Moara cu noroc - comentariu

Moara cu noroc

Nuvela reprezinta specia genului epic in proza (cu o desfasurare mai ampla decat a schitei sau a povestirii, dar mai redusa decat a romanului) in care nu atat subiectul are importanta, cat natura conflictului pe care este construita actiunea propriu-zisa. Are o actiune mai dezvoltata decat schita, cu un singur fir narativ, avand o intriga mai complicata, ce determina conflicte puternice, prin care se evidentiaza caracterul mai multor personaje. Reprezentantii nuvelei sunt: Prosper Mrime, Guy de Maupassant, Honor de Balzac, Lev Tolstoi, Mihai Eminescu.

Dintre tipurile de nuvela amintim: nuvela fantastica, filosofica, mitica: "Sarmanul Dionis" de M. Eminescu; "La hanul lui Manjoala" de I.L. Caragiale; "La tiganci" de Mircea Eliade; psihologica "Moara cu noroc" de Ioan Slavici, "In vreme de razboi" de I.L. Caragiale, "Catastrofa" de L. Rebreanu; istorica "Alexandru Lapusneanu" de C. Negruzzi; sociala "Fefeleaga" de Gala Galaction.

Nuvela psihologica apare si se dezvolta incepand cu cea de-a doua jumatate a sec. Al XIX-lea, fiind specia premergatoare aparitiei romanului subiectiv(specific sec. Al XX-lea), aparand ca o specie mai ales experimentala. Reprezentantii nuvelei psihologice sunt: I.L.Caragiale, I. Slavici(sec. Al XIX-lea), L. Rebreanu si Marin Preda(sec. Al XX-lea).

Nuvela psihologica are numeroase trasaturi, dintre care amintim: aducerea in prim-plan a mecanismelor psihice, a subiectivitatii, in contextul unei stari conflictuale; - accentul este plasat pe planul interior, conflictul exterior avand in principal, rolul de a declansa, de a sustine si de a dirija conflictul interior. Conflictul priveste individul in intreasa sa complexitate, atat dpdv afectiv(familial), cat si social(integrarea in principiile comunitatii) sau existential(independenta, subordonarea);- sub influenta naturalismului, nuvela psihologica isi largeste sfera de interpretare, ingloband referiri la ereditate, la boala, sfarsind prin a alcatui o fisa clinica a personajului;- temele predilecte sunt frica, obsesia, cu tot ce ele presupun(alienarea, starile onirice, exacerbarea perceptiei, erosul);- nuvela psihologica prezinta viata interioara a persoanei sub presiunea unor situatii neobisnuite;- analiza psihologica reprezinta o modalitate de sondare a subiectivitatii personajului pentru a evidentia tensiunile, cautarile, traumele vietii interioare. Se pune accentul pe mecanismele interioare ale pshicului uman(realitatea subiectiva);- tehnicile de investigare ale personajelor sunt dialogul, stilul indirect liber, monologul interior.

Dintre creatorii de nuvela se remarca Ioan Slavici, care face parte, alaturi de Ion Creanga, dintre scriitorii sec. al XIX-lea care, traindu-si copilaria in viata sateasca, o transpun in opere cu caracter monografic rural de mare autenticitate. Contactul lui Slavici cu viata de la tara se fructifica mai intai prin prelucrari folclorice, povesti si basme. La indemnul lui Mihai Eminescu si cu ajutorul sau, el desavarseste aceste productii si incepe sa publice in "Convorbiri literare", prima creatie fiind "Zana Zorilor".

Nuvelistica legata strans de sat pastreaza o atmosfera care se bizuie pe valoarea suprem a muncii si pe codul etic nescris, dar sacru. O data cu desprinderea de sat, proza se coloreaza sumbru ca in nuvelele "Comoara" si "Moara cu noroc", unde umanitatea refigurata are contingente cu satul numai prin respectarea codului moral popular, fiindca actiunea se petrece departe de el, eroii suferind modificari generate de smulgerea brusca din spatiul matricial.

