MODERNISMUL NARATIV

MODERNISMUL NARATIV

1. MODERNITATEA, epoca a culturii europene postmedievale, caracterizata prin instaurarea la nivel socio-economic a capitalismului, iar la nivelul doctrinelor cunoasterii, printr-o progresiva abandonare a mentalitatii metafizice in favoarea autonomiei exclusive a ratiunii. Principalele periodizari localizeaza inceputurile modernitatii in umanismul renascentist (sec. al XV-lea), postmodernismul contemporan nefiind altceva decat un curent cultural generat tot in interiorul modernitatii, asemeni altor curente precum clasicismul (sec. al XVII-lea), iluminismul (sec. al XVIII-lea), romantismul, simbolismul (sec. al XIX-lea), sau MODERNISMUL.

In opozitie cu epoca medievala in care imaginea asupra lumii este construita prin figuri ale stabilitatii (In universul medieval, divinitatea, aristotelicul "primum movens", localizat dincolo de sfera stelelor fixe este garantul suprem al continuitatii si permanentei), MODERNITATEA se instituie ca o epoca a instabilitatii, a schimbarilor permanente.

Hans Blumenberg: "Opusa credintei intr-un cosmos inchis, perspectiva moderna se afla mereu in asteptarea unui viitor care sa poata zgudui din temelii vechile credinte, si astfel sa transforme vechile realitati in iluzii"

Valorificand inovatia, MODERNITATEA se legitimeaza printr-o permanenta rescriere a propriei istorii in lumina contemporaneitatii efemere, deci intr-un permanent conflict cu propria sa traditie.

Matei Calinescu va face uz de celebra afirmatie a lui C. Baudelaire:

"Modernitatea este tranzitoriul, fugitivul, contingentul, jumatatea artei a carei cealalta jumatate este eternul si imuabilul."

pentru a distinge intre:

A.     ► Modernitatea progresului si a ratiunii

Explicitata in cadrul proiectului iluminist, de iluminare a maselor prin cultura, de constructie a cetateanului in calitate de "om nou", rational in cele mai marunte gesturi ale sale, controland perfect si dominand orice manifestare irationala, necivilizata. Personajul iluminist prin excelenta: Robinson Crusoe, care abandonat pe insula pustie, continua sa fie un om european, civilizat, isi inventariaza bunurile, isi inventeaza propriul calendar, fara a se lasa "salbaticit" de natura haotica a insulei. Antagonistii modelului lui Robinson vor fi in romanul lui Defoe, canibalii, imaginea prototip a omului irational, exclus din rigorile lumii civilizate. Modernitatea rationalista substituie istoriei crestine, inteleasa ca timp de desfasurare a planului divin in lume, mitul progresului umanitatii.

Utopia rationalista a progresului va fi puternic criticata de Th. Adorno si H. Horkheimer in Dialectica iluminismului (1947):

Proiectul iluminismului a dezvrajit lumea, introducand un nou tip de barbarie, o anulare rationala a individului de catre legitatile birocratice ale capitalismului, o negare a "sufletului" uman in numele unei utopii rationaliste precum fascismul, comunismul sau alte sisteme totalitariste. Reducand totul la ratiune, privilegiind stiinta obiectiva si instaurand organizari rationale ale vietii de zi cu zi, iluminismul a zdrobit complexitatea spiritului uman.

B.     ► Modernitatea estetica

o reactie estetica la problema modernitatii, manifestata in curente culturale contradictorii la nivel de poetica. MODERNISMUL literar si artistic este prima reactie la o modernitate intrata in criza, o afirmare a subiectivitatii in fata     omogenizarii ideologice sau a temporalitatii accelerate a capitalismului.

2. MODERNISMUL, curent cultural apartinand MODERNITATII, manifestat in literatura in perioada 1890-1950, intruchipeaza idealul unei estetici experimentale, eliptice, care pune accentul pe complexitatea formei artistice. Reprezentanti ai prozei moderniste: Henry James, Joseph Conrad, Marcel Proust, Virginia Woolf, Thomas Mann, Andr Gide, Franz Kafka, Italo Svevo, James Joyce, Robert Musil, William Faulkner.

