MITURILE: MIORITA, MESTERUL MANOLE, SBURATORUL,

MITURILE FUNDAMENTALE ALE

SPIRITUALITATII ROMANESTI

MITURILE: MIORITA, MESTERUL MANOLE, SBURATORUL,

TRAIAN SI DOCHIA

Literatura romana este destul de bogata, dar totusi poeziei populare i se da o mare importanta. Insa, din dorinta de a aduce completari, de a umple golurile, de a stabili o traditie, istoricul literar roman, a deschis un mare capitol al folclorului. Fara indoiala ca acest folclor, oricat ar cuprinde elemente de circulatie universala, are individualitatea sa inefabila si contine momente de mare poezie. E mai firesc insa, sa se consideram valoarea fondului traditional oral, motiv de inspiratie si de prelucrare in literatura culta. "Poeziile populare" culese de Vasile Alecsandri si basmele lui Ion Creanga sunt documentele de la care in mod firesc trebuie sa pornim . Vasile Alecsandri a impartit poezia in cantece batranesti, doine si hore. Aceasta impartire este cea mai potrivita deoarece determina trei ipostaze ale sufletului autohton. Prin cantecul batranesc, de structura epica, cantaretul impartaseste istorii aflate din batrani, in doine liricul isi exprima ,,dorul", care e uneori dragoste, alteori nostalgie, ,,jalea" de a fi singur, instrainat, si ,,voinicia". Horele cu strigaturile si chiuiturilelor, sunt preferate in timpul jocului si contin aluzii erotice si mici intepaturi.

Importanta capitala a folclorului nostru, incontestabila lui valoare, in masura in care e imbogatit de culegatorul artist,sta in aceea ca literatura moderna, se sprijina pe el,si multi scriitori sunt de origine rurala. Atentia scriitorilor a fost indreptata asupra temelor care constituie traditie autohtona. S-au creat astfel niste mituri, care constituie punctele de plecare mitologice ale oricarui scriitor national. Aceste mituri sunt nutrite din ce in ce mai mult de mediile literare,devenind pilonii unei traditii autohtone.

Cu ecoul cel mai larg este mitul Miorita, care are ca punct de plecare cintecul batranesc publicat de Vasile Alecsandri. Proportiile mitului au crescut pana intr-atata incat s-au facut comparari cu ,,Divina Comedie" si multi scriitori, istorici literari, il considera momentul initial al oricarei culturi autohtone. Acest mit simbolizeaza existenta pastorala a poporului roman si chiar unitatea lui in mijlocul real al tarii reprezentat de Muntii Carpati, exprima viziunea franciscan- panteistica a mortii la individul roman. Trei ciobani se coboara in vale cu turmele. Unul vrancean, altul ungurean, altul moldovean, caruia Miorita, oaia nazdravana, ii destainuie gandul ucigas.In presimtirea mortii, moldoveanul isi randuieste fara ura, inmormantarea, pregatindu-si un eden terestru, ciobanesc:

Oita barsana,

De esti nazdravana

Si de-a fii mor

In camp de mohor,

Sa spui lui vrancean

Si lui ungurean

Ca sa ma ingroape

Aice aproape,

In strunga de oi

Sa fiu tot cu voi

In dosul stanii

Sa -mi aud cainii.

Aste sa le spui,

Iar la cap sa-mi pui

Fluieras de fag,

Mult zice cu drag

Fluieras de os,

Mult zice duios!

Fluieras de soc ,

Mult zice cu foc!

Vantul cand va bate

Prin ele-a razbate

S-oile s-or strange,

Pe mine m-or plange

Cu lacrimi de sange!

Dupa ce turmele s-au adunat la groapa pastorului, moartea devine,,miresa lunii ,, craiasa si inhumarea luand infatisarea misterului nuptial

Iar tu de omor Soarele si luna

Sa nu le spui lor, Mi-au tinut cununa;

Sa le spui curat Brazi si paltinasi

Ca m-am insurat I-am avut nuntasi,

Cu-o mandra craiasa Preoti, muntii mari,

A lumei mireasa; Paseri, lautari

Ca la nunta mea Pasprele mii

A cazut o stea Si stele faclii!

In versiunea lui Vasile Alecsandri, acest mit este o capodopera.

Mitul Mesterul Manole (Manastirea Argesului, din culegerea lui V. Alecsandri) are un efect puternic. Tema acestui mit,este de o circulatie mai larga decat teritoriul tarii, insa versiunea romana este originala si autohtona, incat se leaga de vestita biserica de la Curte-de-Arges, a lui Neagoe, devenind pentru literatura noastra un mic Notre -Dame-de-Paris.

