SUBIECTE DE TIPUL AL II-LEA PENTRU BACALAUREAT ROMANA

SUBIECTE DE TIPUL AL II-LEA PENTRU BACALAUREAT

Prezinta trasaturile prozei romantice, prin referire la o opera literara studiata.

Trasaturile prozei romantice sunt :

- inspiratia din istoria nationala

- personaje exceptionale in situatii exceptionale

- destinul de exceptie al personajului principal

- personajul principal este alcatuit din contraste puternice

- seria de antiteze

- culoarea epocii

- spectaculosul gesturilor, replicilor si al scenelor

Opera literara Alexandru Lapusneanul de Costache Negruzzi apartine prozei romantice deoarece intruneste toate trasaturile mai sus enumerate. Se inspira din istoria nationala, prezentandu-ne cei 5 ani ai celei de-a doua domnii a lui Alexandru Lapusneanu dintre 1564-1569.

Ne prezinta un personaj exceptional aflat in situatii exceptional, cu un destin neobisnuit. Personajul este alcatuit din contraste puternice, cum ar fi blandete fata de sotia sa si tiranie, cruzime( schingiuieste si ucide boierii), siretenie si respecul fata de cuvantul dat.

Antiteza cea mai puternica este intre domnitor si sotia sa, Ruxanda. El este tiran si crud, aprig si sangeros, pe cand Ruxanda este blanda si gingasa.

Culoarea epocii este realizata prin detalii vestimentare si prin descrierea obiceiurilor ( in special in scena din biserica), care ne introduc in atmosfera timpului.

Cateva replici spectaculoase sunt chiar motto-urile nuvelei: :  Daca voi nu ma vreti, eu va vreau ,  Ai sa dai sama, doamna ,  Capul lui Motoc vrem ,  De ma voi scula, pre multi am sa popesc si eu . Scene memorabile ar fi : intalnirea dintre boieri si Alexandru Lapusneanul de la inceputul nuvelei, cand boierii incearca sa-l convinga sa se intoarca, dar domnitorul nu se lasa induplecat ; scena din biserica, unde Lapusneanul reuseste sa disimuleze cainta pentru toate faptele sale si sa-i pacaleasca pe boieri, scena ospatului, in care domnitorul porunceste ca toti cei 47 de boieri sa fie macelariti, iar din capetele acestora face o piramida. Un gest spectaculos este acela in care Lapusneanul isi invita sotia sa asiste la acest spectacol grotesc, precum si acela in care il arunca pe Motoc in mainile multimii pentru a fi sfasiat.

Prezinta trasaturile prozei realiste, prin referire la o opera literara studiata.

Trasaturile prozei realiste sunt :

- inspiratia din realitate

- prezentarea veridica si obiectiva a lumii

- naratorul este omniscient (stie tot ce gandesc si simt personajele sale)

- se prezinta personaje cu o trasatura dominanta de caracter

- obiectivitatea naratiunii

- se respecta tiparele scrisului conventional

Romanul Mara, de Ioan Slavici apartine prozei realiste, deoarece se inspira din viata targurilor de provincie , a breslelor din ardeal, de la sfarsitul secolului al XIX-lea. Tema romanului este prezentarea eforturilor unei femei vaduve dintr-un targ transilvanean, Radna, de a obtine o pozitie sociala privilegiata intre micii negustori ai locului, prin harnicie si perseverenta, pentru a asigura un trai mai bun copiilor sai, Persida si Trica.

Naratiunea este realizata la persoana a III-a, din perspectiva unui narator obiectiv, omniscient.

Personajul principal, Mara, este tipul vaduvei intreprinzatoare si aprige, sau tipul femeii capitalist.Ea este energica, optimista, abordand orice noua situatie cu increderea in sfarsitul bun. Fiica ei, Persida, este acelasi tip ca si mama ei,  o Mara juvenila , cum observa Nicolae Manolescu.

Romanul are doua planuri : planul Marei si planul iubirii dintre Persida si Natl. Viata de familie a Persidei este prezentata in alternanta cu viata lui Trica in familia lui Bocioaca, starostele cojocarilor.

Exemplifica trasaturile prozei fantastice, prin referire la o opera literara studiata.

Proza fantastica are urmatoarele trasaturi :

- aparitia brusca a unui element misterios, inexplicabil, care perturba ordinea fireasca a realitatii

- nelinistea si spaima personajelor, care se straduiesc sa inteleaga ce se intampla si sa gaseasca o justificare a evenimentelor

- nici o explicatie nu se dovedeste pana la urma pe deplin satisfacatoare

- alternanta celor doua planuri : real si ireal pe tot parcursul naratiunii

- disparitia limitelor de timp si spatiu

- intretinerea tensiunii epice

- finalul ambiguu

- ezitarea eroului si a cititorului de a opta pentru o explicatie a evenimentelor

Nuvela La tiganci, de Mircea Eliade apartine prozei fantastice, deoarece tema acestei opere este iesirea din timp. Personajul principal penduleaza intre real(spatiul bucurestean) si ireal ( gradina tigancilor, bordeiul si casa cea mare).

a.    Nuvela incepe cu o calatorie obisnuita, repetata de 3 ori pe saptamana, de profesorul de pian, Gavrilescu.

b.    Al doilea episod marcheaza intrarea personajului in planul ireal (cand Gavrilescu intra in bordeiul tigancilor). Aici dispar limitele de timp si spatiu. Gavrilescu trebuie sa ghiceasca tiganca din cele trei : o tiganca, o grecoaica, o evreica. Esueaza, insa, pentru ca se rataceste in amintire, aducandu-si aminte de logodnica sa din tinerete, Hildegard, pe care o parasise, insurandu-se cu Elsa.

c.    Gavrilescu revine in realitate si constata cu stupoare ca trecusera 12 ani. Nu gaseste nici o explicatie pentru nefirescul evenimentelor

d. Personajul se reintoarce la tiganci, in ireal, se reintalneste cu Hildegard si, impreuna calatoresc spre moarte

Finalul nuvelei este ambiguu, o alta trasatura a fantasticului.

Argumenteaza apartenenta la specia literara basm cult a unui text narativ studiat.

Basmul cult

- este o specie narativa ampla, cu numeroase personaje purtatoare ale unor valori simbolice, cu actiune implicand fabulosul.

- Conflictul dintre bine si rau se incheie prin victoria fortelor binelui

- Personajele indeplinesc o serie de functii( antaganistul, ajutoarele, donatorii), ca in basmul popular, dar sunt individualizate prin atribute exterioare si prin limbaj.

- Reperele temporale si spatiale sunt vagi

- In basmul cult, stilul este elaborat, se imbina naratiunea cu dialogul si cu descrierea

- Existenta unui tipar narativ care consta in : a. o situatie initiala de echilibru b. un eveniment care deregleaza echilibrul initial c. aparitia donatorilor si a ajutoarelor d. actiunea reparatorie (trecerea probelor)

e. refacerea echilibrului si rasplata eroului

Basmul  Povestea lui Harap Alb , de Ion Creanga este un basm cult deoarece indeplineste toate criteriile de mai sus. Respecta un tipar narativ, care cuprinde :

a.       Situatia initiala de echilibru : existenta a doi imparati frati, unul avand trei feciori, celalalt trei fete

b.      Aparitia factorului perturbator :  cartea  primita de la Imparatul Verde, care, neavand fete, are nevoie de un mostenitor la tron.

c.       Aparitia primelor ajutoare : calul nazdravan si sfanta Duminica.

d.      Actiunea reparatorie : calatoria lui Harap-Alb si parcurgerea probelor : aducerea salatelor din gradina ursului, aducerea pielii cerbului si aducerea fetei imparatului Rosu. Acum apar si celelalte ajutoare : Gerila, Flamanzila, Setila, Ochila, Pasari-Lati-Lungila. Si imparatul Rosu il supune pe Harap Alb la cateva probe : casa de arama, alegerea macului de nisip, ghicitul fetei. Acum intervin si furnicile si albinele, alte ajutoare.

e.       Refacerea echilibrului si rasplata eroului - Harap Alb este decapitat de Span si inviat de fata Imparatului rosu cu apa vie si apa moarta. Spanul este ucis de cal, iar eroul rasplatit primind tronul si pe fata Imparatului Rosu, cu care se casatoreste in final.

"Povestea lui Harap Alb" este un basm cult prin reflectarea conceptiei despre lume a scriitorului, umanizarea fantasticului, individualizarea personajelor, umorul si specificul limbajului

5. lustreaza conceptul operational povestire, prin referire la o opera literara studiata.

Povestirea este o specie a genului epic in proza, in care naratiunea este relatata din perspectiva unui narator martor sau participant la fapte.

Trasaturi:

- se bazeaza pe oralitate si pe relatia explicita dintre povestitor si ascultator prin adresarea directa catre ascultator

- presupune un anumit ceremonial sau cod al zicerii prin atmosfera spectaculoasa, spatiul si timpul actiunii legate de un trecut indepartat

- interesul se manifesta mai mult fata de actiunea narata

- implicarea intensa a naratorului

- relatarea la persoana I

- impresia de autenticitate

"Fantana dintre plopi", face parte din ciclul de povestiri "Hanu Ancutei", de Mihail Sadoveanu si este o povestire in rama. Povestirile sale se situeaza intr-un plan al trecutului, principala lor caracteristica fiind evocarea unei lumi apuse, a "celeilalte Ancute". Timpul naratiunii este magic pentru ca reconstituie o lume ce sta sub semnul varstei de aur: "o departata vreme, demult". Spatiul povestirii are valoare mitica, fiind o imagine a paradisului pierdut. Hanul este loc de popas si de petrecere.

"Fantana dintre plopi" are ca tema iubirea tragica, iar ca personaj narator pe capitanul Neculai Isac. Naratorul evoca o intamplare traita de el in tinerete. Atmosfera povestirii tine de modul in care naratorul stie sa creeze suspansul, sa mentina tensiunea, captand atentia ascultatorilor. El povesteste cum se indragosteste de o tigancusa, Marga. Ei se intalnesc la fantana dintre plopi si fata ii spune ca tiganii planuiesc sa-l omoare si sa-i ia banii, rolul ei fiind sa-l seduca. Tanarul reuseste sa scape, dar Marga este ucisa.

