Metafora uzuala

Metafora uzuala

1. Procesul de lexicalizare metaforica

Importanta metaforei de-a lungul epocilor, gratie valorii sale formative,rolului sau cognitiv si euristic, dar si fortei sale de a reda esentialul intr-un mod nuantat si economic. Se subliniaza marele ei avantaj, care ii si confera suprematia in raport cu celelalte figuri de stil, de a fi o imagine, de a fi prezentata ca o imagine sau de a sugera o imagine, acesta fiind un mijloc eficient si necesar de percepere si concretizare a realitatii, dar si de insusire a noilor cunostinte, in vederea stocarii lor in memorie. Se mai prezinta si cateva perspective asupra metaforei, care, in ciuda aspectelor facilitatoare, a fost privita de pe pozitii cu totul diferite, fiind blamata, creditata sau ignorata, in functie de mentalitatea specifica unei epoci si unui spatiu geografic, de gandirea unei categorii de oameni si de gandirea fiecarui individ, ele marturisind despre sistemul de reprezentari ale lumii in diferite perioade istorice.

Caracteristicile metaforei, dupa Aristotel, primul teoretician al acestei figuri:

-este ceva care i se intampla numelui - se releva locul primordial al numelui in lexicul unei limbi, el fiind instrumentul privilegiat de care se serveste metafora;

-este transpunerea unui nume "strain" care desemneaza un alt lucru - aceasta trasatura a metaforei implica atat notiunea de abatere de la sensul propriu, cat si ideea de imprumut, acesta din urma fiind, la randul sau, strans legat de ideea de substituire (a unui cuvant cu un altul, absent);

- se defineste in termeni de miscare, incluzand transferul analogic de tip A/B = C/D - se pune problema aducerii unor termeni de marime inegala, supusi comparatiei, la o analogie de proportionalitate.

In viziunea lui Lakoff si Johnson,se evidentiaza cateva tipurile de metafore, care sunt structurale, fizice (conventionale) si de orientare, iar Jenny le clasifica, in baza a doua criterii:

1) axa discursului pe care se manifesta:

- sintagmatica: include metaforele in presentia, care suntexplicite, folosind simultan termenul de plecare si termenul de sosire; pe acest palier, figura cea mai elocventa este metafora nominala referentiala;

- axa paradigmatica: include metaforele in absenta, care sunt implicite, folosind doar termenul de plecare; pe acest palier, tipurile de baza sunt metaforele substantivale si metaforele verbale.

nivelul discursiv al elementelor puse in relatie distinge intre:

- figurile semnificantului: bazate pe relatii intre foneme (sau grafeme);

- figurile sintactice: bazate pe relații intre formele de constructie a frazei;

- figurile semantice: bazate pe relatii intre reprezentarile semantice;

-figurile referentiale.

Conotatia, care reprezinta trasatura definitorie a metaforei, fiind centrata pe mesaj si introducand indici de valoare, de atmosfera,dupa Elena Slave, pot fi clasificate astfel:

- in functie de tip: referentiale, sociale, morale, afective;

-in functie de gradul de generalitate: individuale, proprii unui grup restrans, proprii unor grupuri mai largi, proprii unei comunitati lingvistice, valabile la nivel international;

-in functie de starea evocata: favorabile sau pozitive, defavorabile sau negative, neutre.

- Analiza metaforei, la realizarea careia trebuie sa se tina cont de existenta a cinci axe de variatie (Molino, Soublin si Tamine):

1. Metafora se bazeaza pe opozitia dintre sensul propriu si sensul figurat al unui cuvant, acesta din urma putand fi un trop sau o catacreza.

Exista o metafora generalizata, care acopera intreg spatiul tropilor, si o metafora restransa, definita prin raportul de asemanare dintre termenul propriu si cel figurat.

3. Metafora se bazeaza pe opozitia dintre cuvant si discurs, numai asa fiind posibil sa se distinga intre metafora simpla sau tropul intr-un singur cuvant si metafora complexa, care cuprinde intreaga familie a tropilor in mai multe cuvinte.

4. Metafora se bazeaza pe opozitia dintre sensul direct (literal) si sensul ascuns (spiritual sau intelectual, in termenii lui Fontanier).

5. Metafora se bazeaza pe opozitia dintre analogie si raportul abstract, figurativ si operativ, in sensul ca legatura dintre termenul propriu si termenul subiacent se poate realiza printr-o similitudine intre cei doi, pe seama unei calitati comune, de obicei, vizuale. In acest caz, metafora este imagine, pentru ca atrage atentia asupra unei proprietati pe care o face vizibila, solicitand perceptia si trimitand la figurativitate.Tot la aceasta sectiune, este prezentata si analiza figurilor in viziunea lui Fontanier, dupa care tropii se impart in trei categorii:

1) tropii intr-un singur cuvant sau propriu-zisi - ofera o simpla idee despre ceva si au fie un sens figurat, fie un sens pur extensiv, unde sunt incluse catacrezele; categoria include trei tipuri de tropi intr-un cuvant:

-metonimia - raporturi de corespondenta intre obiecte sau concepte asociate;

-sinecdoca - raporturi de conexiune intre un obiect si clasa pe care o include;

-metafora - raporturi de asemanare intre obiecte apartinand aceleiasi clase de impresii.

2) tropii micsti - cuprind silepsa de metonimie, de sinecdoca si de metafora;

3) tropii in mai multe cuvinte sau "impropriu-zisi" - ofera un gand despre ceva, constau intr-o propozitie si reprezinta "figuri de cuvinte" prin reflectie (metonimia), prin opozitie (sinecdoca) sau prin fictiune ori imagine (metafora).

Este prezentata, de asemenea, si analiza metasememelor in viziunea Grupului , care descrie figurile de retorica in baza a patru operatii logice foarte simple: suprimarea, adaugarea, permutarea si substituirea de seme (generice si specifice), care poseda trasaturi distinctive si care sunt considerate la nivelul semnificantului si al semnificatului.

Pentru componentii Grupului , tropii sunt metasememe, cele mai importante fiind:

1) metonimia si sinecdoca - proiectii intradomaniale, bazate pe o relatie de combinare, de vecinatate, de contiguitate intre termeni;

2) metafora - proiectie interdomaniala, bazata pe o relatie de asociere, de asemanare intre termeni; aceasta figura se bazeaza pe intersectia semica a doua clase, una apartinand termenului de plecare (metasemem), cealalta termenului de sosire (termen propriu); reducerea metaforica se realizeaza cand se descopera al treilea termen, intermediar (I), care este intotdeauna absent, iar esentialul consta in a stabili itinerariul cel mai scurt pentru reunirea a doua obiecte.

Lexicalizarii, reprezinta un proces dinamic care se instaleaza in limba prin uzaj si care fixeaza in lexic secvente de diverse tipuri,constructii stereotipe, consacrate prin uz si a caror semnificatie tine de omemorizare prealabila. Tipologia metaforelor lexicalizate realizeaza o departajare a acestora, in baza unei scale ai carei poli extremi sunt metafora moarta si metafora vie.Sunt prezentate opinii contradictorii ale lingvistilor cu privire la oportunitatea utilizarii adjectivului "moarta", despre care unii gandesc ca este gresit ales,

deoarece astfel de figuri nici nu exista, orice sens metaforic continand un germene de vivacitate, si despre care altii spun ca tin exclusiv de polisemie, drept pentru care nu isi mai merita numele de "metafore".Se mentioneaza si situatii determinate de diferentele culturale dintre indivizi si dintre societati, care pot face ca:

- o metafora vie pentru un locutor sa fie moarta pentru altul, totul depinzand de perceptia fiecaruia asupra respectivei figuri, in baza reteleisale cognitive;

- o metafora vie intr-o limba sau cultura sa fie moarta intr-o alta limba sau cultura.

Este redata si opinia lui Nyckees, dupa care dihotomia dintre cele doua tipuri de metafora (vie si moarta) are un caracter prea sumar, de aceea autorul stabileste doi poli teoretici, in conformitate cu gradul de inovaŃie metaforica, acestia fiind reprezentati de:

-gradul extrem de metaforicitate: cuprinde metaforele care creeaza un sentiment alotopic maximal, care sunt greu de parafrazat si de inteles;

-gradul zero de metaforicitate: include metaforele lexicalizate care,fiind consacrate prin uz, fac ca sentimentul alotopic sa fie nul, iar parcursul interpretativ sa tinda spre zero; astfel de figuri uzate sunt denumite "catacreze" si reprezinta imagini moarte, aparute din necesitatea de a compensa lacunele lingvistice.

- Polisemie si polilexicalitate, prima multiplicand semnificatiile si trimitand la unitatatile monolexicale, iar a doua la secventele lexicalizate care au semnificant plural ce depaseste limitele polisemiei, fiind format din mai multe unitati lexicale folosite autonom.

- Tipologia secventelor lexicalizate, care include:

-sintagmele - sunt alcatuite din nucleu si sateliti, reprezentand o asociere de cuvinte libera, autonoma, ocazionala, care, odata lexicalizata, se transforma in locutiune;

-expresiile figurate - sunt expresii compozitionale care contin un nucleu cristalizat si care mentin nealterata secvena cuvintelor, dar admit flexiunea elementelor componente, acceptand inserarea unui adjectiv sau a unui adverb in interiorul secventei, fara ca sensul global figurat sa se modifice;

-expresiile idiomatice - sunt expresii noncompozitionale, ce contin imbinarile constante de doua sau mai multe cuvinte cu inteles unitar si figurativ, care revin frecvent in limba si care sunt memorate, sunt consacrate prin uz.In aceasta sectiune, sunt descrise si modalitatile de departajare a secventelor lexicalizate: sintagma si locutiunea, locutiunea si expresia figurata,expresia figurata si expresia idiomatica.

Limbajul comentariului sportiv

Metafora se refera la orice povestire sau formula de limbaj care implica o comparatie, incluzand comparatiile simple, similitudinile, analogiile precum si povestirile mai lungi, alegoriile si parabolele.Ele sunt prezentari mai lungi sau mai scurte care modifica sensul simplu al cuvintelor si al expresiilor.Ne putem gandi la metafora in contextul povestilor, desi in viata de zi cu zi sunt frecvente si le folosimfara sa fim constienti de prezenta lor. Putem sa argumentam in termeni de razboi: a castiga sau a pierde,argumentele au fost distruse, a fi direct la tinta, atacand punctele slabe, a demola pledoaria celuilalt etc.Sau auzim frecvent o alta metafora: "timpul este bani" ceea ce poate sa fie sinonim cu una sau mai multedin intrebarile urmatoare: "Cum iti cheltuiesti timpul ?" sau "Cat de mult ai investit in aceasta?" sau"Trebuie sa-ti administrezi timpul ?" sau "Intarzierea ma costa atat..!" sau "Folosesti in mod profitabiltimpul ?"Este foarte interesant de observat ca, in timpul proceselor de socializare achizitionam metafore si de fapt noi nu ne adaptam la realitatea lumii ci la realitatea mintii altora. Ne plac unele povesti sau metafore si le preluam, nu neaparat in sensul in care au fost ele initial emise dar, pentru noi pot avea un sens: "Viata este ca o vacanta, se poate trai mai bine sau mai rau", "Sansa este ca un tren", " A prins ultimul tren!", "Cartile sunt cel mai bun prieten al omului!" etc. Probabil ca si unele dintre povestile spuse de catre martori juratilor sunt in masura sa decida verdictul.

In domeniul sportului se dezvolta de fapt mai multe limbaje: cel de specialitate, tehnic, cu o terminologie specifica; o varianta a sa de tip argon folosita in situatii mai informale; in fine, limbajul relatarilor sau al comentariilor scrise si orale, apartinand in mare masura stilului jurnalistic, dar avand o serie de trasaturi si tendinte specifice. In stilul comentariului sportiv contemporan se observa cu usurinta o anumita tendinta spre excentricitate. Dincolo de amestecul de termeni tehnici si expresii familiare, de calcuri sintactice si elipse lexicalizate, de strategii narative si descriptive ale relatarii unui meci, limbajul sportiv se remarca prin pitorescul inovatiilor de limbaj, printr-o veritabila retorica a ornarii. Limbajul cronicilor izbeste prin ceea ce e intr-o anumita masura exacerbarea unei tendinte mai generale a publicisticii autohtone: cautarea originalitatii, a efectelor de stil, indarjirea autorilor in a dovedi neaparat inteligenta si umor, mizand adesea pe jocurile de cuvinte si pe expresivitatea colocviala. In perioada de tranzitie s-a inregistrat o transformare evidenta a stilului cronicii sportive: pretiozitatea tehnica si structurile rigide al limbajului birocratic (ale imbii de lemn, foarte puternice la inceput, au cedat tot mai mult locul libertatilor familiar-argotice. Egal de puternica a ramas, pe tot parcursul acestei evolutii, tentatia metaforei cliseizate.  

In 1990, un gazetar observa ca sportul, brusc izgonit din discutiile zilnice ale oamenilor, inlocuit de tema politica, revenea astfel la rolul sau firesc intr-o societate cu preocupari mai multe si mai diverse, dupa ce fusese, vreme indelungata, hipertrofiat ca unica supapa psihologica si ca refugiu intr-o zona de (fie si relativa) normalitate si libertate.

Totusi, la inceputul anilor '90 aceasta functie    ca si presupusa gratuitate ludica pe care ea se intemeiaza nu erau decat prea putin marcate in structura interna a limbajulul sportiv, care inca suferea de o ingrijoratoare rigiditate. Nu era vorba de rigiditatea fireasca oricarui stil tehnic, specializat, ci de aceea impusa mai ales de clisee imprumutate din alte domenii nu pentru a denumi obiecte, actiuni si relatii specifice, ci, de multe ori, pentru a exprima raporturi generale. Majoritatea cuvintelor si a sintagmelor din aceasta categorie continua sa alcatuiasca registrul inalt al relatarii sau al comentariului sportiv. Cea mai frapanta este seria termenilor de natura administrativa, dar cu rezonanta activist-organizatorica, care asimileaza sportul unei activitati productive sau de prestare de servicii din ea fac parte, in primul rand, chiar a presta si prestatie: jocul prestat in teren calitatea fotbalului prestat(GBr 22-23, 1990, 4, 5), prestatie de exceptie frumoasele prestatii ale atacantului cameruneze(SI 1, 1991, 13, 14). In sprijinul acestor utilizari s-ar putea invoca echivalentul francez, prestation, la care se inregistreaza si sensul specializat de performanta realizata si care a constituit probabil modelul evolutiei semantice romanesti; oricum, in romana componenta apreciativa din semnificatia termenilor pare sa se piarda treptat (si sa fie preluata de determinanti), substantivul si verbul in cauza devenind echivalente pretentioase pentru cele mai generale valori sportive ale lui joc si a juca. Presiunea aceluiasi domeniu administrativ si comercial se poate recunoaste si in afirmatia unui antrenor: ar trebui sa beneficiez de serviciile unor jucatori romani(Penalty 20, 199l, 2).

Din excesul de prestari, servicii, furnizori (echipa a furnizat o mare surpriza si beneficiari se poate reconstitui un sistem de concepte metaforice ale vietii cotidiene, din categoria celor analizate de Lakoff, Johnson 1980; undeva la periferia acestei retele s-ar situa proobabil si o ciudata aparitie reflexiva a verbului a intrebuinta, al carei efect conotativ este obiectualizarea jucatorului: unii internationali romani ( nu s-au intrebuintat prea multi(Magazin 39, 1990, 11). Constructia ar putea proveni dintr-o traducere neglijenta, din calchierea partiala (fara complemcntul care indica tinta) a structurii franceze simployer , cu sensul a face eforturi, a se stradui pentru : in romaneste ar fi fost insa normala, cel mult, constructia cu obiect direct si dativ posesiv pentru a spune ca jucatorii nu si-au intrebuintat prea mult capul, picioarele, energia etc. De fapt, frantuzismele nu sunt deloc rare in limbajul nostru sportiv: pe langa exemplele deja citate poate fi amintita utilizarea intranzitiva a verbului a cravasa, cu sensul a accelera ritmul Dinamo a cravasat in repriza a doua(Romania Libera 241, 1991, 7).

Cazurile cele mai frapante de incompatibilitate stilistica, de improprietate semantica sau de constructie sintactica defectuoasa apar pe un fundal constituit de numeroase clisee ale limbajului de lemn abstract si oficial; in exemplele de mai sus, viata sportiva pare filtrata printr-o grila comerciala care ar putea parea si o racordare la pragmatismul economiei de piata: trebuie totusi sa se tina seama de aparitia mult anterioara a acestei grile si de constanta ei utilizare in contextul limbajului birocratic si activistic. Pentru acesta, premisa era conceperea sportului ca activitate organizata, articolul sportiv abunda (ca tot discursul public al vremii) in formulari de tipul a-si aduce contributia in cadrul de coordonate noi o noua formula organizatorica in directia sprijinirii activitatii fotbalistice etc. Unele din aceste clisee s-au dovedit foarte rezistente: ceea ce nu atragea atentia inainte de 1989 a aparut dupa aceasta data, pe fondul evolutiei generale a limbajului presei catre fome mai spontane, mai putin crispate si mai putin automatizate, ca o forma de imobilism. Daca se adauga si sugestia disciplinei militare, stirea sportiva (care ar trebui sa fie alerta, percutanta, sintetica) are toate datele unui tipic proces-verbal: presedintele clubului, colonelul N.G., a tinut sa atraga atentia jucatorilor asupra necesitatii participarii lor neconditionate la actiunile loturilor reprezentative (RL 309, 1991, 7). In acest limbaj, e limpede ca pentru a presta, sportivii trebuie sa activeze: fotbalistii romani ce activeaza in strainatate(id., 327, 7), jucatori care activeaza in campionatul intern o formatie in care activeaza Timofte (Gazeta Sporturilor 314, 1991, 1) s.a.m.d. Pretiozitatea termenului, in care sensul expresiei a-si desfasura activitatea l-a inlocuit pe cel normal etimologic a insufleti, a grabi e comparabila cu aceea a unei intregi serii de verbe (derivate) care contrag     locutiuni: a atentiona, a concluziona etc.