Relatiile dintre doua personaje dintr-un text narativ; I.L.Caragiale, La hanul lui Manjoala

'La hanul lui Manjoala' de I.L.Caragiale (1852-1912) este o nuvela fantastica , publicata in 'Gazeta sateanului' , o capodopera a genului prin maiestria cu care se creeaza ezitarea (a textului si, implicit a cititorului) intre imaginea verosimila a realitatii imediate si aceea a unui lumi insondabile si irationale. " Protagonistii" acestei lumi cu doua fete contradictorii sunt tanarul Fanica, plecat in aventura logodnei cu fata "pocovnicului" Iordache, si Marghioala, stapana hanului aflat in drumul eroului.
Actiunea se constituie prin imbinarea armonioasa a celor doua planuri: real si fabulos. Totodata, ea se desfasoara si in doua planuri temporale: unul obiectiv care inscrie evenimentele narate in prezentul realitatii si unul subiectiv, al fabulosului mitic care tulbura subconstientul uman. Planul subiectiv este determinat de fascinatia pe care o exercita Marghioala asupra lui Fanica, de farmecele ei sau de farmecul femeii mature si frumoase, cat si de evenimentele inexplicabile prin care trece, cum ar fi episodul ratacirii dupa plecarea de la han.Naratiunea se desfasoara la persoana I. Personajul-narator e subiectiv, nuvela incepe cu monologul acestuia, se foloseste stilulindirect liber.

In situatia initiala, personajul-narator se indreapta catre Popestii-de-sus, la "pocovnicul' Iordache, unde urma sa aiba loc logodna lui cu fata 'a mai mare' a acestuia. Calaretul intentioneaza sa se opreasca la hanul lui Manjoala.Acesta isi aminteste ca barbatul murise in urma cu vreo cinci ani, lasind afacerile pline de datorii. Nevasta-sa, Manjoloaia, o femeie zdravana, a platit obligatiile, a reparat hanul si se zvoneste ca 'trebuie sa aiba si parale bune'.Lumea o banuia de farmece sau ca a gasit vreo comoara astfel incat a reusit sa scape de datorii si sa puna afacerea pe roate.
Secventa in care tinarul ajunge la han si este intampinat de cocoana Marghioala constituie intriga. Ea il ademeneste pe calator, il primeste ca pe un client de omenie: "Bine ai venit coane Fanica", fiind singura data cind se specifica numele personajului. Tanarul se lasa cucerit incetul cu incetul, conform unui ritual tainic, numai de Marghioala stiut.

Pe hangita o cunostea de cand era copil si mergea cu tatal sau la targ. Stia ca era o femeie "voinica, frumoasa si ochioasa" dar parca niciodata nu-i placuse asa mult ca acum.Personajul isi face un portret succint prin autocaracterizare ironica : " curatel si obraznic, mai mult obraznic decat curatel" si pentru a demonstra aceasta insusire, o ciupeste pe hangita de brat si ii spune ce ochi frumosi are. Parca este determinat sa faca acest lucru de catre fortele necuratului, spunand ca : " m-a impins dracul s-o ciupesc ". Spre mirarea sa , cocoana Marghioala stia ca el se ducea la polcovnicul Iordache pentru a se logodi cu fata lui cea mare si-l mustra pentru obraznicie, amenintandu-l cu viitorul socru, prevenindu-l: '- la nu ma-ncanta'.
Tanarul este cucerit de odaia alba si cocheta in care e "cald ca sub o aripa de closca" si miroase a mere si gutui. In intuneric incepe s-o mangaie si s-o sarute pe Marghioala - 'Eu, obraznic, o iau bine-n brate si-ncep s-o pup Cocoana mai nu vrea, mai se lasa' . Apar cateva detalii care sugereaza imaginea unei hangite cu puteri vrajitorești, dar care se pastreaza in limitele verosimilitatii realiste: racnetul cotoiului, zburdalnicia nebuna a capritei negre, absenta icoanelor de pe pereti. Tanarul pare vrajit prin farmecele pe care le facuse cocoana Marghioala caciulii sale, inainte de a pleca noaptea la drum. Cu ea pe cap, simte ca il strange sufocant, iar cand o da jos drumetul incepe sa gandeasca logic, dandu-si seama ca nu trebuia sa plece de la han pe viscol. In cele din urma, din cauza influentei nefaste rataceste drumul, invirtindu-se in loc. Tanarul ramane la han fermecat de nurii Marghioalei si, dupa ce viitorul socru il scoate de acolo cu sila, el se intoarce vrajit inapoi inca de trei ori, inainte sa-l lege si sa-l duca la un schit ca sa-l scape de farmece prin prin rugaciuni, metanii si molitve, dupa cum arata credinta straveche, ca fortele diavolului nu pot fi biruite decat prin pocainta si prin forta divina.

In epilogul nuvelei, Fanica, asezat la casa lui, sta de vorba "intr-o seara de iarna" cu socrul sau despre coana Marghioala care sfarseste ingropata sub jaratic, in urma unui incendiu de la han, asa cum sfarsesc vrajitoarele, condamnate sa arda in focul iadului pentru farmecele si indeletnicirile lor diavolesti. Iordache este convins ca atracția pe care o exercita hangita asupra tinerilor (si el trecuse printr-o intamplare asemanatoare) se datora farmecelor ei de vrajitoare, dar eroul este sceptic. Replica acestuia din urma Ei, as! am zis eu" ascunde o ironie care este, fara indoiala, si a scriitorului. Fanica nu este protagonistul unei aventuri intr-un spatiu ocult, al unor forțe pe care mintea omului nu le poate intelege, dar cu care sensibilitatea lui comunica. Nu este un Dionis eminescian, ci un tanar "curatel si obraznic", atras de farmecele lumesti ale Marghioalei intr-o experienta necesara, care-l maturizeaza, poate, pregatindu-l pentru casatorie sau care ii dezvaluie, poate, ca oricat de banal liniștitoare este viata unui ins numit Fanica, o zona de umbra persista totusi si din ea se nasc povestile relatate cu predilectie in serile de iarna, in preajma focului din vatra.