Prezinta rolul Junimii si al lui Titu Maiorescu in impunerea noii directii in literatura romana din a doua jumatate a secolului al XIX-lea

Prezinta rolul Junimii si al lui Titu Maiorescu in impunerea noii directii in literatura romana din a doua jumatate a secolului al XIX-lea.

Societatea Junimea - 1863 - Iasi (initiativa: Petre P. Carp, Vasile Pogor, Th. Rosetti, Iacob Negruzzi, Titu Maiorescu) a avut doua directii: una culturala, alta literara ( Convorbiri Literare, Iasi, 1867).

Etape in evolutia Junimii:

1864 - 1867 (Iasi) - pronuntat caracter polemic, accent pe critica, vizand trei directii: limba, literatura, cultura

1874 - 1885 (Iasi si Bucuresti) - consolidare a unei directii noi, diminuare a criticismului. Apar in paginile revistei: Mihai Eminescu, Ion Creanga, I. L. Caragiale.

dupa 1885 (Bucuresti) si revista Convorbiri Literare - activitatea de cenaclu se diminueaza, revista capata caracter univrsitar, publicand studii istorice, filozofice, filologice.

Activitatea Junimii - obiective:

Ø raspandirea spiritului critic

Ø incurajarea progresului literaturii nationale

Ø crearea si impunerea valorilor

Ø sustinerea originalitatii culturii si literaturii romane

Ø lupta pentru unificarea limbii literare; Titu Maiorescu scoate brosura "Despre scrierea limbii romane" (1866 si 1873); concepe limba ca pe un organism care evolueaza . Idei:

ortografia limbii trebuie sa fie fonetica

alfabetul chirilic trebuie respins, fiind strain de natura limbii

scrierea etimologica trebuie respinsa

imbogatirea vocabularului sa se realizeze prin neologisme preluate din limbi romanice (vezi "Neologismele - 1881)

calcurile lingvistice sunt contrare spiritului limbii ("Limba romana in jurnalele din Austria" - 1868)

stricarea limbii prin agramatisme trebuie combatuta ( "Betia de cuvinte" - 1873 si "Oratori, rectori si limbuti" - 1902)

Pentru promovarea literaturii originale, Titu Maiorescu publica articole cu caracter general , de introducere in probleme de estetica: "O cercetare critica asupra poeziei romanesti de la 1867" si "Comediile d-lui Caragiale" - 1885. In primul delimiteaza obiectivele si instrumentele de lucru ale artei, facand deosebirea dintre forma si fond, promovand ideea ca fondul poeziei trebuie inteles ca sentiment, pasiune. In celalalt, discuta problema moralitatii artei, orice arta adevarata avand functie educativa. Trateaza tema moralitatii artei si a inaltarii impersonale, pornind de la moralitate in raport cu opera comica a lui Caragiale. Combate criticile care respinsesera comediile pe motiv ca ar fi imorale.

In articolul "Directia noua in poezia si proza romaneasca" - 1872, aduce ca prim argument pentru sustinerea unor tineri scriitori, doua nume cu rezonante diferite in constiinta publica: Vasile Alecsandri, elogiat pentru pastelurile sale si Mihai Eminescu, "om al timpului modern".

Combaterea formelor fara fond - In 1866, studiul "In contra directiei de astazi in cultura romana", afirma ca "o forma fara fond este stricatoare", intrucat nimiceste un mijloc puternic de cultura. Teoria a fost folosita ca principiu de critica impotriva mediocritatii si imposturii. In 1868, in "Asupra poeziei noastre populare" sustine culegerea de folclor a lui Vasile Alecsandri, propunand poezia populara drept model pentru literatura culta.

In 1889, in articolul "Eminescu si poeziile lui", defineste profilul geniului in general si personalitatea lui Eminescu.