PORTOFOLIU LA LIMBA SI LITERATURA ROMANA CLASA A XI-A

PORTOFOLIU LA LIMBA SI LITERATURA ROMANA

CLASA A XI-A H

1. Studiu de caz 1 : ,,Latinitate si dacism''

* Premisa - formarea limbii si poporului roman

Limba romana este rezultatul contopirii limbilor daco-getilor si latinilor, insa pe parcurs au mai intrat in uz si alte influente de origine - slava

- greaca

- italiana

- turca

- franceza

- engleza

Limba romana face parte din familia limbilor romanice, impreuna cu franceza, italiana, spaniola, portugheza, catalana, provensala, retoromana, sarda, dalmata.

Originea limbii romane este legata de formarea poporului roman, proces complex de sinteza daco-romana asupra carora s-au exercitat in timp si alte influente.

Geto-dacii faceau parte din marele neam al tracilor si traiau in spatiul carpato-danubiano-pontic.

Conform izvoarelor istorice si a imaginilor de pe Columna lui Traian, tracii erau oameni de statura potrivita, cu un temperament aprins si luptatori experimentati.

Ei se ocupau cu agricultura, cresterea animalelor, mestesugurile si erau impartiti in numeroase triburi ce se intindeau in nordul si sudul Dunarii.

Burebista a fost primul rege geto-dac deoarece a reusit sa intregeasca toate coloniile.

Decebal (87-106) este al doilea mare rege al dacilor, statul lui avand dimensiuni mai mici decat cel al lui Burebista, dar fiind mai bine organizat. Acesta poarta doua razboaie cu Traian, imparatul roman, in urma carora Dacia este cucerita.

Procesul de romanizare a inceput in secolul al II-lea i. Hr., deoarece de atunci, geto-dacii au inceput sa aiba contacte sporadice cu romanii.

Dupa anul 106, dupa cucerirea Daciei de catre imparatul Traian, incepe adevarata romanizare, deoarece armata si administratia, urbanizarea, religia si limba latina sunt introduce in viata geto-dacilor.

Limba folosita in Dacia nu era Latina clasica, ci limba vorbita de popor, care sta la baza limbii romane.

In 271 are loc ,,retragerea aureliana'', dar romanizarea continua impreuna cu dacii liberi.

Limba romana se aseamana cu celelalte limbi romanice, dar are si particularitati ce demonstreaza formarea sa in spatiul carpato-danubiano-pontic si nu in Peninsula Balcanica, asa cum afirma Robert Roessler in cartea sa. Majoritatea cuvintelor sunt din limba romanilor (60%), dar si a slavilor (20%).

Din limba latina am mostenit structura gramaticala, vocabularul (,,picior'', ,,gura'', ,,sare'', ,,lapte'') si modificari fonetice (l -> r : dolus -> dor).

Termenii salvi patrund in limba noastra in secolele VI-VII, odata cu migrarea acestora pe teritoriul dacilor (,,bob'', ,,baba'', ,,livada'', ,,plug'').

Din limba dacilor avem putine cuvinte: ,,magura'', ,,vatra'', ,,buza''.

In 1508 se tipareste prima carte in tarile romane : ,,Liturghierul'' lui Macarie - in limba slavona.

Primul document in limba romana apare in 1521 : Scrisoarea lui Neacsu din Campulung catre judele asovului.

In 1544 se tipareste prima carte in limba romana : ,,Catehismul luteran''.

Procesul de normare al limbii literare incepe abia in a doua jumatate a secolului al XIX-lea, odata cu infiintarea Academiei Romane.

Trecerea de la grafica chirilica la cea latina declanseaza ,,razboiul limbilor'' - care va duce la fixarea normei lingvistice si va accelera totodata procesul de definitivare a normelor unice ale limbii literare.

Poporul roman a supravietuit invaziilor, ceea ce, pentru straini, a constituit ,,o enigma'' si ,,un miracol''.

Limba romana este limba nationala, deoarece este vorbita de natiunea romana. In interiorul ei deosebim o limba populara si una scrisa, care sta la baza limbii literare.

* Limba latina si influentele ei

a) Situatia limbii romane

Limba latina din provinciile dunarene e reprezentata in zilele noastre de limba romana vorbita la nordul si sudul Dunarii.

Dacoromana care, incepand cu secolul al XIII-lea - data aparitiei primelor texte mai intinse in romaneste - formeaza baza limbii noastre literare, este vorbita in Romania actuala, care numara astazi 21 mil. locuitori.

b) Latina orientala

Romanizarea intensiva a provinciilor dunarene a fost precedata de consolidarea dominatiei romane pe Dunare.

Limba romana s-a dezvoltat pe un teritoriu intins romanizat si anume Dacia nord-dunareana, zona sud-dunareana, de-a lungul fluviului Dunarea, si la vest si sud-vest provinciile romanizate care au fost intotdeauna in contact administrativ si comercial cu Dacia.

Latina dunareana si latina vorbita pe coasta Dalmatiei, precum si, pana in a doua jumatate a secolului al III-lea, latina din Italia, fac parte din grupul oriental al limbii latine.

c) Colonizarea Daciei

Cucerirea Daciei de catre Traian (101-106) a fost pregatita printr-o serie de masuri cu caracter militar si administrativ, care au facut posibila romanizarea acesteia, cat mai rapid.

Dupa cucerirea romana, Dacia a fost colonizata cu militari veniti din provinciile romanizate apropiate (Serbia, Bulgaria, Ungaria si Austria), ca si din tinuturile mai indepartate (Italia, Grecia, Asia Mica, Siria).

In 212, prin Constitutia decretata de imparatul Caraculla, locuitorii Daciei devin cetateni romani.

Latina era folosita in noua provincie ca limba a administratiei si ca limba in comunicare cu colonistii veniti din alte provincii.

Procesul de romanizare inceput cu mai bine de un secol inainte de cucerire, prin unele din elementele sale specifice, cunoaste acum o perioada de maxima dezvoltare.

Sub presiunea popoarelor migratoare, Dacia a fost parasita in mod oficial de administratia romana in timpul domniei lui Aurelian (270-275 e.n.), si anume incepand cu anul 271.

Incepand din sec. al III-lea, Roma nu mai avea puterea sa impuna provinciilor indepartate, din ce in ce mai autonome (inclusiv Dacia), inovatiile sale lexicale.

Unele cuvinte care figureaza in limbile romanice occidentale nu au mai patruns in Dacia, de exemplu : ,,aviaticus'', ,,carruca'' etc.

Conservatismul limbii romane in materie de lexic, la fel ca si in sarda, se explica prin izolarea acestor doua limbi.

Contactul cu ,,Romania occidentala'' s-a mentinut prin legaturi de natura culturala si religioasa, pana in secolul al VII-lea. Pana la aceasta epoca, latina continua a fi limba vorbita de locuitorii Daciei si Moesiei.

Pastorii transhumanti, care vorbeau limba latina si al caror numar trebuie sa fi fost important, au contribuit, fara indoiala, si ei la difuzarea limbii latine.

Statistica aproximativa a cuvintelor latine pastrate in limbile romanice (cca. 6700) nu e determinanta pentru caracterul latin al fiecarei limbi ; ceea ce intereseaza este distributia cuvintelor de origine latina si faptul ca uneltele gramaticale necesare pentru constructia unei propozitii sunt de origine latina.

Din cele 1000-1500 de cuvinte care formeaza elementele de baza ale vocabularului limbii romane, alese dupa criteriul intrebuintarii cuvantului de catre intreaga populatie si dupa importanta cuvantului, 60% din cuvinte sunt de origine latina si 20% de origine slava.

* Originea limbii romane

Etnogeneza romanilor reprezinta un eveniment istoric fundamental in istoria nationala, intrucat arata cum s-a format civilizatia noastra. Ea a fost un proces complex si indelungat, la care au contribuit statalitatea dacica si cresterea puterii acesteia, cucerirea Daciei de catre romani, colonizarea, romanizarea dacilor, continuitatea populatiei daco-romane in conditiile convietuirii cu populatiile migratoare, raspandirea crestinismului, ducand in final la crearea unei etnii distincte in spatiul central-sud-est-european.

In Dacia locuia populatia unitara si omogena sub raport etnic si lingvistic : tracii si geto-dacii.

Romanizarea a prins radacini durabile la populatia bastinasa prin inlocuirea limbii si culturii, a numelor proprii si a credintelor, a organizarii social-economice, constituind un fenomen de masa cu valori formative esentiale in etnogeneza poporului roman.

Limba romana provine din latina vorbita in partile de est e le Imperiului Roman. Face parte din familia limbilor romanice, dintre care unele au devenit limbi nationale (italiana, franceza, spaniola, portugheza, romana), altele au ramas limbi regionale (catalana - in Spania, sarda - in insula Sardinia din Italia, dialectele retroromane in Elvetia), sau au disparut (dalamata).

Prin textele scrise s-a constituit treptat varianta culta a limbii romane. Prin manuscrisele copiate si recopiate, dar mai ales prin tiparituri, anumite structuri lingvistice deveneau modele de exprimare in limba romana.

Prestigiul variantei regionale muntenesti a fost asigurat mai ales de cartile bisericesti tiparite - mai intai de Coresi, la Brasov, apoi de alti tipografi in Tara Romaneasca.

In secolul al XII-lea apar, in scrierile istoriografice (Grigore Ureche, Miron Costin), primele observatii despre latinitatea limbii romane.

In secolul al XIX-lea, trecerea oficiala la alfabetul latin da nastere unor dispute aprinse in privinta ortografiei, care vor continua, cu intermitente, mai bine de 100 de ani.

