SCRISOAREA I - comentariu

SCRISOAREA I

Seria celor cinci "Scrisori", publicate in 1881, din februarie pana in septembrie , exceptia "Scrisorii V", aparuta fragmentar in 1886 si integral post-mortem, face parte din opera de maturitate artistica a lui Mihai Eminescu.

Scrisorile au fost publicate in "Convorbiri literare" si alcatuiesc un ciclu de poeme unitare prin tematica si modalitate artistica.

Motivul centra al celor cinci Scrisori in construieste soarta nefericita a omului de geniu in raport cu timpul in care el trieste si cu societatea meschina, superficiala, incapabila sa-i inteleaga aspiratiile spre ideal.

Tema.  Scrisoarea I  este un poem filozofic, de factura romantica, ilustrand conditia omului de geniu, in ipostaza saavantului in raport cu timpul, societatea in general si cu posteriorotatea , surprinzand - totodata - in tablouri grandioase - geneza si stingerea Uuniversului.

Structura poemului. Compozitional,  Scrisoarea U  este structurata in cinci tablouri construite simetric si armonios.

Tabloul I ilustreaza cardul nosturn reprezentat de luna ca astru tutelar, stapana a Universului si, in acelasi timp, martor al faptelor ce se petrc pe pamant :

 Luna varsa peste toate voluptoasa ei vapaie, (.)

 Luna tu, stapan-a marii, pe a lumii bolta luneci

Si gandirilor dand viata, suferitele intuneci ; 

Intr-o sugestiva meditatie, Eminescu exprima viziunea sa asupra Timpului filozofic bivalent si anume : timpul individual (masurabil) - doar ceasornicul urmeaza lung-a timpului carare  - si timpul unvesral (eternitatea) -  din noaptea amintirii o vecie-ntreaga scoate. 

Tabloul al doilea accentueaza ideea ca luna este  stanpana marii , astru care tuteleaza intregul Univers, iar cadrul pe care il construieste Eminescu este de la general la perticular, de la panoramarea Universului pana la gandurile omului ; luna guverneaza de la  mii pustiuri , la codri, izvoare, mari,  tarmuri inflorite ,  palate si cetati , apoi  in mii de case lin patruns-ai prin feresti , pana la gandurile oamenilor , pe care  gandirile le privesti  .

In cealalta ipostaza, de martor al celor ce se petrec pe Pamant, luna mediteaza asupra problemelor omenirii. Ea sista la ceea ce se petrece in lume, iar imaginile prezentate se gasesc in antiteza : ea vede mai intai  un rege ce-npanzeste globu-n planuri ca un veac/ Cand la ziua cea de maine abia cugeta-un sarac  ; Unul este preocupat de aspectul sau fizic -  caita-n oglinda de-si bucleaza al sau par - , in timp ce altul  cauta-n lume si in vreme adevar .

Ideea egalitatii oamenilor , a conditiei omuui in lume, supus destinului ca orice muritor in fata mortii care este ilustrata de Eminescu foatre sugestiv in versurile :

 Desi trepte osebite le-au iesit din urna sortii

Deopatriva-i stapaneste raza ta si geniul mortii ;

La acelasi sir de patimi deopotriva fiind robi,

Fie slabi, fie puternici, fie regi , fie neghiobi ! 

Portretul savantului , pe care Eminescu il creioneaza in continuare, simbolizeaza superioritatea omului de geniu, care este preocupat de problemele grave ale Universului, de cercetarea si descoperirea tainelor acestuia si care - desi sarac- stapaneste tainele lumii, deoarece  el sprijina lumea si vecia intr-un numar  :

 Iar colo batranul dascal, cu-a lui haina roasa-n coate,

Intr-un calcul fara capat tot socoate si socoate,

Si de frig, la piept si-ncheie tremurand halatul vechi,

Isi infunda gatu-n guler si bumbacul in urechi,

Uscativ asa cum este, garbovit si de nimic,

Universul fara margini e in degetul lui mic,

Precum Atlas in vechime sprijinea cerul pe umar

Asa el sprijina lumea si vecia intr-un numar."

Tabloul al treilea este o Cosmogonie, in care Eminescu mediteaza la nasterea lumii, dar si la pieirea ei. Geneza Universului il preocupa pe poet, care mediteaza asupra inceputurilor lumii, prin intermediul savantului, pe care il ''poarta gandul indarat cu mii de veacuri ''.

Inceputurile genezie Universului se situeaza in atemporalitae ,  cand fiinta nu era, nici nefiinta , pe care  totul era lipsa de viata si vointa , gandurile fiind generate de intrebari filozifice :  Fu prapastie ? Genune ?Fu noian intins de apa ? la care, binenteles, nu s-a raspuns, deoarece  N-a fost lume priceputa si nici minte s-o priceapa/(.)/Dar nici de vazut nu fuse si nici ochiu care s-o vaza .Inainte de a fi ceva ,  era un intuneric ca o mare far-o raza  si  spatanea eterna pace ! .

Preluand ideea genezei Universului prin miscarea atomilor in vid, precum si aceea ca acesta s-a nascut din haos, Eminescu ilustreaza astfel crearea lumii:

"Dar deodat un punct se misca.cel dintai si singurul.Iata-l!

Cum dinchaos face muma iara el devine Tatal. 