Autenticitatea naratiunii este sustinuta prin relatarea la persoana I si prin interventia Ancutei, unul dintre ascultatori, care adevereste intamplarea stiuta de la mama ei. Relatia dintre narator si ascultator este stransa. Naratorul se adreseaza interlocutorilor intr-un mod ceremonios.

6. Exemplifica trasaturile nuvelei psihologice, prin referire la o opera literara studiata.

Nuvela psihologica are urmatoarele trasaturi:

- tema psihologica

- un conflict interior

- prezentarea unor tensiuni sufletesti

- transformari sufletesti, morale, comportamentale suferite de personaje in evolutia lor

- evolutia raporturilor dintre personaje

- mijloace de investigatie psihologica

"Moara cu noroc", de Ioan Slavici, este o nuvela psihologica prin tematica, modalitati de caracterizare a personajului si de investigare psihologica, natura conflictului interior.

Tema o reprezinta efectele nefaste si dezumanizante ale dorintei de inavutire. Nuvela prezinta incercarea lui Ghita de a-si schimba statutul social. Scriitorul considera ca goana dupa avere zdruncina tihna sufleteasca si duce la pierzanie. Nuvela prezinta conflictul interior trait de ghita care este sfasiat de dorinte contradictorii: dorinta de a ramane un om cinstit, pe de o parte si dorinta de a se imbogati alaturi de Lica, pe de alta parte.

Cizmar sarac, dar onest, harnic si muncitor, Ghita ia in arenda carciuma de la Moara cu noroc, pentru a castiga rapid bani. Aparitia lui Lica Samadaul la Moara cu noroc, seful porcarilor si al turmelor de porci din imprejurimi, tulbura echilibrul familiei. Din acel moment incepe procesul iremediabil de instrainare a lui Ghita fata de familie, devenind lacom de bani si impulsiv. Se implica in afacerile murdare ale lui Lica si ajunge, in cele din urma sa o arunce pe Ana, sotia sa, in bratele lui Lica. In sufletul sau se da un conflict puternic intre dorinta de inavutire si fondul sau cinstit, dorind sa renunte la legaturile cu Lica, sa se schimbe. El, insa, ajunge sa-si ucida sotia, dupa care este impuscat de oamenii lui Lica.

7. Exemplifica trasaturile nuvelei istorice, prin referire la o opera literara studiata.

Nuvela istorica are urmatoarele trasaturi:

- este inspirata din trecutul istoric

- se distanteaza de realitatea istorica prin apelul la fictiune si prin viziunea autorului

- are ca tema evocarea artistica a unei perioade din istoria nationala, locul si timpul actiunii fiind precizate

- subiectul prezinta intamplari care au ca punct de plecare evenimente consemnate de istorie

- personajele au numele, unele trasaturi si actiuni ale unor personalitati istorice

Opera literara "Alexandru Lapusneanul", de Costache Negruzzi, este o nuvela istorica pentru ca este inspirata din trecutul istoric. Sursa de inspiratie a nuvelei este Letopisetul Tarii Moldovei, de Miron Costin, dar si din Letopisetul lui Grigore Ureche. Autorul preia urmatoarele evenimente consemnate in cronici: imprejurarile venirii lui Lapusneanul la a doua domnie, solia boierilor trimisa de Tomsa pentru a-i impiedica intoarcerea, uciderea celor 47 de boieri la curte, arderea cetatilor Moldovei, boala, calugarirea si moartea prin otravire a domnitorului.

Negruzzi modifica unele fapte istorice, transfigurandu-le artistic. Astfel, elemente de fictiune sunt: pastrarea lui Motoc in timpul domniei lui Lapusneanul ( in realitate, el pleaca impreuna cu Tomsa in Polonia); personajul Stroici ( care nu a existat in epoca); moartea lui Alexandru Lapusneanul in bratele calailor sai, Spancioc si Stroici ( in realitate, Spancioc fusese executat la Liov, impreuna cu Motoc si Tomsa).

Tema nuvelei este evocarea artistica a unei perioade zbuciumate din istoria Moldovei, la mijlocul secolului al XVI-lea; cea de-a doua domnie a lui Alexandru Lapusneanul (1564-1569), lupta pentru impunerea autoritatii domensti si consecintele detinerii puterii de un domnitor crud, tiran.

8. Ilustreaza conceptul operational "nuvela fantastica", prin referire la o opera literara studiata. (vezi subiectul nr. 3)

9. Exemplifica trasaturile romanului modern, prin referire la o opera literara studiata.

Ion este un roman modern scris de Liviu Rebreanu si aparut in anul

Liviu Rebreanu este creatorul romanului romanesc modern, deoarece scrie primul roman obiectiv din literatura romana . Ion este modern si sub aspectul sondajului psihologic. Destinul fiecarui personaj devine astfel o problema de psihologie umana, determinata nu numai de factori sociali, ci si de impulsuri ale fiintei ce rabufnesc in imprejurari, uneori patimase.

Obiectiv, in desfasurarea lui epica, de fresca sociala, romanul lui Rebreanu este si analitic prin motivarea psihologica a faptului uman

Romanul "Ion" este o monografie a realitatilor satului ardelean de la inceputul secolului al XX-lea, ilustrand conflictul generat de lupta apriga pentru pamant, intr-o lume in care statutul social al omului este stabilit in functie de averea pe care-o poseda, fapt ce justifica actiunile personajelor. Solutia lui Rebreanu este aceea ca Ion se va casatori cu o fata bogata, Ana, desi nu o iubeste, Florica se va casatori cu George pentru ca are pamant, iar Laura, fiica invatatorului Herdelea il va lua pe Pintea nu din dragoste, ci pentru ca nu cere zestre. Personajul central al cartii, Ion al Glanetasului, este personaj reprezentativ pentru colectivitatea umana din care face parte prin mentalitatea clasei taranesti careia ii apartine.

Tehnicile compozitionale ale romanului sunt moderne. Rebreanu construieste doua planuri de actiune care se intrepatrund: pe de o parte destinul lui Ion, iar pe de alta parte, viata satului ardelenesc. Tehnica romanului este circulara, deoarece incepe cu descrierea drumului spre satul Pripas si cu imaginea satului adunat la hora si se termina cu imaginea satului adunat la sarbatoarea hramului noii biserici si descrierea drumului dinspre satul Pripas.

Romanul este structurat in doua parti cu titluri sugestive: Glasul pamantului si Glasul iubirii, capitolele au titluri sinteza ( "Inceputul", "Hora", "Nunta", Nasterea").

Romanul "Ion" este modern pentru ca are caracter obiectiv (narator impersonal, naratiunea la persoana a III-a), utilizand sondajul psihologic in construirea personajelor.

10. Prezinta relatia dintre instantele comunicarii narative (autor, narator, personaje, cititor) intr-un roman modern studiat.

Autor - narator - persoanaje - cititori => relatia dintre aceste instante este de subordonare.

Autorul

Este persoana care scrie o carte, redacteaza o piesa de teatru, un eseu etc.

se afla in afara textului

are o viziune de ansamblu asupra continutului

concepe mesajul

alege modalitatile de a opera cu tehnicile narative

creeaza opera, alege modalitatile de exprimare si personajele, carola le atribuie roluri

se adreseaza cititorilor

autorului i se subordoneaza toate celelalte instante ale comunicarii (narator, personaje)

Naratorul

Este o voce careia naratorul ii desemneaza rolul de a nara faptele, de a descrie locurile si personajele dintr-o opera literara epica. Naratorului i se subordoneaza personajele

Naratorul omniscient

povesteste la persoana a III-a

cracteristic prozei obiective

independent de autor si de personaj

autorul ii confera independenta narativa totala

este tipul clasic, cel ce dirijeaza "din spate" toate actiunile personajului carora le cunoaste si le anticipeaza evolutia, inventeaza situatii si scene pentru a ilustra anumite trasaturi ale acestora

este omniprezent pe tot parcursul derularii evenimentului

perspectiva sa este unica

Personajul

Cel ce joaca rolul imaginat de autor, participand la evenimente .In text emite si recepteaza mesaje

Cititorul este introdus intr-un univers care ii este sau ii devine familiar si despre care va fi informat si documentat

Liviu Rebreanu - Ion

Liviu Rebreanu este un prozator obiectiv, impersonal, narand la persoana a III-a. "Romancierul vrea sa creeze impresia ca este un observator (atat si nimic mai mult). Un observator omniscient, desigur, dar lipsit de voce proprie".(N. Manolescu)

"Ion" este un roman de tip obiectiv din perspectiva naratorului, dar si din perspectiva relatiei narator - personaj. Ca in toata proza realist-obiectiva, naratiunea este la persoana a III-a cu focalizare zero (viziunea "dindarat") naratorul este obiectiv, detasat (atitudine detasata in prezentare si in descriere) este un narator omniscient, stiind mai mult decat personajele, si omniprezent, dirijand evolutia lor asemenea unui regizor. Acest tip de narator cunoaste traiectoriile existentiale ale personajelor, destinul prestabilit al acestora, finalul. Cititorul se identifica mai putin cu personajul principal si mai mult cu naratorul omniscient.

Si in "Ion", destinele personajelor, ca si evenimentele sunt previzibile, finalul nu surprinde, creandu-se astfel iluzia vietii (obiectivitate si verosimiliate)

11. Prezinta perspectiva narativa intr-o opera literara studiata, prin referire la unul dintre urmatoarele concepte operationale: narator omniscient, personaj-narator, narator "martor".