* Concluzii

De-a lungul timpului, disputele cu privire la conceptele de latinitate si dacism au provenit dintr-o nevoie de autodefinire identitara.

Substratul limbii romane este reprezentat de limba daco-getilor, din care s-au pastrat foarte putini termeni, mai ales pentru ca nu exista documente scrise si inscriptii din acea perioada.

Influentele care s-au exercitat asupra substratului se impart in doua categorii principale :

influente vechi -> din - slavona

- maghiara

- greaca

influente tarzii -> din - neogreaca

- turca

- franceza

- germana

- italiana

Tipariturile lui Coresi, traducerile cartilor religioase si crearea de texte cu caracter normativ (pravilele din Moldova si Muntenia), contibuie semnificativ la formarea limbii romane literare unitare.

Scrierile istoriografice (Grigore Ureche, Miron Costin) au o contributie esentiala atat in cadrul procesului de cultivare a limbii, cat si in procesul de creare a unei baze a literaturii nationale.

Caracterul popular al latinei din grupul oriental al limbilor romanice se opune caracterului savant (cult) al latinei din Galia, limbii oamenilor cultivati. Acest caracter popular s-a accentuat in limba romana : el constituie trasatura esentiala a latinei care se afla la baza limbii romane, unde nu se semnaleaza nici o urma sigura de influenta savanta.

Vocabularul limbii romane contine cuvintele latine datand dintr-o epoca veche, care nu au fost inlocuite prin termeni noi, veniti din Italia.

In mentalul colectiv, limba, obiceiurile, credinta si convingerea statorniciei noastre au fost pilonii de rezistenta a romanilor.

2. Studiu de caz 2 : ,,Dimensiunea religioasa a existentei''

* Premisa

Inceputurile literaturii romane sunt legate de contextul ariei culturale din rasaritul Europei, un spatiu complex format pe temeliile traditiei bizantine. Incepand cu secolul al XVII-lea, limba slavona, limba oficierii serviciului divin in biserica, incepe sa fie inlocuita treptat cu limba romana.In aceasta perioada s-au tradus si s-au tiparit carti religioase de care aveau nevoie toti credinciosii. Acestea au fost cazaniile ( evanghelii explicate, cuprinzand invataturi morale dezvoltate pe marginea textului biblic) si pravilele (corpuri de legi). Actele de cultura din cele trei tari romane demonstreaza ca mentalitatea religioasa, caracteristica Evului Mediu, este dominanta.

Domeniile lui Matei Basarab - in Muntenia si Vasile Lupu - in Moldova , au marcat inceputul unei epoci de iviorare culturala. Prin tipografiile infiintate cu sprijinul lui Petru Movila , fiu de voievodd moldovean , ajuns mitropolit al Kievului, cartile religioasese raspandesc si contribuie la unificarea limbii romane literare.

Zorii literaturii religioase poarta astfel amprenta cartilor religioase care au iesit din aceste tipografii.

* Secolul al XV-lea - Literatura religioasa in limba slavona

Filotei

Cele mai vechi manifestari literare romanesti de limba slavona apar la inceputul secolului al XV-lea. Avem intai niste scurte imnuri bisericesti, pripeale, adica mici tropare care se canta cu stihuri alese din psalmii intocmiti de bizantinul Nechifor Vlemmidis (1197-1272) la sarbatorile Maicii Domnului si ale sfinsi ale sfintilor si mucenicilor mai insemnati. Aceste Pripeale, ,,Facerea lui Filotei monahul'', au fost scrise in limba bulgara si s-au raspandit nu numai in tarile romanesti, ci si in tarile slave vecine, in Bulgaria, Serbia si Rusia, unde s-au cantat multa vreme, fiind editate intai in Molitvoslovul tiparit la Venetia in 1457, sub titlul ,,Pripealele sarbatorilor alese '', reproducandu-se apoi in toate Psaltirile Catavasierele de uz liturgic.

Termenul ,,pripeala'' vine de la slavonescul ,,pripeati'', care inseamnna ,,a canta cu, a repeta'', deci pripeala e un fel de refren, o repetare a ideii principale din imnul catat. A vorbi de valoarea literara a acestor pripeale este o mare aventura. Ele sunt niste strigate de venerare a divinitatii, cu un anumit rol in desfasurarea liturghiei, imposibil de luat in consideratie independent.

Se crede ca autorul pripealelor, monahul Filotei, este marele logofat Filos, boier de divan al lui Mirce cel Mare, citat intr-un hristov din 8 ianuarie 1392, cand iesise din dregatorie si intrase in cinul calugaresc la manastirea Cozia.

Nicodim

Asupra vietii ascetice, isihastice din manastiri ne putem face o idee din ,,Viata Sfantului Nicodim'', scrisa in limba sarba de ucenicii sai, la inceputul secolului al XV-lea . Aceasta scriere s-a pierdut, dar a fost folosita intr-o prelucrare de ieomonahul si duhovnicul Stefan si publicata de episcopul Ramnicului, Iosif Bobulescu, in 1883. Asemenea vieti de sfinti, minee si de asceti, paterice au circulat mult la noi in perioada feudala.

Nicodim era originar din Prelep ( Macedonia).

Biografia sa cuprinde cateva date fanteziste asupra intemeierii statelor romanesti ( Moldova este numita ,,Gotia schitelor'') si faptele supranaturale ale sfantului.

Grigore Tamblac

S-a pastrat intr-o copie a lui Gavril de la Neamt din 1439 panegiricul sfantului Ioan de la Suceava (Patimirea sfantului si slavitului mucenic Ioan cel Nou), scris in anul 1402 in limba mediobulgara de Grigore Tamblac, propagator si el al doctrinei isihastice. Textul a fost publicat in original si traducere de episcopul Melchisedec, in ,,Revista pentru istorie, arheologie si filologie'' (1884).

Tamblac fusese trimis de Patriarhia din Constantinopol pt. a referi asupra cererii lui Alexandru cel Bun de a se intemeia o mitropolie in Moldova.

Un succesor roman al lui Tamblac in egumenia de la manastrirea Neamt, arhimandritul Teodosie, a prelucrat tot in slavoneste panegiricul lui Grigore Tamblac in anul 1534.

Literatura patristica, operele teologice ale parintilor bisericii, Ioan Gura de Aur, Vasile cel Mare, Isac si Efrem Sirul, Teofilat de Ohrida, scrise in greceste, au circulat, de asemenea, mult in traduceri slavone.

Au fost copiate la noi chiar scrieri dificile, oarecum mai rare, ca de pilda ,,Cuvantarile'' lui Iosif Briennios rostite la curtea imparatului bizantin Manuel II Paleolog (1391-1425).

* Literatura istorica in limba slavona

Rudimentele literaturii mai tuturor popoarelor se afla in insemnarile cu caracter istoric, in anale si in cronici. In tara noastra, cele mai vechi insemnari de acest fel dateaza din a doua jumatate a secolului al XV-lea si s-au facut in limba slavona in Moldova, la curtea lui Stefan cel Mare.

Istoricii si istoricii literari admit astazi ca diferite cronici din secolul al XV-lea, pastrate in copii diferite, cu adaosuri si prescurtari, precum si in traduceri, deriva dintr-un prototip unic, scris la curtea lui Stefan cel Mare in l;imba slavona. Acest letopiset unic, citat de cronicarii din secolele urmatoare, s-a pierdut, dar mai poate fi reconstituit din compendiile si compilatiile intocmite dupa el.

In colectia de cronici rusesti alcatuita la sfarsitul secolului al XVI-lea sub numele de ,,Voskresen skaia letopis'' exista si o alta ,,Povestire in scurt despre domnii moldoveni de cand s-a inceput tara moldoveneasca'', scrisa tot in mediobulgara si care merge numai pana la moartea lui Stefan cel Mare.

* Literatura orala

Incepand din secolul al XV-lea, marturiile despre existenta unei literaturi populare orale, ca si piesele databile, se inmultesc.

Un scriitor bizantin - Mazaris - intr-o satira in proza imitata dupa Lucian, infatiseaza un cantaret care fusese la inceputul secolului al XV-lea in Tara Romaneasca si se inapoiase bogat.

In predoslovia letopisetului sau de la zidirea lumii pana la 1601, cronicarul moldovean Nicolae Costin scrie ca Matei Corvin (1443-1490) avea obiceiul dupa ce ,,parasiia de ostit'' de ,,porunciia cintaretilor de canta in canoane faptele a oameni bine numiti si indrazneti la razboaiele cu turcii, in stihuri, scrisa pre limba a lor de mosie''.

Cea mai caracteristica balada populara, raspandita atat in Moldova, cat si in Tara Romaneasca, este ,,La fantana Gerului'', intemeiata pe evenimentul nimicirii expeditiei turcesti a lui Malcocioglu in 1499, cunoscut din ,,Cronica lui Stefan cel Mare''.

Balada povesteste ca oastea turceasca a fost decimata in Moldova, la intoarcerea din Pocutia, de un ger napraznic. Crivatul, personificat intr-un batran ,,cu toiag de gheata in mana'', iese dintr-o fantana si cere socoteala pasei ca a cotropit tara :

,,Ce cauti in mosia mea

Tu si cu ostirea ta ?''

* Secolul al XVI-lea

Secolul al XVI-lea marcheaza inca de la inceput o cotitura in cultura si literatura noastra, intrucat acum se ivesc primele manifestari scrise in limba nationala, care vor castiga tot mai mult teren si vor deveni precumpanitoare in secolul urmator.