Tema nuvelei "Moara cu noroc" este patima pentru bani ce duce la dezumanizarea personajului principal Ghita. Efectul pe care il produce aceasta opera asupra cititorului deriva din dramatismul actiunii si din destinul personajului principal, hangiul Ghita, dar si din cel al lui Lica Samadaul, care ii sta alaturi, aproape depasindu-i importanta prin simplitatea si pregnanta constructiei sale.

Titlul nuvelei "Moara cu noroc" nu reprezinta doar o simpla caracterizare a spatiului in care se desfasoara faptele fictionale, ci implica si o conotatie negativa in functie de evolutia personajului care locuieste aici, astfel ca, din cadrul binecuvantat al armoniei si prosperitatii familiale, acesta se va transforma in locul care aduce nenorocirea.

Actiunea se dezvolta printr-o succesiune de momente, de extensie si de recul, care sunt impulsionate de situatiile prin care trece Ghita. Incipitul anunta in chip traditional tema, replica pe care o rosteste nu intamplator batrana, soacra lui Ghita, are un caracter sententios, intelesul ei constituind, de fapt, concluzia operei: "Omul sa fie multumit cu saracia sa, caci, daca e vorba, nu bogatia, ci linistea colibei tale te face fericit". Morala este dinainte postulata, naratiunea o demonstreaza si o sustine tocmai prin forta socului afectiv pe care il realizeaza faptul trait autentic.

Personajul ilustrat de batrana(corul, corifeul) exprima o norma sociala: cumpatarea, raporturile corecte sot-sotie bazate pe iubire, sinceritatea personajelor avertizeaza asupra existentei unui destin ce determina actele oamneilor, ilustrand teme omului in confruntare cu propriul destin la fel ca in tragedia greaca.

In spiritul prozei realiste, compozitia este simetrica, circulara, nuvela structurandu-se pe 17 capitole si incheindu-se cu vorbele aceleiasi batrane care concluzioneaza postulatul initial: "asa le-a fost data", confirmand ideea lui G. Calinescu despre consistenta si valoarea operei: "nuvela solida cu subiect de roman".

Nuvela lui Ioan Slavici aduce in prim-plan caractere puternice, firi pasionale si complexe, care traiesc la limita dintre moral si impral, intr-o lume dominata de violenta si de patima inavutirii. Eroii sunt realizati cu detasare si realism.

Decizia lui Ghita de a renunta la traiul sarac, dar tihnit de cizmar si de a lua in arenda "Moara cu noroc" marcheaza debutul debutul propriu-zis in actiune(expozitiunea). Acest inceput permite eului narativ sa descrie noul decor pe care eroii il descopera o data cu cititorul, dar si sa introduca treptat in scena personajele cu care Ghita si Ana vor stabili noile relatii.

In cel de-al doilea capitol, prin metoda caracterizarii directe, naratorul inregistreaza starea de echilibru a familiei lui Ghita, subliniindu-se prin folosirea repetitiei, armonia si multumirea ce definesc sufletele personajelor in acest moment. Autorul abstract isi insuseste pentru aceasta optica batranei: ginerele e "harnic", fata "norocoasa", nepotii "sprinteni", iar sporul era dat de la "Dumnezeu dintr-un castig facut cu bine". De la portretizirea familiei se trece la descrierea locului actiunii: carciuma era "cu noroc", drumetul fiind primit "ca un prieten asteptat de multa vreme la casa lor". Aceasta bucurie interioara iradiaza parca in afara, infrumusetand trasaturile fizice: "Ana era sprintena si mladioasa, iara el insusi inalt si spatos, om purta ca pe o pana subtirica." Spre finalul capitolului, eul narativ strecoara o usoara unda de ingrijorare, prevestitoare a celor ce vor urma: "Numai cateodata, cand in timp de noapte vantul zgaltaia moara parasita, locul ii parea lui Ghita strain si pustiicios, si atunci el pipaia prin intuneric, ca sa vada daca Ana, care dormea ca un copil imbaiat langa dansul, nu cumva s-a descoperit prin somn, si s-o acopere iar."