In opera literara "Hanu Ancutei", de Mihail Sadoveanu, faptele sunt prezentate din perspectiva povestitorului naratiunii-cadru, care asista ca martor la seara de la han, devenind ascultator al fiecarei naratiuni rostite de ceilalti naratori. Nu are nume, dar este acceptat de ceilalti, ceea ce dovedeste pretuirea lor, faptul ca este recunoscut ca unul dintre ei. El este un narator martor, pentru ca asista la tot ceea ce se intampla la han si ii urmareste pe fiecare. Prezenta sa este redata prin utilizarea persoanei I in naratiune si confera iluzia autenticitatii. Perspectiva naratiunii la persoana I este subiectiva, naratorul implicandu-se puternic in relatarea faptelor si stabilind o legatura foarte stransa cu ascultatorii, carora li se adreseaza direct. Subiectivitatea naratorului are ca efect lirismul naratiunii, naratorul utilizand expresii si figuri de stil. Perspectiva subiectiva pe care o are asupra relatarii vine ca o consecinta a faptului ca este un narator-personaj. Experienta de viata a lui Neculai Isac, de exemplu, din povestirea Fantana dintre plopi mediul social, sexul si varsta isi pun amprenta asupra povestirii: "Eram un om buiac si ticalos. Om nevrednic nu pot sa spun ca am fost [.] dar imi erau dragi ochii negri si pentru ei calcam multe hotare."

12. Ilustreaza conceptul operational de narator (personaj-narator sau narator-martor), folosind ca suport un text narativ studiat.

Fantana dintre plopi, de Mihail Sadoveanu ilustreaza foarte bine cele doua concepte operationale de narator martor si narator personaj. Exista in "Fantana dintre plopi" doua tipuri de naratori:

  1. primul tip este naratorul martor, cel care apare imediat in deschiderea povestirii, aducand la cunostinta cititorului atomsfera din han, activitatile personajelor: lautarii, Ancuta, comisul Ionita de la Draganesti si gospodarii si carausii din Tara-de-Sus. Relatarea se face in principal la persoana a III-a, si doar prin pozitionarea pronumelui la pers I "noi" in fata acestei categorii de personaje ("noi, gospodarii si carausii din Tara-de-Sus"), naratorul isi revendica apartenenta la acest grup, ceea ce face din el un narator-martor, narator ce va asista si la venirea capitanului de mazili Neculai Isac, care dupa ce participa la un adevarat ritual (Ancuta ii toarna vin in ulcica, lautarii vin mai aproape, comisul Ionita il invita sa povesteasca intamplarea in care si-"a pierdut o lumina") isi incepe povestirea.

  2. narator-personaj: Neculai Isac povesteste auditoriului (ascultatorii prezenti la han), aducand la cunostinta si cititorului intamplarile de "pe vremea celeilalte Ancute", prin tehnica evocarii, fiind deci un narator. Prin participarea directa la succesiunea evenimentiala el este un personaj, alaturi de celelalte personaje ale povestirii (Marga, unchiul Hasanache, fratii acestuia), cele doua atributiuni facand din Neculai Isac un narator-personaj

  3. In finalul povestirii naratorul revine in ipostaza de narator-martor, ("Noi gospodarii si carausii din Tara-de-Sus am ramas tacuti si mahniti").

13. Prezinta constructia subiectului dintr-o nuvela psihologica studiata, prin referire la conceptele operationale din urmatoarea lista: actiune, conflict, momentele subiectului, relatii temporale si spatiale

Nuvela psihologica: Moara cu noroc, de Ioan Slavici

Actiune = totalitatea evenimentelor, a faptelor si intamplarilor semnificative prezentate intr-o opera literara. In Moara cu noroc, Ghita, un cizmar sarac, dar onest, harnic si muncitor, ia in arenda carciuma de la Moara cu noroc, pentru a castiga rapid bani, dar, curand ajunge sa fie tot mai lacom de bani.

Actiunea se desfasoara pe parcursul unui an , intre doua repere temporale cu valoare religioasa: de la Sfantul Gheorghe pana la Paste

Conflictul = elementul esential care determina actiunea intr-o creatie epica sau dramatica. Conflictul este de natura interioara in nuvela psihologica si se da intre dorinta lui Ghita de a ramane om cinstit si nevoia de a se imbogati cu orice pret, prin orice mijloace

Momentele subiectului sunt: a). Expozitiunea in care se descrie drumul care merge la Moara cu noroc si a locului in care se afla si se prezinta personajele: Ghita, sotia lui, Ana, cei doi copii si batrana.

b). Intriga, marcata de aparitia lui Lica Samadaul in viata lui Ghita, care tulbura echilibrul familiei. El este seful porcarilor si stapanul imprejurimilor. Ghita nu se poate sustrage influentei lui malefice.

c). Desfasurarea actiunii: Ghita incepe sa se instraineze de familia lui, sa devina violent si mohorat. Starea sa materiala devina tot mai buna. El se degradeaza ata de mult, incat ajunge sa isi arunce sotia in bratele lui Lica.

d). Punctul culminant: Ghita o ucide pe Ana, iar el e ucis de Raut, din ordinul lui Lica.

e Deznodamantul: un incendiu teribil mistuie carciuma de la Moara cu noroc si singurele personaje care supravietuiesc sunt batrana si copiii.

14. Prezinta constructia discursului narativ dintr-o nuvela fantastica studiata, prin referire la doua dintre conceptele operationale din urmatoarea lista: secvente narative, episod, incipit, final

Nuvela fantastica: La tiganci, de Mircea Eliade

Secventa narativa = Parte a unui text narativ care contine o singura actiune, realizata de unul sau mai multe personaje. O secventa narativa ar fi calatoria lui Gavrilescu, un profesor de pian, cu tramvaiul si discutiile din tramvai. O alta secventa narativa este intrarea personajului in "cealalata lume", la tiganci, un loc misterios, unde trecerea timpului este oprita. Aceasta secventa cuprinde si testul la care este supus si anume ghicirea tigancii, pe care, insa, nu il trece. A treia secventa narativa o constituie iesirea din bordeiul tigancilor si calatoria cu tramvaiul. In acesta secventa, personajul afla ca au trecut 12 ani, dar nu-si da bine seama ce s-a intamplat exact. Secventa a patra este marcata de reintrarea in spatiul misterios al tigancilor, unde Gavrilescu se reintalneste cu logodnica sa din tinerete, Hildegard.

Finalul este dependent de tipul si dimensiunea textului si poate fi inchis sau deschis. In nuvela "La tiganci", de Mircea Eliade, finalul este deschis, lasand loc interpretarilor. Misterul si suspansul predomina pe tot parcursul operei si era normal ca autorul sa nu ne dea nici o explicatie a intamplarilor nici in final

15. Prezinta tipurile de personaje dintr-o opera literara studiata, apartinand prozei realiste.

Proza realista: Enigma Otiliei, de George Calinescu

Romanul realist prezinta personaje tipice, caracterizate printr-o trasatura puternica de caracter. Astfel:

mos Costache este tipul avarului. Are multa afectiune pentru Otilia, dar nu intreprinde nimic pentru a-i asigura viitorul si nici pentru a o infia. Toate faptele sale arata avaritia personajului: faptul ca nu isi repara casa aflata in paragina, cu toate ca are suficienti bani, faptul ca nu o infiaza pe Otilia, refuzul de a angaja o servitoare, atribuirea unor cheltuieli fictive lui Felix, pe care le-a facut el, de fapt.

Otilia reprezinta eternul feminin - impresioneaza prin complexitatea sufletului, prin imprevizibilul care o invaluie, prin farmec si delicatete. Este o enigma pentru cei din jur, care nu reusesc sa o inteleaga, datorita comportamentului ei contradictoriu.

Felix Sima - tipul ambitiosului, este studios, s-a dedicat cartilor si lumea lui adevarata e lumea stiintei. De aceea reuseste sa treaca peste deceptia suferita din iubire, remarcandu-se mai tarziu pe plan profesional, devenind un nume cunoscut in medicina

Pascalopol este aristocratul rafinat - un om generos, cu gusturi desavarsite, elegant, este cultivat si plin de noblete. O iubeste sincer pe Otilia si incerca sa-l induplece pe mos Costache sa o infieze. Se casatoreste cu ea pentru a o proteja si a-i asigura un viitor bun, lipsit de griji.

Stanica Ratiu - tipul parvenitului si al demagogului - incearca sa se imbogateasca prin orice mijloace si ajunge chiar sa-i provoace un infarct lui mos Costache, furandu-i banii

Aglae Tulea - baba absoluta, lacoma si imorala, egoista si marsava, dispretuind orice preocupare intelectuala

Aurica Tulea - fata batrana, mereu in cautare de pretendenti

Titi Tulea - tipul retardatului

Simion Tulea - dementul senil

16. Evidentiati modul in care conflictul/conflictele unui roman ( de tip obiectiv sau de tip subiectiv) studiat se reflecta in evolutia personajului principal/a personajelor

Intr-o opera literara, conflictul este factorul determinant in desfasurarea actiunii, avand un rol important si in evolutia personajelor. El poate fi exterior sau interior. Cel exterior se manifesta prin confruntarea deschisa sau mocnita dintre personaje sau grupuri de personaje, avand conceptii sau interese diferite, sau prin contradictia dintre un personaj si mediul ostil afirmarii sale ca personalitate. Conflictul interior consta in tensiunea care decurge din setimentele, optiunile contradictorii ale unuia si aceluiasi personaj.

In cazul romanului traditional-obiectiv, conflictul este general de obicei de dorinta de parvenire a unui personaj, de lupta pentru putere sau pentru o pozitie sociala, de obtinere a unei mosteniri. Acest lucru se observa foarte bine in romanul Ion a lui Liviu Rebreanu.

