DRAMA RAZBOIULUI SI PROBLEMA NATIONALA

DRAMA RAZBOIULUI SI PROBLEMA NATIONALA

In acest vast concert de voci si atitudini, Liviu Rebreanu da cea mai patrunzatoare si mai valoroasa lucrare literara, romanul Padurea spanzuratilor, romanul dezorientarii tragice, al sovairilor dramatice. In 1942, intr - un studiu publicat in numarul 12 din " Revista Fundatiilor" si intitulat " Realismul lui Liviu Rebreanu", Eugen Tudoran distingea in arta prozatorului doua directii: una exterioara, evidenta in Ion, Rascoala, Gorila sau Jar , si o alta, interioara, reprezentata prin Ciuleandra si Amandoi.punctul de divergentea dintre cele doua tendinte, afirma criticul, il constituie Padurea spanzuratilor.Roman ambiguu, nu atat din perspectiva schemei generale de constructie, cat mai ales a tehnicii narative, Padurea spanzuratilor, reprezinta o placa turnanta nu doar intr - o ordine a evolutiei interne a operei lui Rebreanu, ci si din punctul de vedere al evolutiei schemelor si procedeelor narative ce caracterizeaza literatura epica interbelica in intregul sau. Doua modalitati fundamentale se intersecteaza in aceasta carte, desemnand doua areale distincte in evolutia prozei. Pe de o parte se descopera in text o dimensiune, inca vizibila, a realismului si notatiei obiective. Ea se conformeaza spiritului rebrenian al ordinii si transpare din insasi schema intentionat simetrica a fabulei. Pe de alta parte, pozitivismului si obiectivismului epic i se opune psihologismul, o zona a imaginarului care, pana in momentul Padurea spanzuratilor, ramasese straina scriiturii autorului.

Romanul este o drama de constiinta a omului pus fata-n fata cu o istorie necrutatoare. Pe fundalul evenimentelor tragice din primul razboi mondial, tanarul locotenent roman, Apostol Bologa, in armata austro- ungara traieste o experienta cu implicatii existentiale; in limitele ei ( ale existentei ) notiunile: viata, moartea, iubire, datorie, Dumnezeu, suferinta si izbavirea ii schimba continutul.

Pe un plan mai profund, drama lui Apostol este o parabola despre eroare, pedeapsa si izbavire, intre cele trei repere existentiale fiind lungul drum al framantarilor sufletesti si al suferintelor. Sursa acestei drame sta in neconcordanta intre teoria sa despre patrie si realitatea cruda a razboiului.

Problema razboiului, cu implicatiile lui nefaste in destinele umane, a fost abordata de Liviu Rebreanu in nuvelele: Catastrofa, Hora mortii, Itic Sturzul, dezertor.

Tema romanului este enuntata de scriitor in Marturisiri in care precizeaza sursele de inspiratie, tema si structura personajului: " Numai un astfel de om putea sa fie personajul central al unui roman in care lupta dintre datorie si sentiment ameninta mereu sa degenereze in frazeologie goala, patriotarda."1

Evolutia morala si psihologica a personajului este proiectata pe findalul razboiului: tragedia protagonistului romanului se amplifica, se adanceste si se acutizeaza, alimentata fiind de marea conflagratie care a impins o intreaga generatie de diferite grupari etnice sa lupte impotriva intereselor lor nationale si sa ucida pe proprii lor frati.

Romanul analizeaza de fapt criza de constiinta dezlantuita de absurditatea razboiului.

Metafora din titlul romanului este explicata de capitanul Klapka. Acest povesteste cum, in Cehia, ofiterii cehi patrioti au fost ucisi prin spanzurare din ordinul autoritatilor austro - ungare, facand o padure de spanzurati. Chiar Apostol Bologa trece spre Curtea Martiala printr - o padure pe ai carei copaci stau spanzurati tarani care au fost astfel executati de armata imperiala pentru ca si - au arat ogoarele pe linia frontului. Bologa trece ingrozit pe langa spanzuratorile improvizate in copaci si dupa dezertare, cand e readus la unitate ca prizonier.imaginile sunt inspaimantatoare, Klapka vede in ochii celor spanzurati o stralucire neobisnuita: " m - am uitat bine in ochii lor, straluceau cumplit ca niste luceferi prevestitori de soare si atat de maret si cu atata nadejde ca toata fata lor parea scaldata intr -o lumina de glorie." (2), iar apostol cutremurat, vede: " in fiecare copac al padurii nemarginite, de -a lungul soselei nesfarsite atarnau alti oameni, mereu altii toti cu ochii dupa el, cerandu - i socoteala () <acelasi om, spanzurat de nenumarate ori, ca o protestare nesfarsita>() si deodata asi zice: <e Svoboda privirea lui>"

Romanul isi are sursa de inspiratie intr - o fotografie pe care scriitorul a vazut - o la un prieten la sfarsitul anului 1918.aceasta reprezenta o padure plina de cehi spanzurati in dosul frontului austriac dinspre Italia. Prietenul pleca la Conferinta Pacii, unde fotografia avea sa demonstreze cum au fost tratati cehii de catre conducatorii monarhiei austriece. Scriitorul este foarte impresionat si de faptul ca executii similare au suferit si romanii.

Sub impresia fotografiei cu cehii spanzurati, scriitorul reia pe eroul din Catastrofa (roman, ofiter in armata austriaca, adus de imprejurari sa lupte contra armatei romanesti ) pentru a scrie Padurea spanzuratilor. Romanul a fost inceput de vreo patru ori, scriind cate trizeci pana la cincizeci de pagini. Subiectul se inchega greu. O tragedie din propria - i familie va fi hotaratoare: fratele sau emil, student in virsta de 22 de ani, a fost executat prin spanzurare pentru ca ar fi incercat sa treaca linia frontului pe la Ghimes - Palanca la romani. Abia dupa ce sa dus la Ghimes si ia dezgropat osemintele lui Emil si le - a reanhumat dincoace de granita, abia atunci a putut fi redactat romanul. Fratele scriitorului i - a imprumutat lui Bologa " cateva trasaturi exterioare si unele momente de exaltare", dar personajul este mai mult. El sintetizeaza prototipul generatiei scriitorului: " sovairile lui apostol bologa sunt sovairile noastre, ale tuturor, ca si zbuciumarile lui".