* Cronicarii oficiali moldoveni

Macarie

De la Macarie, fost episcop al Romanului, discipol al mitropolitului Teoctist, ne-a ramas o cronica de la 1504 si pana la 1551 (intaiul an din domnia lui Stefan Rares) scrisa din porunca lui Petru Rares si a marelui logofat Teodor.

Cu Macarie apare caracterul memorialist al cronicilor, autorul facandu-si si el loc in letopiset.

Macarie isi alege ca model ,,Istoria sinoptica'' a lui Constantin Manasses.

Din cronica lui Manasses, Macarie a compilat in special pasajele referitoare la Petru Rares : fuga in Ardeal (dupa o vanatoare a imparatului Marcian), scaparea din cetatea Ciceiului (dupa scaparea lui Vasile Macedoneanul din cursele bulgarilor).

Eftimie

Calugarul Eftimie, egumen la manastirea Capriana, n-a cunoscut cronica lui Macarie decat in redactia care se opreste la primul an din a doua domnie a lui Petru Rares - 1542.

Cronica lui Eftimie e violent critica fata de urmasii lui Petru Rares si encomiastica fata de Alexandru Lapusneanu.

Azarie

Azarie nu l-a cunoscut pe Eftimie, ca ucenic al lui Macarie (,,Vai ce mare si luminos luceafar au spus !'' exclama el la moartea acestuia, la 1 ianuarie 1588), avea insa cunostiinta de letopisetul ce mergea pana la anul 1551.

Azarie si-a scris cronica intre 1574 (unde o intrerupe) - 1577. Epoca tratata de el (1551-1574) e bogata in evenimente epice si dramatice.

* Literatura religioasa si istorica in Tara Romaneasca

Un panegiric grecesc

,,Viata si traiul Sfantului Nifon'', scrisa intre 1517-1519, este un panegiric cu importante referinte istorice asupra Tarii Romanesti.

In 1944, Vasile Grecu a tiparit unul dintre cele doua texte grecesti de la Muntele Athos, cu traducere in limba romana.

Invataturile lui Neagoe Basarab catre fiul sau - Theodosie

O alta opera de mare importanta scrisa in aceasta epoca este ,,Invataturile lui Neagoe Basarab catre fiul sau Theodosie'', pastrata partial in manuscrisele slavonesti.

Neagoe Basarab era fiul nelegitim al lui Topelus Basarab.

Neagoe Basarab a patronat tiparirea Evangheliarului slavon al lui Macarie.

A murit la 15 septembrie 1521.

Cronica lui Mihai Viteazul

Balthasar Walter a obtinut la Targoviste, in lunile iunie si iulie 1597, o scurta descriere a faptelor lui Mihai Viteazul in limba romana.

In arhivele din Florenta s-a gasit o povestire proprie a lui Mihai Viteazul asupra luptelor sale, inmanata la 1600 ducelui Toscana.

Cronica lui Balthasar se opreste la anul 1597.

Nicolaus Olahus

S-a nascut la la 10 ianuarie 1493 in orasul Sibiu.

Opera lui Nicolaus Olahus se compune din lucrari teologice, istorice, poezii si scrisori.

A scris epitafe, epistole, felicitari, epigrame, complimente si o satira imitandu-l indeosebi pe Ovidiu.

* Monumentele limbii romane

Textele romanesti anterioare secolului al XVI-lea s-au pierdut.

Cel dintai text romanesc pastrat este ,,Scrisoarea boierului Neacsu din Campulung'' datata la 1521.

Primele incercari de traducere a Bibliei

Tentativa de traducere a Bibliei si a cartilor de ritual se constata inca din prima jumatate a secolului al XVI-lea.

Una dintre ipoteze este ca traducerile au fost pregatite de lupta nobilimii din Maramures (fam. Dragffi - secolul al XV-lea).

O informatie din 1532, semnata de curand, arata cala acea data exista in Moldova o traducere a Evangheliei si a Apostolului.

* Prima tiparitura in limba romana

In 1544 s-a tiparit un Catehism in limba romana, din acre nu s-a descoperit nici un exemplar.

Catehismul nu este o opera literara, ci teologica, dogmatica.

* Carti populare

Traduceri de texte parabiblice

Majoritatea acestor texte au fost scrise pt. lamurirea unor locuri insuficiente tratate in Biblie.

Alaturi de Vechiul Testament, din secolul al IX-lea a circulat ,,Paleea historica'', o expunere amplificata a textului biblic.

In secolul al IV-lea al erei noastre, la Ierusalim a aparut un alt Apocalips, atribuit apostolului Pavel.

* Literatura religioasa in prima jumatate a secolului al XVII-lea

Pe de-o parte noile conditii economice si politice create in Tara Romaneasca la sfarsitul secolului al XVI-lea si inceputul secolului al XVII-lea, prin puterea pe care o castiga in stat, tot mai mult, boierimea, pe de alta parte inceputurile firave ale literaturii in limba poporului, constituie premisele care au facut posibila in secolul al XVII-lea dezvoltarea unei insemnate literaturi istorice, religiose si beletristice in limba romana.

Se intreprinde asadar, oficial, numai prin literatura religioasa, o vasta actiune de culturalizare a poporului. Incepe o lupta constienta si organizata de introducerea limbii nationale in biserica.

Pionerii acestor actiuni complexe au fost Mitropolitul Varlaam in Moldova, Udriste Nasturel in Tara Romaneasca si Mitropolitul Simeon Stefan in Transilvania.

* Mitropolitul Varlaam

In Moldova, introducerea tiparului si primul efort sustinut de raspandire a cuvantului romanesc se datoreaza lui Varlaam, pe numele lui Vasile Motoc, fost ecumen al Manastirii Secul, duhovnic al lui Miron Barnovski, sol al acestuia la Moscova, mitropolit intre anii 1632-1653, candidat la scaunul patriarhiei ecumenice din Constantinopol si sol de pace al lui Vasile Lupu in Tara Romaneasca in 1644.

In literatura ecleziastica romaneasca, Varlaam este cunoscut pentru urmatoarele lucrari : ,,Leastvita lui Ioan Scararul'', tradusa din slavoneste, ,,Carte romaneasca de invatatura'', publicata in 1643, la Iasi; ,,Raspunsul impotriva catehismului calvinesc'', publicata in 1645, probabil la Manastirea Dealu.

Carte romaneasca pentru invatatura, cunoscuta mai ales sub numele de Cazanie, este un comentar al evangheliilor, tradus din izvoare straine, in cea mai mare parte dupa versiunea slavona a Omiliilor patriarhului Calist. Aceasta carte prezinta un interes major pentru istoria literaturii romane deoarece contine primele pagini de proza in limba romana si cateva compuneri versificate.

Cazania cuprinde 75 de predici pentru toate duminicile din an si pentru sarbatorile mai insemnate ale bisericii, insa cuprind si sfaturi de infranarea viciilor si a patimilor, de infratire si ajutorarea aproapelui.

* Udriste Nasturel

A avut un rol deosebit de activ in dezvoltarea culturii slavone si romanesti in timpul domniei lui Matei Basarab , al carui cumnat era.

Principalele sale atributii in domeniul culturii privesc literatura religioasa in limba slavona si in limba romana si versificatia in limba slavona. Astfel, pentru Maritrenicul slavon tiparit la Campulung (T.R.) in 1635, el a alcatuit o compunere versificata ( 12 stihuri) in limba slavona de redactie mediobulgara cu elemente rusesti , compunere inchinata stemei tarii si publicata in frunte cartii.

Una dintre cele mai valoroase lucrari ale lui Udriste Nasturel este insa trducerea din latina in slavona rusa a operei ascetice medievale, foarte raspandite in Apus, ,,De initatione Christi".

Udriste Nasturel marturiseste ca, pentru traducerea cartii ,, am fost impins si incurajat pana acum de influenta iubirii mele pentru aceste doua limbi, slavona si latina".

Lucrarea ,,De initatione Christi" s-a bucurat de o larga circulatie . A fost tradusa in principalele limbi vorbite in Europa si a fost popularizata indeosebi la popoarele de religie romano-catolica.

Lucrarea cea mai pretioasa a lui Udriste Nasturel este traducerea in romaneste a romanului ,, Viata Sf. Varlaam si Iosaf".

* Simion Stefan

De numele mitropolitului ortodox Simion Stefan e legata tiparirea la Balgrad (Alba Iulia) a 2 lucrari religioase ,, Noul Testament '' (1648) si Psaltirea '' (1657) a caror semnificatie , fara sa priveasca direct dezvoltarea literaturii artistice romanesti ,depaseste totusi limitele stramte ale vietii bisericesti. Cartea de capetenie a lui Simion Stefan ,, Noul Testament '' are o importanta exceptionala, in primul rand pentru problemele teoretice de limba literara pe care le ridica prefata catre cititori, in al 2- lea rand prin insasi limba folosita in traducerea acestei voluminoase opere.

Aceasta prima traducere integrala a Noului Testament in romaneste , la care au colaborat ,,preuti carturari si intelepti '', s-a facut, dupa cum se afirma in titlul cartii,, cu mare socotinta, dupa o versiune greceasca si una slavona. O problema spinoasa, pe care traducatorii Noului Testament o rezolva practic, este aceea a imbogatirii vocabularului limbii romane cu cuvinte noi, cu neologisme.

Chiar daca traducerile de la Balgrad au reusit sa castige un numar oarecare de prozeliti pt. calvinism, ele si-au atins tinta in primul rand pe plan lingvistic, constituind unul dintre factorii care au contribuit la intarirea limbii romane literare.

* Literatura religioasa in a doua jumatate a secolului al XVII-lea

Dosoftei a tiparit la mitropolia din Iasi, in romaneste, principalele carti necesare serviciului liturgic ,,Psaltire de-ntales a Sf. imparat prooroc David (1680)'', ,,Molitvenicul cel mic si Sf. Liturghie (1683)''.