Astfel, primul conflict, care marcheaza si intriga romanului, este un conflict exterior, determinat de hotararea lui Ion, un taran sarac, de a o lu ape Ana, fata lui Vasile Baciu, unul dintre taranii cu pamant, la joc, desi o place pe Florica cea saraca. Venirea lui Vasile Baciu de la carciuma la hora, si confruntarea verbala cu Ion, pe care il numeste ' hot' si  'talhar', pentru ca 'sarantocul'umbla sa-i ia fata promisa altui taran bogat, George Bulbuc, constituie declansarea acestui conflict, cu consecinte asupra amandurora : Ion se face de rusine in fata satului, insa se razbuna apoi pe Vasile Baciu, lasand-o pe Ana insarcinata pentru a-l determina sa accepte nunta. Un alt conflict aparut imediat dupa acesta, tot exterior, este cel dintre Ion si George Bulbuc, care se iau la bataie aparent pentru plata lautarilor, in fapt pentru dreptul de a o lua de sotie pe Ana. Acesta se incheie cu victoria lui Ion, care il rapune cu parul pe George. Se poate observa aici constructia simetrica a scenei cu cea de la sfarsitul romanului, cand George il ucide pe Ion, lovindu-l cu sapa.

Totusi, conflictul central din roman este lupta pentru pamant in satul traditional, unde posesiunea averii conditioneaza dreptul indivizilor de a fi respectati in comunitate. Drama lui Ion este drama taranului sarac. Mandru si orgolios, constient de calitatile sale, nu-si accepta conditia si este pus in situatia de a alege intre iubirea pentru Florica si averea Anei.

Astfel, apare conflictul interior, intre 'glasul pamantului' si 'glasul iubirii', conflict care, dupa parerea mea, este cel ce domina opera si face din acest roman  o capodopera a literaturii noastre. Insa cum spunea si Eugen Lovinescu in Istoria literaturii romane contemporane , 'fortele sunt inegale si nu domina decat succesiv ' sufletul lui Ion. 'Prezenta inca de la inceput, dragostea pentru Florica stavileste putin si in dezbateri sumare marea lui pasiune pentru pamant, si nu se afirma, naprasnica, decat atunci cand i s-a potolit setea de pamant'. Cu toate acestea Nicolae Manolescu afirma in studiul sau Arca lui Noe :'A vedea in ion viclenia ambitioasa[.] sau brutalitatea condamnabila e la fel de gresit, caci implica un criteriu moral. Ion traieste in preistoria moralei, intr-un paradis foarte crud, el e asa zicand bruta ingenua'.

Se poate vorbi si de conflicte secundare, intre Ion si Simion Lungu, pentru o brazda de pamant, sau cel dintre preot si invatator pentru autoritate pe plan local, dar si de un conflict national in planul intelectualitatii satului ardelean, deoarece este infatisat in conditiile stapanirii austro-ungare.

Destinul lui Ion este determinat in primul rand de relatia cu pamantul, de fort ape care acesta o exercita asupra lui. Dorinta obsesiva a personajului de a avea pamant, iubirea lui patimasa, il fac monumental, dar se incheie omeneste, prin intoarcerea in aceasta matrice universala.

17. Exemplifica modalitatile de caracterizare a personajului, prin referire la un roman studiat (perioada dupa al doilea razboi mondial)

Morometii, de Marin Preda

Ilie Moromete - personajul principal (I vol. - Morometii, 1955)

Caracterizare directa

a. facuta de narator: dezvaluie un Moromete cu o personalitate complexa, un lider al satului, care are o placere deosebita de a sta de vorba si de a medita;

b. facuta de alte personaje:Catrina se amuza de glumele lui. De cele mai multe ori ii face reprosuri si crede ca are sufletul negru de rautate si de tutun. Spune ca are o logica "sucita". Cocosila il face prost, dar in realitate il admira si chiar il invidiaza pentru ca stia sa gaseasca in ziar lucruri pe care el nu le vedea.

c. autocaracterizare: "Domnule, eu totdeauna am dus o viata independenta" - libertatea interioara e trasatura lui definitorie.  

Caracterizarea indirecta e dedusa din faptele personajului, care dezvaluie mai multe trasaturi de caracter:

- Moromete nu are un spirit comercial.

- Se considera superior celorlalti. Inainte de intalnirea din poiana fierariei luiIocan intra sa se barbiereasca si se lasa asteptat ca o vedeta.

- Nu scapa nici un prilej de a-i ironiza pe ceilalti: cand bea tuica la Balosu, cand comenteaza articolele din ziar.

- Are tendinta de a domina si de a face ca lumea din jur sa se miste dupa vointa lui

- Are reactii paradoxale: unde te astepti sa se supere, el se amuza.

De ex. in momentul in care cainele Dutulache fura branza de la masa, o cearta pe Catrina: "De ce sa mancam cainele, fa, e bun cainele de mancat? E bun sa te manance el pe tine."

Familia lui Moromete este una de tip patriarhal, el este un pater familias, a carui autoritate e in declin.

18. Explica relatia realitate- fictiune, prin referire la un text narativ studiat (la alegere: povestire, nuvela istorica, roman de tip subiectiv)

Alexandru Lapusneanul, de Costache Negruzzi 

Nuvela istorica pleaca de fapte reale, naratorul se inspira din cronicile Moldovei, respectand in mare parte adevarul istoric. Cu toate acestea apar si licente istorice (abateri de la adevarul istoric), facute in scopuri artistice. Pornind de la fapte reale, scriitorul imagineaza un univers piln de semnificatii. Literatura are un caracter fictiv, ea este inventie. Artistul se detaseaza de cronicar, prin construirea unui caracter puternic, prin crearea culorii locale, prin dramatizarea epicului, prin constructia riguroasa a nuvelei.  

1,  Motoc a murit decapitat imediat ce s-a inscaunat Alexandru Lapusneanul.

Naratorul il pastreaza pentru ca era prototipul boierului intrigant, ucigandu-l moral, dar si fizic, pentru a-i atribui un sfarsit pe masura lui de caracter.

2. Pentru scena uciderii se inspira din Letopisetul Tarii Moldovei de Grigore Ureche, doar ca amplifica faptele, punand accent pe reliefarea caracterului domnitorului. Scena masacrarii este imbogatita fata de cea din Letopiset, in sensul ca naratorul foloseste tehnica regizorala in prezentarea faptelor: scene de ansamblu sunt alternate cu scene de detaliu.

3. Spancioc nu mai traia nici el in momentul revenirii lui Lapusneanul pe tron. Il aduce in Moldova pentru a construi antiteze. El si Stroici apar in opozitie cu Motoc, reprezentand genul boierilor patrioti.

4. Stroici este o inventie a autorului

19. Exemplifica, prin referire la o opera literara de Ion Creanga, doua dintre particularitatile de limbaj al prozei narative (la alegere, din urmatoarea lista: modalitati ale nararii, marci ale prezentei naratorului, limbajul personajelor, vorbire directa si indirecta, registre stilistice"). 

Povestea lui Harap Alb, de Ion Creanga

Marci ale prezentei naratorului

- prezenta formulelor specifice:

a. Formulele initiale au rolul de a introduce cititorul in lumea basmului. Creanga renunta la traditionalul "a fost odata ca niciodata", folosind un enunt ca "Amu cica a fost odata", dupa care se straduieste sa ne explice de ce rudele nu se cunosteau intre ele (Craiul si Verde Imparat). Formula initiala are rolul de a introduce cititorul in lumea basmului, in lumea fictiunii, unde totul este posibil si nu ne mai miram de nimic.  Cuvantul "cica", sugereaza ideea ca povestitorul n-a fost martor la evenimente si arunca asupra lor o umbra de indoiala.

b. Formulele mediane sunt menite sa intretina atentia cititorului. "Dumnezeu sa ne tie, ca cuvantul din poveste, inainte mult mai este."

c. Formulele finale au rolul de a scoate ascultatorul/cititorul din lumea fictiunii si de a-l duce in lumea reala in care binele nu mai invinge intotdeauna, pentru ca aici se joaca alte reguli: "Si a tinut veselia ani intregi, si acum mai tine inca; cine se duce acolo bea si mananca. Iar pe la noi, cine are bani, bea si mananca, iar cine nu, se uita si rabda." Formula are un umor amar si ascunde o obsesie ancestrala (din vechime, straveche): procurarea hranei. In lumea povestilor, fericirea e asimilata si cu belsugul gastronomic, dar cititorul trebuie sa se trezeasca la realitatea in care banul e stapanul absolut.

Stilul este sententios; naratorul bazat pe intelepciunea populara da sentinte, maxime: Lumea asta e pe dos, toate merg cu capu-n jos

La unul fara suflet, trebuie unul fara de lege.

Cine poate oase roade, cine nu, nici carne moale.

Surpriza cea mai mare o aduce finalul; naratorul se detaseaza de povestea lui ("Ce-mi pasa mie?") si se considera responsabil numai cu discursul; evenimentele s-au intamplat oricum fara el, de aceea considera ca singura lui obligatie e sa spuna povestea, invitandu-i pe cititori sa-si faca si ei datoria lor ("si va rog sa ascultati").

       Registrul stilistic folosit in basm este cel popular. Limba folosita de autor reprezinta chintesenta vorbirii noastre populare din aceeasi epoca.

      Apar fonetisme moldovenesti: aista, aiasta, halagie pt. galagie.

      Trasatura cea mai caracteristica a scriitorului popular este oralitatea; tot ce spune el poarta pecetea stilului vorbit.

      Caracteristici ale stilului oral:

- dativul etic: si mi ti-l insfaca;

- expresii onomatopeice: mai, zbirr;

- imprecatii (injuraturi);

- proverbe si zicatori;

- adresarea directa catre cititor;

- fraze ritmate:  Acesta-i vestitul Ochila, frate cu Orbila, din sat de la Chitila. ; "De-ar sti omul ce-ar pati,/ Dinainte s-ar pazi."

- expresii narative tipice: si odata, si atunci, in sfarsit, si apoi, dupa aceea.

- Intrebari si exclamari: "inteles-ati?", "Ptiu, drace!".

20. Explica modalitatile de caracterizare a personajului dintr-un text narativ studiat, apartinand lui Ioan Slavici.

Moara cu noroc, de Ioan Slavici

Tema o reprezinta dezumanizarea provocata de patima banului, prezentand societatea romaneasca de la sfarsitul secolului al XIX-lea.