Padurea Spanzuratilor, are o constructie " sferoida", in care inceputul se confunda cu sfarsitul: incepe si se incheie cu cite o scena de executie prin spanzurare; cea care deschide romanul cu executarea sublocotenentului ceh, Svoboda, este plasata intr - o seara de toamna cetoasa, "aproape pe intuneric", cu vant rece, " umed si trist", care batea parca i nrafale, aducand "zvonuri de gemete inabusite";(4) iar cea care incheie romanul este plasata intr - o dimineata senina de primavara, cu cer stralucitor, cand este executat locotenentul roman Apostol Bologa. Desi clipa aleasa de destin pentru intrarea in nefiinta este alta, cele doua morti se aseamana prin lumina izbucnita din ochii condamnatilor de parca unul ar fi copia celuilalt sau poate a unui sir reprezentand "padurea spanzuratilor".

Incadrarea discursului epico - analitic intre aceste doua executii pune in prim plan imaginea cumplita pe care o evoca si titlul cartii si care revine obsedant in framantarile lui Bologa. Padurile de spanzurati reapar de - a lungul operei ca un laitmotiv. Faptul ca romanul se deschide cu imaginea unei spanzuratori " noua si sfidatoare infipta la marginea satului", spanzuratoare care isi " intindea bratul cu steagul spre campia neagra" (5) ca o amenintare adresata lumii intregi, face din aceasta imagine terifianta, un simbol al terorii sufletesti si al mortii degradante si nedrepte.

Prin compozitia romanului, scriitorul urmareste un singur fir, cel al existentei lui Apostol Bologa. Dar derularea momentelor subiectului nu este liniara, asa cum liniara nu e nici viata. Drumul vietii lui Bologa coteste si se intoarce in trecut, parand a evita prabusirea finala.

Conflictul esential se dezvolta in planul constiintei intre datoria fata de patrie care - ti subjuga natia si sentimentul apartenentei la o anumita etnie. Drama lui Apostol Bologa izvoraste din situatia sa de cetatean si ostas al Imperiului Austro - Ungar si sentimentul national.

Criza sufleteasca a lui Apostol Bologa incepe atunci cand acesta asista si controleaza, cu exces de zel, executia unui camarad ceh care ar fi incercat sa dezerteze. Ca membru al Curtii Martiale, Bologa a luat parte la condamnarea sublocotenentului Svoboda. Nelinistea, agitatia lui Bologa izbucneste din nevoia de certitudine ca pedeapsa fusese cuvenita.in timpul executiei, nu - si poate domina emotia, aude in jurul lui soldati gemand de mila, iar pe el il auzim rostind ca o justificare frinturi de idei, cuvinte disparate: " pedeapsacrimalegea"(6) ca un prag al unei crize morale.

Imaginea spanzuratorii ( pe care el insusi o verificase daca este bine si solid construita), cat mai ales stralucirea ochilor celui condamnat il vor obseda de acum inainte pe Apostol Bologa. Obsesiile lui, starile sufletesti prin care trece in diverse imprejurari parcurse de la supravegherea severa a executiei pana la ceasul propriei executii, sunt obsesii detectate, observate si analizate cu un simpt extraordinar al adevarului psihologic.

Gasim in roman si un portret direct al lui Apostol Bologa: "Acuma era de aproape douazeci de ani, inaltut, foarte zvelt, cu o frunte alba foarte framantata, cu parul castaniu lung si dat pe spate, avand ceva din ingatisarea tinerilor de la inceputul secolului trecut, gata sa moara pentru un dor."(7)

Ca personaj literar, Apostol Bologa este conceput de scriitor in cea mai moderna viziune: prin psihanaliza a impus o imagine in trei straturi suprapuse ale psihicului individual: 1. Sinele - subconstientul; 2. Eul - constientul valoorii de sine; 3. Supraeul - personalitatea ajunsa la apogeul evolutiei sale; iar evolutia psihica a personajului se incadreaza intre cale doua ipostaze: de autoritate care condamna si de condamnat la moarte. Prozatorul a schitat aceasta psihologie in trei momente:1. Apostol este un cetatean: " omul nu e nimic decat in functie de stat"(8); 2. Apostol "devine" roman: "statul nu cere iubire ci numai devotament si disciplina, pe cand neamul presupune dragoste frateasca"(9); 3. Apostol " devine" om: " in sinul neamului, individul isi regaseste eul sau cel bun in care salasluiesc mila si dragostea pentru toata omenirea".(10)

Cititorul descopera, in paginile romanului, aceste etape si poate descifra intentiile scriitorului.

In cautarea continua a unui echilibru sufletesc, a unui acord intre lumea lui interioara, a obtiunilor proprii, cu lumea exterioara, Apostol Bologa este un inadaptat superior. El cauta staru7itor echilibrul sau individual in lumea cea mica, in care - si descopera " sinele": prea constient ca sa mai creada in iluzia datoriei ca un "bun" cetatean al Imperiului Austro - Ungar, prea sovaielnic pentru a actiona decis ca un patriot roman, Bologa devine martir.

Rebreanu isi realizeaza eroul prezentandu - i viata la nivelul a doua timpuri: trecutul infatisat prin retrospectiva asupra copilariei si adolescentei personajului si prezentul cuprinzand partea ultima a vietii, aceea in care - mustrat launtric de partea de vina pe care o avea in condamnarea lui Svoboda - Bologa se indreapta si el spre spanzuratoare.

Dinamica trairilor sufletesti ale lui Bologa este urmarita si in timpul a doua evenimente - cheie. Primul l - a constituit discutia cu un prizonier adus la Lunca si interogat; Apostol Bologa serveste ca interpret, iar cuvintele prizonierului,(" dar romani ca dumneata") (11) ii trezesc in suflet nevoia adanca de disculpare. In aceste conditii, dezertarea constituie una din formele posibile de izbavire, singura pe care eroul o vede.

Al doilea eveniment este convocarea lau Bologa la comandamentul diviziei, pentru a face parte din Curtea Martiala ce urma sa condamne la moarte niste tarani acuzati de spionaj ( de fapt ei iesisera cu vitele la pascut). Drumul facut cu masina spre comandament constituie una dintre cele mai bune pagini ale romanului;constiinta dilata ceea ce vede ochiul, incat cei sapte tarani spanzurati sunt multiplicati la nesfarsit, iar drumul capata proportii incredibile; putin mai tarziu, coplesit de impresia asemanarii spanzuratilor, " Apostol se cutremurasi deodata isi zice: e Svoboda e privirea lui".(12)

Dupa scena executiei lui Svoboda, bravand din nevoia de a le demonstra celor din jur si mai ales siesi justetea sentintei la care subscrisese, Bologa intelege ca increderea i se clatina: Klapka il va ajuta sa priveasca altfel razboiul, destainuindu - i motivele mutarii sale pe frontul rusesc: " o ura noua plamadita in sufletul lui pe nesimtite" (13) il va face pe locotenentul roman sa tresara si sa isi puna intrebari: "ii incolti in minte o idee ca un carlig: ce cauta el aici?"(14) . este prima oara cind i se dezvaluie faptul ca a inteles gresit notiunea de datorie atunci cand sa inrolat voluntar in armata habsburgica.

