Relatiile dintre doua personaje ale unei comedii: Pristanda si Tipatescu din O scrisoare pierduta de I. L. Caragiale

,,O scrisoare pierduta" este considerata capodopera comediilor lui Caragiale, fiind a doua dintre ele, publicata si jucata in 1884. Este un text reprezentativ pentru realismul si clasicismul autorului, fiind o satira a societatii romanesti a vremii, dar si a unor defecte general umane.Cuplul constituit din prefectul Tipatescu si politaiul Ghita Pristanda este important in realizarea acestei satire.

Actiunea piesei se desfasoara in capitala unui "judet de munte" in timpul alegerilor parlamentare. Ea este inspirata din viata politica romaneasca a celei de a doua jumatati a secolului al XIX-lea. Nae Catavencu, avocat, proprietar al ziarului ,,Racnetul Carpatilor" si al unei grupari disidente in cadrul partidului aflat la guvernare, doreste sprijinul autoritatilor locale pentru a fi ales deputat. Cum nu este agreat de aceste autoritati (Tipatescu, prefectul si Trahanache, seful mai multor comitete si ,,comitii"), Catavencu recurge la santaj. Ameninta ca va publica un document compromitator pentru tabara adversa. Este vorba de o scrisoare de amor pe care Tipatescu o trimisese sotiei ,,prezidentului", Zoe Trahanache. Pierduta de acesta, buclucasa scrisoare ajunge la Cetateanul Turmentat, de la care este furata de Catavencu. Catavencu obtine in cele din urma promisiunea Zoei, care se temea de scandal, ca va fi sprijinit.

In actul al treilea, la intrunirea electorala se produce o rasturnare de situatie (corespunzatoare punctului culminant). Candidatul partidului, anuntat de Zaharia Trahanache, nu este nici Farfuridi, nici Catavencu, ci un necunoscut, Agamita Dandanache, trimis de la ,,centru" (de la Bucuresti). Acesta va fi ales ,,in unanimitate", dupa ce ajunsese aici tot prin santaj, folosindu-se tot de o ,,scrisoric" de amor. Dupa ce prima scrisoare este din nou pierduta, de data aceasta de Catavencu, ea va ajunge Ia Zoe, adusa de Cetateanul Turmentat, fost lucrator la ,,postie". In final, ,,micile pasiuni" dispar (numai in aparenta), iar lumea vesela se aduna la banchetul organizat in onoarea ,,alesului", banchet condus de Catavencu.

Un mijloc important in caracterizarea personajelor este chiar actiunea piesei: Tipatescu, unul din ,,stalpii puterii", recurge la orice mijloc pentru a-si conserva pozitia si autoritatea. In confruntarea cu Catavencu, Pristanda ajunge un instrument docil in mainile prefectului. Relatia dintre cele doua personaje este dubla. Pe de o parte, Tipatescu joaca rolul stapanului, iar Pristanda pe cel al supusului, si pe de alta parte, cei doi sunt complici in jocul murdar al puterii.

In aparenta om al legii si al datoriei, in realitate Pristanda este un functionar slugarnic care indeplineste ordinele abuzive ale sefilor sai, Tiptescu si Trahanache. Il spioneaza pe Catavencu si afla ca acesta detine un document compromitator pentru Tipatescu. Apoi, la ordinul celui din urm il aresteaza pe santajist, incalcand formele legale. La intrunirea electorala provoaca o incaierare ca sa-l impiedice pe Catavencu sa dezvaluie continutul scrisorii. Isi ajuta sefii, aparent devotat, sa traga sforile in aceasta farsa a alegerilor. In finalul piesei autorul, ironic, ii rezerva lui ultima replica: ,,Curat constitutional!" In realitate nimic nu fusese constitutional.

In timp ce trasatura dominanta a lui Tipatescu este abuzul de putere (daca facem abstractie de planul erotic al piesei, in care personajul apare in postura primului amorez), slugarnicia il defineste pe Pristanda. Personajele apar alaturi in prima scena a piesei cand politaiul ii relateaza prefectului cum l-a spionat pe Nae Catavencu si a aflat ca acesta detine un document compromitator pentru prefect. Familiaritatea formulelor de adresare (,,Ghita", ,,coane Fanica") subliniaza complicitatea lor. Prefectul ii numara steagurile puse in oras si e amuzat de faptul ca politaiul greseste numaratoarea pentru ca nu fusese corect.

Pristanda simuleaza devotamentul fata de Tiptescu si Trahanache. Le castiga de fapt bunavointa pentru a profita la randul lui si a-si completa, incalcand legea, veniturile modeste. Crede ca-i pot fi iertate ,,ciupelile", cum ar fi aceea la punerea steagurilor in oras, pentru ca are "famelie mare, remuneratie mica, dupa buget" In monolog isi dezvaluie insa adevaratele ganduri. Tipatescu, care ii numarase steagurile este un privilegiat: "mosia, mosie, fonctia, fonctie, coana Joitica, coana Joitica" stie ca este bagat in seama doar pentru ca poate fi folosit si-si insuseste principiul nevestei: ,,Ghita, Ghita", pupa-l in bot, si-i papa tot, ca satulul nu crede la al flamand!"

In finalul piesei, personajele apar toate in scena banchetului dat in onoarea alesului. Tipatescu sta alaturi de Zoe si-l asculta pe Trahanache inchinand in onoarea lui, iar Pristanda, ca un maestru de ceremonii ordona sa cante muzica. Dupa parerea mea, imaginea personajelor dezvaluie ironia scriitorului fata de o lume care reuseste sa pastreze aparenta de onorabilitate si care ascunde, de fapt, degradarea morala.