      Caracteristicile nuvelei: subiectul dezvaluie procesul de parvenire a individului; prezinta efectele dramatice ale inadaptarii; descopera complexitatea sufletelor simple: hangiii; printre starile analizate in nuvela psihologica se afla: obsesia, frica, alienarea, erosul.

      Ioan Slavici este un portretist prin excelenta. Ca prozator realist nu insista asupra trasaturilor fizice, ci asupra celor psihologice, etice, de gandire si de comportament. Fizionomia personajelor si anumite particularitati ale acestora ilustreaza trasaturi ale personajelor, anumite conflicte sufletesti.

      Lica este un personaj malefic, demonic, secundar. El este singurul personaj care nu evolueaza, ci are o constructie liniara (este plat).

a. Caracterizare directa facuta de narator

- portretul fizic este detaliat si anticipeaza portretul moral: "om cam de 36 de ani, cu ochi mici si verzi, cu sprancene dese si impreunate la mijloc. Aceste  trasaturi sugereaza rautatea si demonismul personajului".

      Inca de la intrarea in scena Lica se comporta ca un stapan peste oameni si locuri. Inteligent, fin cunoscator al psihologiei umane, el se conduce dupa un cod moral propriu, in afara legilor si a statului.

b. Caracterizare directa facuta de personaje:

- Ana simte ca Lica este oarecum fioros si isi previne sotul ca are de a face cu un om rau si primejdios.

- Ghita ii spune: tu nu esti om Lica, ci diavol.

c. Caracterizarea indirecta rezulta din faptele sale. Armele lui Lica sunt santajul si hotia. Are placerea de a ucide cu o satisfactie demonica. Sfarsitul lui are loc intr-o noapte de Pasti, in urma tentatiei de a se refugia intr-o biserica parasita. Acum intelege ca este pedepsit pentru faradelegile lui: "M-a ajuns mania lui Dumnezeu." Urmarit de Pintea, eroul se sinucide, sfaramandu-si capul de trunchiul unui stejar.  

21. Ilustreaza particularitatile de structura a unui text narativ studiat, apartinand lui Liviu Rebreanu

Ion

Conceptia autorului despre roman, inteles ca un "corp sferoid", se reflecta artistic in structura circulara a romanului. Simetria incipitului cu finalul se realizeaza prin descrierea drumului care intra si iese din satul Pripas, loc al actiunii romanului. Personificat cu ajutorul verbelor (se desprinde, alearga, urca, inainteaza), drumul are semnificatia simbolica a destinului unor oameni si este investit cu functie metatextuala. El separa viata reala a cititorului de viata fictionala a personajelor din roman.

Descrierea initiala a drumului introduce cititorul in viata satuluiardelean de la inceputul secolului al XX-lea, cu aspecte topografice, etnografice (hora), sociale. Descrierea caselor ilustreaza, prin aspect si asezare, conditia sociala a locuitorilor si anticipeaza rolul unor personaje (Herdelea, Glanetasu) in desfasurarea narativa. Crucea stramba de la marginea satului , cu un Hristos de tinichea ruginita, anticipeaza tragismul destinelor.

Descrierea finala inchide simetric romanul si face mai accesibila semnificatia simbolica a drumului prin metafora soselei - viata.

22. Caracterizeaza personajul preferat dintr-un roman de George Calinescu.

Otilia este fiica celei de-a doua sotii a lui Giurgiuveanu.

       Este o figura centrala a romanului, care te cucereste, dar te si revolta.

       Caracterul ei se bazeaza pe elemente contradictorii: amestecul de inocen

ta si maturitate; amestec de iubire si de ratiune; iubeste pe Felix, dar se casatoreste cu Pascalopol; inteligenta, dar dispretuind inteligenta feminina.

  a. Caracterizare directa facuta de narator: "Fata maslinie, nas mic, ochi albastri."; copilaroasa, dar in acelasi timp, "cu o stapanire desavarsita de femeie".

       b. Caracterizare directa facuta de catre personaje prin tehnica reflectarii poliedrice (a pluriperspectivismului):

- Felix o considera pe Otilia foarte frumoasa, culta, talentata.

- Pascalopol vede in ea aceleasi calitati.

- Costache o crede inca un copil, spunandu-i "fe-fetita mea".

- Aglae o considera vicleana si interesata de mostenirea lui Costache.`

       c. Caracterizare directa (autocaracterizare):

- "eu sunt o zapacita, nu stiu ce vreau"- desi faptele ei demonstreaza contrariul   d. Caracterizare indirecta: rezulta din fapte:

1. e altruista, grijulie fata de cei apropiati (nu vrea sa stea in calea carierei lui Felix);

2. poarta o masca, dincolo de care nu poate sa treaca nimeni. De aceea, devine o enigma.

3. se comporta ca un om liber, care nu tine cont de nici o regula exterioara.

e.Din mediul in care locuieste personajul

- camera Otiliei, cu varietatea de lucruri din ea, reflecta caracterul contradictoriu, amestecul de copilarie si feminitate, dar si o oarecare instabilitate in comportament, trecand cu usurinta de la o stare la alta.  

Caracterizeaza personajul preferat dintr-un roman de George Calinescu.

Prin romanele lui, George Calinescu depaseste realismul clasic, creeaza caractere dominate de o singura trasatura definitorie, realizand tipologii (avarul, arivistul), modernizeaza tehnica narativa, foloseste detaliul in descrieri arhitecturale si in analiza personajelor, inscriindu-se astfel in realismul secolului al XX-lea, cu trimitere certa catre creatia lui Balzac.

Publicata in anul 1938, opera literara "Enigma Otiliei" este roman prin amploarea actiunii, desfasurata pe mai multe planuri, cu conflict complex, la care participa numeroase personaje si se inscrie in curentul realist prin tema, structura inchisa(simetria incipit-final, final inchis, epilog), specificul secventelor descriptive, realizarea personajelor.

Otilia Marculescu este cel mai modern personaj al romanului, atat prin tehnicile de realizare, cat si prin problematica sa existentiala, reprezentand tipul feminitatii.

Ea este o tanara de optzprezece ani, fiica vitrega a lui Costache Giurgiuveanu. Fascinanta si imprevizibila, Otilia se diferentiaza de celelate personaje feminine din literatura romana prin aceea ca se afla intr-un proces dinamic, in continua devenire.

Portretul fizic, relatat direct, prin ochii lui Felix, sugereaza, indirect, trasaturile sale morale de delicatete, tinerete, farmec, cochetarie, inocenta si, in acelai timp, maturitate : "Fata , subtirica, imbracat intr-o rochie foarte larga pe poale, dar stransa tare la mijloc , ii intinse cu franchete un brat gol si delicat ".

Definita indirect, de fapte, actiuni, gesturi, vorbe si ganduri, Otilia este un personaj complex, cu un comportament derutant, fiind capabila de emotii puternice, apoi trecand brusc de la o stare la alta, imprastiata si visatoare uneori, dovedind alteori, in mod surprinzator, luciditate si tact.

Ea intruchipeaza un amestec enigmatic de atitudine copilaroasa si maturitate : alearga descult prin iarba din curte, se urca pe stigurile de fan din Baragan, sta ca un copil pe genunchii lui Pascalopol, dar este profund lucida atunci cand ii explica lui Felix motivele pentru care ei doi nu se pot casatori, dovedind o autocunoastere desavarsita a propriei firi : "eu am un temperament nefericit : ma plictisesc repede, sufar cand sunt contrariata."

Ea este cel mai controversat personaj al romanului, aparand in opinia celorlalte pesonaje in mod diferit, starnind contradictii surprinzatoare : mos Costache o iubeste pe "Otilica", "pe fe-fetita mea", el fiind "papa" care primeste de la ea un strop de tinerete, lumina si voiciune. Rationalul Felix vede in Otilia "o fata admirabila, superioara, pe care n-o inteleg", Pascalopol o priveste ca pe femeia in devenire, are rabdare cu ea, dar nu distinge "ce e patern si ce e viril" in dragostea lui pentru tanara, pe care o vede "ca o randunica". Pentru Stanica Ratiu, Otilia este o femeie cu " spirit practic", care stie ce vrea si cum sa se descurce in viata : "desteapta fata !", in timp ce Aglae o considera "o zanatica", "o dezmatata", "o sticata", care suceste capul baietilor de familie, deoarece chiar si pe Titi reuseste sa-l cucereasca, iar Aurica o uraste si o invidiaza pentru ca are succes la barbati.

Otilia traieste drama singuratatii, a viitorului ei ambiguu, departe de mult visata fericire, deoarece, se deastainuie ea lui Felix, o femeie se bucura de viata adevarata doar cativa ani : "Cat crezi tu ca mai am de trait, in intelesul adevarat al cuvantului ?Cinci, sase ani !" . Finalul romanului este deschis in privinta destinului fetei, modernismul personajului constand si in faptul ca nimeni nu poate dezlega misterul ce se tese in jurul ei, Pascalopol insusi conchizand ca, dupa atatia ani, Otilia ramasese pentru el "o enigma". Fotografia pe care o priveste Felix dezvaluie o "femeie frumoasa, cu linii fine, dar nu era Otilia, nu era fata nebunatica", ci avea un aer de platitudine feminina , care nu mai semana cu imaginea din constiinta lui.

Otilia Marculescu intruchipeaza asadar, eternul feminin plin de mister, tainic si cuceritor, care fascineaza prin amestecul de sensibilitate candida si profunda maturitate.

SUBIECTUL 23 ("merge" si pt. 22)

Exemplificati modalitatile de caracterizare a unui personaj feminin, prin referire la un roman studiat (perioada de pana la al doilea razboi mondial).

Personaj feminin extrem de complex, comparabil cu Olguta din "La Medeleni" de Ionel Teodoreanu sau Adela din romanul cu acelasi nume de Garabet Ibraileanu, Otilia e fascinanta, imprevizibila si enigmatica prin comportament.