Discutiile de la popota nu vor putea sa - l linisteasca. Dimpotriva.

Analiza psihologica si introspectiva releva starile subiective ale personajului: el simpte - " gatul ii era uscat si amar iar inima i se framanta intr - o emotie aproape dureroasa"(15). Cand aude sentinta data de el lui Zvobota, " Apostol Bologa se facu rosu de luare aminte si privirea i se lipise pe fata condamnatului () la inceput, privirea aceasta il infricosa si - l intarata mai pe urma simpti ca flacara din ochii condamnatului i se prelinge in inima ca o imputare dureroasa. Incerca sa intoarca capul si sa se uite aiurea, dar ochii omului osandit parca il fascineaza cu privirea lui dispretuitoare de moarte si infrumusetata de o dragoste uriasa" 816). Mutatiile psihologice, notate minutios, marcheaza tensiunea launtrica: el simpte " un frig dureros care ii cutreiera inima" incat sopteste " cu un scancet bonlav: Ce intuneric, Doamne, ce intuneric s - a lasat pe pamant"(17).

Toate argumentele care, pana atunci, in mintea si sufletul lui justificau executia se risipesc, si, ajuns in camera lui, privirea lui Svoboda ii apare din nou: " in tavanul cu grinzi negre se ivira intai, ca niste sclipiri fara rost, tot mai lamurit, ochiul omului de sub streang, cu privirea mandra, tulburatoare ca o chemare, in al carei foc straniu valurile de argumente se topeau neputincioase" (18).

Razboiul an care luptase si pentru care luase trei medalii i se pare odios. Acum incepe sa gandeasca la fel ca ordonanta sa, Petre, pentru care razboiul este " pedeapsa lui Dumnezeu".

Discutia cu Petre il induioseza, apoi simpte cum ii creste inima, cum ii bate navalnic, si cum bataile i se incheaga intr - un " cantec de biruinta", fiinca o dragoste mare ii infioara sufletul".

Prin tehnica introspectiei si retrospectiei biografice, cititorul patrunde in universul subiectiv al personajului si se intoarce odata cu gindurile acestuia. Ajuns acasa, dupa executia lui Yvodoba, el incearca zadarnic sa se linisteasca. Finduri nenumarate se napustesc asupra lui din din ascunyisurile creierului si, in acelasi timp cintecul ordonantei Petre ii trezeste in suflet amintiri de acasa, de la Padova, de pe Valea Somesului. Si astfel cititorul afla ca Apostol este fiul avocatului memorandist Iosif Bologa, care a fost condamnat la doi ani de inchisoare in orasul transilvanean Parva. Acum, scriitorul insista asupra trasaturilor fizice si morale care - l desemneaza pe Apostol reprezentant al unei generatii de vsacrificiu.

Pe cat inima ii clocotea pentru o pofta de viata naprasnica, pe atat mintea lui se zbuciuma cu intrebari tainice, suferind ori de cate ori, in cautarea explicatiei, se izbea de zidurile inceputului si sfarsitului intre care e marginita constiinta omeneasca: "Se facuse ganditor, chiar visator, cu apucaturi romantice, cu hotarari incapatanate".(19)

Crescut de mama sa intr - o atmosfera excesiv religioasa, la sase ani are revelatia ca l - a vazut pe Dumnezeu in biserica. Fire sensibila, aflat la cursurile liceului din Nasaud, se simpte " parasit, izgonit, strain si neputincios".(20) isi regaseste echilibrul interior vazand pe peretele obaitei o icoana cu Isus hristos rastignit pe cruce.

In memoria afectiva a personajului rasuna calda vocea tatalui care - i jalonase drumurile vietii cu percepte morale inca din pragul adolescentei: " viata si lumea sunt pline de taine grele"; " sa nazuiesti mereu spre a dobandii stima oamenilor si mai ales pe a ta insuti". (21) De aceea sufletul tau " sa fie intotdeauna ca gindul, gindul ca vorba si vorba ca fapta caci numai astfel vei obtine un echilibru statornic inttre lumea ta si lumea din afara. Ca barbat sa - ti faci datoria si sa nu uiti niciodata ca esti roman ! La Universitate studiind filozofia, profesorului i se pare ca Apostol Bologa si - a pierdut credinta in Dumnezeu si cauta un adevar absolut". (22)

Se logodise cu Marta. Acum chipul Martei, ii reapare in gind cochetand cu ofiterul ungur, " tantos si increzut" in uniforma lui stralucitoare. Isi aminteste ca asa sa hotarat, impotriva mamei, sa lupte si s - o recucereasca definitiv inrolandu - se in armata. A urmat doua luni de scoala de artilerie, a fost numit ofiter si trimis pe front. A fost ranit si vdecorat de trei ori si inaintat la gradul de locotenent. Toate in numai doi ani; " pe urma Curtea Martiala," " pe urma a venit spanzuratoarea si ochii condamnatului si doina ordonantei care nu mai inceteaza de loc, ca o mustrare".(23)

Apostol bologa crezuse ca are in constiinta sa edificii puternice, notiuni morale statornice in convingeri si atitudini, cu privire la stat, patrie, datorie, neam, insa, in contact cu realitatea vietii, cu o noua experienta, aceste asa - zise valori morale prind un alt continut. De aici, amplificarea incertitudinilor si ybuciumul imens care - l vor impinge la fapte decisive pntru destinul sau. Potrivit cu felul sau de a gindii, trimiterea la coloana de munitii sau ancorarea in misticism devin, pentru erou, oaze ferite de problemele grele ale razboiului. Episoadele acestea dau impresie de necesitate pentru ca reactiile personajului, in aparenta arbitrare, exprima cu profunzime zbaterea unui intelectual cu formatia lui Bologa, caruia razboiul, in conditiile din Ardaeal, ii cere raspuns si atitudine clara.