A. TIMPUL

Modernismul cunoaste o relativizare progresiva a conceptiei newtoniene a universului ceasornic, potrivit careia principiile de functionare ale lumii fizice sunt cuantificabile matematic si traduse intr-un tipar logic reiterativ. Credinta in universul newtonian si in existenta unor principii ce guverneaza lumea si-a gasit expresia in romanul realist clasic al secolului al XIX-lea.

(1) Principiul linearitatii cronologice,

(2) pozitia obiectivitatii privilegiate,

prezumtia datelor general umane din care se impartasesc toate personajele transforma romanele realismului clasic in investigatii sociale sau psihologice. Romanul este in cuprinsul secolului al XIX-lea o forma de cunostere (3) garantata de coerenta modelului lumii newtoniene.

Peter Childs: "Realismul a propus o lume comuna, perceputa similar de catre toti membrii societatii; prin contrast, scriitorii modernisti au argumentat ca realitatea e cu atat mai diversificata cu cat sunt mai numerosi indivizii care o percep."

Deconstructii moderniste ale universului newtonian:

Conceptia victoriana, fundamentata pe Biblie potrivit careia lumea exista de 6000 de ani, detronata de antropologie - istoria omenirii pe pamant dureaza de 100000 de ani. In biografia planetei, omul e accidental, in istoria umana, cei 6000 de ani prezumtivi ai Bibliei sunt nesemnificativi.

Bergson considera timpul liniar al stiintei drept un timp spatializat, strain de perceptia constiintei. Prin opozitie, durata bergsoniana este temporalitatea subiectiva, variabila, in interiorul careia constiinta asimileaza experienta in functie de intensitatea, continutul si sensul ei.   

"Viata nu e un sir aranjat simetric." V. Woolf, Fictiunea moderna.

Timpul trait, durata constiintei, e un curent fluid in care e imposibil sa identificam staze pentru ca fiecare clipa se scurge in alta intr-un proces infinit al creatiei. Influentate de Bergson, ostile fata de cronologia secventiala a evenimentelor, romanele moderne, preocupate de timpul mintii, de timpul interior, se focalizeaza asupra constiintei individuale. Ordinea cronologica este diluata.(1)

"Visez o carte suficient de puternica sa o contina - dar nu e genul de carte cu care suntem obisnuiti. De exemplu, pe prima pagina un rezumat al intrigii in cateva randuri. Astfel am scapa de articularea narativa. Ceea ce urmeaza este drama eliberata de povara formei. Mi-as lasa cartea libera sa viseze." Lawrence Durrell, Justine

"Inaintarea narativa este contracarata de referinte in trecut, dand impresia unei carti care nu calatoreste de la a la b, ci planeaza deasupra timpului si se invarteste incet in jurul axei sale pentru a intelege intregul model. Lucrurile nu conduc catre alte lucruri; unele trimit inapoi catre cele deja trecute. O imbinare a trecutului si a prezentului cu multiplicitatea viitorului zburand catre tine." Lawrence Durrell, Justine

In naratiune personajele exista independent de inlantuirea temporala a intamplarilor

Personajele au o semnificatie aproape independenta de actiunile in care sunt prinse: ele sunt suspendate deasupra traseului temporal care duce de la nastere la actiune si de la actiune la moarte. Un articol de imbracaminte purtat de un personaj devine la fel important ca tot ceea ce face sau ca drama pe care o traieste. Lawrence Durrell, A Key to Modern British Poetry

Einstein relativizeaza principiul cunoasterii stiintifice, afirmand dependenta oricarei forme de cunoastere de sistemul ei de referinta. Daca mai multi observatori plasati in acelasi moment in timp si in acelasi punct in spatiu ar fotografia un obiect, fotografiile nu ar fi identice, decat daca toti observatorii s-ar deplasa cu aceeasi viteza.