Ea nu reprezinta o tipologie, ci este un personaj rotund, mereu in devenire, schimbator. Constructia moderna a personajului se realizeaza printr-o multitudine de modalitati de conturare a caracterului, de la descrierea directa a fizicului sau, cu anumite referiri si la trasaturile sale psihologice, pluriperspectiva stabilita de parerile celorlaltor personaje despre ea, pana la o caracterizare indirecta ilustrata prin limbaj, gesturi, comportament, imbracaminte si descrierea camerei sale.

Aspectul ei fizic sugereaza o frumusete juvenila, prospetime si un neastampar specific personalitatii ei: avea "capul prelung si tanar, incarcat cu bucle, cazand pe umeri". Vestimentatia sa, descrisa din perspectiva tanarului Felix, care o vede pentru prima data, exprima delicatetea, supletea, firea deschisa a fetei.

Raspandind in jurul ei gratie, inteligenta, pasiune, ea lumineaza casa intunecata a batranului Giurgiuveanu, iar feminitatea ei deseori "ii intimida pe barbati, Mos Costache, Pascalopol, Stanica, Felix insusi n-ar fi indraznit sa contrarieze pe Otilia."

Naiva, dar totusi matura prin atitudinea protectoare fata de Felix, Otilia este conturata prin folosirea unui procedeu nou, modern si complex, pluriperspectivismul. Astfel, ea se reflecta diferit in cei din jurul sau: mos Costache "o sorbea din ochi", pentru Pascalopol era "o mare strengarita, cu un temperament de artista", in timp ce Aglae si Aurica, reprezentante ale clanului Tulea, o considera o depravata, lucru ce demonstreza invidia pe care i-o poarta.

Autocaracterizarea joaca si ea un rol foarte important in conturarea personalitatii Otiliei, deoarece aceasta se descrie cu luciditate, cand Felix isi dezvaluie dragostea fata de ea: "Sunt foarte capricioasa, vreau sa fiu libera!ma plictisesc repede, sufar cand sunt contrariata". Din acest motiv, ea se considera potrivita pentru Pascalopol, omul "blazat", care ii indeplineste toate capriciile. Calatoria la Paris o maturizeaza, ea devine mai sigura, mai matura, lucru observat de Felix, care se simte inferior: "seriozitatea ei il paraliza".

Camera Otiliei o defineste pe fata intru totul, chiar inainte ca Felix sa o vada: "o masa de toaleta, cu trei oglinzi mobile si cu multe sertare, in fata ei se afla un scaun rotativ, de pian", partiturile, cartile si maruntisurile specific feminine spun foarte multe despre fata. Motivul oglinzilor este o metafora pentru caracterul complex, imprevizibil al fetei, iar dezordinea din camera indica o fire exuberanta, tinereasca, in continua miscare, temperamentala. Partiturile si cartile sunt semne ale unei inteligente deosebite, a unei culturi vaste si a unei firi artistice evidente.

La sfarsitul romanului apare doar o imagine vaga a ceea ce a fost Otilia odata, ea ajungand precum o "actrita intretinuta", dar potentand prin aceasta misterul. Putem spune ca Otilia este, asadar, unul dintre cele mai complexe si bine conturate personaje ale literaturii romane, o adevarata enigma.

23. Expune subiectul unui text narativ studiat, apartinand lui Mihail Sadoveanu. 2005

Baltagul, de Mihail Sadoveanu (1930)

      Structura si rezumat -

      Romanul contine trei parti:

a. pregatirile pentru drum ale Vitoriei Lipan;

b. parcurgerea traseului initiatic;

c. Razbunarea Vitoriei.

      Romanul se deschide cu o legenda despre Dumnezeu, care, cand a alcatuit lumea a dat fiecarui neam cate un semn:

- tiganului i-a dat cetera;

- neamtului surubul;

- turcului sa aiba putere asupra altora cu sabia;

- sarbului sapa;

- muntenilor nu a mai avut ce sa le dea si le-a dat inima usoara si femei iubarete si frumoase.

      Dupa aceasta incepe prezentarea familiei Vitoriei Lipan.

      Firul epic al romanului este dinamic, deoarece urmareste drumul pe care il parcurge Vitoria pentru descoperirea sotului sau.

      Inainte de a pleca la drum, Vitoria merge la parintele Danila ca sa-i citeasca slujbele si apeleaza la baba Maranda, vrajitoarea satului. Tine post negru 12 vineri, se inchina la icoana Sf. Ana, de la manastirea Bistrita. Face pregatirile pentru drum, vinde produsele, lasa gospodaria in seama lui Mitrea, o duce pe Minodora la manastire. Lui Gheorghita i se da un baltag care este sfintit.

      Vitoria porneste la drum calauzita de sentimentul datoriei fata de sot si fata de traditie.

      Drumul reprezinta un traseu initiatic, punandu-se in antiteza doua mentalitati: cea traditional - arhaica reprezentata de satul de munte, si cea moderna, fata de care  Vitoria manifesta respingere, dispret si neincredere. Cu o oarecare teama si sub imperiul emotiilor, Vitoria urmeaza traseul parcurs de Nechifor, poposind pe la hanuri si intreband despre sotul sau.

      Cand ajung la Bicaz, Vitoria si Gheorghita poposesc la hanul lui Donea. Hangiul il cunostea pe Nechifor despre care afirma ca era  om vrednic si fudul" si avea cal bun.

      Urmatorul popas este la Calugareni, unde Vitoria discuta cu sotia lui David de la care afla ca Nechifor trecuse pe aici. De la domnul David afla ca Nechifor avea asupra lui multi bani, hangiul isi manifesta supararea ca oierul avea obiceiul de a porni noaptea la drum. Tot in aceasta localitate, Gheorghita afla legenda despre Piatra Teiului. Legenda spune cum ca intr-o noapte diavolul ar fi rupt o piatra din varful Ceahlaului si a vrut s-o lepede de-a curmezisul Bistritei, sa opreasca apele si sa inece cuprinsul. Dar cum o ducea in zbor, l-a apucat cantarea cea din urma a cocosilor si a lepadat-o fugind in pustie.

      La Farcasa, cei doi calatori stau de vorba cu potcovarul Pricop, care le relateaza despre Nechifor ca era om curajos si pleca la drum asupra noptii.

      La Borca devin martorii unui botez. Vitoria daruieste un capat de zahar mamei si bani pruncului.

      In locul numit La Cruci intalnesc un alai de nunta. Vitoria face o frumoasa urare miresei, cinsteste cu nuntasii, dar se scuza ca nu poate participa la acest eveniment, deoarece o asteapta un drum lung, si greu pentru a-si gasi barbatul.

      La Dorna cei doi afla ca Nechifor a cumparat 300 de oi, iar apoi a plecat insotit de alti doi oieri.

      La Suha sunt gazduiti de carciumarul Iorgu Vasiliu de la care afla ca muntele a fost trecut doar de doi ciobani, dintre care  cel cu caciula brumarie (Nechifor) disparuse. Un loc important in desfasurarea actiunii il constituie descoperirea cainelui Lupu. Lupu o recunoaste pe Vitoria si tot el o duce pe Vitoria in prapastia de la Crucea Talienilor unde erau osemintele lui Nechifor. Initierea lui Gheorghita se face cand coboara in prapastie si-si privegheaza tatal.

      Vitoria isi inhumeaza sotul dupa datina, tocmeste bocitoare si face un parastas la care ii cheama pe ucigasii sotului ei: Calistrat Bogza si Ilie Cutui. Cei doi ucigasi se deconspira in urma vorbelor insinuante ale Vitoriei. Calistrat Bogza este lovit in frunte cu baltagul de catre Gheorghita si este muscat mortal de cainele Lupu, iar Ilie Cutui este luat de autoritati.  

24. Prezinta constructia subiectului unui roman de Marin Preda, prin referire la: actiune, conflict, relatii temporale si spatiale.

Morometii, de Marin Preda (vol. I, 1955)

           Actiune

Actiune = totalitatea evenimentelor, a faptelor si intamplarilor semnificative prezentate intr-o opera literara.

           Povestirea se desfasoara pe mai multe planuri, diferite ca importanta: al familiei Moromete, al lui Birica, apoi Tugurlan etc. Romanul are trei parti, care corespund unor etape din viata familiei:

4. stabilirea unui mod de viata, iluzia ca timpul sta

5. plecarea lui Achim la Bucuresti si inceperea unei perioade de framantari sufletesti;

6. dupa scena secerisului, incep necazurile si problemele care nu se mai rezolva.

            Romanul incepe in maniera realista, cu fixarea spatio-temporala a actiunii: cu cativa ani inaintea inceperii celui de-al doilea razboi mondial, intr-un sat din campia Dunarii. Incipitul aduce in prim-plan problema timpului. "Se pare ca timpul avea cu oamenii nesfarsita rabdare; viata se scurgea aici, fara conflicte mari."Rabdarea aceasta este o impresie gresita a oamenilor insisi, aflati in pragul unor imense rasturnari istorice, mai ales a oamenilor de felul lui Ilie Moromete care cred ca sta in puterea lor de a evita marile conflicte. In spatiul epic al lui Marin Preda functia acestui timp este insa paradoxala. El nu mai are rabdare si va produce in sanul taranimii schimbari fulgeratoare, care pun in cumpana insusi destinul ei milenar. Primele pagini sunt construite in perfecta concordanta cu timpul sugerat si un sfert din volumul intai se petrece de sambata seara pana duminica noapte, adica de la intoarcerea Morometilor de la camp pana la fuga Polinei cu Birica.  Ritmul evenimentelor se precipita in ultima parte a volumului I, semn al faptului ca "timpul nu mai avea rabdare". Trei ani mai tarziu, izbucnea cel de-al doilea razboi mondial. Primul volum are o constructie clasica, simetrica, incepe si se sfarseste cu tema timpului.

        Conflictul principal este de natura tragica si se da intre om si istorie, istorie care ii marcheaza in mod hotarator destinul, desi omul are iluzia ca se poate sustrage ei.

      Familia lui Moromete este si ea macinata de tot felul de conflicte in aparenta minore, dar care vor duce treptat la destramarea ei.

