Flori de mucigai

Tudor Arghezi

Dupa volumul de povestiri intitulat "Poarta neagra", aparut in 1930, ciclul "Flori de mucigai", publicat in 1931, pare sa reprezinte consecinta lirica a aceleiasi experiente de viata - scurta perioada de detentie, intre anii 1918-1919, din motive politice, in inchisoarea de la Vacaresti. Unitar, sub aspect tematic, ciclul arghezian reuneste versuri care evoca, prin imagini de o mare forta sugestiva, lumea stranie, dezolanta si contradictorie a universului carceral.

In poemul care prefateaza ciclul, imprumutandu-i titlul, Arghezi isi previne cititorul ca versurile sale nu sunt efectul unei revelatii, ca-n ele nu trebuie cautata "slova de foc", metafora care, in "Testament", sugera implicarea gratiei divine in actul de creatie. Absenta revelatiei este afirmata insistent, prin repetarea negatiei intr-o enumeratie:

"Pe intuneric, in singuratate,

Cu puterile neajutate

Nici de taurul, nici de leul, nici de vulturul

Care au lucrat imprejurul

Lui Luca, lui Marcu si lui Ioan".

("Flori de mucigai")

Amintind secundantii fabulosi ai evanghelistilor, taurul, leul, vulturul, Arghezi isi situeaza versurile intr-o opozitie semnificativa in raport cu scrierile evanghelistilor.

Mai mult decat atat, versurile sale"de acum" inregistreaza impresii stimulate de un real al vietii pe care, chiar daca il percepe, firbra angelica a fiintei noastre este incapabila sa le exprime, rostul de a le exprima revenindu-i fibrei demonice din noi. "Unghia ingereasca" este "tocita", epuizata sau nimicita de effort si, in cele din urma, retrasa, ascunsa, de nerecunoscut, astfel incat sarcina scrierii, deci a exprimarii, a comunicarii, este preluata de unghiile"de la mana stanga", mana care, in conformitate cu un stravechi simbolism, este asociata maleficului, demonicului.

Nu intamplator, titlul poemului-prefata, ca si al intregului ciclu, este un oximoron de ecou baudelairian - "Flori de mucigai". Daca primul termen, "flori",aduce sugestia frumusetii si, in ultima instanta, a luminii, cel de-al doilea actioneaza ca o forta inversa, sugerand uratul, descompunerea, raul si, intr-un plan nu foarte indepartat, intunericul. Imaginea derutanta, contradictorie, pe care o construieste oximoronul, sugereaza, de fapt, o lume a valorilor alterate, pervertite. Este lumea inchisorii in care viata este reprimata, mortificata, pentru a ispasi ceea ce oamenii considera a fi o crima.

Ca si baudelairienele "flori ale raului", "florile de mucigai" isi afla punctul de sprijin in asa numita estetica a uratului, care, inca din secolul al XIX-lea, a facut obiectul unui cunoscut tratat: K.Rosenkranz, "Estetica uratului", 1853. Incepand cu Rosenkranz, a fost semnalata expresivitatea socanta, fascinanta chiar, a uratului ca modalitate de avertizare asupra imperfectiunilor vietii si, totodata, generoasa sursa de efecte estetice ivite din sentimentul de repulsie, de aversiune sau de oroare.

Inchisoarea, in prezentarea lui Arghezi, este un fel de bolgie a infernului dantesc in care, simbolic, omul este asociat viermelui. Sugestiv, locul de claustrare este redus cateva componente: mocirla, frig, catuse, lanturi, zabrele, paduchi, sobolani, zavoare, mucegai, intuneric. Totusi, in acest cadru al ororilor frumosul nu este absent. Dimpotriva,    erupe in teritoriul acesta impropriu, suprimandu-l, atunci cand osanditul reuseste sa-i opuna o realitate interioara mult mai puternica. Frumusetea, de care cel socotit vinovat a fost indepartat in scop punitiv, poatefi recuperata prin vis sau amintire, situatie pe care o ilustreaza poeme ca "Rada" sau "Tinca". Mai mult chiar, moartea inseamna eliberare de rau, readucere in lumina, restituire a frumusetii, in ultima instanta:

"In beciul cu morti, Ion e frumos,

Intins gol pe piatra, cu un fraged suras."

("Ion Ion")

Prin moarte are loc regasirea acelor valori care motivau existenta insasi a frumusetii:
    "In ochii-i deschisi, o lumina,

A satului unde-i nascut,

A campului unde iezii-a pascut

A incremenit acolo straina".

("Ion Ion")

Intre zidurile cu usi zavorate si cu ferestre zabrelite, frumusetea nu are consistenta decat ca realitate interioara, inaccesibila celorlalti, asemenea unui "cantec mut". "Cantec mut" este, de altfel, un alt oximoron al ciclului arghezian care semnaleaza existenta valorilor discrete, in randul carora se inscrie insasi divinitatea:

"La patul vecinului meu

A venit azi noapte Dumnezeu.

Cu toiag, cu ingeri si sfinti."

("Cantec mut")

Apropierea de Dumnezeu este o forma de atingere a sublimului si, totodata, o modalitate de a sugera absolvirea, salvarea celui condamnat.

Lumea inchisorii este o lume a valorilor confuze. Uratenia acestei lumi, care poarta stigmatele raului, tulbura componenta angelica a fiintei noastre si explica neputinta sau refuzul "unghiei ingeresti" de a-i surprinde imaginea. Lasata pe seama mainii stangi, evocarea capata profunzimi surprinzatoare. Raul, uratul nu sunt mai mult decat conjuncturi, uneori prelungite, ale destinului, carora, omul, fie si vinovat, le opune aspiratia spre frumos, un frumos pe care, atunci cand viata l-a indepartat din preajma lui, il poate inca afla in vis, in amintire sau in speranta. Aceste forme de manifestare ale vietii explica de ce oximoronul devine figura dominanta in ciclul arghezian al"mainii stangi".