Moara cu noroc - Caracterizarea personajelor: Ghita, Lica Samadaul, Ana

Moara cu noroc

Ioan Slavici

Caracterizarea personajelor

Ghita

Nuvela romantica de fina analiza psihologica, "Moara cu noroc" aduce, pentru prima oara in literatura noastra, o poveste despre compromis si consecintele lui.

Complexitatea personajului Ghita este conferita de caracterul sau labirintic, de zbaterea sa intre doua atitudini extreme, caracteristica oricarui personaj romantic.

Dupa ce i-a in arenda Moara cu noroc, Ghita descopera bucuria castigului si este constient de starea prin care trece, stie ca a capatat o slabiciune care atinge pacatul, dar nu-i place "sa i-o spuna altii". El incearca sa reziste ispitei unui compromis facut in numele slabiciunii sale si initial se gandeste sp renunte la carciuma si sa-l evite pe Lica Samadaul. Nu gaseste forta necesara, pentru ca Lica ii i-a o parte din bani, iar Ghita vrea sa si-i i-a inapoi. De aici incepe lupta personajului cu el insusi.

Perfect constient ca a intrat intr-un joc, el hotaraste sa adopte o atitudine duplicitara, pe care o numeste "cumintenie" adica adopta principiul "sa te faci frate cu dracul pana treci puntea", chiar face caz de libertatea sa, isi exercita intreaga forta morala asupra samadaului si incearca sa raspunda la teroare cu teroare. Dar toata energia pe care o desfasoara ca sa obtina prietenia lui Lica si sa anihileze oriceincercare a acestuia de a-l transforma intr-o sluga, se dovedeste distructiva. Ghita devine taciturn, nu mai este capabil sa comunice cu familia, iar singuratatea accentueaza tensiunea psihica. Samadaul il uimeste pentru ca ii ghiceste "pacatul": slabiciunea si iubirea pentru bani. Sentimentul de umilinta se converteste in dorinta acuta de razbunare. Asteptand un moment potrivit, el isi complica legatura cu Lica si din informator "cuminte"devine complice la crimele acestuia. Primeste banii samadaului si il intreaba de la care dintre victimele sale proveneau, ca apoi sa se rusineze de intrebarea sa. Desi il considera o fiinta diabolica si doreste din tot sufletul sa il vada prins, totusi el este ispitit de castigurile banesti ale lui Lica: "Se gandea la castigul pe care l-ar putea face in tovarasie cu Lica, vedea banii gramada inaintea sa si i se impaienjeneau parca ochii: de dragul acestui castig ar fi fost gata sa-si puna pe un an, doi capul in primejdie". Ghita nu alege in mod hotarat nici calea raului nici pe cea a binelui, ci asteapta fara sa-si dea seama ca dorinta lui de chivernisire se transforma in aviditate devoratoare. Chiar cand hotaraste sa-l tradeze pe Lica, el are de ales intre Ana si razbunare; alege cu un pret monstruos, tradarea samadaului; purtand asupra sa aurul pe care acesta i-l incredintase ca sa-l vanda pleaca sa-l cheme pe Pintea, nu atat cu bucuria ca Lica va fi prins,cat cu gandul stimulativ ca nu ii va inapoia nici aurul, nici banii.

Cand samadaul il anunta ca in carciuma lui se vor comite crime, explicandu-i ca aceasta este urmatoarea treapta a relatiei lor, mai intai Ghita protesteaza cu vehementa, apoi "hotarat si rece" se ofera sa-i fie samadaului "tovaras in toate."

Drama personajului descinde din neputinta de a rezista ispitei banilor, dar si ispitei puterii, alaturi de Lica, concurate de procesele sale de constiinta; Ghita stie ca greseste, isi face reprosuri si crede sincer ca va supravietui compromisului facut. Ba chiar se gandeste la un moment dat sa renunte la familie, sa-si ia agoniseala si sa traieasca nestiut de nimeni intr-un colt de lume. Nu suporta gandul ca pacatele lui sunt cunoscute de altcineva si o ucide pe Ana tocmai pentru ca nu vrea sa mai existe nici un martor al nemerniciei sale.

Intors la moara cu noroc, dupa ce capatase certitudinea ca a ratat prinderea lui Lica, deznadajduit de ideea ca toate eforturile sale au fost zadarnice, Ghita ii marturiseste Anei ca samadaul este autorul tuturor crimelor si ii spune rece si fara resentimente ca o va uciede pentru ca "nu poate sa o lase vie in urma lui". Lucid, recunoscandu-si setea de razbunare si dand vina pe Dumnezeu ca nu l-a luminat, in ciuda tuturor rugamintilor ei, isi injunghie sotia, implantand adanc cutitul in inima ei; preocupat in asa masura de fapta lui, intrucat nici macar nu intoarce capul sa afle cine il impusca. Crima este, asa cum avertizase Lica, ultima dintre treptele compromisului, iar Ghita a atins deja aceasta etapa in momentul in care s-a oferit sa-i fie tovaras samadaului.

Moartea celor doua personaje vine an apogeul evolutiei lor, de la acceptarea compromisului la pacaul capital: crima pentru Ghita si adulterul pentru Ana. Din perspectiva romantica, faptele lor sunt atat de cumplite, incat nu merita sa fie inregistrate in memoria publica; de aceea hanul arde din temelii si batrana gandeste cu nevinovatie ca incendiul a fost provocat de o intamplare nefericita (au lasat ferestrele deschise.). Intentia scriitorului este evidenta: finalul este in mod ostentativ justitiar ca in toate scrierile lui Slavici. De aceea si moartea violenta a lui Lica devine o pedeaspsa.

