ROMANUL MODERN OBIECTIV - LIVIU REBREANU - ION

ROMANUL MODERN OBIECTIV LIVIU REBREANU ION

Context literar. Ion este un roman obiectiv. Din punctul de vedere al continutului, faptele sunt prezentate cronologic, in cauzalitatea lor, naratiunea fiind astfel una liniara. Ca element de tehnica literara, trebuie mentionat ca naratorul unui roman obiectiv este omniscient si omniprezent.

Romanul a aparut in 1920 si il situeaza pe Liviu Rebreanu in traditia lui Nicolae Filimon, Duiliu Zamfirescu sau loan Slavici. Criticul Eugen Lovinescu apreciaza elogios romanul considerandu-l "cea mai puternica creatiune obiectiva a literaturii romane'. El evidentia, de asemenea, formula romanului, "formula marilor constructii epice, B pornind de la cei vechi si ajungand la cei moderni, formala romanului naturalist, a Comediei umane, de pilda, dar mai ales formula epicei tolstoiene, formula ciclica a zugravirii unui vast panou curgator de fapte '.

Specificul speciei. Ion este un roman social si realist de inspiratie rurala, avand caracter monografic, dar, in acelasi timp, prezentand destine umane individuale.

Titlul romanului poarta numele personajului principal, Ion, reprezentant tipologic al unei categorii sociale: taranimea.

Tema romanului o reprezinta viata satului transilvanean la inceputul secolului al XX-lea.

Rezumat

Actiunea romanului incepe intr-o zi de duminica, in care locuitorii satului Pripas se afla la hora in curtea vaduvei lui Maxim Oprea. Sunt prezenti fruntasii satului, invatatorul Herdelea cu familia, preotul Belciug si ..bocotanii'.

Prezentarea scriitorului se opreste asupra lui Ion al Glanetasului, care juca cu Ana, fata bogatului Vasile Baciu. Apare tatal Anei care il prezinta preotului pe George Bulbuc drept viitorul sau ginere si, fiind beat, se cearta apoi cu Ion, numindu-l,,sarantoc' si "talhar'. Familia lui Ion saracise, pentru ca tatal lui. Alexandru Glanetasu, betiv si lenes, risipise zestrea Zenobiei. Si Vasile Baciu se insurase tot pentru avere, dar el, fiind harnic, sporise avutul nevestei si se gandea s-o marite pe Ana cu un flacau bogat.

Un alt plan al romanului prezinta intelectualitatea satului: familia invatatorului Herdelea, care avea propriile ei necazuri. invatatorul isi construise casa pe pamantul bisericii cu invoirea preotului. Pentru ca in timp relatiile dintre invatator si preot se degradasera, Herdelea se temea acum ca si-ar putea pierde toata agoniseala.

Desi o placea pe Florica vaduvei lui Maxim, Ion ii face in continuare curte Anei. in urma unei discutii cu Titu Herdelea, fiul invatatorului, Ion se hotaraste sa-l sileasca pe Vasile Baciu sa i-o dea pe Ana de sotie. Dupa ce o seduce pe Ana si ea ramane insarcinata, Ion se retrage si-l asteapta pe Vasile Baciu sa se tocmeasca. Crezand ca vinovatul e George Bulbuc, Baciu e linistit si - la randul sau - asteapta ca feciorul sa vina sa-i ceara fata. Afland insa adevarul, el o zdrobeste pe Ana in batai si-o trimite pe ea sa se inteleaga cu Ion, dar el refuza.

Simtindu-se "gatuit', Baciu ii promite lui Ion cinci locuri si o pereche de boi si face nunta, dar dupa nunta nu mai vrea sa-si tina promisiunea.

Ana naste un copil si Ion isi dobandeste pamantul. Terorizata de violentele tatalui si ale barbatului, Ana se sinucide. Vasile Baciu isi cere pamanturile inapoi.

intre timp, in familia Herdelea, se pune la cale casatoria uneia dintre fete, Laura, cu teologul George Pintea.

Dupa moartea Anei, Ion incepe sa asculte de "glasul iubirii' pentru Florica. Aceasta se maritase insa cu George Bulbuc. Surprins de George sub ferestrele Floricai, Ion este omorat cu sapa.

in final, dupa impacarea dintre preot si invatator, se prefigureaza o relatie de dragoste intre Ghighi, cealalta- fata a familiei Herdelea, si tanarul invatator Zagreanu.

Structura - compozitie. Actiunea romanului se desfasoara pe doua

planuri: lumea taraneasca si intelectualitatea satului. Subiectul este si el impartit in doua parti: Glasul pamantului si Glasul iubirii, ambele sugerand evolutia eroului principal, de la dragostea pentru pamant la dragostea adevarata, pentru Florica.

