Moara cu Noroc de Ioan Slavici - comentariu literar (Tema, Subiectul)

Moara cu Noroc de Ioan Slavici - comentariu literar

Nuvela MOARA CU NOROC a aparut in volumul de debut " Nuvele din popor ", din 1881 si s-a bucurat de o larga apreciere critica, Maiorescu insusi considerand-o un moment de referinta in evolutia prozei romanesti, mai ales ca autorul "s-a inspirat din viata proprie a poporului si ne-a infatisat ceea ce este, ceea ce gandeste si ceea ce simte romanul in partea cea mai aleasa a firii lui etnice".
            Ioan Slavici construieste o opera literara pe baza cunoasterii sufletului omenesc, conceptia lui literara fiind un argument pentru iubirea de oameni care trebuie sa aiba caracter moralizator.

Tema. Tema acestei nuvele o constituie urmarile negative, consecintele nefaste pe care setea de imbogatire le are asupra vietii sufletesti a individului, asupra destinului omenesc. La baza ei se afla convingerea autorului ca goana dupa avere, in special dupa bani,   zdruncina tihna si amaraste viata omului,  genereaza numeroase rele,  iar in cele din urma duce la pierzanie. Aceasta convingere este ilustrata cel mai bine in nuvela prin destinul cizmarului Ghita.

Subiectul. Nuvela Moara cu Noroc este scena de infruntare a doua personaje cu caractere puternice: carciumarul Ghita si samadaul Lica.
Saracia, pretuita de Slavici in alte nuvele pentru puterea ei miraculoasa de a mentine echilibrul sufletesc al omului, linistea vietii lui, devine la inceputul nuvelei Moara cu Noroc motiv de puternice framantari, dand lui Ghita un sentiment de inferioritate. El identifica saracia cu lipsa de demnitate. Vrand sa scape de saracie, el nu dorea de fapt sa se imbogateasca pentru a trai bine, ci pentru a fi cineva, pentru a fi respectat. Se hotaraste sa abandoneze linistea colibei din sat si sa ia in arenda carciuma de la Moara cu Noroc, unde se muta cu intreaga familie: nevasta, doi copii si soacra, dovedindu-se cat se poate de harnic si de priceput pentru a face rentabila noua sa indeletnicire.
Cand Ghita tocmai incepuse sa guste, cu intreaga familie, bucuria ca a scapat de saracie, la Moara cu Noroc apare un personaj ciudat - Lica Samadaul.
Ana, nevasta lui Ghita, intuieste ca Lica este "om rau si primejdios', in sinea lui, si Ghita avea aceeasi banuiala. Simtind fata de Lica o atractie
misterioasa, nu-i venea sa-si dezvaluie gandul. in scurta vreme, el intelese ca "aci, la Moara cu Noroc, nu putea sa steie nimeni fara voia lui Lica Iar Ghita voia cu tot dinadinsul sa ramaie la Moara cu Noroc, pentru ca-i mergea bine; nu-l lasa inima sa paraseasca locul, la care in scurt timp putea sa se faca om cu stare'.
O decizie in acest sens nu era usor de luat, pentru ca Ghita era om cinstit si prevazator; si mai ales pentru ca nu era singur pe lume: "avea nevasta si copii si nu putea sa faca ce-i placea'.
Dorinta de "a se face om cu stare', asociata cu evenimente si intamplari pe care nu !e putea nici prevedea, nici evita, l-a antrenat, uneori direct, alteori indirect in afacerile necurate ale lui Lica. Chemat in fata judecatorului, el "nu putea tagadui c-a avut daraveri cu Lica si trebuia sa spuna toate cele petrecute, si din doua una: ori Lica ajungea sa fie dovedit si pus la pedeapsa, si atunci nici el, Ghita, ca om insotit cu un facator de rele, nu putea sa scape cu obrazul curat, ori Lica scapa, si atunci Ghita trebuia sa se teama de razbunarea lui'.
Judecata nu-l putea insa dovedi vinovat pe Lica, pentru ca el "stia sa-si aleaga stapanii si putea sa si-i aleaga dupa plac, deoarece nimeni nu stia sa pazeasca o turma si sa o vanza atat de bine ca dansul'.
Setea de razbunare a lui Ghita, necinstit de Lica, in cele din urma, pana si in viata familiala, nu mai poate fi insa stavilita. Ghita stia acum ca Lica este un hot si un ucigas, ca el i! pradase pe arendas si ca tot el pusese la cale asasinarea acelei femei tinere, gasita in padure de jandarmul Pintea. Dupa multe framantari si ezitari, izvorate nu atat din teama cat din prudenta pe care o alimenteaza sentimentul demnitatii, Ghita se hotaraste sa-i dea pe Lica prins caprarului Pintea - si el un fost samadau si hot de codru, care se facuse anume jandarm, pentru a se razbuna pe Lica. Cei doi se inteleg sa-i intinda o cursa, spre a-l putea prinde cu banii si obiectele furate asupra lui. Ghita il anunta, in taina, ca vrea sa mearga la oras si se ofera sa-i schimbe acolo galbeni si alte obiecte din aur. Fara a banui gandul ascuns, Lica vine la Moara cu Noroc, aducand cu el "aur si argintarie'. Sub pretext ca pleaca la oras, Ghita merge sa-l anunte pe Pintea. Intorcandu-se cu acesta si cu alti doi jandarmi, il vede insa pe Lica plecand de la Moara cu Noroc si isi da seama ca a ratat orice prilej de a-l dovedi vinovat; si, lucru mai grav, ca onoarea familiei lui a fost intinata.
Ghita intelege acum ca nimic din cate s-au intamplat nu se mai poate indrepta. Si astfel o viata inceputa frumos sfarseste tragic.
Adept al unei morale intransigente, Slavici isi pedepseste exemplar toate personajele nuvelei amestecate in afaceri necinstite. Iar pentru a purifica locui afacerilor necurate si al crimelor, un incendiu mistuie in flacari carciuma de la Moara cu Noroc transformand in scrum si cele doua corpuri lipsite de viata: al Anei si al lui Ghita.

