Prezinta particularitatile de limbaj si de expresivitate (procedee artistice, elemente de versificatie) ale unui text poetic studiat, apartinand lui Mihai Eminescu.

"Floare albastra" masura de 8 silabe

ritm trohaic (picior metric alcatuit din doua silabe, cu accent pe prima)

rima imbratisata (a-b-b-a)

Metrica poeziei sugereaza un motiv muzical. Troheul este frecvent in poezia folclorica si e preluat de Eminescu. Folosirea verbelor si a pronumelor in forma populara, usor arhaica ("nu cata", "apucand spre sat", "grija noastra n-aib-o nime") sugereaza eternitatea sentimentului iubirii.

Procedeul artistic pe care e construita poezia este antiteza romantica intre viata si moarte. Antiteza e sustinuta pe de o parte de monologul dialogat prin care se realizeaza invitatia la iubire intr-un cadru rustic, iar pe de alta parte prin meditatia din ultima strofa: "Totusi este trist in lume". Repetitia "Floare albastra/ Floare albastra", din final, subliniaza intensitatea trairii generata de contrastul dintre iluzie si realitate. Epitetele "frumoasa", "nebuna", "dulce", cuprinse in versuri exclamative ("Ce frumoasa, ce nebuna/ E albastra-mi dulce floare!") exprima exuberanta sentimentului de iubire specifica liricii de tinerete. Invitatia la iubire se realizeaza intr-un cadru terestru: iubita este "rosie ca marul", iar parul ii este "de aur", comparatia si epitetul metaforic sugerand promisiunea iubitei, o lume plina de farmec in implinirea dragostei. Universul este caracteristic poeziei de dragoste eminesciene, motivele padurii, a satului, a trestiei fiind prezente si in poeziile "Sara pe deal", "Dorinta", "Lacul". Epitetele din planul terestru sunt ornante: "prapastia mareata", "bolta cea senina", "trestia cea lina".

Sintagmele care definesc universul spiritual al eului liric au valoare de metafore: "intunecata mare" trimite la elementele genezei, "campiile Asire" fac referire la un intreg univers de cultura, iar "piramidele-nvechite" la domeniul creatiei.