Justificarea traducerilor lui Dosoftei este identica cu cea a lui Coresi si a lui Varlaam. Evenimentele tulburi nu au ingaduit lui Dosoftei sa-si duca la capat actiunea de introducere a limbii romane in biserica. In 1693, Dosoftei ispravea de tradus din greceste pt. tarii Ioan si Petru Alexeievici o culegere de Cuvantari ale lui Ioan Gura de Aur.

* Biblia de la Bucuresti (1688)

In cadrul directiei noi, eleniste, in literatura romaneasca, directie promovata de carturarii epocii lui Serban Cantacuzino si Constantin Brancoveanu, opera care marcheaza un remarcabil progres in dezvoltarea limbii romane literare si care care contribuie la introducerea limbii romane in biserica este Biblia lui Serban Cantacuzino, aparuta la Bucuresti - 1988.

Biblia din 1688 reprezinta prima tiparire integrala a acestei carti in romaneste. Faptul ca talmacitorii Bibliei de la Bucuresti folosesc traducerile partiale efectuate, incepand din secolul al XVI-lea, in diferite regiune locuite de romani, si reproduc uneori pasaje intregi din ele, este deosebit de important pt. dezvoltarea limbii literare. Intr-adevar, prin Biblia de la Bucuresti, opera de proportii monumentale pt. acea epoca se pune in circulatie a limbii literare care reprezinta sinteza eforturilor tuturor scriitorilor ecleziastici romani de pana atunci si se deschide calea pe care se va dezvolta limba romana literara de mai tarziu. Comparandu-se numeroase pasaje ale Bibliei de la Bucuresti cu pasajele corespunzatoare din Palia de la Orastie, din Noul Testament al lui Simeon Stefan (1648), si Biblia de la Blaj (1795) s-a demonstrat ca in Biblia de la Bucuresti apar numeroase erori de traducere, desi, e vadita tendinta exprimare intr-o limba cat mai accesibila cititorilor sau ascultatorilor. Traducerea integrala a Bibliei in romaneste, in forma tiparita la Bucuresti (1688) reprezinta in literatura religioasa romaneasca, precum si in istoria culturii romanesti, o data importanta. Valoarea Bibliei de la Bucuresti sub raportul limbii literare este deci, inegala, lucru de altfel firesc, intr-o epoca de formare a limbii.

O comparatie mai adancita a textelor ar putea releva, pe de o parte, perpetuarea unor constructii si cuvinte de la o versiune la alta, explicabila prin conceptia curenta ca limba unor asemenea carti este sacra, pe de alta parte, dezvoltarea stilului biblic in limba romana literara.

* Literatura religioasa in prima jumatate a secolului al XVIII-lea

In literatura religioasa veche romaneasca, mitropolitii ocupa un loc central, in care ii situeaza o activitate complexa desfasurata de-a lungul anilor traiti pe pamant romanesc.

Vechea istoriografie literara s-a ocupat numai de unele aspecte ale activitatii lor, cum au fost acelea de mester tipograf, orator de mare talent, mitropolit sarguincios.

* Antim Ivireanul

Mitropolitul Antim Ivireanul a fost o persoana reprezentativa pt. aceasta perioada in istoria literaturii religioase romanesti.

La Snagov pune bazele unei tipografii noi, cu posibilitati de imprimare in romaneste, greceste si arabeste, literele arabe fiind lucrate de mana sa. Sunt tiparite 14 carti, din care 7 grecesti, 4 romanesti si una in slavona. Reintors la Bucuresti, se ocupa de treburile tipografice de la mitropolie, facand sa se imprime 15 carti, cele mai multe in greceste, iar in romana doar Noul Testament si un Acatist.

Pana la sfarsitul secolului al VII-lea, slujba in biserici se tinea in limba slavona, iar preotii greci doreau oficializarea slujbei in limba lor materna. Datorita tiparirii de la Ramnic si Targoviste a unor carti liturghice in romaneste, Antim Ivireanul pune la indemana preotilor cartile necesare oficierii slujbei in limba inteleasa si vorbita de popor.

Influenta predicilor asupra procesului de dezvoltare a limbii romane literare a fost redusa din pricina faptului ca ele nu au vazut lumina tiparului si din pricina numarului mic de copii manuscrise care au ajuns pana la noi. Astazi sunt cunoscute decat 7 manuscrise, din care numai 4 sunt in biblioteci publice.

Spre mijlocul secolului insa, activitatea de tiparire a cartilor religioase se intensifica treptat, fapt care ilustreaza cele 100 de titluri notate ,,Bibliografia romaneasca veche'' (1741-1760).

 Omul care nu stie sa citeasca se aseamana dobitoacelor si orbilor. 

* Literatura religioasa in a doua jumatate a secolului al XVIII-lea

In a doua jumatate a secolului al XVIII-lea si in primele doua decenii ale secolului urmator, se tiparisera un numar mare de carti bisericesti. Printre ele, un loc aparte trebuie acordat Bibliei din 1688 si Psaltirei in versuri.

Cu totul sporadica in prima jumatate a secolului al XVIII-lea, tiparirea cartilor religioase in Moldova ajunge la o perioada de inflorire in timpul Mitropolitului Iacob Putneanul.

* Iacob Putneanul

Acesta subliniaza necesitatea instructiunii si indeamna parintii sa-si dea copii la carte.

Cu toata expansiunea din a doua jumatate a secolului, literatura religioasa cunoaste, spre sfarsitul intervalului, concurenta tot mai puternica a literaturii laice. Tipografiile in care se imprimau pana nu de mult aproape exclusiv carti bisericesti raspandesc acum tot mai numeroase opere profane : traduceri de lucrari stiintifice sau beletristice, codice de legi si cateodata, chiar productii originale. Insasi opera unor prelati arata o deschidere spre teme laice.

Notam, in incheiere, titlul catorva opere laice iesite din pana lui Vartolomei Mazareanu : ,,Calendar mare pe 112 ani'', ,,Esopia'' si ,,Geografie'' tradusa din ruseste, probabil pt. scoala de la Putna, condusa de el, unde stim ca aceasta disciplina figura in programul de invatamant.

* Concluzii

Tipariturile religioase au contribuit la introducerea limbii romane in biserica, inlocuind limba slavona, au influentat formarea limbii literare, influentand direct unii scriitori.

3. Studiu de caz 3 : ,,Formarea constiintei istorice''

* Premisa

Incepand cu secolul al XVII-lea, destinul culturii romanesti nu mai tine exclusiv de viata religioasa si de activitatea mitropolitilor, a preotilor si a calugarilor. Atat in Moldova cat si in Muntenia, actul de cultura inceteaza a mai fi concentrat in jurul manastirilor si al bisericilor. Prin influenta ideilor umaniste, boierii luminati incearca sa recupereze trecutul istoric, pentru a nu fi "inecat in uitare". In operele lor istoriografice, ei vor demonstra, pentru prima data, ideea unitatii de neam si limba a romanilor.

In Moldova, cronicile lui Grigore Ureche, Miron Costin si Ion Neculce prezinta datele istorice esentiale pana in secolul al XVII-lea intr-un mod directiv.

In Muntenia insa, cronicari ca Radu Greceanu, Radu Popescu, se aflau in slujba domnitorilor Constantin Brancoveanu sau Matei Basarab si de aceea vor fi cronici partizane laudandu-i pe domnitori.

Grigore Ureche

Grigore Ureche, nascut apoximativ in anul 1590, este primul cronicar moldovean de seama, a carui opera a infruntat timpurile ajungand pana in zilele noastre. Provine dintr-o familie boiereasca veche (un stramos al sau aparea in hrisoavele lui Alexandru cel Bun, iar unul dintre bunici, Maxim, boieras obscur, a fost traitor sub Stefan cel Mare) in care pretuirea pentru carte si pentru actul de cultura (Nistor Ureche, tatal sau, a ctitorit manastirea Secu) fusese statornica.

Era fiul lui Nestor Ureche, boier instruit, detinand functii politice importante la sfarsitul secolului al XVI-lea in repetate randuri purtator de solii la Poarta Otomana, mare vornic al Tarii de Jos pe vremea domniei lui Eremia Movila.

Cronicarul si-a petrecut prima parte a vietii mai mult in scolile Lvovului. Opiniile cercetatorilor in legatura cu scoala pe care a frecventat-o sunt diferite. A fost evocat asa un colegiu iezuit, dar, avand in vedere spusele lui Ureche batranul (care primise indigenatul polonez si era nobil al Coroanei) a fost membru marcant al Fratiei Ortodoxe din Lvov (institutie preponderal laica, care urma protejarea spiritualitatii). Este verosimila prezenta a lui Grigore Ureche intre elevii scolii ce functiona cu sprijinul comunitatii. Aici si-a sfatuit achizitiile anterioare, datorate profesorilor cu care invatase in casa parinteasca (deprinsese cu siguranta slavona si greaca) , studiind - spune Miron Costin - ,,artele liberale" intr-o asemenea scoala, i-au fost la indemana disciplinele gramatica, retorica, limba latina, limba polona si probabil slavona ucraineana.

Intors in Moldova, Grigore Ureche era un carturar in intelesul deplin al cuvantului, cu lecturi de bun nivel, capabil - datorita profunzimii acumularilor si caracterul lor sistematic - putea sa discearna si sa citeasca izvoarele istorice. In scurta domnie a lui Miron Barnovski (1628) ajunge logofat al treilea, apoi spatar sub domnia lui Alexandru Ilies. Vasile Lupu il ridica la rangul de mare spatar intre anii 1634-1642 si apoi de mare vornic al Tarii de Jos, mentionandu-l intre sfetnicii de taina, chiar daca opiniile voievodului si ale consiliului nu erau mereu coincidente. Grigore Ureche a murit in 1547 si a fost inmormantat intr-o cripta de la manastirea Bistrita din Moldova.