Capitanul Klapka, mult si greu incercat in unele infruntari ale vietii, traieste si el o mare drama. El se va confesa lui Apostol, motivand ca i - a vazut lacrimile in timpul executiei (" lacrimile acelea ti - au dezvaluit sufletul").(24) Il socoteste pe Apostol Bologa " frate de suferinta".

Acum, romancierul foloseste tehnica introspectiei in naratiune a altei povestiri relatate de Klapka, prin care aduce in prim plan imagini de pe frontul Italiei, intr - un spectacol terifiant, macabru si acuzator. " in fiecare copac atarnau oameni, agatati de crengi cu capetele goale si cu tablitele de gat pe care scria <tradator de partied >in trei limbi"(25). Drama launtrica a lui Klapka releva contrarietati : " n - am plansm - am bucuratca traiescca am scapat de padurea spanzuratilor"(26). Amandoi primisera stupida misiune de a distruge reflectorul rusesc. Cand fapta e savarsita, Cervenco ii apostrofeaza. " Ati ucis lumina Bologa !"(27)

Propus pentru medalia de aur in urma distrugerii reflectorului, ai cere generalului Karg sa nu fie trimis pe frontul din Ardeal, ci sa ramana pe loc sau sa mearga pe frontul italian. Reactia generalului este violenta cand intelege ce se petrece in sufletul lui bologa: " Dumneata faci deosebire intre dusmanii patriei" " gloante nu medalie"(28). Este prima forma de condamnare a lui Apostol Bologa.

Apostol nu vrea o limpezire a constiintei asupra razboiului, asupra statului multinational. Socoteste orbeste ca numai dezertarea l - ar izbavi.

Tihna precara in care bologa sperase ca se poate refugia de razboi ii este curmata brusc. Este numit judecator la curtea martiala. Se hotaraste indata sa dezerteze. Rau pregatita dezertatrea esueaza si Apostol Bologa cade in miinile lui Varga ( care - l suspecta de multa vreme de tradare.). este prins, inchis si condamnat la moarte prin spanzuratoare.

Motivul rotirii trtagice a destinelor si motivul judecatorului vinovat alterneaza acum cu motivul vinovatului fara vina. Cand Ilona apare in mintea lui, eroul traieste o stere de elevatie, de detasare si spiritualizare prin iubire: "indata simpti o caldura binefacatoare ca si cum chinul ei i - ar fi umplut inima de o iubire vie, ca o lumina uriasa in care se cuprindeau oamenii din toata lumea"(29). Klapka incearca sa - i trezeasca dorinta de a trai, aparindu - si cauza, dar apostol refuza: " acum mi - e sufletul linistitDe ce sa reincep chinurile?nu mai vreau nimic. Iubirea mi - ajunge () Cine o simpte traieste in eternitate".(30)

Toate certitudinile sale infirmate de viata, judecate si evaluate de el insuti, cu luciditate, dupa fiecare etapa traind stari total opuse: intre exaltare si cadere; certitudinea evadarii este spulberata de ranirea suferita; iubirea pentru Marta si sentimentul national sunt inlocuite cu dragostea pentru Ilona. Certitudinea iubirii pentru Ilona e inlaturata de evadarea nereusita ( incercarea de dezertare il duce la un destin similar cu al lui svoboda).

Conflictul sau interior se rezolva prin iubirea universala. In numele dragostei de oameni, Apostol isi va gasi fericirea in ispasirea prin suferinta. El se simpte inaltat, de aceea refuza sprijinul lui Klpka, camaradul sau. Acum, iubirea lui, "imbratiseaza deopotriva pe oameni si pe Dumnezeu, viata si moartea. Iubirea cea mare e aici, in odaita aceastaO respir in fiecare clipaE an mine si an afara de mine, in tot cuprinsul infinituluiCine n - o simpte nu traieste aievea, cine o simpte traieste in eternitateCu iubirea in suflet poti trece pragul mortii, caci ea stapaneste si dincolo, pretutindeni, in toate lumile existente si inexistente"(31) (asa se explica si seninatatea de pe chipul lui Svoboda in clipa executiei ).

Complexitatea personajului e magistral surprinsa in momentul limita al spaimei de moarte, atat de omeneasca: " Voi muri negresit peste Peste cate ore? Atunci il imbratisa groaza, din ce in ce mai strins si mai salbatic, inghetandu - i singele. In vreme ce groaza il tortura, mintea lui cauta sa o alunge cu inexorabilitatea mortii cu dezgustul de viata, acesta pe care el insusi, constiinta lui impacata a asvarlit - o cu credinta in viata de dincolo, unde sufletul mintuit se va uni cu DumnezeuDar toate inchipuirile mintii se prabuseau pe rand ca niste castele de carti de joc, numai groaza ramanea sfidatoare, stapanitoare, soptindu - i in suflet un singur cuvant in fata caruia se sfarama tot: moartea. Ii venea sa planga mereu si nu putea. Se uita la ceas: patru dupa amiaza"(32). Timpul apare obsedant ca o mare a vietii, dar si ca simbol tragic al mortii.

La locul executiei, desfacerea de sine este o traire unica, dupa ce vazuse pamantul, groapa, preotul, cosciugul si observa: " crucea mare de lemn pe care scria Apostol Bologa. Numele i se parea strain si se intreba aproape suparat oare cine sa fie Apostol Bologa?"(33). In semn de solidaritate umana cineva din multime ofteaza, groparul Vidor il saruta, Klapka plangea.

"Atunci Bologa fu impresurat de un val de iubire, izvorata parca din rarunchii pamantului () pamantul i se smulse de sub picioare, isi simpti trupul atarnand ca o povara. Privirile parca ii zburau nerabdatoare spre lucirea cereasca, in urechi i se stingea glasul preotului: primeste, doamne, sufletul robului tauApostolApostolApostol"(34).

Moartea lui Bologa are o explicatie etica: " viata omului e insuportabila daca n - are un reazim solid care sa tie vesnic dreapta cumpana diauntru si cea din afara"(35)

Prin moarte, Apostol Bologa inceteaza de a mai fi o identitate, el devine Omul care dobandeste Adevarul cu pretul a ceea ce avea mai bun; numele lui il caracterizeaza ca pe o ipostaza a omului religios izbavit prin jertfa, dupa eterna pilda a lui Isus Hristos.