S-a remarcat geometria clasica a romanului, impartirea in capitole (prima parte are 7 capitole, a doua - 6), intre care se pot stabili eventuale paralelisme {inceputul - Sfarsitul. Iubirea - Blestemul, Nunta - Copilul etc.). Fiecare capitol e impartit in scene, iar fiecare scena in momente semnificative. Daca avem in vedere si simetria inceput-sfarsit (metafora drumului), precum si corespondentele neasteptate, care leaga prin fire nevazute destinul personajelor (in capitolul III, Iubirea, apar, de exemplu, personajele: Ion, Ana, Florica, Laura, Titu, Roza Lang), romanul da impresia de viata adevarata, de cadru uman comun.

Cronologia romanului are ca inceput si sfarsit cate o zi de duminica. .Scenele sunt colective. Descrierea, ca modalitate de prezentare, creeaza impresia de verosimil.

In romanul obiectiv, descrierea poate avea functii diverse, printre care: prezentarea timpului si a locului actiunii, crearea atmosferei, introducerea unor elemente simbolice, cu trimiteri la momente ale subiectului.

In romanul Ion, descrierea horei este expozitia pentru ca sunt prezentate personajele (cele mai importante) si este enuntat conflictul.

In romanul obiectiv, conflictul este generat, de obicei, de lupta pentru putere a unui personaj, de dorinta lui de parvenire etc. in Ion, conflictul e determinat de lupta eroului pentru pamant.

Incipitul romanului este, de asemenea, simbolic. Descriind drumul care duce spre Pripas (iar, la sfarsit, drumul care pleaca din sat), scriitorul a vrut sa estompeze distinctia dintre realitate si fictiune, subiectul continuand, intr-un fel, viata reala.

Trecerea de la un plan al romanului la celalalt se numeste alternanta.

In Ion, alternanta planului taranimii cu cel al intelectualitatii da impresia complexitatii vietii.

Instantele comunicarii (autor, narator, personaj). in Ion, naratorul este obiectiv, ca in orice roman realist. Omniscient si omniprezent, naratorul nu intervine in desfasurarea actiunii, relatand -la persoana a IlI-a - neutru si impersonal.

Personajele nu sunt "manevrate' de narator, evolutia lor este convingatoare. Autorul nu a redus personajele la o schema. Ion este un erou complex.

Cititorul este introdus de narator intr-un mediu familiar, in care amanuntul da iluzia realului.

Caracterizarea personajelor. Tipuri si relatiile dintre ele

Ion, protagonistul romanului, domina celelalte personaje. El este caracterizat prin modalitati diverse: gesturi, fapte, actiuni, comportament, relatiile cu ceilalti, dialog si monolog.

El este descris, de la inceput, din scena horei, cu o remarcabila intuitie psihologica. Ion ezita intre Florica ,, mai frumoasa ca oricand' si Ana, cu ,,locuri si case, si vite multe'.

Drama lui Ion este determinata de patima pentru pamant. Din acest punct de vedere, criticul Eugen Lovinescu il considera un personaj "frust' si "voluntar', "un eroustendhalian', dovedind o "inteligenta ascutita', "o viclenie procedurala', ,,o vointa imensa'.

Stapanit de- ideea de a avea pamant, Ion dovedeste o mentalitate specifica epocii: pamantul insemna posibilitatea de a se afla in rand cu oamenii, de a nu mai fi "fleandura', "talhar', "hot', cum il considera Vasile Baciu.

Pamantul insemna pentru el demnitate. "Iubirea pamantului l-a stapanit de mic copil', noteaza autorul. Hotarat si perseverent, el isi urmareste cu abilitate scopul: seducerea Anei, pentru a stapani averea lui Baciu. Nevoia de pamant devine obsedanta: "glasul pamantului patrundea navalnic in sufletul flacaului ca o chemare, coplesindu-l. Se simtea mic si slab cat un vierme pe care-l calci in picioare'. Dupa ce planul ii reuseste, Ion saruta pamantul intr-un gest de adorare, iar fata ii zambea ,, cu placere nesfarsita'.

Astfel. Ion isi desemneaza propriul destin, dar si pe cel al Anei. George Calinescu sustine ca " Ion este o bruta. A batjocorit o fata, i-a luat averea, a impins-o la spanzuratoare si a ramas in cele din urma cu pamant'.

Realizat, ca personaj, printr-o trasatura dominanta, Ion are si alte trasaturi subordonate: cinic (fata de Ana), sfidator (fata de Vasile Baciu), violent (cu George), grijuliu (cu copilul) etc.

