PSALM (Te dramuiesc)

PSALM (Te dramuiesc.

Context literar. Ipostaza rugatoare argheziana este rodul experientei calugaresti, care, in sine, este o stare de continua cautare a lui Dumnezeu si de punere in acord cu voia sa, atat a vietii personale, cat si a ordinii lumii. Aceasta ipostaza s-a actualizat in poezia filosofica strabatuta de numeroase nuante ale raportarii eului liric la relatia cu divinitatea pe care o invoca cu multa ardoare, in spirit romantic, cand revoltat, cand resemnat. Starea poetica, asa cum scriitorul insusi marturiseste, este intre credinta si tagada.

Titlul desemneaza specia poetica in care se incadreaza, dar si profunzimea continutului specifica unui poem adresat divinitatii. Ceea ce apare in paranteza este o modalitate de distingere a psalmilor in cadrul volumului Cuvinte potrivite.

Teme - motive. Tema este reprezentata de cautarea adevarului, a absolutului intr-o forma concreta de manifestare si este sustinuta de motivul vanatorii, de imagini biblice actualizate in motivul infruntarii dintre Dumnezeu si supusul sau lacov si cel al necredintei apostolului Toma.

Structura - compozitie. Stilistic, poezia debuteaza cu imaginea vanatorului primitiv pentru care divinitatea devine un vanat, cel mai dificil dintre toate. El cauta cu disperare, fiind insa plin de incertitudine in privinta atitudinii pe care sa o adopte atunci cand ii va iesi vanatul in cale: daca nu-l va recunoaste, va vrea sa-l ucida, iar daca-l va recunoaste, va ingenunchia.

Aceasta viziune proiectata afectiv ar tine, in conceptia lui Eugen Simion de acceptia estetica a Dumnezeini, Dumnezeu fiind visul cel mai frumos. Versul "si nu-ndraznesc sa te dobor din cer gramada' sugereaza ideea ca intentia eului poetic nu este de a-l infrunta in sens negator, el cauta sincer si vrea sa i se redea credinta.

In strofa urmatoare, apare imaginea cerului rasturnat in apa langa botul animalului care se adapa, lucru ce implica un gest de demitizare specific liricii moderne. Nu mai este clar daca nu cumva credinta e o iluzie, daca stelele sunt create de oglindirea apei, sau pestii sunt luminati de stele, iar prezenta taurului ce se adapa este semn al tulburarii apei, al confuziei, incertitudinii: "Pari cand a fi, pari cand ca nu mai esti', un fel de farsa care se joaca umanului.

in ultima strofa intalnim motivul biblic al infruntarii intre Dumnezeu si lacov din Vechiul Testament, lupta din care nici unul nu a iesit invingator {"marea poveste'). infruntarea apare aici invocativ si nu cu intentii desacralizatoare. Dorinta celui ce cauta este de a gasi ceva palpabil, ce poate fi atins si care sa ii certifice in mod concret prezenta divinitatii. El are nevoie de o corporalizare a divinitatii, asa cum apostolul Toma a avut nevoie pentru a se convinge ca Isus era cu adevarat reinviat. Astfel apare in paralel si o trimitere la Noul Testament. El nu poate crede in abstractiuni dogmatice care pot satisface doar jocul gandirii, dar nu dau si sens vietii. El trebuie sa simta (sa pipai) si sa poata afirma ceea ce simte ("sa urlu: Este!').

Analiza stilistica

La nivel fonetic in prima strofa avem vocalele ;, i, a care creeaza, prin repetare, o sonoritate trista, si care se regasesc in cuvinte ce denumesc singuratatea.

Morfo-sintactic. remarcam interogatiile, cele doua puncte ce atrag atentia asupra interogatiei, coordonarea prin conjunctia copulativa "si', intercalarea cu rol individualizator: visai meu, din toate, cel frumos, si cu rol de accentuare a ideii de clipa ce se epuizeaza: "pari cand ca nu mai esti'. Importante sunt si virgulele ce separa adverbul acum. accentuand ideea de eternitate a dilemei existentiale. Exclamatia finala trimite la ideea ca afirmarea divinitatii ar tine de eul liric care o infiinteaza prin cuvant. Verbele sunt la prezent indicativ si conjunctiv, prezent al incordarii, al hotararii de a cauta cu orice pret.

La nivel lexico-semantic intalnim verbe ce desemneaza cautarea: a indrazni, caut, te dramuiesc, te pandesc, vad, credinta: ingenunchez, parif intrezari, fiintarea: a fi. Imaginea divinitatii este sugerata prin termeni concreti: soimul. "in stele printre pesti' sau pusa sub aura nedefinitului: vis, imagini iconice si simbolice ale divinitatii. Apar termeni aflati in opozitie: credinta si tagada, cer si apa, tu si eu, marturie a nelinistii si framantarii poetice.

Receptare critica

"Atmosfera biblica, ideea duratei (veac), a mortii, a reintoarcerii in lut strabat ca un fum de smirna toate poeziile argheziene oricat de aparent pitoresti (). Al doilea sus. profund al poeziei lui Arghezi, in afara oricarei pozitii notionaie, este sentimentul de oscilare materiala intre doua lumi cu densitati deosebite, cerul si pamantul. E vorba nu de antiteze de concepte ideal-real, ci de un proces, vazut in planul poeziei, de metamorfoza, de osmoza intre material si spiritual, amandoi termenii luati ca momente indepartate ale aceleiasi materii.'

(George Calinescu, Istoria literaturii romane de la origini pana in prezent) (V.R.)