Grigore Urche este cunoscut in istoria literaturii si a cuturii romanesti printr-o singura opera : "Letopisetul Tarii Moldovei, de cand s-a descalecat tara si de cursul anilor si de viata domnilor care scrie de la Dragos Voda pana la Aaron Voda" - prima cronica, in limba romana, a Moldovei, care prezinta istoria tarii de la 1359 pana in 1594. Opera sa ,,a slujit de urzeala" tuturor cronicarilor urmatori (Mihail Kogalniceanu 1876), n-a avut in ce-l priveste , o traditie pe care sa se sprijine cu nadeje, in schimb au fost mult mai rar observate motivele acestei situatii in natura speciala a efortului pe care a trebuit sa-l faca Grigore Ureche pentru a crea istoriografia in limba romana .Manuscrisul original nu s-a pastrat, cronica fiind transcrisa in forma prelucrata, cu o seama de interpolatori (Simion Dascalul, Mihail Calugarul si Axinte Uricariul).

Miron Costin

Miron Costin s-a nascut in anul 1633 . In timpul tineretii face studii in Polonia, iar dupa intoarcerea in tara obtine un post cu functii militare si diplomatice importante (vornic si logofat).

Miron Costin a apartinut marii boierimi, el fiind implicat in principalele evenimente ale epocii. In 1691, Miron Costin a fost suspectat ca ar participa la un complot impotriva domnului Constantin Cantemir, fiind omorat din ordinul acestuia.

El a continuat lucrarea lui Grigore Ureche, infatisand istoria Moldovei de la Aaron Voda - 1595 pana in 1661. ,,Letopisetul Tarii Moldovei'' cuprinde evenimentele cele mai importante pe care le descrie, consultand izvoarele polone, dar din 1653 sunt evenimente contemporane. Intentia sa a fost sa descrie istoria Moldovei de la inceputul ei, dar nu a reusit din cauza vremurilor cumplite.

In scrierea operei sale, el ia in considerare destinul, cauzalitatea mai mult decat moralismul cresterii. Cele mai importante sunt descrierile prin abundenta detaliilor.

Este impresionanta descrierea secetei din vremea lui Petru Schiopul "unde noi-nainte prindea peste, acolo ara" ; "praful se strangea la garuri ca nametii de omat".

In lucrarea sa aduce argumente de ordin istoric, geografic si etnografic pentru sustinerea latinitatii.

Ion Neculce

Ion Neculce ii continua pe ceilalti cronicari in atitudinea memorialistica fata de istorie. Opera populara confera autenticitate, iar preocuparea pentru istorie este mai mare in letopiset, caci el povesteste evenimentele. Oralitatea si spontaneitatea tin de talentul sau natural. El este o expresie a constiintei naturale, istoricul care intelege intamplarile istorice traite, constiinta artistica. El dovedeste har si descopera valoarea de document si valoarea artistica a legendelor populare. ,,O sama de cuvinte" este un titlu simbolic ce releva faptul ca cele culese si prelucrate de el sunt numai un fragment din marea creatie populara. Avand o formatie intelectuala modesta, el nu este un istoric, ci un memorialist, un narator ironic si subiectiv al istoriei. Trasatura dominanta a mentalitatilor de tip popular a acestui povestitor este comunicativitatea. Niciodata nu a mintit cu discretie, cum o facea Miron Costin ca sa treaca in pagina fapte de culise. Costin refuza sa scrie ceea ce ar fi fost de urata pomenire, insa Neculce aici gaseste sursa povestirii fara ocoluri si euferisme. Intelectual condus de firea sa, Costin nu patrunde indiscret in viata personalitatilor, pe cand Neculce exploateaza aceasta sursa spre a-si colora puternic si original intruchiparile individuale. Neculce foloseste graiul dulce moldovenesc. Incepe sa se configureze o anumita structura artistica impusa de moldovenii care sunt povestitori lirici. Neculce a gasit la Miron Costin o valoare spirituala complementara spiritului sau popular.

Spre deosebire de ceilalti cronicari, Ion Neculce este mai sensibil la senzational decat la intamplari marete, cu tendinta de a aduna anecdote recurgand la amanuntul picant. ,,O sama de cuvinte" releva aplicarea asupra evenimentului minor, uneori ridicol de comic, a spiritului anecdotic.

Cele mai bine realizate portrete sunt cele ale lui Ion Neculce (spre exemplu, portretul mitropolitului Dosoftei). Neculce enunta amanuntele ce evidentiaza intregul, semnele particulare, ticurile si gesturile. El individualizeaza, portretele sale ramanand in memoria cititorilor. Portretul lui Neculce se situeaza intre caricatura si tablou.

Tot la Neculce intalnim si frecventa cea mai mare a dialogului. Evenimentele si personajele despre care nareaza pare ca le-a cunoscut direct, dovedindu-si inca o data talentul incontestabil de narator. Ca si Creanga, el introduce dialogul printr-o formula.

Comunicativitatea indiscreta si abilitatea dezvinovatirii, abundenta anecdotelor si proverbelor, cartirea si blestemul, sistematizarea portretizarii sunt specifice in opera lui Neculce. Forta individualizatoare l-au determinat pe George Calinescu sa vorbeasca despre tehnica potretului. Neculce a fost considerat un fel de Caragiale inainte de Caragiale. El prefigureaza umanismul popular al lui Creanga. Este cel ce manifesta spirit ludic, consacrand genul povestirii de delectare.

Concluzii

Constiinta istorica a romanilor incepe sa se exprime odata cu scrierea istoriei lor. Consemnarea evenimentelor pune in evidenta doua constante in viata lor zbuciumata - doua fronturi de lupta: unul extern, reprezentat de confruntarea cu dusmanii, si unul intern, reprezentat de rivalitati si conflicte pentru putere. Varsta eroica a feudalitatii romanesti este dominata de figurile emblematice ale voievozilor gloriosi, intre care stralucesc Stefan cel Mare si Mihai Viteazul, despre ale caror fapte de arme povestesc cronicarii. In scrierile timpului este consemnata astfel si cealalta fata a istoriei, legata de luptele lipsite de glorie, in care se infrunta oameni de acelasi neam si de aceeasi lege.

4. Umanismul

Umanismul european

* Definitie

Umanismul este miscarea social-culturala a renasterii aparuta in Italia in sec. al XIV-lea. Evolutia acesteia va cuprinde si sec. al XV-lea si sec. al XVI-lea. In Germania si Tarile de Jos, umanismul va fi promovat incepand cu sec. al XVI-lea, iar in Anglia, Spania si Tarile Romane abia in sec. al XVII-lea.

Aceasta miscare social-culturala apare ca o revolta impotriva fanatismului si docmatismului specific Evului Mediu.

Ideea principala a fost aducerea omului in centrul Universului in locul lui Dumnezeu, adoptand toleranta religioasa ca reactie impotriva Inchizitiei catolice, care in Evul Mediu avusese puterea.

* Trasaturile umanismului:

aseaza in centrul preocuparilor sale omul (,,omul este masura tuturor lucrurilor');

increderea in ratiune;

admiratia fata de valorile antichitatii greco-latine;

natura considerata un model al artei;

anticlericalismul;

prezentarea omului multilateral;

libertatea, demnitatea si perfectabilitatea fiintei umane.

Termenul umanism are doua sensuri: unul larg, de pretuire a valorilor umane, si unul restrans, de interes fata de valorile antichitatii. In legatura cu Renasterea, termenul se foloseste in ambele sensuri.

Sensul initial al miscarii rezida in redescoperirea antichitatii greco-romane si in refuzul scolasticii medieval occidentale. Este o epoca de mare efervescenta spirituala, in care descoperirile stiintifice si tehnice din spatiul societatilor occidentale sunt acompaniate de descoperirile geografice, de inovatiile stilistice si de viziune in plan artistic, de schimbari de mentalitate si de atitudine in plan social si economic.

Toate acestea largesc cadrele mentale ale epocii, pun bazele unei noi imagini asupra Universului si a omului. In centrul acestei revolutii culturale sta o noua conceptie asupra omului, diferita de cea dominanta in perioada medievala.

Evul Mediu cunostea antichitatea, dar numai partial, adesea trunchiat si incorect, prin prisma teologiei. Renasterea ia antichitatea ca model, incercand s-o cunoasca in toata bogatia ei de valori. Incepe o cautare febrila de manuscrise antice, care, o data descoperite, sunt studiate cu atentie si - incepand cu a doua jumatate a secolului al XV-lea - tiparite. Sapaturile scot la iveala ziduri si statui, comori ale artei antice. Se creeaza biblioteci si librarii, iar academiile nou-aparute grupeaza savanti care dezbat probleme filozofice, cum sunt membrii Academiei platoniciene de la Florenta.

Creatiile antice devin modele, surse de inspiratie, atat pentru scriitori - care folosessc adesea chiar limba latina -, cat si pentru artisti. Antichitatea afirmase cu mandrie ca "Omul e masura tuturor lucrurilor" si ca "In lume-s multe mari minuni; / Minuni mai mari ca omul nu-s!" Reinviind aceasta traditie, Renasterea realizeaza un ideal de "om universal", multilateral, un om caruia, ca si personajului antic, "nimic din ceea ce este omenesc" nu-i este strain: armonios dezvoltat fizic si cultivat ca intelect, pasionat, iubitor de cunoastere si de frumos, om de cultura si de actiune in acelasi timp. Un astfel de om este un "abis de stiinta", dupa cum se exprima Rabelais, sau, cum se intitula Pico della Mirandola, "doctor in toate stiintele si in alte cateva pe deasupra".