In cel de-al treilea capitol, elementul cel mai important este aparitia lui Lica, fapt anticipat de o amanuntita descriere a personajului statuat intr-un fel in legenda, deoarece vestile despre el erau colportate, amplificate, fara a se sti exact ce este real si ce este fabulatie. Pe aceasta imagine, eul narativ suprapune personajul concret. Din momentul aparitiei sale, bine delimitata in plan textual: "intr-o zi de luni", se declanseaza conflictul nuvelei. Mai mult decat atat, Lica apare de la inceput definit printr-un epitet total: "vestitul Lica Samadau", pentru ca apoi naratorul sa-i schiteze un portret fizic pe masura acestei reputatii. De la primul contact cu Ghita, Lica isi impune dorinta de a institui o relatie clara, univoca, cu conditia ca hangiul sa-i fie supus: "Eu voiesc sa stiu totdeauna cine umbla pe drum, cine trece pe aici, cine zice si ce face, si voiesc ca nimeni afara de mine sa nu stie. Cred ca ne-am inteles!?".

A doua incercare a lui Lica este mai violenta, dar se sfarseste tot cu un esec, numai ca de data aceasta Ghita pricepe importanta lui Lica pentru existenta sa si a familiei, propunand o involiala: "Am eu atata minte ca sa inteleg ca nu pot sta la <Moara cu noroc> fara de a ma fi pus in intelegere cu tine". Din acest moment, contactul dintre cei doi ramane definitiv si Ghita se impaca cu gandul ca nu se putea astfel: "Pe vrajmasul pe care nu-l poate birui tot omul cu minte si-l face tovaras".

In definirea personajului principal Ghita apare din acest moment disimularea, care este dubla: fata de Lica si fata de Ana. Acum se declanseaza procesul de dezumanizare pe care il parcurge pana la actul violent din final. Fata de Pintea, Ghita manifesta o prietenie sincera, ar dori sa i-l dea prins pe Lica, dar de fiecare data sovaie tentat de setea lui de bani.

O noua sintagma temporala marcheaza o oprire cu caracter recapitulativ in naratiune: "Nu trecuse nici jumatate de an de zile de cand se afla la Moara cu noroc si Ghita devenise deja om instarit".

In analiza psihologica, eul narativ intervine adaugand sau clarificand unele stari, unele ganduri prin monolog interior, introspectie, cautandu-se compensatia umilintei si imbarbatarea. Astfel de ezitari sunt numeroase pe parcursul intrgii naratiuni si constutie un semn distinctiv al personajului.

Antiteza si gradatia se releva la nivelul conflictului interior dintre Ghita si sine, completate de doua conflicte secundare, in climax deoarece gandurile si sentimentele lui Ghita, in situatiile-limita se dezvolta ascendent pana la deznodamant.

In cadrul miscarii sufletesti a personajului, punctul culminant il constituie procesul, deoarece acum dobandeste constiinta degradarii sale si ajunge la concluzia ca cinstea este un concept facut din consensul parerilor celorlalti: "Cinstit nu e decat omul care a astupat gurile rele, pe care nimeni nu-l poate grai de rau fara de a se da de rusine".

Finalul nuvelei precipita ritmul naratiunii, timpul si spatiul epic se condenseaza pentru ca dintr-o data sa dilate evenimentele unei zile si ale unei nopti: "Astfel, trecu toamna si veni iarna, trecu si iarna si sosi primavara". Deznodamantul este tragic, vina cere ispasire: Ghita o ucide pe Ana, murind la randul sau impuscat de Raut din porunca lui Lica. Mai complicat este sfarsitul lui Lica: acesta se sinucide izbindu-se cu capul de trunchiul unui stejar, iar Pintea nu are multumirea de a-l fi prins si de a-l fi supus dreptei judecati. Finalul nuvelei are rol catharctic, purificator, inlaturand efectele dramei, readucand in scena personajul cor menit sa linisteasca pe cititorul ingrozit printr-o replica sugestiva ce condenseaza intelepciunea fatalitatii populare: "Simteam eu ca nu are sa iasa bine; dar asa le-a fost dat". Actul final este justitiar, dezvoltand un sentiment al tragicului, legat de constiinta pierderii unei valori, incercandu-l pe cititor in privinta destinului personajelor.

Dupa cum am vazut in randurile de mai sus, nuvela "Moara cu noroc" prezinta in mod remarcabil fazele dezumanizarii pe care o provoaca setea de inavutire, creionand personaje viabile, care raman in constinta cititorului.