CATEGORII DOCUMENTE |
Astronomie | Biofizica | Biologie | Botanica | Carti | Chimie | Copii |
Educatie civica | Fabule ghicitori | Fizica | Gramatica | Joc | Literatura romana | Logica |
Matematica | Poezii | Psihologie psihiatrie | Sociologie |
Scrie un eseu de 2 - 3 pagini, despre particularitatile unui roman al experientei prin referire la o opera literara studiata, apartinand perioadei interbelice. In elaborarea eseului, vei avea in vedere urmatoarele repere:
- precizarea a doua caracteristici ale acestui tip de roman, existente in opera literara studiata;
- prezentarea, prin referire la romanul studiat, a patru elemente de constructie a subiectului si / sau ale compozitiei ( de exemplu: actiune, secventa narativa, conflict, relatii temporale si spatiale, constructia personajelor, incipit, final, perspectiva narativa, tehnici narative );
- evidentierea relatiilor dintre doua personaje reprezentative pentru romanul ales;
- exprimarea unui punct de vedere argumentat despre modul in care se reflecta o idee sau tema in romanul pentru care ai optat.
Daca anii '20 pot fi considerati, in literatura romana, "momentul Rebreanu", in evolutia romanului romanesc, anii '30 reprezinta "momentul Camil Petrescu" si afirmarea celei de-a doua directii importante in evolutia speciei: romanul subiectiv. Scriitorul incearca o sincronizare Romanul de analiza psihologica era deja consacrat intr-o formula narativa mai veche, de tip realist, prin Padurea spanzuratilor si Ciuleandra, ale lui Liviu Rebreanu, si intr-o formula noua, prin operele Hortensiei Papadat - Bengescu. In acest context literar, Camil Petrescu isi gaseste propria formula narativa, apropiata de spiritul inovator impus de Marcel Proust.
Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi este un roman al experientei atat la nivel formal, prin structura si tehnici narative, cat si la nivelul continutului. Autorul recurge la personajul - narator si la perspectiva actoriala, inlocuind naratorul omniscient si perspectiva auctoriala. Abandoneaza cronologia liniara in favoarea memoriei care ordoneaza relatarea faptelor. Insereaza in a doua parte a romanului paginile din jurnalul de front tinut de autorul concret si atribuit eroului fictiv. Primul roman camilpetrescian urmareste cele doua experienta ale eroului, iubirea si razboiul, filtrate prin aceeasi constiinta, care cunoaste si se cunoaste prin acest proces de analiza.
Romanul a constituit o noutate absoluta in epoca interbelica. Cunoscator al diferitelor teorii filosofice si stiintifice care circulau in epoca, admirator declarat al operei lui Marcel Proust, Camil Petrescu creeaza primul personaj - narator din literatura romana preocupat sa inteleaga in ce consta diferenta intre realitate si autosugestie, intre absolut si relativ.
Optiunea autorului pentru naratiunea la persoana I, a carei consecinta imediata este limitarea perspectivei narative la un punct de vedere strict subiectiv si, deci, renuntarea la privilegiul omniscientei, marcheaza inceputul unei noi ere in istoria romanului romanesc. Alcatuit din doua parti care n-au intre ele decat o legatura accidentala ( in opinia lui George Calinescu), acest volum inedit ca structura narativa in peisajul epocii este - dupa opinia lui Perpessicius - , romanul "unui razboi pe doua fronturi": cel al iubirii conjugale si cel al razboiului propriu-zis, ceea ce-i pricinuieste eroului "un neintrerupt mars, tot mai adanc in constiinta" ( Perpessicius )
In prefata de la
editia din
Opera ilustreaza conceptia estetica a scriitorului despre roman. Camil Petrescu si-a expus conceptia despre proza "noua" in numeroase articole, dintre care unul dintre cele mai importante este Noua structura si opera lui Marcel Proust. Acest studiu ofera unul dinte cele mai interesante puncte de vedere asupra romanului formulate in epoca. Autorul se dovedeste un subtil teoretician, apt sa surprinda in cele mai mici amanunte mecanismul genului romanesc. Pentru Camil Petrescu, literatura - si mai ales romanul - reflecta spiritul epocii sale ( Teorie si roman ).
Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi ilustreaza preocuparea scriitorului pentru a obtine iluzia autenticitatii vietii reale, pentru coborarea actiunii romanului de pe "scena" in strada, adica in viata cotidiana, familiara cititorului.