Spre deosebire de evul mediu, care vedea in om o creatie a divinitatii, supusa in exclusivitate vointei acesteia, Renasterea pune accentul pe ratiunea, libertatea si demnitatea omului, pe caracterul sau perfectibil. "Nimic nu este mai presus pe pamant decat omul, nimic nu este mai presus in om decat mintea si sufletul[.]", scria Pico della Mirandola, in ,,Discurs despre demnitatea omului''.

Un astfel de om avea o educatie multilaterala, filozofica, literara, stiintifica, artistica si fizica. Reprezentativi pentru idealul de personalitate al Renasterii au fost Leonardo da Vinci, pictor, om de stiinta, inventator, sau Michelangelo Buonarroti, sculptor, pictor, poet si arhitect.

Omul Renasterii tinde sa realizeze o armonie intre el si natura. Aceasta atitudine se opune dogmatismului si fanatismului medieval. Lectura in originala vechilor texte, considerate sfinte, le permite savantilor vremii sa reveie modificarile ulterioare si interesate facute in aceste scrieri de catre reprezentantii Bisericii. Coruptia si ipocrizia clerului catolic reprezinta unul dintre subiectele favorite ale scriitorilor satirici din Renastere, iar in Germania, Renasterea se asociaza cu Reforma, care favorizeaza dezvoltarea culturii in limba nationala.

Aceasta noua viziune asupra omului este exprimata si in filozofie si in stiintele naturii de Fr. Bacon, Copernic, Giordanoi Bruno, Galileo Galilei, Kepler. Ei pregatesc o noua viziune stiintifica asupra lumii, impun treptat o alta paradigma globala, cea a rationalismului clasic. In sfera gandiri umaniste se afirma Pico Dela Mirandola, Tomaso Campanela , Thomas Morus, Montaoigne, Erasmus, iar in arta plastica are loc efectiv o revolutie estetica prin inovatiile introduse de Durer, Michelangelo, Rafael, Leonardo Da Vinci, etc.

Trecerea spre epoca moderna este facuta de Dante, Petrarca, Rabelais, Boccacio, Calderon Dela Barca, Shakespeare, Cervantes.

Spiritul Renasterii apusene se extinde treptat in toata Europa, inclusiv in spatiul romanesc. Umanismul redescopera cultura antica, natura si bucuriile vietii, omul si viata practica, ratiunea si libertatea de cugetare.

Umanismul romanesc

Umanismul roman se formeaza din surse bizantine si occidentale.

In Tarile Romane, umanismul se defineste mai tarziu decat in tarile din apusul si din centrul Europei.

Centre importante ale umanismului erau in Transilvania, in secolul al XV-lea Oradea, iar in secolul al XVI-lea Cluj.

In Moldova si in Tara Romaneasca abia spre sfarsitul secolului al XVII-lea si inceputul secolului al XVIII-lea, oarsul devine principalul nucleu de activitate culturala in locul centrelor monastice de odinioara.

Tabloul umanismului romanesc nu poate fi complet fara mentionarea unor personalitati precum Udriste Nasturel (1599-1657), Nicolae Milescu (1636-1708), fratii Serban si Radu Greceanu, mitropolitul Dosoftei (1624-1693).

In Tarile Romane, literatura a trecut in perioada umanismului de la textele religioase la o etapa noua: atunci cand a inceput sa depaseasca problematica traditionala, s-a raspandit cunoasterea limbii latine si a autorilor antichitatii.''

Reprezentantii umanismului romanesc sunt cronicarii care sustin in operele lor idei fundamentale ale culturii romanesti:

originea latina a poporului si a limbii romane;

continuitatea existentei acestui popor pe teritoriul romanesc;

unitatea tuturor romanilor din provinciile romanesti;

rolul civilizator al tipariturilor;

forta educativa a istoriei;

credinta in adevar si documente;

dorinta de a salva oamenii de ignoranta

Cei mai de seama umanisti apartin Moldovei feudale. Miscarea umanista romana pune accentul pe afirmarea identitatii nationale. Urmand scoli inalte in Polonia si Constantinopol, boierii Moldovei au intrat in contact cu ideile umanismului european pe care le-au aplicat apoi in tara. Cea mai de seama manifestare a umanismului romanesc o reprezinta preocuparea pentru afirmarea identitatii nationale in lucrarile de istoriografie.
Cei mai de seama istorici umanisti au fost: Grigore Ureche, Miron Costin, Ion Neculce, Dimitrie Cantemir (prima personalitate enciclopedica din cultura romana). Opera importanta a acestora o reprezinta cronicile istorice (letopisete). Acestea prezinta istoria Moldovei de la al doilea descalecat pana in vremurile lui Ion Neculce.
Desi cei trei cronicari apartin unor epoci diferite, operele lor au cateva caracteristici comune. Ele se aseamana printr-o conceptie comuna a autorilor privind istoria. Aceasta conceptie reprezinta esenta umanismului romanesc.

* Principiile umanistilor

cronicarul e responsabil de adevarul celor scrise

cronicile trebuie sa fie obiective, nepartinitoare pentru un domn sau fata de un boier

au valoare educativa

trebuie sa respecte cronologia evenimentelor, de aceea fiecare cronica continua prezentarea domnitorilor din momentul in care s-a sfarsit cronica precedenta

cronicarii trebuie sa foloseasca ca surse de inspiratie izvoarele istorice documentate

pentru perioadele in care nu exista date stiintifice pot fi folosite ca sursa de inspiratie si creatiile populare

cronicile trebuie sa noteze colateral si alte evenimente petrecute in acea perioada (secete, invazii de lacuste, ploi, cutremure)

* Contributia cronicarilor la dezvoltarea culturii romane

Istoriografia in limba romana s-a dezvoltat incepand cu sfarsitul secolului al XVI-lea, odata cu ridicarea noii boierimi si aparitia primilor carturari ; un rol important l-a avut raspandirea umanismului.

1) Contributia la dezvoltarea istoriei:

v     au pus bazele istoriografiei romanesti (bazandu-se pe document si adevar);

v     transmit informatii pretioase cu privire la istoria medievala (domnii & evenimente);

v     informatii in legatura cu etnogeneza romanilor (originea latina a limbii si a poporului roman, unitatea romanilor si continuitatea existentei pe acest teritoriu.);

Grigore Ureche este cel dintai care vorbeste despre originea romanilor "si toti de la rami se trag.".

Miron Costin prin lucrarea sa "De Neamul Moldovenilor" continua ideile lui Ureche in legatura cu etnogeneza romanilor aducand argumente stintifice.

v     contribuie in mod esential la formarea constiintei nationale;

v     scopul scrierilor nu este numai unul informativ, ci si unul educativ.

2) Contributia in domeniul limbii:

v     in cronici exista primele dovezi ale limbii romane in diferite perioade ale evolutiei;

v     oglindesc eforturile de transformare a limbii dintr-un mijloc de comunicare intr-un mijloc de transmitere a culturii.

Grigore Ureche se bazeaza pe limba vorbita, stilul sobru.

Miron Costin se afla sub influenta limbii latine.

Ion Neculce: limba folosita in operele lui este imaginea scrisa a limbii vorbite in prima jumatate a sec XVIII-lea (stilul oral).

3) Contributia in domeniul literaturii:

cronicile reprezinta primele incercari ale unei literaturi romanesti originale.

Grigore Ureche:

Primul portret al lui Stefan cel Mare.

Portrete, tablouri, schite de nuvele.

Miron Costin:

Primul poet ("Viata Luminii" - poem filosofic si "Stihurile de descalecatul tarii" - aflate la inceputul letopisetului).

Memorialist, zugrav de moravuri si caractere

Povestiri (descrierea unei invazii de lacuste)a

Ion Neculce:

Realizeaza o opera personala bazata pe evenimente traite de el insusi sau auzite.

Creeaza personaje de fictiune.

Este uneori impersonal ca un adevarat scriitor.

Detine arta povestirii & cea a portretului (cei 14 domnitori).

Realizeaza tablouri de epoca.

Este prezent hazul & ironia.

Relateaza intamplari anecdotice.

* Dimitrie Cantemir

Dimitrie Cantemir s-a nascut la 26 octombrie , in localitatea Silisteni din comuna Falciu, azi comuna Dimitrie Cantemir din judetul Vaslui, in partea de sud a orasului Husi. A fost fiul lui Constantin si al Anei. La 15 ani a fost nevoit sa plece la Constantinopol(1688-1690), unde a stat 17 ani, ca zalog al tatalui sau pe langa Inalta Poarta, inlocuindu-l pe Antioh, devenit ulterior domn al Moldovei.

Din luna martie pana in luna aprilie a aceluiasi an, dupa moartea tatalui sau, a fost domn al Moldovei, dar Inalta Poarta nu l-a confirmat, astfel incat s-a intors la Constantinopol pentru a-si continua studiile. Cu prilejul unui razboi turco-austriac a efectuat o calatorie in Europa Centrala, ajungand si in Banat, la Timisoara. A avut astfel ocazia de a se convinge de unitatea lingvistica a poporului roman. Antioh, fratele mai mare si-a insusit intreaga mostenire, lasandu-l intr-o situatie precara. Din a fost capuchehaie la Constantinopol, al fratelui sau Antioh, acesta fiind ales domn.