Tema centrala a romanului este un complex obsesional care imbraca diferite forme menite sa - l conduca pe protagonist la pedeapsa cu moartea. Astfel, in partea intai, Apostol Bologa este obsedat de sentimentul datoriei fata de satul Austro - Ungar pe care - l serveste in ciuda faptului ca macelul de pe front, cat si padurile de spanzurati il ingrozesc.

In partea a doua a romanului, intelege ca mai presus de orice este dragostea de neam. Ura impotriva dusmanilor statului Austro - Ungar se transforma acum intr - o iubire pentru cei de - un singe cu el .acum isi da seama ca ura lui n - a fost decat impotriva razboiului, ca forma de cataclism social politic.

In partea a treia, se dezvolta in sufletul lui Apostol Bologa iubirea pentru toti oamenii din lume, ca, in ultima parte aceasta sa se transforme intr - o iubire a mortii, singura care ii poate alina sufletul, intrucat societatea in care traieste este pusa in slujba macelului omenesc.

Cind este condamnat la moarte, nu scoate nici o vorba, pentru ca - si doreste cu orice chip moartea decat sa lupte impotriva celor de - un sange cu el. Daca, la inceput, Apostol se simptea ca un cetatean, ca o particica din Eul cel mare al statului pe care - l servea, crezand ca omul nu e nimic decat in functie de stat, in timp ce participa la conflagratie, el intelege ca este altceva in sufletul lui si se simpte pentru prima oara roman, cand statul pe care l - a servit al obliga sa traga in fratii lui. Acum el intelege ca neamul este o comunitate bazata pe iubire, o iubire instinctiva chiar. Daca statul cere numai devotament si disciplina, neamul presupune o dragoste frateasca. Gandind astfel,Apostol devine om, iar in sanul neamului sau el isi regaseste eul cel bun care se manifesta prin dragostea pentru toata omenirea. Acum, pentru el, patria, pamantul patriei inseamna oameni. De aceea hotaraste sa dezerteze cand Karg ii da prima sanctiune, amenintandu - l cu gloante cand ar fi trebuit sa - l premieze.

Titlul romanului este o metafora regasita in cuvintele dramatice ale lui Klapka prin care - i descrie lui Bologa padurea de spanzurati de pe frontul din Italia. Metafora padurii spanzuratilor este potentata de metafora numelui ofiterului ceh, Svoboda, cu a carui spanzurare debuteaza romanul. Se stie ca, in ceha, svoboda inseamna libertate, deci se poate spune ca romanul incepe cu abolirea insasi a libertatii, legitate specifica razboiului purtat de Imperiul Austro - Ungar. Romanul se incheie cu disparitia lui " Apostol Bologa", a carui constiinta nu rezista unei dure confruntari cu realitatea istorica a vremii.

Starile sufletesti ale lui Apostol Bologa pot fi definite prin doua metafore determinante pentru intreaga actiune a romanului: lumina si intuneric. Romanul incepe cu evenimentul spanzurarii lui Svoboda care i - a ingrozit pe toti si care l - a facut pe Bologa sa exclame: " Ce intuneric, Doamne, ce intuneric s - a lasat pe pamant."(36)

Confruntarea permanenta dintre lumina si intuneric sta la baza chinuitoarelor zbuciumari sufletesti ale eroului. Pina in ultima clipa a vietii, lumina si intunericul constituie termeni antonimici prin care se exprima binele universal fata de raul pe care - l genereaza razboaiele si oprimarea unor popoare de catre altele. Interesant este ca in momentul spanzurarii lui, desi se afla in fata gropii care - l astepta cu intunericul ei vesnic, in sufletul lui Bologa lumina se confunda cu iubirea universala: " ridica ochii spre cerul tintuit cu putinele stele intarziate (). drept in fata lui lucea tainic Luceafarul, vestind rasaritul soarelui. Apostol isi potrivi singur steagul cu ochii insetati de lumina rasaritului".(37) Lumina care va inunda scena finala este sinonima cu ceea ce am numit mai sus Iubirea Universala de care era animat Bologa inca din copilarie.

Prin aceste doua lait - motive, al spanzuratorii si al luminii, Rebreanu creeaza un fundal propice pentru desfasurarea actiunii si se dovedeste " un fin analist al starilor de subconstienta, al invalmaselilor de ganduri, al obsesiilor tiranice. Amintirea obsesiva a cehului, patrunsa in sufletul lui bologa ca o remuscare si propriilor lui conflicte interioare" il va macina sufleteste, ducandu - l la pieire.

Mihail Dragomirescu spunea " Padurea spanzuratilor este o carte halucinanta. Superioara lui Ion, ca voiciune de analiza, ii este inferioara ca sanatate. Ea e rezultatul unei psihoze.() Printr - aceasta se aseamana cu literatura rusa care, in marea ei majoritate, are caracteristica aceasta a misticismului bolnavicios. Dar este cu desavarsire altceva decat aceasta literatura. Cu obiectivitatea - i olimpica, Rebreanu, si in acest roman, izbuteste sa atinga maximum de efect. Astfel ca, nepunand nimic liric in opera sa, si cu toate ca e vorba de analiza unei psihoze, el apare intr - nsa ca mintea sanatoasa a unui doctor genial, care diseca adancurile sufletului omenesc la lumina maritoare a unei maladii sufletesti. Ea complineste amplitudinea talentului lui rebreanu si imbogateste literatura noastra cu o opera de analiza ce nu - si are pana acum perechea."(38)

Despre Rebreanu ne vorbeste Felix Aderca, spunand: " Liviu Rebreanu, e taranul epic, poate adevaratul taran, cel care a creat haiducii si baladele, taranul care - si mistuie in el durerea si slabiciunile dulci ale inimi si care se arata intreg numai in ura lui fata de subtilitatile perverse si jucause ca focul mortilor, ale civilizatiei orasenesti sau in fata vecinului caruia ii pune mana in beregata pe - nserat, la stramptoare, pentru o fata sau un jugar de pamant.

Acest temperament s - a marturisit pentru intaia oara si definitiv in literatura romana in Ion. Ce se va face de aci incolo pe acest taram literar nu stim. Dar ni se rupe inima de mila urmasilor, taranisti literari epici, care vor fi pururea siliti sa suporte drept unitate de masura pe acest inaintas de proportie geologica !

Cu oarecare uimire am aflat si aflam de cite ori facem asemenea cercetari ca o seama de cititori, oameni de carte, artisti si scriitori nu pot citi mai mult de 30 de pagini din romanele lui Rebreanu; ei arunca apoi cartea si blesteama pe cititorii imbecili care dau autorului, azi, bani si glorie. E drept ca nici noi n - am citit vreodata cartile domnului Rebreanu cu dezinvoltura si placerea cu care mananci un cataif. E un seecret, secretul operelor domnului Rebreanu. Cind vom da de cheia acestui secret, va fi mai usor de gustat si inteles: domnul Rebreanu are talent de la 150 de pagini in sus; numai cine a trecut de acest hop simpte ca se afla intr - o lume proprie, cu forta, oamenii si lucrarile ei. Cititorul de soi e de obicei un om grabit, pornit sa guste lumea cat mai concentrat si mai rapid. Omul rural nici nu mesteca, nici nu se lasa mestecat atat de iute. Padurea spanzuratilor e, in aceasta privinta, caracteristica: romanul traieste cu adevarrat exact de la jumatatea cartii inainte."

Autorul insuti ne marturiseste cum a luat nastere ideea romanului. " Padurea spanzuratiloi s -a nascut dintr - o fotografie pe care mi - a aratat - o un prieten, la sfarsitul anului 1918. Fotografia reprezenta o padure plina de cehi spanzurati in dosul frontului austriac dinspre Italia. Prietenul pleca la Conferinta Pacii, unde fotografia avea sa demonstreze cum au fost tratati cehii de catre conducatorii monarhiei austriece.

Fotografia m - a impresionat puternic si m - a urmarit multa vreme. Auzisem ca executii similare ar fi suferit si multi romani. Mi se povestise ca chiar la Bistrita, deci in tara mea,au fost spanzurati mai multi preoti si tarani romani bucovineni.

Aveam o nuvela proaspata, Catastrofa, al carei erou, roman si ofiter in armata austriaca, e adus de imprejurari sa lupte contra armatelor romanesti. Sub impresia fotografiei cu cehii spanzurati, m - am hotarat sa reiau pe eroul meu din catastrofa, pentru un roman care sa se cheme Padurea spanzuratilor. Anecdota romanului s - a inchegat singura si repede: voi face o asemanea padure cu spanzurati in Bucovina, unde oamenii executati vor fi tot romani. Eroul meu, vazand atatia oameni ucisi de catre insisi conducatorii patriei pentru care lupta, si - si primejduieste viata si se revolta si sfarseste in streang in aceeasi padure, dupa ce zadarnic a incercat sa treaca dincolo la romani.

In vremea aceeea transcriam pentru tipar pe Ion. Planul noului roman ma preocupa insa mereu, desi mai mult anecdotic. Era un subiect cerebral, in care toata desfasurarea se infiripa de asemenea pe date cerebrale

Cateva luni mai tarziu, am aflat ca un frate al meu, despre care familia mea credea ca ar fi prizonier undeva prin Rusia, ca acel frate al meu, student, devenit ofiter artilerist in armata austriaca, adus sa lupte pe fronul romanesc impotriva romanilor, a incercat sa reaca la romani; a fost insa prins, condamnat si executat prin streang, inca din mai 1917. Nu se stia nici localitatea unde a fost executat, necum imprejurarile sau oarecari amanunte. In epoca aceea tulbure, cind ostilitatile la noi inca nu incetasera de tot, n - aveai nici de unde sa iei informatii.

A trebuit sa mai treaca cateva luni pana ce am putut descoperi aproximativ regiunea unde s - a intamplat tragedia.() Intre timp, ispravisem transcrierea lui Ion si acum, in toate noptile in fata biroului, ma zbuciumam cu Padurea spanzuratilor. Am inceput romanul de vreo patru ori, cate treizeci pana la patruzeci de pagini. Simteam insa ca n - am gasit nici ritmul, nici atmosfera. Ma inversunam in fiecare noapte si lucrul era in zadar. In schimb, in vreme ce scriam, in linistea apasata, am inceput sa percep niste batai usoare in fereastra mea, delicate ca ale unor degete imateriale. Deschideam, cercetam intunericul. Nu era nimeni si nimic

Cind insa bataile acestea misterioase s - au repetat nopti ded - a randul, insistent - fiindca sunt, repet, credincios si superstitios - mi - am zis ca nu poate fi decat sufletul fratelui meu, care cere ingrijirea crestineasca ce nu i - a fost desigur acordata.

Si atunci am pornit sa caut si sa gasesc negresit, orice ar fi, mormantul fratelui meu spanzurat. Si, dupa multe cercetari si destule peripetii l - am descoperit in sfarsit la Ghimes, intr - o livada, la marginea fostei frontiere. Locul nu era nici macar insemnat. De - abia cu ajutorul groparului din sat am putut stabili unde a fost executat si ingropat. Am fost in casa primarului de pe vremuri, unde a fost judecat si osandit. Am fost in odaita in care si - a petrecut ultimile ceasuri si de unde a plecat la supliciul suprem. Am trecut in satul vecin, in Faget, unde a avut ultima resedinta. Am cunoscut pe preotul roman care - i fusese prieten, dar care n - a fost admis sa - l insoteasca la moarte. Am vorbit cu o fata de taran, sprintena, frumusica, la care am gasit cateva ravase de - ale lui. Primarul mi - a daruit sapca lui fara cozoroc pe care a trebuit s - o schimbe cu o palarie civila cand a pornit pe ultimui drum pamantescL - am desgropat apoi si osemintele le - am mutat dincoace de paraul care fusese granita, pe pamantul vechi romanesc, asa cum ceruse el in ultimile momente si cum nu i se admisese.

Si de atunci am putut scrie linistit la Padurea spanzuratilor. Au incetat bataile misterioase in geam, am gasit un inceput care m - a multumit si o semnificatie pentru eroul romanului

Apostol Bologa insa n - are nimic din fratele meu. Cel mult cateva trasaturi exterioare si poate unele momente de exaltare. Tragedia lui mi - a prilejuit doar cadrul in care se petrece romanul si putine personaje localnice: preotul, groparul, Ilona. Pentru zugravirea militarilor, am utilizat cunostintele si prieteniile mele cu ofiterii nostri. Klapka ,de pilda, are multe asemanari cu un ofiter roman, azi colonel.

In Apostol am vrut sa sintetizez prototipul propriei mele generatii. Sovairile lui Bologa sunt sovairile noastre, ale tuturor, ca si zbuciumarile luiNumai un astfel de om putea sa fie personagiul central al unui roman in care lupta dintre datorie si sentiment ameninta mereu sa degenereze in frazeologie goala, patriotarda.