      Starea conflictuala este permanenta.

      Exista conflicte intre:

- Moromete si Catrina, deoarece aceasta vrea sa-i fie trecuta casa pe nume, fapt promis de Moromete cand acesta vanduse un pogon de pamanT din zestrea sotiei;

frati; chiar dispunerea membrilor familiei la masa de la inceputul romanului arata rivalitatile existente intre copiii din prima casatorie si cei din a doua casatorie a lui Moromete

Niculae si tatal sau, care nu vrea sa-l trimita la scoala;

tata si cei trei fii, care vor sa mearga la oras sa se imbogateasca rapid.

      Pe langa aceste crize interne, exista si o criza externa a familiei produsa de: impozite, datorii la banca si alte datorii de gospodarie.

25. Comenteaza particularitatile de limbaj si de expresivitate (procedee artistice, elemente de versificatie) ale unui text poetic studiat, apartinand perioadei pasoptiste.

Pastelul Malul Siretului, de Vasile Alecsandri,

      Aparitia   "Convorbiri literare"  -   1 mai 1869 

      Pastelul - specie a genului liric, in care se descrie un colt de natura, un peisaj, prin intermediul caruia  poetul isi exprima indirect sentimentele. 

      Tema - trecerea timpului

      Eul liric apare in ipostaza de spectator, desi priveste cu seninatate, dar si cu resemnare trecerea timpului.

      Ultima strofa are un ton ELEGIAC-TRIST, rezultat din faptul ca doar poetul este constient in aceasta natura in miscare de trecerea timpului. 

      Nivelul  fonetico-prozodic:

- rima pereche, feminina;    

- ritmul trohaic;

-    poezia este structurata in 4 catrene;

-  observam prezenta abundenta a imaginilor artistice si a figurilor de stil, ceea ce ne arata ca avem in fata un tablou, o descriere;

   Strofa 1

2 comparatii:  aburii-fantasme si raul luciu - balaur;

    -   personificare: raul se-ncovoaie - trezirea naturii, dezmortirea ei;

    -   metafora:  solzi de aur sugereaza valurile si sclipirea lor;

    -  verbe: se ridica, se despica, misca - de miscare, dinamice  - sugereaza trezirea naturii la viata;

    -   predomina imaginile vizuale; 

       Strofa 2

     - epitetul cromatic:  malu-i verde

     - epitete ornante: prundisul lunecos si malul nasipos  - caracteristici ale tabloului naturii.

     - personificare - apa adoarme la bulboace

     - pron. pers "eu"  -  atrage atentia asupra eului liric;

     - apa care curge  -  trecerea timpului;

     - verbe statice:  ma asez, privesc  -  starea reflexiva a poetului;

     - imagini vizuale-statice: privesc cum apa curge;

          Strofa 3

     -  epitet: salcie pletoasa;

     -  epitetul personificator:  viespe sprintioara - sugereaza dinamismul, viata;

     -  inversiune: salbatici rate;

     -  imagini vizuale dinamice: viespe sprintioara;

     -  verbe dinamice:salta, se coboara.   

      Strofa 4

     -  epitet -gandire furata;

     - subst. abstract "gandirea"- starea de meditatie in care se afla poetul, obsedat de aceeasi imagine a raului care curge;

      - repetitia: apa curge (strofa 2) si raul curge (strofa 4) - evidentiaza obsesia poetului si tensiune interioara;

       -  ep. cromatic si metaforic- soparla de smarald;

       -  vb. onomatopeic: lunca clocoteste - imita viata, miscarea;

       -  ep. sinestezic: nasipul cald; 

26. Argumenteaza caracterul romantic al unei poezii studiate, apartinand lui Mihai Eminescu

Miscare literara si artistica aparuta in Europa la sfarsitul secolului al XVIII-lea, romantismul a sustinut manifestarea fanteziei creatoare si exprimarea sentimentelor, a originalitatii, spontaneitatii si sinceritatii emotionale. Altfel spus, romantismul a pledat pentru explorarea universului interior al omului.

      Considerat ultimul mare romantic european, Mihai Eminescu ilustreaza in  poemul  filozofic de factura romantica "Scrisoarea I"  conditia nefericita a omului de geniu  - tema proprie romantismului -, in ipostaza savantului si in raport cu timpul, societatea in general si cu posteritatea, cuprinzand, totodata, in tablouri grandioase, geneza si stingerea universului.

      "Scrisoarea I" se prezinta ca specie a genului liric sub forma poemului filozofic si a meditatiei, amandoua fiind apreciate de romantici.

      Primul tablou ilustreaza cadrul nocturn reprezentat de luna ca astru tutelar, consacrat motiv eminescian si romantic:

                     "Luna varsa peste toate voluptoasa ei vapaie";

             "Luna, tu, stapan-a-marii,  pe a lumii bolta luneci

              Si gandirilor dand viata , suferintele intuneci;"

      Dintre motivele romantice apare si motivul timpului filozofic bivalent: timpul individual (masurabil, curgator, ireversibil): "Doar ceasornicul urmeaza lunga timpului carare" si timpul universal (eternitatea): "Ea din noaptea amintirii o vecie-ntreaga scoate".

      Sub tutela lumii sunt prezentate imagini ale diferitelor categorii sociale vazute in antiteza (procedeu artistic ocupand locul principal in structura poeziei romantice): ea vede mai intai "un rege ce-mpanzeste globu-n planuri pe un veac / Cand la ziua cea de maine abia cuget-un sarac"; unul este preocupat de aspectul sau fizic ("cauta-n oglida de-si bucleaza al sau par") in timp ce altul "cauta in lume si in vreme adevar"

      Antitezele accentueaza faptul ca diferentele intre oameni nu elimina statutul de muritor: "Fie slabi, fie puternici, fie genii ori neghiobi!"

   Autorul aduce in continuare in prim plan "batranul dascal", face portretul savantului

simbolizand superioritatea omului de geniu, intreaga imagine fiind contstruita pe antiteze intre oamenii mediocri, preocupati de banalitati si batranul dascal , intre conditia precara a acestuia si preocuparile lui :

         "Uscativ asa cum este, garbovit si de nimic

           Universul fara margini e in degetul lui mic"

      Romantismul are ca tema istoria, vazuta in perspectiva larga, de la geneza cosmica pana la istoria diferitelor popoare. Dand frau liber fanteziei creatoare, autorul isi imagineaza in tabloul al III-lea o cosmogonie. Prin intermediul savantului pe care "il poarta gandul indarat cu mii de veacuri", autorul vede haosul primordial , cand "nu s-ascundea nimica, desi tot era ascuns", cand "in sine impacata stapanea eterna pace", gandurile fiind generate de intrebari filozofice:

              "Fu prapastie? genune?Fu noian intins de apa?

         Cugetatorul isi imagineaza stingerea Universului, sub forma unei morti termice,

dupa care totul revine la "eterna pace"

      Ironia romantica dobandeste, adesea, accente satirice,  dovada ca tabloul al IV-lea se constituie intr-o satira virulenta la adresa superficialitatii societatii contemporane, prilej pentru care Eminescu isi exprima dispretul fata de neputinta acesteia de a avea idealuri, de a se ridica deasupra intereselor meschine, marunte, nesemnificative;

27. Analizeaza rolul elementelor de compozitie dintr-un text poetic studiat, apartinand lui Mihai Eminescu (la alegere, doua elemente, dintre urmatoarele: titlu, incipit, secvente poetice, relatii de opozitie si de simetrie, elemente de recurenta)

Floare albastra

Titlul poeziei este alcatuit din doua sintagme-"floare", reprezentand efemeritatea, delicatetea si "albastra" sugerand infinitul cosmic, dar si aspiratia. Titlul este si o metafora simbol, un motiv romantic care apare si in alte literaturi. In literatura germana, in lirica lui Novalis, floarea albastra se metamorfozeaza in femeie luand chipul iubitei si tulburand inima eroului. Motivul florii albastre apare si la Leopardi, iar la Eminescu floarea albastra reprezinta vointa, dar si nostalgia nesfarsitului sau femeia ideala. De asemenea, albastrul simbolizeaza infinitul, departarile marii si ale cerului, iar floarea poate fi fiinta care pastreaza dorintele

Poezia este structurata pe doua planuri, intre care se stabilesc relatii de opozitie: planul barbatului si planul femeii. Femeia este o copila naiva, dornica de a se realiza prin iubire. Barbatul este un contemplativ, sedus de dulceata jocului inocent, dar incrancenat sa atinga absolutul, preocupat intr-un ceas cand putea sa cunoasca fericirea- de altceva, mai inalt si mai intelept, dupa cum reiese din ingaduinta sa fata de preaplinul pasional al fetei: "Eu am ras, n-am zis nimica".

Planul feminitatii(cuprins in strofele 1-3 si 5-12) are forma unui monolog, alcatuit in prima parte dintr-un repros, si apoi, in partea urmatoare, dintr-o provocare inocenta, care este un act de seductie. Reprosul este expresia intuitiei feminine, care simte in diversitatea preocuparilor abstracte ale barbatului pericolul instrainarii. Cunfundarea lui "in stele si in nori si-n ceruri nalte", gandirea lui plina de imaginile"campiilor Asire", ale "intunecatei mari" si ale "invechitelor piramide" care "urca-n cer varful lor mare" o determina sa-l avertizeze asupra capcanei in care ar putea sa cada, confundand caile fericirii:"Nu cata in departare/ Fericirea ta, iubite!".

Provocarea pe care o lanseaza(strofele 5-12) izvoraste dintr-o nevoie demonstrativa, pare o lectie de initiere intr-un segment al existentei pe care barbatul il minimalizeaza. De aceea, proiectul ei erotic este de o mare fascinatie, poarta in el toate atuurile tentatiei: natura este paradisiaca, iubita este frumoasa si "nebuna", adica dispretuitoare de conventii, dragostea este neprefacuta si totala, muta si inocenta. Cadrul natural este insa autohtonizat : e "gura raiului" din cantecul popular, cu luminisuri, cu stanci gata sa se pravale in prapastie, cu izvoare care plang, cu trestii inalte si foi de mure, cu soare si luna. Autohtonizat este si limajul copilei, care se alinta in spiritul oralitatii taranesti:"de ce m-ai uitat incalte", "voi cerca", "mi-oi desface", "cine treaba are".

