANTOFI

MIHALACHE (MIHAIL) DORINA - ADRIANA

LIMBA ROMANA , I. D. D. ANUL II

GRUPA a II-a, IUNIE 2007