Mitul popular autohton este prezent si el in explicarea genezei universului :

 Punctu-acela de miscare, mult mai slab ca boaba spumii,

E stapanul fara margini peste marginile lumii. 

Apar elemente constructive ale Universului :  lumea, luna, soare si stihii  , iar in nemarginirea lui, omul este neinsemnat , trecator prin aceasta lume, prilej cu care Eminescu reafirma scurgerea ireversibila a timpului pentru omenire, in general :

 Iar in lumea asta mare, noi copii ai lumii mici,

Facem pe pamantul nostru musuroauie de furnici ;

Microscopice popoare, regi, osteni si invatati

Ne succedem generatii si ne credem minunati ;

Musti de-o zi pe-o lume mica de se masura cu cotul,

In acea nemarginire ne-nvartim uitant cu totul

Cum ca lumea asta-ntreaga e o clipa suspendata,

Ca-ndaratu-i si nainte-i intuneric se arata. 

Stingerea universului este ilustrata prin ideea visului ( caci e vis al nefiintei universul ce himeric ), semnele pieirii lui fiind stingerea soarelui, a stelelor si, ca urmare inghaterea planetelor, dupa care timpul devine vesnicie, totul revine la starea initiala, atunci cand sin nou, se instaleaza pacea adanca :

 Soarele, ce azi e mandru, el il vede trist si ros

Cum se-nchide ca o rana pintre nori intunecosi,

Cum planetii toti ingheata si s-azvarl rebeli in spat

Ca si frunzele de toamna toate stelele-au pierit ;

Timpul mort si-ntinde trupul si devine vesnicie,

Si in noaptea nefiintei totul cate, totul tace,

Caci in sine impacata reincep-eterna pace. 

Tabloul al patrulea. Ideea principala aici este relatia dintre omul de geniu si posteritate, acest tablou fiind este relatia dintre omul superfeciaitatii societatii in care acesta traieste, prilej cu care Eminescu isi exprima dispretul fata de neputinta acesteia de a se ridica deasupraintereselor meschine, marunte, nesemnificativa. Satira contine elemente de meditatie filozofica, avand un puternic caracter moral, iar ideile filozofice sunt sunt ca niste sentinte exprimate cu indignare si amaraciune de catre poet.

Meditatia sociala debuteaza prin ideea filozofica despre identitateaoamenilor cu ei insisi, a individului cu intrgul, a esentei comune a omenirii Unul e in totiprecum una in toate . Satira urmeaza imediat dupa aceasta meditatie : Deasupra tuturora se ridica cine poate .

Eminescu se intreaba daca omul de geniu, savantul poate intra in nemurireaprin opera sa, careia i-a dedicat intreaga viata :  Ce-o sa aiba din acestea pentru el, batranul dascal ?/Nemurirea, se va zice. . Savantul spera ca ideile sale stintifice, descoperirile care l-au preocupat totdeauna vor ramane in eternitate, parcurgand secole.Gloria si nemurirea sunt insa simple iluzii :  Si cand propria ta viata singur n-o stii pe de rost, / O sa-ti bata altiicapul s-o patrunza cum a fost ? 

Eminescu stigmatizeaza si posterioritatea, care va fi preocupata mai ales de biografia neinteresanta si banala a omului de geniu si mai putin de importanta, de insemnatatea operei sale, prilej cu care portul afirma inca o data ideea scurgerii implacabile a timpului si a conditieide muritora omului, indiferent de capacitatea sa intelectuala , de preocuparile sau de idealuri superioare, indiferent de treapta pe care se afla aceasta in ierarhia socitatii :

 Poti zidi o lume-ntreaga, poti s-o sfarmi.orice-ai spune,

Peste toate o lopata de tarana se depune.

Mana care-au dorit sceptru universului si ganduri

Ce-au cuprins tot universul, incap bine-n patru scanturi. 

Eminescu imagineaza funerariile savantului, la care falsa solemnitate este ilustrata de incapacitatea posteritatii de a descoperi si de a aprecia valoarea creatiei pe care o lasa in urma savantul, fiind interesati numai de  biografia subtire  , deoarece  magulit e fiecare/ Ca n-ai fost mai mult ca dansul.  si vor rememora numai  pete multe, rautati si mici scandale , adica tot ceea ce tine de omul obisnuit,  toate micile mizerii uniui suflet chinuit . Ironia dispretuitoare a poetului se revarsa in continuare asupra ipocriziei contepmoranilor, care nu sunt in stare sa aprecieze valorile autentice, iar cel care va rosti necrologul nu va avea in vedere un discurs in memoria savantului, ci va dori sa arate cat de inteligent si de bun orator este el :

 Iar deasupra tuturora va vorbi vrun mititel,

Nu slavindu-te pe tine.Ilustrandu-se pe el

Sub a numelui tau umbra.Iata tot ce te asteapta. 

Tabloul al cincilea. Da impresia unui epilog si revine la motivele initiale :sub stapanirea atotputernica a lunii, ca astru tutelar is martor, se desfasoara spectacolul naturii eterne si al umanitatii eferme. In universul ilustrat prin acelasi elemente ca la inceputul poemului (pustiuri, codri), oamenii sunt muritori , sunt supusi sortii, idea filozofica ce se consituie, parca, intr-o concluzie a poeziei si a existentei intregii omeniri :

 Si pe toti ce-n asta lume sunt supusi puterii sortii,

Deopotriva-i stapaneste raza ta si geniul mortii !