Arta personajului literar. Literatura romana de pana la Slavici izbutise sa realizeze cateva personaje dramatice de mare forta artistica, dar nu crease inca un personaj epic viabil care sa nu intruchipeze schematic o anumita trasatura de caracter sau categorie sociala, ci sa tasneasca din propria sa lupta, din propria sa vointa de a se realiza intr-un anumit fel si sa devina prin aceasta un tip reprezentativ pentru societatea romaneasca. De aceea personajele conturate de Slavici in romanele si mai ales in nuvelele sale vor fi privite cu mare interes. Spre deosebire de scriitorii dinaintea lui, Slavici nu impune personajelor o comportare rigida, dictata de anumite prejudecati morale, ci le da libertatea de' a se manifesta, in imprejurarile in care le pune viata, dupa propriile indemnuri, dupa imperativele sufletului lor. Ni se releva astfel nu numai caractere gata formate, ci si felul in care ajung oamenii sa fie asa cum sunt, ca rezultat al inrauririlor ce s-au exercitat asupra lor, a conditiilor sociale in care au trait. A crea personaje prin care sa arati ca, asupra predispozitiilor psihice innascute, societatea in care traiesc si intamplarile vietii lor exercita influente ce le transforma caracterul, reprezenta pentru vremea lui Slavici o noutate in literatura romana si un punct avansat al aplicarii metodei realiste in arta literara. Scriitorul pune accentul pe evolutia artistica a personajului epic. in acest sens, el acorda, in cadrul naratiunii, o atentie deosebita evenimentelor aflate in legatura directa cu personajele, precum si interventiei lor nemijlocite in desfasurarea intamplarilor, lata, spre exemplu, evolutia Sui Ghita. Slavici nu ne povesteste intamplarile vietii lui, ci ii pune pe el insusi sa actioneze sub ochii nostri, intamplarile prin care trece il framanta, il zbuciuma dureros, dar, cu toate acestea, patima banului nu-i paraseste. E! isi poarta cu consecventa povara propriilor sale slabiciuni, care ii determina destinul, transformandu-l intr-un veritabil erou tragic. Desi intelege ca, in cele din urma, in lupta cu Lica, el va fi cel infrant, pentru a-si satisface dorinta de razbunare, Ghita intra in conflict cu toata lumea lui. ii vedem angajat in lupta necrutatoare cu toti ceilalti, chiar si cu sine insusi. il vedem cum se frange si cade invins. Ceea ce impresioneaza nu sunt insa transformarile pe care le sufera caracterul lui, sfarsitul tragic, ci consecventa cu care personaje ca el isi sustin pasiunile, energia ce o degaja in lupta cu imprejurarile vietii si, in acelasi timp, cu propriile lor pasiuni.