Subiectul Padurii spanzuratilor, o constructie cerebrala la inceput, s - a umanizat numai cand a intervenit contactul cu viata reala si cu pamantul. Fara de tragedia fratelui meu, Padurea spanzuratilor n - ar mai fi esit deloc, sau ar fi avut o infatisare anemica, livreasca, precum au toate cartile ticluite din cap, la birou, lipsite de seva vie si invioratoare pe care numai experienta vietii o zamisleste in sufletul creatorului

George calinescu, il caracteriza astfel pe eroul romanului: " La Apostol Bologa din Padurea spanzuratilor, inteligenta e mai vie, vointa insa ramane inferioara. Cata vreme Bologa, ofiter si el, nu are romani inainte, el e4ste nu numai un corect soldat, ci un viteaz austriac. Lealitatea lui e onorabila, in sfera ingusta a serviciului, in cea a constiintei e o deficienta. El ar trebui sa fie sau un patriot austro - ungar, decis, chiar si spre oroarea romanilor, sau un franc tradator martir pentru romani, desi canalie pentru imperiali.abia cand Bologa e trimis pe un front cu adversari romani, sufletul lui se inspaimanta. El solicita doar mutarea pe un alt front, ca sa eludeze conflictul. Neobtinand - o, se gindeste sa dezerteze. Dar dezertiunea e pregatita atat de rau, incat bologa e prins si spanzurat. El primeste osanda cu voluptate, ca o izbavire de o problema pe care n - a putut - o rezolva. Contradictia sufleteasca a lui Bologa se vadeste si in alt domeniu. El rupe logodna cu romanca Marta, fiindca a auzit - o vorbind ungureste cu un ofiter, dar el insusi se logodeste, putin inainte de moarte, cu o tanara taranca maghiara. Cazul lui Bologa e al tuturor nationalitatilor care lupta in armata austro - ungara. Cehi, romani se razboiesc fara sa stie pentru ce, fara insufletire patriotica, dar si fara sperante natiuonale. Ei sunt bieti oameni comuni, nedecisi. Publicat inaintea prabusirii Imperiului Austro - ungar, acest roman, prin gravitatea si melancolia lui, ar fi putut deveni un soi de La mie prigoni. Acum el este un roman psihologic, monografia incertitudinii chinuitoare, in afara de orice consideratii politice. Autorul a avut grija sa dea lui Bologa o ereditate complexa, o copilarie cu crize mistice, care sa predispuna la neurastenia oscilatiei. Niciodata, cuvintele "patrie", "natie romana" si alte clisee politice nu vin in gura lui Bologa. Limbajul lui e de un misticism profetic, cu o puternica sententiozitate ibseniana, ceea ce da cazului sau o si mai cetoasa obscuritate cazuistica"(41)

Senzatia organicfa ocupa un mare loc in toate romanele lui Rebreanu, in care viziunea naturalista a omului retine in primul rand aspectul lui animalic. Sudoarea, setea, frigul, zecile de fiori care zgaltaie trupul omului, toate acompaniamentele organice ale emotiilor, reapar in nenumaratele descrieri pe care scriitorul le doreste directe, zguduitoare. In padurea spanzuratilor, cand Bologa zareste spanzuratoarea pregatita pentru locotenentul Svoboda, simpte ca, " i s - ar fi infipt in beregata o gheara inabusindu - i glasul" (43)

Vorbind despre realismul lui Rebreanu, eugeniu Tudoran, afirma ca, " Drama lui Titu Herdelea, este a celor mai multi intelectuali din transilvania, si ea a fost dusa de Rebreanu pina la deznodamantul fatal in Padurea spanzuratilor. Ca si Titu Herdelea, Apostol Bologa, multumit cu conditiile vietii date, considera o mandrie participarea lui la condamnarea ofiterului ceh care a tradat cauza Imperiului Austriac. Mediul social a ucis in el simptamintele in care a fost crescut. Executarea condamnatului insa l - a impresionat atat de puternic, incat inclinarile disperate ale unei vieti, care i se parea fara nici un rost, tot mai mult se cenzureaza in jurul unui obiectiv.Nihilistul de pina atunci simptea nevoia unui sprijin de care i se parea ca se poate apropia prin iubire. Contactul cu realitatea a fixat inclinarilor lui un obiectiv la care vroia sa ajunga cu orice pret. Dus pe frontul romanesc, s - a trezit in el instinctul de neam, singurul sprijin pe cere - l gasea in viata. Si mormantul este un loc de iubire, incat dezertarea i se parea ca este puntea pe care va putea ajunge la un liman. () (44)"

Alexandru Piru, caracterizeaua astfel opera lui Rebreanu: " In Padurea spanzuratilor, Liviu Rebreanu, reia tema nuvelei sale anterioare Catastrofa, folosind, spre deosebire de Ion, care e un roman tolstoist tehnica analitica din romanul lui Dostoevki. Analiza e insa, in Padurea spanzuratilor, un mijloc si nu un scop. Romanul trateaza un caz de constiinta, dar intentia autorului a fost de a condamna razboiul in genere si mai cu seama razboiul purtat de Imperiul Austro - Ungar, acela despre care se spunea ca este o vasta inchisoare a popoarelor.()

Meritul exceptional al scriitorului sta in capacitatea de a sugera printr - o dezbatere autentica deznodamantul tragic pe care razboiul il provoaca in existenta oamenilor amagiti o clipa, ca Bologa insusi, de miturile soteriologice. Forta romanului lui Liviu Rebreanu, sta in demistificare, in demonstratia scutita de tezism, a situatiei tragice a razboiului, concluzia la care ajunge eroul fiindca razboiul nu garanteaza certitudinea viitorului (pretul vietii - mediteaza bologa - e viitorul, si viitorul lui i se parea zavorat ca o poarta de fier, in care si - a zdrobit pumnii batand zadarnic )". (45)

