Real si fantastic - repere generale in opera lui Ion Creanga

Real si fantastic - repere generale in opera lui Ion Creanga

Fantasticul este ezitarea cuiva care nu stie decat legile naturale pus tata in fata cu un eveniment in apareata supranatural. O asemenea definitie poate fi gasita, desi altfel formulata, inca din secolul al nouasprezecelea. Mai intai la filozoful si misticul rus Vladimir Soloviov: 'In cazul adevaratului fantastic este intotdeauna pastrata posibilitatea exterioara si formala a unei explicatii simple a fenomenelor, dar, in acelasi timp, aceasta explicatie este cu desavarsire lipsita de orice posibilitate interna'. (5)

Este vorba de un fenomen ciudat care poate fi explicat in doua moduri: prin cauze de natural sau supranatural. Posibilitatea de a ezita intre aceste doua tipuri da nastere efectului denumit fantastic. Conceptul de fantastic se defineste in raport cu cel de real si imaginar.

Cativa ani mai tarziu, un autor englez specializat in povestile cu stafii, Montague Rhodes James, spune acelasi lucru in aproape acelasi termeni: 'Este uneori necesar sa ai o portita de scapare catre o explicatie naturala, dar se cuvine sa mai adaugi ceva: aceasta portita trebuie sa fie destul de ingusta ca sa nu te poti sluji de ea'.

Fantasticul implica o integrare a cititorului in lumea personaje-lor, fantasticul se defineste prin aceea ca perceptia evenimentelor relatate este ambigua pentru cititor. Ezitarea cititorului reprezinta prima conditie a fantasticului. Atunci cand cititorul iese din lumea personajelor si revine la propriul sau praxis(de cititor), fantasticul este amenintat de un nou pericol, pericol care se situeaza la nivelul interpretarii textului.

Fantasticul implica nu numai ezistenta unui eveniment straniu care provoaca o ezitare a cititorului si a eroului, dar si un mod de a citi pe care, pentru moment, ii putem defini doar negativ spunand ca el nu trebuie sa fie nici 'poetic' si nici 'alegoric'. Pentru o completare a definitiei fantasticului se pot cere satisfacerea a trei    conditii. Mai intai, textul trebuie sa-1 oblige pe cititor a considera lumea personajelor drept o lume a fiintelor vii, astfel incat el sa ezite intre o explicatie naturala si una supranaturala a evenimentelor evocate.

Apoi aceasta ezitare poate fi de asemenea impartasita de unul dintre personaje: astfel rolul cititorului este, ca sa spunem asa, incredintat unui personaj si, in acelasi timp, ezitarea capata o reprezentare, ea devine una dintre temele operei. In fine, o ultima conditie cere cititorului sa adopte o anumita atitudine fata de text: sa refuze atat interpretarea alegorica cat si pe cea 'poetica'. Aceste trei conditii nu sunt de o egala pondere. Numai cea dintai si cea de-a treia constituie, la drept vorbind, genul; cea de-a doua este facultativ. Totusi cele mai multe exemplare satisfac toate aceste trei conditii.

Cea dintai conditie ne trimite la aspectul verbal al textului, mai exact la ceea ce a capatat denumirea de 'viziuni'-.fantasticul este un caz particular al categoriei generale de 'viziune ambigua'.

Cea de-a doua conditie este mai complexa: ea se leaga, pe de o parte, de aspectul 'sintactic', in masura in care ea implica existenta unui tip de unitati formale referitoare la modul de apreciere al evenimentelor reale de catre personajele operei. Pe de alta parte, ea se refera la aspectul 'semantic' intrucat este vorba de o tema reprezentata, cea a perceptiei si a notatiei sale. Cea de-a treia conditie are un caracter general si depaseste impartirea in aspecte: este vorba de o optiune intre mai multe moduri de lectura.

Daca ne referim la sensul fantasticului ce se regaseste in dictionare, putem spune ca in textele fantastice autorul relateaza evenimente care, daca ne raportam la cunostintele comune ale fiecarei epoci in legatura cu ceea ce este si ceea ce nu este posibil, nu sunt susceptibile de a avea loc in viata reala.

Literatura a cunoscut numerosi autori care au incercat sa puna in operele lor un deosebit accent pe fantastic, dezvoltandu-1 si perfectionandu-1 in opere de o inestimabila valoare.

Tocmai raportarea fantasticului la specificul realului a facut, din operele cunoscute din literatura romana si literatura universala, capodopere ce nu vor cunoaste sfarsitul si uitarea.