Structura si limbaj in textul dramatic/ comedia; citat Adrian Marino

Cel mai mare dramaturg roman, I. L. Caragiale a fost inteles de critica literara atat ca un scriitor realist, interesat de social si de epoca in care traieste, cat si ca un scriitor clasic, un observator al naturii umane. De altfel, aceasta ambivalenta este specifica teatrului comic dintotdeauna, chiar inainte de nasterea clasicismului sau a realismului. Adrian Marino afirma de fapt, ca prin interesul ei pentru actualitate, comedia deschide drum realismului, dar fundamentele ei sunt, am putea deduce noi, clasice. Piesa O scrisoare pierduta (1884) este reprezentativa pentru aceasta ambivalenta.

A treia dintre comediile lui Caragiale este o capodopera a genului dramatic, reunind trasaturile esentiale ale acestei specii literare. Astfel,opera starneste rasul prin surprinderea unor moravuri, a unor tipuri umane sau a unor situatii neasteptate, cu final fericit. Personajele sunt inferioare din punct de vedere intelectual si social.Comedia are un fundament conflictual, realizat prin contrastul dintre aparenta si esenta.Diferitele forme ale comicului(de situatie,de moravuri,de limbaj,de nume) contribuie la satirizarea unor defecte omenesti, piesa prezentand aspecte din viata politica si de familie a unor reprezentanti corupti ai politicianismului romanesc.

In primul rand, structura comediei,prin rigurozitatea sa, confirma ceea s-ar putea numi clasicismul ei. Dar prin unele aspecte care fixeaza totul intr-un spatiu familiar noua, capata o dimensiune realista. In ansamblu, timpul si spatiul sunt vag mentionate: actiunea comediei este plasata in capitala unui judet de munte,in zilele noastre, adica la sfarsitul secolului al XIX-lea, in perioada campaniei electorale, intr-un interval de trei zile. In plan particular insa, detaliile cu privire la spatiu si timp sunt mult mai complexe. Astfel, actul al III-lea surprinde decorul primariei,actul al IV-lea gradina lui Trahanache. Faptul ca accentul cade pe coordonate spatiale si temporale raportate la individ si nu la colectivitate, realizeaza o corespondenta intre personajul lui Caragiale si omul contemporan. Acesta din urma este, ca si Catavencii si Farfuridii dramaturgului, interesat in permanenta de viata sa si a celor din imediata apropiere, total detasat fata de cei care se afla in afara ariei lor de prioritati.

Actiunea este structurata in patru acte. In expozitiune este prezentat Ghita Pristanda, politaiul orasului,care ii raporteaza lui Stefan Tipatescu, prefectul judetului, informatii privind indeplinirea misiunii pe care o avusese seara trecuta.Aceasta misiune consta in plasarea unor steaguri in zonele importante ale orasului, cu scopul de a sprijini campania electorala. Intriga comediei este reprezentata de venirea lui Trahanache, presedintele gruparii locale, cu vestea ca Nae Catavencu, adversarul politic, detinea o scrisoare de amor, care va face posibila alegerea sa in Camera Deputatilor. Siguranta cu care voia sa apeleze la santaj ii era alimentata de faptul ca scrisoarea pe care o obtinuse de la un cetatean turmentat era din partea prefectului catre sotia lui Zaharia Trahanache, Zoe Trahanache. Se declanseaza astfel,conflictul dramatic.Fiind si director de ziar, Catavencu ameninta pe cei vizati cu publicarea documentului in cazul in care nu i se va sprijini candidatura. Desfasurarea actiunii o surprinde pe Zoe propunandu-i lui Tipatescu un compromis politic si anume sa-l sprijine pe avocat in alegeri, pe care insa prefectul il refuza. Acest lucru o determina sa promita lui Nae Catavencu ajutorul sau.Tipatescu se recunoaste invins de situatie si, in final, trece de partea adversarului. Conflictul secundar se manifesta prin intermediul cuplului Farfuridi-Branzovenescu, care se teme de tradarea prefectului. Cei doi membri ai partidului trimit o anonima, pe care Tipatescu o opreste. Punctul culminant prezinta actiunea in sala mare a primariei, unde au loc discursurile candidatilor Farfuridi si Catavencu, in cadrul intrunirii electorale.In timpul unei pauze,Trahanache le spune lui Tipatescu si Zoei ca detine o polita falsificatoare a lui Catavencu, cu ajutorul careia vrea sa-l santajeze la randul sau. Numirea candidatului sustinut de comitet, cea a lui Agamita Dandanache, creeaza tensiune de ambele parti. Incercarea lui Catavencu, drept razbunare pentru promisiunea nerespectata, de a vorbi in public despre scrisoare esueaza. Acest fapt este datorat scandalului pus la cale de Pristanda, in urma caruia avocatul o pierde. Deznodamantul aduce rezolvarea conflictului. In primul rand, scrisoarea ajunge din nou la Zoe prin intermediul cetateanului turmentat, iar in al doilea rand, rivalii politici se impaca. Reconcilierea lor este justificata indirect, prin faptul ca ei afla ca cel ce le-a luat locul, este cu mult mai imoral decat ei. Agamita Dandanache este o sinteza a coruptiei existente in caracterul lui Catavencu si al lui Tipatescu (obtine voturile tot prin santaj).