S-a casatorit cu fiica lui Serban Cantacuzino, Casandra, care i-a daruit doi copii,Maria si ANtioh(viitorul poet, scriitor si diplomat rus Antioh Dimitrievici Cantemir ( - ).)

Turcii l-au inscaunat pe Dimitrie Cantemir la Iasi in , avand incredere in el, dar noul domn-carturar a incheiat la Lutk in Rusia, in 2 aprilie-13 aprilie , un tratat secret de alianta cu Petru cel Mare, in speranta eliberarii tarii de sub dominatia turca. In politica externa s-a orientat inspre Rusia. In subsidiar, s-a afirmat chiar faptul ca ar fi incercat alipirea Moldovei Imperiului Rus, asa cum facuse si Ucraina. A fost un adept al domniei autoritare, adversar al atotputernicei mari boierimi si a fost impotriva transformarii taranilor liberi in serbi.

Dupa numai un an de domnie ( - ) s-a alaturat lui Petru cel Mare in razboiul ruso-turc si a plasat Moldova sub suzeranitate ruseasca. Dupa ce au fost infranti de turci in Lupta de la Stanilesti - tinutul Falciu pe Prut, neputandu-se intoarce in Moldova, a emigrat in Rusia, unde a ramas cu familia sa. A devenit consilier intim al lui Petru I si a desfasurat o activitate stiintifica rodnica. Langa Harkov i s-a acordat un intins domeniu feudal si a fost investit cu titlul de Principe Serenissim al Rusiei la 1 august .

A murit pe mosia sa Dimitrievka la Harkov in si a fost inmormantat in Rusia. Actualmente, osemintele sale se odihnesc in Biserica Trei Ierarhi din Iasi.

Dimitrie Cantemir - carturar

A fost primul roman ales membru al Academiei din Berlin in . In opera lui Cantemir, influentata de umanismul Renasterii si de gandirea inaintata din Rusia, s-au oglindit cele mai importante probleme ridicate de dezvoltarea social-istorica a Moldovei de la sfarsitul secolului al XVII-lea si inceputul secolului al XVIII-lea.

Opere principale

Divanul sau Galceava inteleptului cu lumea sau Giudetul sufletului cu trupul, scrisa in romana si tiparita la Iasi in . Aceasta opera este prima lucrare filozofica romaneasca. In aceasta lucrare intalnim disputele medievale despre timp, suflet, natura sau constiinta. Dimitrie Cantemir sugereaza superioritatea omului asupra celorlalte vietuitoare, face din om un stapan al lumii, sustine superioritatea vietii spirituale asupra conditiei biologice a omului, incearca sa defineasca concepte filosofice si sa alcatuiasca o terminologie filosofica.

Imaginea tainica a stiintei sacrosante , lucrare filosofica in care incearca sa integreze fizica intr-un sistem teist, un fel de impacare intre stiinta si religie, intre determinismul stiintific si metafizica medievala. Cantemir manifesta un interes deosebit pentru astrologie si stiintele oculte, sacre, specifice Renasterii.

Istoria ieroglifica, scrisa la Constantinopol in romana ( - ). Este considerata prima incercare de roman politic-social. Cantemir satirizeaza lupta pentru domnie dintre partidele boieresti din tarile romane. Aceasta lupta alegorica se reflecta printr-o disputa filosofica intre doua principii, simbolizate de Inorog si Corb. Lucrarea cuprinde cugetari, proverbe si versuri care reflecta influenta poeziei populare.

Istoria Imperiului Otoman (Istoria cresterii si descresterii curtii otomane), redactata in latina (Historia incrementorum atque decrementorum Aulae Othomanicae) intre si . In aceasta lucrare, Dimitrie Cantemir a relatat istoria imperiului otoman si a analizat cauzele care ar fi putut duce la destramarea sa. A insistat si asupra posibilitatilor popoarelor asuprite de a-si recuceri libertatea. Lucrarea a fost tradusa si publicata in limbile engleza, franceza si germana.

Hronicul vechimei a romano-moldo-vlahilor, scris mai intai in latina dar tradus apoi de autor in romana ( - ), cuprinde istoria noastra de la origini pana la descalecare. Sustine ideea cronicarilor: originea comuna a tuturor romanilor. Pentru scrierea acestei lucrari, Dimitrie Cantemir a consultat peste 150 de izvoare romane si straine in limbile latina, greaca, polona si rusa.

Descriptio Moldaviae (Descrierea Moldovei), scrisa in latina ( - ), cand traia in Rusia, la cererea Academiei din Berlin. Descriptio Moldaviae cuprinde trei parti:

Prima parte este consacrata descrierii geografice a Moldovei, a muntilor, a apelor si a campiilor. Dimitrie Cantemir a elaborat prima harta a Moldovei. A prezentat flora si fauna, targurile si capitalele tarii de-a lungul timpului.

In partea a doua a lucrarii este infatisata organizarea politica si administrativa a tarii. S-au facut referiri detaliate la forma de stat, alegerea sau indepartarea din scaun a domnilor, la obiceiurile prilejuite de inscaunarea domnilor sau de mazilirea lor, de logodna, nunti, inmormantari.

In ultima parte a lucrarii exista informatii despre graiul moldovenilor, despre slovele folosite, care la inceput au fost latinesti, dupa pilda tuturor celorlalte popoare a caror limba inca e alcatuita din limba cea romana, iar apoi inlocuite cu cele slavonesti. Lucrarea prezinta interes nu numai pentru descrierea geografica sau politica bine documentata, ci si pentru observatiile etnografice si folclorice. Dimitrie Cantemir a fost primul nostru carturar care a cuprins in sfera cercetarilor sale etnografia si folclorul.

Alte opere

• Compendium universae logices institutionis (Prescurtare a sistemului logicii generale)
• Monarchiarum physica examinatio (Cercetarea naturala a monarhiilor)
• Sistema religiae mahomedane
• Cartea stiintei muzicii (Kitab-i-musiki)

Kitab-i-musiki, Cartea muzicii, scrisa in limba turca, este una dintre primele lucrari ale savantului domnitor, conceputa in perioada vietii acestuia din Istanbul. Lucrarea cuprinde un studiu aprofundat al muzicii otomane laice si religioase, savantul punand in discutie importanta muzicii religioase si influentarea acesteia de catre muzica bisericeasca bizantina. Studiul se refera la compozitori otomani, cuprinzand ilustrarea curentelor si tematicilor, exemplificate printr-o redare a notelor si gamelor intr-un sistem de note. Este prima lucrare dedicata muzicii, conceputa intr-un stil savant. Finalul studiului este insotit de o culegere de melodii a diverselor compozitii, precum si un numar de 20 de creatii proprii. Datorita acestei lucrari, Dimitrie Cantemir a intrat in istoria muzicala a Turciei ca fondator al muzicii laice si studios al celei religioase sub numele de Cantemiroglu (fiul lui Cantemir).

5. Iluminismul

Iluminismul european

* Aparitie
A aparut in secolul al XVII-lea in Anglia, constituindu-se intr-o miscare de idei care se opunea ideologiei de tip feudal. Evenimentul care marcheaza inceputul acestui curent este revolutia burgheza din Anglia (1688). ,,Actul de nastere" al iluminsmului poate fi considerat votarea de catre Parlamentul englez a ,,Declaratiei Drepturilor Omului'.
Pe plan social, iluminismului ii corespunde cristalizarea burgheziei, clasa care gaseste in ideile iluminste o exprimare a propriei filozofii.
Aparitia iluminismului este sintetizata de dinamismul si spiritul revolutionar al burgheziei.
Sub raport ideologic, acest curent se cristalizeaza in Franta in secolul al XVIII-lea fiind marcat de aparitia unei mari opere colective (17 volume si 11 volume de planse) - Enciclopedia , alcatuita sub coordonarea lui Jean Jaques Rousseau. Enciclopedia sintetizeaza toate cunostintele umane acumulate din cele mai vechi timpuri pana in acel moment . In epoca a avut un ecou rasunator punand la dispozitie un important instrument de cunoastere si dezvoltand publicului spiritul critic si gustul pentru stiinta. De aici, iluminismul s-a raspandit in toate tarile Europei, imbracsnd forme specifice fiecaruia.
* Ideile iluminismului
a) RATIUNEA - este considerata ca un dar specific omului.
b) Definind astfel omul, iluminismul proclama EGALITATEA tuturor oamenilor. Monarhul nu mai este unsul lui Dumnezeu si doar primul slujitor al statului preocupat de siguranta supusilor sai.
Negandu-se ierarhia sociala feudala, societatea va trebui structurata pe baza unui contract social intre om si semenii sai.
c) MONARHUL ILUMINAT - reprezinta idealul politic al epocii care inlocuia perimatul monarh absolutist. Trebuia sa fie un filozof inzestrat cu o capacitate de a intelege mecanismele societatii si de a mediatiza si armoniza relatiile dintre clasele sociale.
d) Orasul imaginat de iluminism ca sediu pentru 'CETateANUL UNIVERSAL' este 'CETATEA UNIVERSALa - COSMOPOLISUL', loc in care razboiele ar disparea, iar prejudecatile de ordin rasial sau religos ar fi excluse. Cercetatorii au plasat aparitia unui astfel de oras in 2440.
e) Idealul uman al acestei epoci este FILOZOFUL - figura care inlocuia cavalerul si Sfantul Evului Mediu.
f) Reprezentantii iluminsmului au militat pentru revolutionarea sistemului educational si introducera invatamantului in limbile nationale.
* Manifestari iluministe in cultura europeana
ANGLIA - ,,Robinson Crusoe'', de Daniel Defoe
- ,,Gullivers travels'', de Johantan Swift
FRANTA - ,,Scrisori persane'', de Montesquieu
- Operele lui Voltaire
- Romanele si eseurile lui Diderot
- ,,Nunta lui Figaro'' si ,,Barbierul din Sevilla'', de Beaumarchais
GERMANIA - ,,Laocoon si Nathan inteleptul'', de Lessing
ITALIA - ,,Badaranii si Hangita'', de Carlo Goldonii
ROMANIA - ,,Tiganiada'', de Ion Budai Deleanu

Iluminismul romanesc

Este o miscare a intelectualitatii din Transilvania din secolele XVIII-XIX si poarta numele de scoala Ardeleana.