De fapt, Ion, neavand un model in tatal sau, Alexandru Glanetasu, reface in timp, drumul lui Vasile Baciu.

in conturarea personajului, autorul foloseste adesea monologul interior. Redam un fragment din scena cununiei: "ii era rusine ca acum se insoara cu alta si de rusine il bufnea un ras prostesc Coborand din cancelarie si pe cand in curte trasneau pistoalele, Ion se gandi deodata:

Adica ce-ar fi oare daca as lua pe Florica si am fugi amandoi in lume, sa scap de uratenia asta? Dar tot atat de repede ii venira in minte pamanturile si adauga cu dispret: Si sa raman tot calic pentru o muiere Apoi sa nu ma trasneasca Dumnezeu din senin?

Din punct de vedere moral, dar si estetic, sfarsitul lui Ion este perfect motivat.

Particularitati stilistice. Liviu Rebreanu este un scriitor anticalofil. Intr-o marturisire, intitulata Cred (din volumul Amalgam), scriitorul spune: ..Prefer sa fie expresia bolovanoasa si sa spun intr-adevar ce vreau, decat sa fiu slefuit si neprecis'. Scriitor realist, Rebreanu a respins podoabele stilistice de prisos. ,, Expresia exacta cere multa zbuciumare'. afirma el. Cu toate acestea, mai ales in descrieri, scriitorul se exprima frumos:

"Iarna veni brusc ca o furtuna. Tot pamantul se albi intr-o singura noapte. Pe urma dadu un ger cumplit de paraiau gardurile inghetand, iar focul in vetre troznea si scuipa scantei. Zapada cadea mereu, cand in fulgi grei. lenesi, care intunecau vazduhul, cand in bobite marunte, aspre valtorite de viscole napraznice. '

Receptare critica

"Spre deosebire de literatura poporanista si samanatorista, largind si adancind observatia realista din proza lui Slavici, romanul infatiseaza un univers rural adanc diferentiat.'

(Ov. S. Crohmalniceanu. Literatura romana intre cele doua razboaie mondiale)

"Ca roman taranesc fon] are precursor in Mara lui loan Slavici, ca roman al ambitiei, macar in aparenta, e in linia Ciocoilor vechi si noi'

(George Calinescu, Istoria literaturii romane de la origini pana in prezent)

Fragment semnificativ comentat

"Se opri in mijlocul de/nitei. Lutul negru, lipicios. ii tintuia picioarele, ingreuindu-le. atragandu-le ca bratele unei iubite patimase, li radeau ochii, iar fata toata ii era scaldata intr-o sudoare calda de patima. il cuprinse o pofta salbateca sa imbratiseze huma. sa o crampoteasca in sarutari. intinse mainile spre brazdele drepte, zgrunturoase si umede. Mirosul acru, proaspat si foditor ii aprindea sangele.

Se apleca, lua in maini un bulgare si-l sfarama intre degete cu o placere infricosata. Mainile ii ramasera unse cu lutul cleios ca niste manusi de doliu. Sorbi mirosul, frecandu-si palmele. Apoi incet. cucernic, fara sa-si dea seama, se lasa in genunchi, isi cobori fruntea si-si lipi buzele voluptoase de pamantul ud. Si-n sarutarea aceasta grabita simti un fior rece, ametitor

Gestul lui Ion de a saruta pamantul este prezentat in capitolul IX, Sarutarea, si motiveaza titlul primei parti a romanului: "Glasul pamantului'.

Ajuns stapan peste delnitele lui Vasile Baciu, Ion isi arata dragostea obsesiva pentru pamant. Gestul sau, aproape ritualic, aminteste de o scena asemanatoare din romanul lui Emile Zola, La terre (Pamantul).

in viziunea personajului, pamantul devine "bratele unei iubite

patimase'. Sarutand pamantul, Ion simte "un fior rece, ametitor'.

Este una dintre scenele-cheie ale romanului, reala, daca avem in vedere o marturisire a scriitorului.

Ion transforma pamantul intr-un fetis. intr-un obiect de adoratie profunda si nelimitata. Vrea ,,sa imbratiseze huma' si s-o sarute. Simte nevoia unei relatii directe, organice cu pamantul si, luand in mana un bulgare, ..mainile ii ramasera unse cu lutul cleios ca niste manusi de doliu'.

Propozitia este simbolica. Pamantul schimba destinul personajelor si, in primul rand, pe cel al Anei si al copilului. Punand pe primul plan inavutirea si apoi dragostea pentru Florica, Ion insusi traieste aceeasi drama. (G.A.)