Slavici nu infrumuseteaza cu nimic viata personajelor sale. Procentul de duritate ss afectiune, de bunatate si rautate, de hotarare si slabiciune pe care il aflam in fiecare din ele face din Slavici un observator fara partinire, cu spirit realist desavarsit.

Dar in conceptia iui Slavici viata fiecarui personaj este vazuta ca un destin propriu, care oricum se va implini. De aceea ei nu se simte in nici un fel obligat sa explice nimic, ci numai sa descrie cat mai fidel intamplarile ce il imping pe fiecare personaj pe drumul destinului. Astfel, observand dezumanizarea Iui Ghita, Slavici noteaza: "Atat se simtea de ticalosit si de slab in el insusi, incat nu mai putea sa-si dea seama ce poate si ce nu poate sa faca si asa incetul cu incetul se lasa in voia intamplarii'. Personajele insesi sunt convinse ca au o soarta dinainte stabilita, careia nu i se pot opune: "Cine poate sa scape de soarta ce-i este scrisa!?' se intreaba Ghita in sinea sa, odata, cand se afla ia stramtoare. Alteori se consoleaza cu formule ca: "asa mi-a fost randuit', "daca e rau ce fac, nu puteam sa fac altfel'. Nuvela insasi se incheie cu reafirmarea acestei fataliste conceptii despre viata omului. Privind cu ochii inlacrimati ce mai ramasese din carciuma dupa incendiu, soacra lui Ghita exclama: "Samteam eu ca nu are sa iasa bine: dar asa Ie-a fost data'.
Definitorie pentru arta realizarii personajului la Slavici este o mare putere de interiorizare. Aceasta a facut ca eroii lui sa fie infatisati in zbuciumul lor launtric, nu numai in manifestarile lor exterioare, asa cum fusesera zugraviti in proza de dinainte de el.

Arta personajului epic atinge in Moara cu Noroc un nivel de maiestrie ridicat si in ceea ce priveste portretistica literara. Portretul fizic este concis, redus la esential, realizat aproape cu aceleasi mijloace ca la predecesorii sai. La Slavici, accentul nu cade insa pe substantive abstracte, insotite de determinari corespunzatoare, ci pe adjective cu rol de epitet caracterizator. O comparatie intre portretul pe care Filimon il face cherei Duduca (Aceasta Venera orientala avea o frumusete perfecta, o inteligenta vie si un spirit fin si iscusit) si cel pe care Slavici il face Anei (Ana era inteleapta si asezata Ana era tanara si frumoasa. Ana era frageda si subtirica, Ana era sprintena si mladioasa) este revelatoare in acest sens. intr-o masura mai mare decat portretul fizic, portretui moral constituie un succes remarcabil al prozei romanesti de la inceputul secolului a! XX-lea. Originalitatea artei portretistice la Slavici consta in faptul ca personajele au insusiri numeroase, pozitive si negative, au calitati si defecte, vointa si slabiciune, atitudini ferme si ezitari, indrazneli si temeri; iubesc sau urasc, dupa imprejurari, sunt patimase sau rezonabile; au, in general, comportarea unor fiinte reale. Astfel prezentati oamenii, portretul lor moral este, de regula, complex si adesea alcatuit din trasaturi contradictorii. in nuvela Moara cu Noroc, el se constituie ca o insumare treptata a observatiilor autorului cu propriile marturisiri ale personajului si cu reactiile sufletesti ale celorlalte personaje.