Actiunea, complexa, se
desfasoara pe doua coordonate temporale - una trecuta ( a rememorarii
relatiei personajului - narator cu Ela ) si una in desfasurare ( a experientei
de pe front a lui Stefan Gheorghidiu ). Momentul in care Stefan Gheorghidiu
scrie despre sine si despre relatia sa cu Ela nu poate fi precizat. Impresia
cititorului este ca Gheorghidiu incepe sa-si noteze dubla experienta in
perioada concentrarii
Cu privire la forma pe care naratorul o da povestirii sale, se poate remarca aspectul de jurnal al romanului. In prima parte, forma narativa adoptata ramane incerta, mai aproape de memorialistica ( "In primavara anului 1916, ca sublocotenent proaspat, intaia data concentrat." ), decat de autobiografie (care ar pretinde pastrarea neschimbata a momentului in care sunt relatate evenimentele ); nici partea a doua nu clarifica lucrurile pana la capat. "Jurnalul" contine multiple artificii romanesti, "temporalitatea e indecisa" ( Nicolae Manolescu ). Asadar, este de remarcat experienta narativa pe care o propune autorul cititorului, la un prim nivel de receptare a textului.
Centrul de interes al conflictului principal al romanului se deplaseaza de la exteriorul evenimentelor plasate in preajma si in timpul Primului Razboi Mondial la explorarea interioritatii personajului principal, prins in mirajul propriilor iluzii despre dragoste, despre casatorie si despre femeia ideala. Personajul - narator parcurge doua experiente de viata, care ii modifica lumea interioara.
Experienta iubirii, care da substanta primei parti a romanului, este actualizata prin rememorarea relatiei lui Stefan Gheorghidiu cu Ela. Artificiul compozitional din incipitul romanului - discutia de la popota ofiterilor referitoare la un fapt divers din presa vremii ( un sot care si-a ucis sotia infidela a fost achitat ) - permite aducerea in prim plan a unei dintre temele principale ale romanului - problematica iubirii.
Discutia de la popota
este pretextul unei ample digresiuni, pe parcursul careia Stefan rememoreaza
etapele evolutiei sentimentului care l-a unit cu Ela. Toate faptele si evenimentele din roman sunt prezentate dintr-o
perspectiva unica, subiectiva: "Eram insurat de doi ani si jumatate cu o
colega de
Iubirea lor ia nastere
sub semnul orgoliului. Chiar daca la inceput Ela nu ii placea, Stefan se simte,
treptat, magulit de interesul pe care i-l arata "una dintre cele mai frumoase
studente de
Mostenirea de la unchiul Tache schimba cercul relatiilor celor doi. Lumea mondena, in care Ela se va integra perfect, este, pentru Stefan, prilejul de a trai suferinte intense, provocate de gelozie. Daca in prima parte a relatiei lor iubirea sta sub semnul orgoliului, treptat, sentimentul care domina devine gelozia.
Relatiile dintre cei doi
soti se modifica radical, iar tensiunile, despartirile si impacarile devin un
mod de existenta cotidian pana cand Stefan este concentrat, in preajma intrarii
Romaniei in razboi. Ela se muta
Confruntat cu experienta-limita a razboiului care redimensioneaza orice relatie umana, Stefan
Gheorghidiu isi analizeaza retrospectiv si critic intreaga existenta. Drama
erotica este reevaluata din perspectiva experientei razboiului. Intors in prima
linie dupa cele cateva zile petrecute
Prezenta unui personaj-narator unic determina particularitati narative. Toate evenimentele banale relatate au insemnatate numai pentru cel care le relateaza. Numai in lumina constiintei o dupa-amiaza obisnuita de vara dobandeste o importanta covarsitoare, se converteste "intr-o zi imensa", in care "intamplarile astea mici, amanuntite pana in fractii de impresie" ajung sa fie simtite "printre cele mai importante din viata mea". Avand in vedere acestea, se poate spune ca totul are importanta doar pentru cel care traieste. De aici, intrebarea asupra motivatiei scrierii romanului, pe care si-o pune insusi personajul-narator: "Astazi, cand le scriu pe hartie, imi dau seama, iar si iar, ca tot ce povestesc nu are importanta decat pentru mine, ca nici nu are sens sa fie povestite". Fraza expliciteaza pozitia naratorului, care e pus in situatia sa explice de ce povesteste pentru a fi crezut. Naratorul din roman nu are constiinta limpede a actului sau. Poate scrie din nevoia marturisirii, ca sa-si usureze sufletul, sau din dorinta de a intelege mai bine ce s-a intamplat. In roman nu se ofera nici un indiciu cu privire la motivatia scrisului.
Finalul deschis ii ofera cititorului inca un prilej de a se regasi in experienta personajului - narator. Incertitudinea planeaza atat asupra portretului Elei, cat si asupra evolutiei personajului principal ( intr-o nota de subsol din romanul Patul lui Procust se ofera informatia ca Stefan Gheorghidiu a ajuns in fata Curtii Martiale ). Autorul adopta aceasta conventie narativa pentru a sustine modernitatea constructiei romanesti. Stefan Gheorghidiu devine parte integranta in viata cititorului, care il simte aproape, avand aceleasi experiente si trairi ca si personajul care traieste in interiorul universului imaginar
Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare |
Vizualizari: 2298
Importanta:
Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved