Mezul iernii - pastel de V. Alecsandri (scriitor pasoptist)

Mezul iernii - pastel de V. Alecsandri (scriitor pasoptist)

Pastelul este o specie a liricii peisagistice, in care se descrie unaspect din natura,prinintermediul caruia sunt exprimate sentimentele poetului.

V. Alecsandri este considerat cel mai de seama reprezentant al generatiei dela 1848, poetul roman cel mai important dinainte de Eminescu.

Publicate in 1868-1869, in revista "Convorbiri literare", Pastelurile lui Alecsandri, reprezinta opera sa de maturitate.

In aceste poezii, apare tema naturii, peisajul devine autonom in raport cu omul, iar descrierea nu e un scop in sine.

Desi sunt publicate mai tarziu, Pastelurile reflecta o trasatura a literaturii pasoptiste, coexistenta curentelor literare (classicism, romantism), si o tema specifica acestei perioade, tema naturii. In general poeziile apartin clasicismului, prin viziunea auspra naturii, prin impersonalitate si optimism cosmic, prin expresie si echilibru compozitional.

"Mezul iernii" este un pastel reprezentativ, datorita viziunii poetice clasiciste, a compozitiei (static - dinamic) si prin faptul ca infatiseaza frumusetea iernii.

Tema poeziri o constituie narura surprinsa in timpul unei nopti de iarna, iar atitudinea poetica este admiratia fata de maretia cosmica, de linistea absoluta. Accentul se pune pe spectacolul naturii contemplate, magnifica panorama inregistrata obiectiv.

Marcile lexico - gramaticale ale eului liric sunt minime. Un verb la persoana I singular: "vad", o interjectie: "o!", punctele de suspensie si propozitii exclamative sau interogative. Ipostaza poetica este aceea a unui spectator indragostit de natura.

Titlul sugereaza incremenirea naturii si atotputernicia iernii.

Compozitional poezia este alcatuita din 4catrene cu caracter descriptiv, organizate in 2 secvente poetice, in functie de alternanta static - dinamic, specifica pastelurilor lui Alecsandri. Masura versurilor este de 15 - 16 silabe, ritmul este trohaic, iar rima imperecheata.

Descrierea zonei de campie, intinderea coplesita de zapada, sugestia infinitului prinorizontalitate, predominarea cromatica a albului, evitarea salbaticiei excesive (muntele sau marea) constituie o imagine emblema a echilibrului clasic si a vesniciei naturii.

Primele 3 strofe surprind predominant planul obiectiv, static al naturii neclintite. Ultima strofa, predominant subiectiva (prin frecventa marcilor eului liric), constituie a 2-a secventa poetica, dinamica prin prezenta imaginii de miscare a unui element insufletit din natura, lupul.

Prima strofa face referinta la planul terestru, cand sunt amplificate efectele gerului. Acest lucru se realizeaza printr-o imagine auditiva: "In paduri trasnesc stejarii", ce contine la randul ei o aliteratie. Se repeta consoana "s" pentru a creea un efect eufonic imitativ ce reproduce sunetul pe care il realizeaza copacii din cauza gerului.

Gerul pune stapanire nu numai pe elementele terestre ci si pe cele cosmice. Se creaza o imagine hiperbolica, astfel incat tot ceea ce inconjoara privitorul pare sa fie inghetat. Natura este perceputa ca obiect, deoarece intre elementele ei si privitor exista o distata sugerata si prin verbul dubitativ "pare". Cel care contempla natura se afla undeva intr-un camin, protejat de caldura focului. Se revine la planul terestru, prin imaginile vizuale: "zapada cristalina", "campii stralucitoare", "lan de diamanturi", si prin imaginea auditiva: "scartaie sub picioare". Comparatia zpezii cu un "lan de diamanturi" implica o atitudine admirativa a privitorului, de altfel ultima sintagma poate fi perceputa si ca o hiperbola.

Aceasta imagine este dezvoltata in strofele a doua si a treia, in tabloul grandios al naturii, proiectate in plan cosmic. Tabloul naturii - templu este de o frumusete solemna si se realizeaza prin imagini artistice ale elementelor templului: coloane, faclii, altare, orga. Si aici predomina imaginile vizuale, facandu-se referire la culoarea specifica iernii: "fumuri albe".

Comparatia "Fumuri albe se ridicaca inaltele coloane unui templu maiestos" transmite un sentiment de maretie, de admiratie. Feeria noptii de iarna, grandiosul, sublimul, fantasticul se realizeaz cu ajutorul     epitetelor si personificarilor: "luna isi aprinde farul tainic de lumina", "crivatul patrunde, scotand note-ngrozitoare". Tabloul nocturn, misterul noptii, motivul lunii si utilizarea hiperbolei sunt elemente romantice.

Ultimul catren constituie a 2-a secventa poetica, tabloul dinamic, realizat in antiteza (procedeu romantic) cu incremenirea din secventa statica, continuata si aici, in primele 2 versuri: "Totul e in neclintire, fara viata, fara glas". Propozitia interogativa introdusa prin conjunctia adversativa "Dar ce vad?", impune perspectiva subiectiva si aduce elementul dinamic, lupul si prada sa, chiar daca acesta poarta sugestia mortii.

In poezie sunt folosite verbe la timpul prezent ce sugereaza vesnicia naturii transpun cititorul in cadrul descris.

Este folosit campul semnatic al iernii: ger, zapada, fumuri, albe, al noptii: lna, stele, faclii, si al templului: coloane, faclii, altare, orga.

"Mezul iernii"de V. Alecsandri este un pastel reprezentativ prin echilibrul compozitional si claritate, tablou fantastic si grandios al noptii de iarna.