SONETUL CLXV1II (14)

SONETUL CLXV1II (14)

Context literar. Sonetul CLXV1II face parte din volumul Ultimele sonete inchipuite ale lui Shakespeare, in traducere imaginara de Vasile Voi cu Ies cu

Titlul este surprinzator prin lungime, Voiculescu respectand aici conventia literara respectata in Evul Mediu si Renastere care impunea titluri cat mai explicite: "Ne bate primavara 'in inimi! Sa-i deschidem'.

Vasile Voiculescu pastreaza si in acest sonet trasaturile esentiale ale acestei specii literare, mentinand chiar si figurile de stil dominante: epitetul, alegoria, comparatia ampla, interogatia'retorica.

Tema este general-umana: dragostea; de altfel, aceasta este si tema principala a intregului ciclu de sonete, ea inglobandu-le pe toate celelalte: timp, creatie, moarte.

Structura - compozitie. Sonetul CLXVIII se bazeaza pe comparatia ampla, de factura populara, dintre persoana iubita si natura. Aceasta din urma ne este infatisata sub doua aspecte antitetice: unul seducator, fermecator, ce ne trimite cu gandul la ideea implinirii prin iubire, a cuplului: primavara; cel de-al doilea - amenintator, distrugator, aducator de nefericire si inghet sufletesc:,, asprul univers' - iarna. Acesta trimite implicit la ideea despartirii, suferintei si singuratatii.

La fel, persoana iubita e capabila de doua atitudini: una plina de daruire, altruism si cealalta egoista.

Sonetul debuteaza cu o exclamatie plina de satisfactia indragostitului: ,,Ne hate primavara in inimi', care traduce atmosfera optimista si luminoasa. Ochii persoanei iubite ii dau eului liric curajul de a sfida nenorocirile vietii, iar frumusetea lor -,, Lapislazulii lumii sunt toti ochii tai' - este imortalizata prin aceasta metafora hiperbolica.

in urmatoarele versuri elementele care apartin naturii sunt alaturi de elemente din lumea umana. Frumusetile naturii il trimit pe poet cu gandul la gesturi exaltate. Metaforele care iau astfel nastere sunt tributare retorismului renascentist. Interogatiile retorice potenteaza efectul, iar epitetele si inversiunile coloreaza tabloul: "E mana ta in aer? Sau prima randunica?/ E tremur lung de pleoapa? Ori gingas flutur viu?'.

Metaforele "randunica', "flutur', "maceasa', "trunchi de mar' definesc fiinta iubita: "Bob rosu de maceasa mi-intinde gura mica/ Trunchi zvelt de mar cu roada e trupul tau mladiu'.

Contemplarea fiintei iubite ii dezvaluie legile universului, ale naturii uneori binefacatoare, alteori distrugatoare, precum capriciile iubitei, surprinse intr-o imagine vizuala sugestiva: "Picioru-ti scump ce calca o biata gaza-n mers'.

Concluzia sonetului e optimista, integrand alegoria: fiinta iubita e un fel de zana careia i se spune natura, pana si iarna i se inchina supusa.

Ultimele versuri sugereaza, prin defilarea triumfala a persoanei iubite, acceptarea de catre eul liric a imposibilitatii vietii in afara acestor relatii, a nonsensului pe care l-ar capata natura fara dragoste.

Sfarsitul este circular si marcat de o noua exclamatie retorica:     in

drum ti se astern/ Pe rand, supuse toate la ritmul tau etern!

Analiza stilistica

Sonetul nu prezinta particularitati fonetic, iar nivelul lexico-semantic se remarca prin abundenta cuvintelor folosite cu forma lor populara: "flutur', "maceasa', "mladios'.

Din punct de vedere morfo-sintactic putem remarca abundenta determinantilor in realizarea portretului fizic al iubitei: "gingas flutur viu', " bob rosu de maceasa'; formele de dativ posesiv - constructii tot de origine populara: "gura-ti', "picioru-ti', dar si posesivele: "tau', "ta'. Majoritatea verbelor sunt la prezent ceea ce subliniaza caracterul mereu valabil al afirmatiilor, actualitatea sentimentului.

in ceea ce priveste versificatia, Voiculescu scrie sonete dupa modelul shakespearian (deconspirat acest lucru inca din titlu). Poezia nu este impartita in strofe, doar ultimele doua versuri din 14, sunt izolate sub forma unei concluzii. Rima este incrucisata (pe alocuri), masura este de 13-l4 silabe, iar concluzia are monorima.

Receptare critica

'Ultimele sonete inchipuite ale lui Shakespeare () constituie o experienta artistica singulara, si nu numai in aria literelor noastre. Prin subordonarea lor, in punctul de pornire, la o opera model -()- ele se indica drept o opera de epigonism; insa prin forta lor lirica, prin plasticitatea expresiei romanesti, care nu sunt cu nimic tributare modelului ales, ele se impun ca un miracol al poeziei noastre, obligandu-ne sa reflectam la o reinstituire semantica a termenului de epigonism, operatie care sa elimine din sensul lui orice nuanta depreciativa (). Traducerea imaginara este, deci, locul geometric al unei intalniri de cultura: revitalizarea unui vechi tipar, actualizarea unor virtualitati spirituale prin turnarea in acest tipar a unei autentice trairi lirice, a unei experiente unice.'

(Iulian Boldea, Simbolism, modernism, traditionalism, avangarda) (M.F.)