Lica Samadaul

Tot intr-o maniera romantica, Lica Samadaul este si el caracterizat printr-un amalgam de insusiri. In ciuda faptelor sale oribile, el nu apare ca o fiinta diabolica fara putinta evolutiei, ci este prezentat in contexte de profunda umanitate. Confesansu-i-se lui Ghita, marturiseste ca viata aspra de porcar l-a inrait. El a ucis initial pentru a se apara de cei care il furau, apoi ca sa exercite teroare, dar treptat a inceput sa simta placerea sangelui. Dezermant de cinica, confesiunea ramane totusi omeneasca atat prin obiectivitatea viciului, cat si prin notele biografice. Chiar portretul sau indica latura pozitiva a personalitatii sale: "Lica era un om cam de vreo treizeci si sase de ani, inalt, uscativ si supt la fata, cu mustata lunga, cu ochii mici si verzi si cu camasa subtire si alba cu floricele" portretul indica o fiinta cu respect fata de sine si gata sa faca fata oricare incercari. De altfel stie sa manipuleze oamenii, caci e ager in rautate, dupa cum il caracterizeaza insasi instanta narativa; pe Ghita il supune speculandu-i slabiciunile, iar episodul in care este arestat deturneaza atentia opiniei publice in directia care ii era favorabila.

Semetia, spiritul activ si mobil sunt dirijate intre prinderi malefice si criminale. El crede singur in figura de om primejdios pe care si-a facut-o, atat incat nu accepta ideea de a ierta pe cineva. Se crede dator s-o ucida pe femeia care ii incalcase ordinele, mai cu seama o socoteste vinovata de moartea sotului ei. Cruzimea lui vine din caracterul dur si sufletul impietrit de faptele rele. Uciderea unui copil nu ii declanseaza nici o remuscare, dar Lica are vag constiinta pacatului. In final, ascuns intr-un loc sfant, resimte germenii caintei; urmarit de potera, Lica se refugiaza intr-o biserica, ceea ce ii declanseaza o teama nelamurita: "Fulgerele luminau intr-una chipurile sfintilor, ce priveau tinta cu ochii lor nemiscati la omul abatut din cale, care venise sa tulbure linistea sfantului lacas". Lica nu vedea si nu auzea nimic. Profanarea bisericii (samadaul rupe perdeaua altarului) ii da un sentiment de vinovatie: "inspaimantat, el singur nu stia de ce, facu un pas inapoi, [..]. ii venea sa-si scoata inima din piept, ii venea sa se repeada cu capul de zid, ca sa ramaie sfarmat la treptele altarului."

Si sinuciderea crancena a personajului ii subliniaza caracterul aprig si orgoliul izvorat dintr-un dezechilibru psihologic profund: Lica isi zdrobeste capul de un copac, pentru ca nu accepta sa cada in mainile jandarmului care il incoltise.

Ana

Desi mai putin conturata, si Ana se inscrie in acelasi prototip romantic. Initial, ea apare ca o fiinta asezata, impacata cu saracia si cu linistea colibei sale, dupa cum o prezinta chiar mama sa: "Ana imi parea prea tanara, prea asezata, oarecum prea blanda din fire si-mi vine sa rad cand mi-o imaginez carciumarita". Ea isi iubeste barbatul si il accepta ca o autoritate absoluta; de aceea cand Ghita se pange ca nu are sfatuitor pentru ca Ana e slaba la minte, raspunde cu mahnire autentica: "Ce sa fac, daca asa m-a lasat Dumnezeu?"

Portretul fizic al personajului este creionat in mai multe randuri, autorul insistand in mai multe randuri pe fragilitatea ei; cand Lica face o prima vizita la Moara cu noroc, naratorul isi surpinde personajul intr-o atitudine romantica, de profunda feminitate: "Daca Lica ar fi fost altfel de om, el n-ar fi stat asa cu privirea pierduta in vant, ci s-ar fi bucurat de vederea femeii frumoase, care-l privea oarecum pierduta si speriata de barbatia infatisarii lui.". Fragmentul subliniaza trasaturile unei fiinte sensibile, care mai traieste inca visul de iubire.

Dupa ce incepe sa-l suspecteze pe Ghita in legatura cu crimele comise, portretul Anei este proiectat in secvente tensionate, care ilustreaza teama, ambiguitatea in sentimente si chiar isteric; indragostita in mod vag de Lica, insingurata, coplesita de sentimentul parasirii, ea se revolta; pierzand cu totul din vedere evenimentele dramatice din jurul ei; cand Ghita se intoarce din arestul politiei, rascolit de vederea cadavrului unui copil, desi Ana are cunostiinta de toate cele intamplate, se supara ca Ghita i-a adus o slujnica in casa si izbucneste in plans. In fond, si ea, ca si carciumarul, traieste o drama morala in chip nelamurit, framantata de banuiala ca Ghita este amestecat in lucruri necurate, gata sa ierte si sa se razbune in acelasi timp.

In timp, personajul este prezentat in scena dramatica a mortii - deznadajduita din cauza vinovatiei, nedumerita de pedeapsa mortii si gasind inca puterea sa se razbune. Dupa ce-l implora pe Ghita sa-i lase viata si cere ajutorul oricui s-ar fi nimerit sa intre pe usa, cand Lica se apropie de ea, cu ultimele puteri incearca sa-l raneasca, recunoscand in acesta adevaratul vinovat pentru toate nenorocirile intamplate.