Burghezia romaneasca din Transilvania era nemultumita de statutul social politic al romanilor, acestia fiind aproape lipsiti de drepturi in urma actului Unio trium nationum (1437), act ce excludea participarea romanilor la viata social-politica.

Programul politic al scolii Ardelene este prezentat in memoriul Supplex Libellus Valachorum Transilvaniae trimis imparatului Leopold al II -lea, prin care se cerea recunoasterea romanilor din Transilvania ca natiune egala in drepturi cu celelalte.

Initial a fost o miscare de eliberare nationala si sociala, apoi de stimulare a culturii.

Reprezentanti : Gh. Sincai, Petru Maior, Samuil Micu, Ioan Budai Deleanu.

Activitatea Scolii Ardelene s-a desfasurat pe doua directii:

      1. Prima are un caracter iluminist urmarind emanciparea poporului, mai ales a taranilor

s-au infiintat scoli (peste 300)

s-au scris abecedare, aritmetici, catehisme, carti de popularizare stiintifica, manuale de economie practica, calendare, carti populare

      2. A doua directie are un caracter erudit si vizeaza tratatele de istorie si filologie :

"Istoria si lucrurile si intamplarile romanilor" - Samuil Micu

"Hronica romanilor si a mai multor neamuri" - Gh. Sincai

"Istoria pentru inceputul romanilor in Dacia" - Petru Maior

"Elementa linguae daco-romanae sive valachicae" - S. Micu si Gh. Sincai

"Dizertatie pentru inceputul limbii romane" - Petru Maior

"Lexiconul de la Buda" = primul dictionar etimologic al limbii romane

Studiile de istorie continua efortul cronicarilor si se explica prin dorinta carturarilor Scolii Ardelene de a demonstra latinitatea poporului roman, a limbii romane, pentru a contesta afirmatiile tendentioase ale celor care falsificau istoria, pentru a justifica inechitatea (= nedreptatea) in care se aflau romanii.

Au adus argumente istorice , filologice, demografice, privind originea latina a limbii si poporului roman, continuitatea si unitatea sa etnica.

In viziunea curentului integrat au adus argumente de aceeasi factura : principiile libertatii si egalitatii, dreptului natural si contractului social, jucand un rol esential in acumularea dovezilor si argumentelor pentru sustinerea egalitatii in drepturi a romanilor din Transilvania in raport cu celelalte nationalitati.

S-a pus problema adoptarii alfabetului latin in locul celui chirilic, a fixarii normelor gramaticale ale limbii, a imbogatirii vocabularului cu neologisme din limbile romanice.

In ciuda anumitor exagerari (ortografia etimologica si eliminarea elementelor nelatine din limba), Scoala Ardeleana are meritul de a fi pus bazele cercetarii stiintifice a limbii romane.

Scoala Ardeleana a dat pe cel dintai mare poet de talie europeana - Ioan Budai Deleanu.

Opera sa "Tiganiada" = sinteza artistica a ideilor iluministe ale epocii si este prima demonstratie de valoare a posibilitatilor poetice ale limbii romane = singura epopee romana terminata.

In Tara Romaneasca si Moldova :

Chesarie Ramniceanu - "Mineiele" = meditatii cu caracter general asupra istoriei.

Leon Duca

6. Studiu de caz 4 : ,,Rolul literaturii in perioada pasoptista''

Caracterizata printr-o puternica manifestare a constiintei nationale in toate provinciile romanesti, perioada fixata cu aproximatie 1830-1860 delimiteaza o epoca distincta in evolutia istorica a literaturii romane, numita in mod curent epoca pasoptista. Termenul de pasoptism desemneaza miscarea democratica si revolutionara care precede, in Tarile Romane, Revolutia de la 1848 si pregateste Unirea Principatelor (1859). Literatura pasoptista o continua pe cea iluminista clasica din epoca de tranzitie sporindu-si, sub impulsul ideologiei burgheze democrat-revolutionare, spiritul militant ca literatura romantic-progresista. Trecerea de la formula clasica la cea romantica se face treptat, ambele metode coexistand o bucata de vreme sau persistand la unul si acelasi scriitor pana la sfarsit. Se poate spune si despre Alecsandri ca a evoluat in sens invers, incepand prin a fi romantic si sfarsind prin a fi clasic.

In evolutia literaturii exista intotdeauna legaturi de continuitate si "cu cat scriitorul este mai mare, cu atat legaturile lui cu trecutul si viitorul sunt mai adanci". Astfel, intre literatura pasoptista si cea anterioara si posterioara exista o unitate indisolubila. Spre exemplu, primele manifestari ale iluminismul, prezent in epoca pasoptista, apar inca in fazele literare de pana la 1840, in creatia unor anumiti scriitori si oameni de cultura, fiind reprezentat, in primul rand, de Scoala Ardeleana. Pasoptistii, insa, au amplificat aceste stari de manifestari iluministe pronuntate, dar, totusi, incipiente, transformandu-le intr-un sistem de conceptii social-politice si cultural-estetice bine inchegat.

Inlaturarea domniilor fanariote si instalarea domnitorilor pamanteni, aparitia unor relatii economice si politice inexistente pana atunci constituiau premizele necesare pt. ridicarea societatii romanesti pe o noua treapta de dezvoltare social-economica , pt. modernizarea vietii social-politice si culturale. Pentru intelegerea rolului pe care il avea ideologia pasoptista in orientarea, indrumarea si stimularea maselor largi populare la lupta ampla de transformare social-economica, de reorganizare burgheza democratica a societatii romanesti si de eliberare nationala, este foarte semnificativ intelesul cuprinzator pe care M. Kogalniceanu (acel arhitect al modernizarii societatii romanesti) il dadea cuvantului ,,politica' : ,,politica a ajuns sa fie astazi sufletul lumii moderne ; la dansa tintesc si largile tendinte ale literaturii ce formuleaza si imprastie ideile, si propasirea industriei, care asociaza, organizeaza, produce si raspandeste. Politica este puternica circulatie ce atata toata gandirea si toata ideea. Din ea izvorasc toate acele valuri de teorii, de proiecte, de sisteme care bat necontenit in opinia publica si imping activitatea multimii pe cai noua ' . Miscarea revolutionara din prima jumatate a secolului al XIX-lea a dat o puternica lovitura regimului feudal, renascand in constiinta maselor spiritul luptei pt. dreptatea sociala si libertate, intensificand miscarea de idei in favoarea unirii Tarilor Romane intr-un stat puternic si independent. Ele au determinat, in acelasi timp, o viguroasa activitate culturala, care avea la baza un amplu program de lupta politica. Aceasta etapa, cuprinsa intre 1830-1860, in mijlocul careia s-a declansat cea mai larga miscare populara de emancipare sociala si nationala - Revolutia de la 1848 - este cunoscuta in literatura sub denumirea de perioada pasoptista. In aceasta perioada s-au pus bazele unei adevarate renasteri culturale romanesti.

In jurul anului 1840 se poate vorbi de o indrumare a literaturii prin reviste, desi aparitia lor este de obicei temporara.

Constatand ca  Albina  este prea moldoveneasca,  Curierul  este prea muntenesc, iar   Foaie pentru minte, inima si literatura  prea ardeleneasca, Kogalniceanu isi propune sa faca din revista sa   Dacia literara  o foaie care sa publice productiile romanesti din orice parte a tarii, cu singura conditie sa fie de valoare. M.Kogalniceanu, in articolul program al acestei reviste, subliniaza clar ideile care vor sta la baza orientarii literaturii: combaterea imitatiei si a traducerilor mediocre, necesitatea crearii unei literaturi nationale prin stimularea scrierilor originale, aspirate din istoria patriei, din frumusetile ei, din pitorescul obiceiurilor populare; realizarea unei limbi unitare si a unei literaturi specific nationale. Aparand ideea de originalitate in literatura, mentorul creatiei pasoptiste dezvolta in acelasi timp si spiritul critic, exercitand, in acest fel, o influenta hotaratoare asupra fizionomiei culturii romanesti de la mijlocul secolului trecut. 'critica noastra - spunea M.Kogalniceanu - va fi nepartinitoare; vom critica cartea, iar nu persoana'.

Ceea ce-i uneste pe scriitori pasoptisti este militantismul regasit in creatiile literare, care se constituie in adevarate manifeste pentru implinirea unitatii si independentei nationale.

Cei mai multi dintre scriitorii pasoptisti au aderat la idealurile Revolutiei de la 1848, fiind animati si de telurile Marii Uniri.

Participanti directi la viata social-politica, pasoptistii au creat opere literare cu un pronuntat caracter patriotic si militant, inspirandu-se din trecutul istoric, din lupta pentru eliberare sociala si unitate nationala. Satirizarea viciilor oranduirii feudale si evocarea realitatii sociale constituie o alta caracteristica a literaturii pasoptiste.

Reprezentanti: Gheorghe Asachi, Costache Negruzzi, Anton Pann, Vasile Carlana, Andrei Muresanu, Dimitrie Bolintineanu, Cazar Bolliac.