Legenda vobeste, de Negru- voda, insa fara a insista asupra identitatii manastirii, dar traditia s-a oprit asupra celui mai stralucit monument al locului. Aceasta legenda se regaseste si la popoarele vecine, dar cu greu se poate dovedi de unde a pornit. Ea n-a devenit mit decat la noi, si prin mit se intelege o fictiune ermetica(greu de inteles), un simbol al unei idei generale. Ridicarea la valoarea de mit este proprie literaturii romane.

Mesterul Manole incepe, din porunca domnului,ridicarea bisericii,insa tot ce lucreaza ziua se surpa noaptea:

Mesterii grabea, Dar orice lucra

Sfarile-ntindea, Noaptea se surpa!

Locul masura, A doua zi iar,

Santuri mari sapa A treia zi iar,

Si mereu lucra A patra zi iar

Zidul ridica Lucra in zadar

In vis insa, i se arata lui Manole cum sa inchege monumentul

O soapta de sus Cea-ntai sotioara,

Aievea mi-a spus Cea-ntai sorioara

Ca orice am lucra    Care s-a ivi

Noaptea s-a surpa Mani in zori de zi

Pan-om hotari Aducand bucate

In zid de-a zidi La sot ori la frate.

A doua zi, prima femeie care se zareste este chiar sotia lui Manole. Mesterul devine egoist,ingenuncheaza si il roaga pe Dumnezeu sa dezlantuie o furtuna spre a o opri.

,,Da, Doamne, pe lume Brazii sa-i despoaie

O ploaie cu spume, Paltini sa indoaie,

Sa faca paraie, Muntii sa rastoarne

Sa curga siroaie, Mandra sa-mi intoarne,

Apele sa creasca. Sa mi-o-ntoarne-n cale,

Sufla, Doamne-un vant, S-o duca de vale.

Sufla-l pe pamant,

Dar sotia lui, care avea o credinta maritala de nezdruncinat, merge nesovaitoare spre locul lucrarii. Manole o urca pe schele si glumind o zideste repede, spre a nu fi induiosat de plansetele tinerei femei gravide:

,, Manoli, Manoli

Mestere Manoli!

Zidul rau ma strange,

Viata mi se stinge!

In continuare se mai adauga ca voievodul , gelos fiind, a ridicat schelele bisericii, ca zidarii sa nu mai poata face o alta altcuiva. Ei au scapat sarind cu aripi facute din sindrila. Manole insa a murit, prefacandu-se in fantana.

Acest mit este un mit estetic, care a fost dezvoltat si simbolizeaza conditiile creatiei umane, incorporarea suferintei individuale in opera de arta. In moarte Mesterului Manole si in indiferenta voievodului pentru fiinta lui concreta se poate vedea un simbol al obiectivitatii absolute a creatiei.

,, Sburatorul" este un mit erotic( care sub alte nume exista si la popoarele vecine). Sburatorul este un demon frumos, un Eros adolescent, care da fetelor pubere tulburarile si tinjirile intailor iubiri. Incepand cu I. Eliade Radulescu, nu este liric roman care sa nu fi reluat mitul in diferite chipuri .Nota romantica a acestui mit este intemeierea lui pe traditii populare. Nevand o literatura de analiza a dragostei, multi poeti romani au coborat la momentul primitiv, la personificarea invaziei instinctului erotic la fete. Caracteristica la toate aceste compuneri e totala irationalitate a crizei.

Un alt mit este ,,Traian si Dochia", mit care simbolizeaza geneza insasi a poporului roman. El i-a incantat pe romancierii nostri,incepand cu Asachi (primul care a formulat acest mit). In colinde acest mit circula sub numele de Traian, de Dochia, de Dochita.Asachi a raspandit poveste Dochiei, fata lui Decebal, urmarita de Traian si prefacuta de Zamolxe, la rugamintea ei in stanca, pentru a scapa de urmaritor.Mitul pare apocrif,dar se afirma ca in anii 1877-1878, in Neamt,un anume batran stia de Dochita lui Dochiel, care a fugit pe Ceahlau ca pastorita si care a fost prefacuta cu oile ei in stanca de Maica Precista. ,, Pe inaltimile Cahlaului, aproape de varf se afla si astazi o stanca iesita in mijlocul unei mici pajisti si avand in jurul ei cateva mici bulbucaturi pietroase; pe acea stanca o inchipuieste traditiunea de Dochia, iar prin bulbucaturi inchipuieste oitele." Aceasta forma a legendei a avut rasunet si mitul a luat consistenta si stapaneste constiintele.

Aceste patru mituri infatiseaza patru probleme fundamentale: situatia cosmica a omului, problema creatiei, a culturii, sexualitatea si nasterea poporului roman.

Bibliografie:

Calinescu, George-Istoria literaturii romane de la origini pana in prezent, Editura Minerva, Bucuresti,1986;

Calinescu, George- Istoria literaturii romane,compendiu, Editura pentru literatura, 1963