Modurile de expunere au un rol important in opera. Prin intermediul dialogului, personajele isi dezvaluie intentiile, sentimentele, opiniile. De asemenea, tehnica bulgarelui de zapada utilizata in spatele acestui dialog, prezinta evolutia actiunii dramatice. Oralitatea stilului sustine caracterului autentic al comediei (gesturi, mimica, intonatie, accent, pauza). La nivelul limbajului oral, se mai remarca:forme populare sau regionale, forme familiare, repetitii, exprimare eliptica, interogatie, exclamatie, simplitatea frazei. Monologul este, de asemenea, prezent in discursurile electorale Farfuridi-Branzovenecu, ca si aparteul, uneori. Prin limbajul ei variat si dinamic, comedia lui Caragiale are o actualitate care concureaza actualitatea vorbirii personajelor. Desi au trecut peste o suta de ani de cand s-a jucat piesa, limba ei nu si-a pierdut nici autenticitatea, nici prospetimea.

Organizarea riguroasa a operei este realizata, de asemenea, cu ajutorul indicatiilor scenice didascaliile , numarul mare de tablouri secvente narative, iar, prin intermediul, acestor elemente, putem trage concluzia ca opera se incadreaza curentelor culturale realist si clasicist .

In al treilea rand, personajele constituie un argument in sustinerea afirmatiei lui Adrian Marino, pentru ca prin ele sunt evocate tipuri si moravuri contemporane. Pompiliu Constantinescu precizeaza in articolul Comediile lui Caragiale noua clase tipologice, dintre care urmatoarele sunt identifcate in "O scrisoare pierduta": tipul cochetei si al adulterinei (Zoe), tipul incornoratului (Trahanache), tipul donjuanului (Tipatescu), tipul omului politic si al demagogului (Tipatescu, Catavencu, Farfuridi, Branzovenescu, Trahanache, Dandanache), tipul cetateanului (Cetateanul turmentat), tipul functionarului (Pristanda), tipul confidentului (Pristanda, Tipatescu, Branzovenescu), tipul raisoneurului (Pristanda). Aceste personaje se individualizeaza prin diferite tipuri de comic. Comicul de limbaj are cel mai mare efect asupra cititorului. Prin intermediul lui, scriitorul reflecta adancimea contrastului comic (ceea ce vor sa para / ceea ce cred ca sunt fata de ceea ce sunt cu adevarat). De exemplu,Trahanache isi tradeaza lipsa de instructie stalcind neologismele: "sotietate", "printip". Incultura ii este reflectata prin pronuntarea gresita a neologismelor din sfera limbajului politic, dar si prin exprimarea confuza, cu abateri de la normele literare: "unde nu e moral, acolo e coruptie" (truism), "enteresul si iar enteresul" (tautologia), "va sa zica nu le are" (cacofonia).Ticul sau verbal Aveti putintica rabdare reflecta viclenia, tergiversarea individului abil, care sub masca batranetii, cauta sa castige timp pentru a gasi o solutie. Dar, poate, mai actual decat toate este Cetateanul turmentat, prototipul omului confuz in ceea ce priveste votarea. El repeta in fiecare secventa in care apare replica :"eu cu cine votez? ". S-ar putea sa fie ignorant, derutat , dar eu cred ca este o caricatura a omului care nu doar este manipulat, ci chiar reclama sa fie. Omul care a renuntat cu totul la povara propriei decizii

Un al treilea argument in sprijinul afirmatiei lui Adrian Marino, este oferit de comicul de moravuri. Piesa prezinta, in fond, democratia romaneasca a secolului XIX, cu institutiile ei nesigure si cu un fundal social in care moravurile orientalo-bizantine si balcanice dau tonul. Santajul, demagogia, victoria unui impostor dau masura vietii politice. Felul in care evolueza Tipatescu si Trahanache este lamuritor. Contrastul dintre modul in care abordeaza cei doi problema santajului este atat de mare, incat putem spune despre ei ca se completeaza reciproc. Din momentul declansarii conflictului dramatic si pana la solutionarea lui, Tipatescu reactioneaza impulsiv si violent, ordona arestarea fara mandat si fara vina din punct de vedere legal a lui Catavencu, iar in confruntarea directa il ameninta ca il ucide cu bastonul. In naivitatea sau poate abilitatea sa, Trahanache refuza sa accepte vreo calomnie adusa prietenului sau, Tipatescu, isi pastreaza calmul imperturbabil in fata amenintarilor avocatului si cauta, cu "diplomatie" o arma de contrasantaj:" alta plastografie".

In concluzie, capodopera lui Caragiale surprinde in spirit realist lumea politicii romanesti din ultimele decenii ale secolului al XIX-lea si isi pastreaza actualitatea prin autenticitatea tipurilor create, fixate intr-o epoca, dar depasind-o prin ceea ce este esential in arta unui autor comic. Asa cum remarca in aceeasi perioada Titu Maiorescu, "Lucrarea d-lui Caragiale este originala; comediile sale pun pe scena cateva tipuri din viata noastra sociala de astazi si le dezvolta cu semnele lor caracteristice, cu deprinderile lor, cu expresiile lor, cu tot aparatul infatisarii lor in situatiile anume alese de autor."