Constructia subiectului intr-o comedie studiata; O scrisoare pierduta de I. L. Caragiale; eseu argumentativ

Consider ca afirmatia lui Adrian Marino despre dramatism este adevarata. Argumentarea afirmatiei are in vedere comedia "O scrisoare pierduta" de I. L. Caragiale.

Comedia este o specie a genului dramatic, aparuta, ca si tragedia, in Grecia Antica, din serbarile inchinate zeului Dionysos. Comedia infatiseaza personaje, caractere si moravuri intr-un mod care sa starneasca rasul, avand deznodamant vesel si sens moralizator.

Personajele literare ale unei opere comice sunt fiinte mediocre intruchipand defecte morale ce starnesc rasul. Fiind un antierou, personajul comic este tipic, expresie a contrastului aparenta-esenta.

Intriga este derizorie, conflictul se rezolva prin impacarea tuturor personajelor.

In comedie se imbina mai multe tipuri de comic, cum ar fi: comicul de situatie, comicul de moravuri, comicul de caracter si cel de limbaj.

In functie de tema, "O scrisoare pierduta" poate fi interpretata drept: 1) comedie de moravuri, despre defecte omenesti ca parvenitismul, imoralitatea, prostia, in cazul in care tema este morala; 2) comedie de caractere, despre comportamentul oamenilor in situatii deosebite, daca tema este psihologica; 3) comedie despre felul in care se dobandeste si se exercita puterea politica, daca tema este politica; 4) comedie despre pasiunile erotice, in cazul unei teme sentimentale, ce are in vedere amorul dintre Zoe si Tipatescu.

Titlul, pretext dramatic al comediei, vizeaza lupta pentru putere politica, ce se realizeaza prin lupta de culise, avand ca instrument al santajului o scrisoare pierduta.

In primul rand, constructia complexa are la baza tehnica bulgarelui de zapada, adica acumularea de situatii conflictuale. Prin aceasta se are in vedere mentinerea la un nivel ridicat a tensiunii dramatice. Aceasta inseamna pe de o parte complicarea si multiplicarea situatiilor conflictuale, iar pe de alta parte stimularea curiozitatii spectatorului. Pentru intarirea tensiunii dramatice, Caragiale foloseste diverse procedee compozitionale. E vorba despre modificarea raporturilor dintre personaje: la inceput gruparea Catavencu pare triumfatoare, iar gruparea Trahanache invinsa, la sfarsit invinge gruparea Trahanache si pierde Catavencu. Un alt procedeu este cel al evenimentului surpriza. Este vorba despre candidatul numit de la centru Agamita Dandanache.

Al doilea argument vizeaza evolutia situatiilor conflictuale, natura conflictului si modul in care este prezentat. Avem de-a face cu conflicte directe, ca acela dintre Tipatescu si Catavencu, din actul al doilea; indirecte, precum cel dintre Trahanache si Tipatescu din actul I; explicite, asemenea celui dintre Zoe si Tipatescu din actul al doilea, sau implicite: Trahanache versus Tipatescu.

Al treilea argument se refera la intriga. In orice comedie, intriga are un rol deosebit de important, ea determina desfasurarea actiunii si efectul de ansamblu pe care piesa il produce asupra spectatorului. In comedie, intriga e derizorie si in aceasta piesa e reprezentata de pierderea scrisorii, dobandirea ei de catre Catavencu si folosirea scrisorii ca instrument de santaj politic. Semnificatia acestei intrigi vizeaza ridicolul si produce o agitatie nejustificata.

Al patrulea argument nu se regaseste in citatul lui Adrian Marino si dovedeste originalitatea dramaturgului. In constructia subiectului piesei, o pozitie aparte au doua personaje secundare: Cetateanul turmentat si Agamita Dandanache. Amandoi au interventii decisive, desi involuntare in derularea intrigii. Cetateanul turmentat face ca scrisoarea de amor sa-i parvina lui Catavencu si tot el o regaseste din intamplare inspre finalul piesei si o readuce destinatarului. In acest caz este un instrument al hazardului. In plus, i se adauga o importanta deosebita in economia piesei, intra in numeroase randuri in scena, de fiecare data ca prezenta nedorita si cu aceeasi replica, avand valoare de laitmotiv: "Eu cu cine votez?"

In compozitia si in semnificatia piesei, Cetateanul turmentat are functii multiple. Mai intai creeaza suspans: gaseste scrisoarea, o pierde si o gaseste din nou. Personajul este in evident contrast situational cu celelalte personaje: toti sunt agitati, preocupati de alegeri si prinsi in jocul politic, numai el are o singura grija (de a sti cu cine voteaza). Personajul creeaza efect comic prin starea de turmentare si prin limbaj. Este un personaj caricatural, mai apropiat de personajele dintr-o farsa. Eroul are si o semnificatie simbolica. El intruchipeaza masa amorfa a alegatorilor, incapabili de optiune si de asumarea unei responsabilitati. Vrea sa stie cu cine voteaza pentru a se pune bine cu mai-marii zilei si pentru a obtine astfel un profit. Nu duce scrisoarea din onestitate, ci din automatism, deoarece fusese factor postal.

Agamita Dandanache este folosit in piesa ca un element surpriza. Personajul intareste prin generalizare si prin ingrosare a trasaturilor, semnificatia piesei: candidatul trimis de la centru nu e cu nimic mai bun decat pretendentii locali la functia de deputat. Dimpotriva, obtine postul prin santaj, pe care il considera o forma de diplomatie. La aceasta se adauga convingerea ca totul in politica este sa nu iti tii cuvantul. Pastreaza scrisoarea compromitatoare pentru ca si alta data sa poata santaja. Caragiale spune despre el ca este "mai prost ca Farfuridi si mai canalie decat Catavencu."

In concluzie, afirmatia lui Adrian Marino isi gaseste ilustrarea in constructia subiectului si in substanta piesei lui Caragiale. Mai mult chiar, se pot adauga consideratiile lui Stefan Cazimir despre I. L. Caragiale: "ceea ce s-a spus despre Caragiale poate fi supus revizuirilor, ceea ce a spus Caragiale despre noi este turnat ca bronzul eternitatii."