Nu putem observa cursul naturii fara a-l devia. W. Heisenberg demonstreaza faptul ca in orice investigatie stiintifica exista schimbari pe care actul observatiei le va efectua asupra fenomenului observat. De exemplu, pentru ca noi sa 'vedem' un electron, trebuie ca un foton sa interactioneze cu el, iar aceasta interactiune va schimba calea acelui electron.

→ o cunoastere precisa a lumii e imposibila.

→ relatia cauza-efect e strict dependenta de subiectivitatea observatorului

→ pozitia obiectivitatii absolute este o pura conventie (2) fictionala care nu poate garanta cunoasterea

Materia se comporta ca un val sau ca o masa haotica de particule. "Notiunea de substanta a trebuit sa fie inlocuita cu notiunea de comportament." Universul solid pragmatic s-a topit in continuum-ul spatio-temporal.

Daca materia universului einsteinian nu mai este formata din obiecte solide ci e mai degraba flux, energie, unda, comportamentul ei este imprevizibil. Cunoasterea ei depinde in egala masura de subiectul cunoscator ca de altfel de instrumentarul epistemologic.   

B. SUBIECTIVITATEA SI PROBLEMA CUNOASTERII

Kierkegaard, sarind de la indoiala la credinta, a facut din indoiala o religie, a transformat atacul stiintei moderne asupra religiei intr-o lupta religioasa interna astfel incat, de atunci incoace, experienta religioasa nu a mai parut posibila decat in tensiunea dintre indoiala si credinta, decat supunandu-si la tortura credintele prin indoielile lui." Hannah Arendt, Traditia si epoca moderna

Subiectul rational cartezian va fi supus indoielii, sau celor trei "hermeneutici ale suspiciunii" (Paul Ricoeur):

Nietzsche - (subiectul sau constiinta se constituie in serii de masti ale vointei de putere. Etica sau cutumele sociale ale occidentalului sunt deconstruite in numele vitalitatii originare dionisiace.)

Marx - (motorul istoriei nu este subiectul constient, ci clasele si raporturile de productie. Subiectul este conditionat de presiuni sau dorinte colective.)

Freud - (personalitatea psihica nu se reduce la intelect ci cuprinde ansamblul dorintelor inconstiente care o predetermina.)

► Cunoasterea nu mai e perceputa in termenii unui proces tranzitiv Subiect-Obiect. Potrivit fenomenologiei, "intentionalitatea" (raportarea la altceva) defineste insasi natura constiintei, subiectul fiind o functie-sistem de constituire a "obiectelor" lumii. (Grosso modo, constiinta este mereu "constiinta a ceva").   

Cunoscand o criza epistemologica ce relativizeaza notiunile traditionale de Subiect si Obiect, scriitorul modern va reprezenta lumea in adevaruri provizorii, asfel:

1. Impresionismul literar (Henry James, Fox Maddox Ford, Marcel Proust, Stephen Crane, Virginia Woolf) va pune accentul pe impresiile subiective mai degraba decat pe generalizari obiective ale lumii, manifestand o tendinta a scriitorului de a-si exprima senzatiile, sentimentele in raport cu lumea si obiectele ei in detaliu, dar, mai degraba aleatoriu, fara a urma un plan de lucru sau arhitectura narativa prestabilita.

"ar fi putut iubirea, caci asa o numeau oamenii, sa le contopeasca, pe ea si pe doamna Ramsay, intr-o faptura unica? Caci nu cunoastere dorea ea sa dobandeasca, ci unitate, nu inscriptii pe table si nimic din ce ar fi putut sta scris intr-un grai cunoscut omului, ci intimitatea in sine, care este cunoasterea, gandea Lily, rezemandu-si capul pe genunchii doamnei Ramsay." V. Woolf, Spre far

Pluriperspectivismul (Virginia Woolf, William Faulkner, John Dos Passos, Lawrence Durrell) pulverizeaza perspectiva unei singure voci subiective in marturiile mai multor personaje, a caror confruntare vizeaza intuirea unui adevar complex, contradictoriu si multidimensional. Deseori vocile intra in in logica unui singur flux narativ,

"Stau adunate in jurul ferestrei, ca niste urechi ciulite," spune Susan. "O umbra cade pe carare," spune Louis, "parc-ar fi un cot indoit." "Insule de lumina plutesc in iarba", spune Rhoda. "Au cazut printre ramurile copacilor." V. Woolf,    Valurile

sau, dimpotriva, accentul poate cadea pe zonele de discontinuitate ale discursului.

Traim - scrie Pursewarden undeva - vieti construite pe anumite fictiuni. Perspectiva noastra asupra realitatii este conditionata de pozitia noastra in timp si spatiu - nu de personalitatile noastre, cum ne place sa gandim. Astfel, fiecare interpretare a realitatii se bazeaza pe o pozitie unica. Doi pasi inspre apus, si intreaga viziune s-a schimbat." Lawrence Durrell, Balthazar

C.     FORMA NARATIVA

In fata nesigurantelor epistemologice ale modernismului (un univers relativist si un subiect fluid, discontinuu, fragmentat) romanul nu se mai poate defini drept o forma de cunoastere sau de reprezentare a realitatii. In opozitie cu naratiunile omnisciente ale epocii victoriene, naratiunile moderniste mediaza relatari despre lume percepute din perspectiva specifica, idiosincratica a unui individ.

Marcel Proust: "Realitatea ia contur doar in cuprinsul memoriei"

Inovatiile prozei moderniste au afectat forma si structura mai degraba decat subiectul naratiunilor. Problema reprezentarii si a mimesis-ului este secundara in modernism, atata vreme cat sub influenta teoriei lingvistice a lui Saussure, limbajul nu este transparent, nu reflecta, ci construieste realitatea. Lumile fictionale ale scriitorilor modernisti nu trimit inspre o realitate sociala exterioara ci sunt lumi inchise in sine, independente, auto-referentiale.

Gertrude Stein: "Cuvintele nu sunt imitatii, nici ale sunetelor, nici ale culorilor sau emotiilor, [] de parca actul scrierii ar deveni in fiecare clipa adevarat completandu-se doar pe sine, fara a reflecta sau a urmari un scop exterior."

Ambitia scriitorilor modernisti este, deseori, gasirea formei artistice care sa confere unitate si coerenta semantica subiectivitatii sau lumii fictionale descrise. Opera-lume a secolului al XIX-lea care include in textul ei toate problemele fundamentale ale existentei umane, sau enciclopedia umana care se vrea a fi opera balzaciana este inlocuita de constructia unui model al semantizarii. (3) (eg. Zgomotul si furia, In cautarea timpului pierdut, Ulisse, Omul fara insusiri, Iosif si fratii sai).

T. S. Eliot (1923): "metoda narativa a fost inlocuita de metoda mitica"

David Lodge in The Modes of Modern Writing (1977):

A) naratiunea realista - metonimica structural, urmand principiul cronologic, inlantuirea contigua a evenimentelor distincte.

B) naratiunea modernista - metaforica, urmand principiul analogiei, al substituirii unui element cu altul, evoluand fie inspre parabola, alegorie, fie inspre reprezentari ale unor continuturi irationale.

SITUATII NARATIVE - cf. Franz Stanzel (1979), G. Genette (1981) si J. Lintvelt (1981)

►I. Naratiunea homodiegetica (cand naratorul este si actant in evenimentele relatate)

- Naratiunea la persoana I, pozitia subiectivismului absolut.

1. Actoriala (centrul de orientare e in actant)

"Si indata ce am recunoscut gustul bucatii de madlena inmuiata in ceaiul de tei pe care mi-o dadea matusa mea, [.] toate florile din gradina noastra si acelea din parcul domnului Swann si oamenii de treaba din sat, si casutele lor si biserica, si intreg Combray-ul si imprejurimile lui, toate acestea care iau forma si consistenta, au rasarit deodata, oras si gradini, in ceasca mea de ceai." M.Proust, In cautarea timpului pierdut

2. Auctoriala (centrul de orientare e in vocea narativa care se detaseaza explicit de actant)

Trebuie sa-mi amintesc si sa regasesc femeia uitata, mai mult decat uitata, desfiintata. Ea umbla, vorbea, dormea. La gandul ca ochii ei priveau, ca urechile auzeau, ca pielea ei simtea, ma cuprinde tulburarea. Caci cu ochii mei, cu urechile mele, cu pielea mea, cu inima mea traia femeia aceasta. Ma uit la mainile mele, aceleasi maini, aceleasi unghii, acelasi inel. Ea si eu. Eu inseamna ea." A. Prvost, Manon Lescaut "

- "Fluxul constiintei" (definit de William James in Principles of Psychology, 1890), ilustrand fluxul asociativ, ilogic, non-gramatical, al gandului, comun in scrierile lui J. Joyce, V. Woolf, W. Faulkner.

"sau sa-mi pun unul rosu da si cum m-a sarutat el sub zidul maur si m-am gandit la fel de bine el ca altul si atunci i-am cerut din ochi sa ma intrebe iar da si atunci el m-a intrebat daca vreau da sa spun da floarea mea de munte si intai mi-am petrecut bratele pe dupa umerii lui da si l-am tras in jos spre mine sa-mi simta sanii numai parfum da si-i batea inima nebuneste si da i-am spus da vreau. Da." James Joyce, Ulise

►II. Naratiunea heterodiegetica (cand naratorul nu figureaza ca actant in evenimentele narate)

Actoriala (centrul de orientare e in actant)

- naratorul figural (naratiunea la persoana a III-a privita prin ochii unui personaj focalizator, reflector). Desi naratorul e obiectiv, detasat, el cunoaste lumea doar prin prisma protagonistului sau.

a) focalizare zero, "viziunea din spate" - naratorul cunoaste mai mult decat actorul

Si ca de atatea ori, voi sa se ridice, pregatindu-se sa-l urmeze.

Trecura mai multe minute pana ce sosira sa dea ajutor celui ce se prabusise de pe scaun. L-au dus in odaia lui. Si inca in aceeasi zi, o lume zguduita si plina de respect afla vestea mortii sale." T. Mann, Moartea la Venetia

b) focalizare interna, "viziunea cu" - naratorul cunoaste la fel de mult ca si actorul

"Trase de usa sleampata a privatei si iesi din semiintuneric la aer curat. In lumina vie, usurat si limpezit la trup, isi examina cu grija pantalonii negri, mansetele, genunchii, umflaturile din dreptul genunchilor. La ce ora e inmormantarea?" James Joyce, Ulise    

c) focalizare externa, "viziunea din afara" - naratorul cunoaste mai putin decat actorul

"Astfel a trait el multi ani, cu mici pauze de odihna care interveneau la intervale regulate, cinstit de lume intr-o stralucire aparenta, cu toate acestea prada de cele mai multe ori unei stari de spirit plina de melancolie, care devenea cu atat mai tulbure cu cat nimeni nu se pricepea s-o ia in serios. Si cum ar fi putut fi oare consolat el? Ce-i mai ramanea sa-si doreasca? Franz Kafka, Un artist al foamei

- stilul indirect liber este o "anomalie" a naratorului figural, constituit din acele zone de ambiguitate textuala in care nu se stie "cine vorbeste", "cine gandeste", naratorul, protagonistul, sau un alt personaj.

In moarte e o imbratisare. Dar tanarul acesta care se omorase - se avarlise in adanc luandu-si comoara cu el? <Daca ar fi sa mor acum, ar fi o fericire moartea>, isi spusese candva, demult, coborand trepte in alb." V. Woolf, Doamna Dalloway

Auctoriala (centrul de orientare e in vocea narativa care intervine prin discursul evaluativ, abstract sau emotiv, functia meta-referentiala, etc.)

"Iar Hana se misca probabil intr-un grup pe care nu si l-a ales ea. Ea, pana la aceasta varsta, treizeci si patru de ani, nu si-a gasit insotitorii ideali, cei doriti de ea. [.] E o femeie pe care n-o cunosc sufficient de bine ca s-o cuprind sub aripa mea, daca scriitorii au aripi, s-o pastrez acolo pentru tot restul vietii mele." Michael Ondaatje, Pacientul englez