Printre criticii lui Rebreanu se numara si Aurel Sasu, care spune ca, " Preocupat de misterul eternitatii, Rebreanu nu uita un adevar: nu exista o alta semnificatie a existentei decat existenta insasi. Lumea romanelor sale este alcatuita din contrarii prin nimic mijlocite, durata dramei fiecaruia este timpul in care fiecare descopera ca domeniul sau de actiune nu e in afara vointei lui. Miscarile, gesturile, cuvintele par de totdeauna, pentru ca exista o eternitate lunga in care ne simptim in siguranta si pentru ca aceasta siguranta este masira a emotiei si a visului. Ceremonialul este numai o invaluire a actului, miscarea ca forma a tacerii, dincolo de care se banuieste o experienta a limitelor; masura dificultatilor nu este disperarea, ci memoria acestei disperari, nu atat pasiunea, cat luciditatea acestei pasiuni. Exista intr - adevar o " teologie inversa" in Ion, Rascoala, sau in Padirea spinzuratilor, in sensul ca nu virtutea se legitimeaza prin credinta, ci maretia si decaderea credintei se justifica prin consecventa virtutii. A crede in ceva inseamna pentru eroul lui Rebreanu a nu fi strain de tine insuti, a nu te trada, cu alte cuvinte, si a nu esua, in metafora. Ceea ce poate intregi memoria colectiva este numai adevarul ca, " omul este propriul sau scop". Un personaj sau altul poate renunta la acest principiu, insa urmarea gestului va fi totdeauna o violenta insingurare. Romanele ar fi o lume in care, cum ar fi spus Sartre, " gindurile, ca si vietile n - au viitor", dar in care viitorului i se pregatesc gandurile. Asa incat, simultaneitatea nu e atat a vietii, cat a creatiei, prin ceeea ce nu se trece niciodata sub tacere.

La Rebreanu infrangerea, o perpetua contradictie intre supunere si orgoliu, prezinta acest paradox: cu fiecare biografie invinsa, este invinsa istoria, asimilata de un eu care - si refuza limitele cunoasterii si ale puterii. Un erou infrant este la Rebreanu o tacere cucerita, semnul existentei sale este imaginea lui Proteu, mereu alta, un erou " nu atat al unei carti, ci al cartilor, mereu ratacind, mereu fugind de sine pentru a exista", parasindu - se, visand alta conditie, stare tranzitorie sub care tradeaza nevoia de a fi. ()

Nici un personaj al lui Rebreanu nu realizeaza integral momentul teoretic al biografiei sale ( poate cu exceptia lui Apostol Bologa); se recupereaza cuvantul uneori, alteori se depaseste o stare de criza sau alta de simpla indecizie, insa niciodata finalul nu va fi aureola " intentia initiala". Ion vrea pamantul pe care nu - l va obtine niciodata; Ana viseaza iubirea pe care n - o va cunoaste; taranii cauta dreptatea pe care n - o afla; asa cum Bologa nadajduieste intr - un echilibru care nu exista. Conditia aceasta este, orice s - ar spune, dostoievkiana si reflecta mai degraba stari posibile, decat acte implinite. In interiorul edificiului starea e nesigura, " dezordinea" poate deveni o parabola a duratei. O durata care tiranizeaza si in numele careia se actioneaza.

Aici o noapte grabeste o drama, un anotimp, un destin, si viata se implineste sau se curma supusa acelui ritm universal. Dar legalitatea ce se cere respectata este alta, a sentimentului, a moralei si a visului. Formula: Rebreanu preface logica etica in logica estetica, e adevarata, cu precizarea ca aceasta prefacere se datoreaza in esenta unei incompatibilitati morale si omenesti, in cadrul careia se consuma drama eroilor. Incompatibilitatea intre ambitie si supunere, intre egoism si generozitate, orgoliu si timiditate, ratiune si lasitate sau intre umilinta si personalitate.

Rebreanu face el insusi observatii in legatura cu lupta dintre datorie si sentiment, dar problema nu era numai a lui Apostol Bologa sau a unei singure opere, ci a unei generatii. Legalitatea, istoric vorbind, era intr - un fel dreptul fiecaruia de a nu confunda omul cu limitele sale." (46)

NOTE

Liviu Rebreanu, Marturisiri - conferinta - raspuns la ancheta Institutului de Literatura de pe linga Facultatea de Litere din Bucuresti, 1932 - in Amalgam,Bucuresti, Editura Socec, 1943,p.48 - 52

Liviu Rebreanu, Padurea spanzuratilor, Editura Minerva, Bucuresti, 1980, p. 52

Ibidem, p. 196

Ibidem, p. 9

Ibidem, p. 7

Ibidem, p. 19

Ibidem, p. 28

Ibidem, p. 39

Ibidem, p. 41

Ididem, p. 55

Ididem, p. 111

Ibidem, p. 196

Ibidem, p. 52

Ibidem, p. 53

Ibidem, p. 15

Ibidem, p. 16

Ibidem, pp. 19-20

Ibidem, p. 21

Ibidem, p. 29

Ibidem, p. 26

Ibidem, p. 27

Ibidem, p. 30

Ibidem, p. 35

Ibidem, p. 47

Ibidem, p. 51

Ibidem, p. 52

Ibidem, p. 69

Ibidem, p. 73-74

Ibidem, p. 229

Ibidem, p. 233

Ibidem, p. 233

Ibidem, p. 240

Ibidem, p. 248

Ibidem, p. 249

Ibidem, p. 144

Ibidem, p. 20

Ibidem, p. 249

Tudor Vianu, Arta prozatorilor romani, Editura Contemporana, 1941, p. 327

Mihail Dragomirescu, De la misticism la rationalism, Tipografiile romane unite, Bucuresti, 1925, pp. 412-413

Felix Aderca, De vorba cu d - l Liviu Rebreanu in Marturia unei generatii, S. Ciornei, Librar- editor, Bucuresti, 1929,pp. 284- 285

Liviu Rebreanu, Marturisiri in Amalgam, Editura Socec, Bucuresti, 1943, pp. 48-52

George Calinescu, Liviu Rebreanu, studiu critic, in Istoria literaturii romane de la origini si pana in prezent, Fundatia regala pentru literatura si arta, Bucuresti, 1941,pp. 650- 651

Liviu Rebreanu, Padurea spanzuratilor, editura Minerva, 1980, p. 15

Ibidem, p. 58

Eugeniu Tudoran, Realismul lui Liviu Rebreanu, in Revista Fundatiei Regale, IX, nr. 17, 1 decembrie 1942

Al. Piru, Studiu introductiv, la Opere I, editura pentru Literatura, colectia, Scriitori romani, Bucuresti, 1962, pp. XXXVII - XXXVIII

Aurel Sasu, Liviu Rebreanu - Sarbatoarea operei, Editura Albatros, colectia, Contemporanil nostru, Bucuresti, 1978, pp. 112- 113; 149-150; 165-166.