Planul barbatului, foarte redus(cuprins in strofele 3 si 13-14), are dublu rol, fixeaza "povestea" in interiorul unei amintiri si confera poeziei caracterul de meditatie. Senzatia de poveste evocata este data de prezenta in text a unui narator, marcat de pronumele personal "eu", si a unor scurte precizari, care delimiteaza planurile: "Astfel zise mititica/ Dulce netezindu-mi parul" sau "Inc-o gura-si dispare/Ca un stalp eu stam in luna", apoi in final "Si te-ai dus/Si-a murit iubirea noastra.

28. Comenteaza particularitatile de limbaj si de expresivitate (imaginar poetic, procedee artistice, elemente de versificatie) ale unui text poetic studiat, apartinand lui Mihai Eminescu.

Sara pe deal

Imaginar poetic

'Sara pe deal' este poemul dorului de dragoste, al visului pur, pe care-l imagineaza tanarul, aspirant la ideal. Manat de sentimente puternice, el isi traieste iubirea din vis si descopera armonia sufletelor si frumusetea universului. Aceste valori supreme devin echivalente cu viata insasi:

'Astfel de noapte bogata / Cine pe ea n-ar da viata lui toata ?'

Poezia este o idila cu puternice note de pastel in care se realizeaza (prin organizarea compozitionala) un deplin echilibru intre planul erotic si cel natural. Cele doua planuri (spatial si afectiv) se inscriu intr-o miscare ascendenta, bazata pe paralelismul dintre om si natura. In acelasi timp planul erotic se amplifica treptat, in timp ce, o data cu inserarea, peisajul se estompeaza. Asistam astfel la un transfer metaforic intre planul natural si cel uman, potentand ideea ca poezia exprima aspiratia spre iubire, iar momentul evocat este cel al asteptarii, al drumului spre fericire. Punctul culminant al trairii emotionale si momentul contopirii pastelului cu idila, il constitue versurile: 'Clopotul vechi imple cu glasul lui sara / Sufletul meu arde-n iubire ca para'.

Relatia intre cele doua planuri dezvaluie nu numai plasticitatea nebanuita a imaginilor vizuale si acustice, dar mai ales originalitatea viziunii eminesciene privind reflectarea din perspectiva lumii interioare a lumii obiective, de afara.

Imaginile pe care le construieste Eminescu sunt vizuale si auditive. Imaginile vizuale sunt: dealul, turmele, salcamul, luna, stelele. Pastelul inserarii, perceput vizual, dar mai ales acustic, aduce elemente specifice plaiurilor mioritice. Sugestia de atemporalitate si arhaic este sustinuta de epitetele adjectivale: 'vechi' si 'bogat', dar si prin impresia de generalitate conferita de pluralul substantivelor: 'casele', 'fluiere'. 'Sara', 'satul' apar la singular cu functia de a uniciza spatiul. Tabloul este lucrat monocrom, sugerand doar zone de umbra si lumina. Imaginile auditive, dominante, cresc tensiunea emotionala. Sunetele, cu o intensitate redusa, accentueaza tacere generala. Ele sunt melodioase si melancolice ("buciumul suna cu jale", "apele plang", "fluiere murmura-n stana"), familiare ("scartaie-n vant cumpana de la fantana", "toaca rasuna mai tare") sau difuze ("clopotul vechi umple cu glasul lui sara").

Versificatia

Versul are 12 silabe, iar ritmul este: un coriamb, doi dactili si un troheu. Rima este imperecheata si produce o catifelare a tonului final. Versul eminescian este deosebit de muzical.

29. Ilustreaza conceptele operationale tema si motiv literar, pe baza unei poezii romantice studiate, apartinand lui Mihai Eminescu.

Glossa de Mihai Eminescu

Aparitie - decembrie1883, vol. de Poezii, editie ingrijita de Titu Maiorescu

Tipul poemului - este o poezie filosofica prin ideile pe care le dezbate, idei preluate din filosofia greceasca si romantica (Kant si Schopenhauer - filosofi romantici).

Tema - ideea centrala la care se refera un text, de exemplu: copilaria, dragostea, timpul, razboiul, satul, orasul, jocul, calatoria, aventura, conditia geniului, singuratatea.

Motiv literar - unitate minimala care ajuta la conturarea temei intr-un text.

Tema - este un cod etic al omului de geniu care arata ca omul superior trebuie sa se renunte la fericirea iluzorie a vietii omenesti si sa se autocunoasca prin ratiune si contemplatie.

Motive:

- apare motivul lumii ca teatru, prelucrat si in strofele 6 si 8 - ipocrizia lumii - apare si la Shakespeare: "Alte masti, aceeasi piesa/Alte guri, aceeasi gama"; lumea este privita ca o scena in care oamenii sunt actorii, jucand diverse roluri.

- apare motivul lumii-sirena, care intinde "lucii mreje"; lumea atrage prin spectacolul si carnavalescul ei, dar omul de geniu care stie acestea trebuie sa se fereasca sa nu cada in mrejele ei.

'Ca un cantec de sirena,

Lumea-ntinde lucii mreje;

Ca sa schimbe-actorii-n scena,

Te momeste in varteje.'

- apare motivul schopenhauerian al prezentului etern:

"Tot ce-a fost ori o sa fie/ In prezent le-avem pe toate". Trecutul si viitorul sunt iluzorii si sunt cuprinse in prezent. Doar prezentul e real si are consistenta.

30. Analizeaza particularitatile de structura si de expresivitate, caracteristice simbolismului, prin referire la o poezie studiata.

Plumb, de George Bacovia

A aparut in fruntea volumului Plumb in 1916. Este considerata o capodopera a creatiei bacoviene si o culme a simbolismului romanesc.

Poezia este alcatuita din 2 catrene, care corespund celor 2 planuri ale realitatii: realitatea exterioara, alcatuita din "cimitir", "cavoul", simboluri ale unei univers rece, ostil, care il impinge pe poet la izolare si disperare si realitatea interioara, sufleteasca, deprimanta pentru care nici iubirea invocata cu disperare nu este o sansa de salvare.

Cuvantul cheie al intregii poezii este "plumb" care devine metafora - simbol si care este repetat de trei ori, numar fatidic in fiecare catren. Repetitia acestui cuvant sugereaza o atmosfera macabra de cavou. In acest mediu, sentimentul iubirii inseamna "intoarcere spre apus" cum spune poetul Lucian Blaga, adica moartea: "Dormea intors amorul meu de plumb,/. pe flori de plumb." In aceste conditii poetul nu se poate redresa, nu se poate inalta .

Mijloacele artistice ale poeziei sunt simbolul ("plumbul"), metaforele("Stam singur in cavou") si personificarile ("Dormeau adanc sicriile de plumb"). Remarcam folosirea verbelor la imperfect: "dormeau", "stau" care sugereaza acea atmosfera de dezolare, o actiune trecuta dar neterminata, in continua desfaurare inca.

La toate nivelurile (lexical, fonetic, morfosintactic), poetul exteriorizeaza ideea de alunecare spre neant. Verbele la imperfect (dormeau, dormea, stam) sugereaza persistenta atmosferei deprimante. Repetitia conjunctiei "si" amplifica atmosfera macabra: "Si flori de plumb si funerar vestmant - / .si era vant. / Si scartaiau coroanele. si-am inceput sa-l strig. si era frig. si-i atarnau aripile de plumb.." Epitetele "adanc", "intors", "funerar", "singur", contribuie la realizarea unei nelinisti metafizice. Frecventa consoanelor m, b, v, l, sugereaza foarte bine plansetul, vaietul, ca ecou al atmosferei insuportabile. La nivelul prozodic se constata folosirea iambului.

Poezia este simbolista prin corespondentele dintre lumea exterioara si lumea interioara, prin sugestie, sentimentul de impietrire si apasare sufleteasca fiind doar sugerat prin intermediul simbolului si prin muzicaliatea versurilor, data de repetitia obsedanta a cuvantului "plumb".

31. Explica rolul elementelor de compozitie dintr-un text poetic studiat, apartinand lui George Bacovia (la alegere, doua elemente dintre urmatoarele: titlu, secvente poetice, relatii de opozitie si de simetrie, elemente de recurenta - motiv poetic, laitmotiv).

Lacustra, de George Bacovia

Titlu: Titlul poeziei este simbolic. Lacustra reprezenta o locuinta primitiva, din paleolitic, temporara si nesigura, construita pe apa si sustinuta de patru piloni. Podul care pastra legatura cu lumea terestra era noaptea tras la mal pentru a-i proteja pe locuitorii casei de pericolul lumii exterioare. Titlul sugereaza faptul ca eul poetic este supus in permanenta pericolului agresiunii din partea lumii exterioare, de care se izoleaza, devenind in felul acesta un insingurat, un prizonier al propriei lumi.

Secvente poetice:

Strofa I exprima, in mod simbolic, dezagregarea materiei, sub actiunea unei ploi permanente: "De-atatea nopti aud plouand". Caderea ploii actioneaza hipnotic asupra somnului fiintei si a lumii.

Strofa a doua: Starea de nevroza, de iritare, provocata in prima strofade plansul si dezagregarea materiei, se coreleaza cu spaima, sentimente generate de pericolul iminent: "In spate ma izbeste-un val".

Strofa a treia amplifica starea de angoasa, de neliniste, de singuratate a poetului, prin regresiunea in "golul istoric" al inceputurilor lumii: Pe-acelasi vremuri ma gasesc".Dezagregarea se extinde la nivelul intregului univers, "pilotii grei" ai lumii launtrice prabusindu-se sub actiunea distrugatoare a apei.

Strofa a patra o reia simetric pe prima, in afara de versul al doilea, care se realizeaza ca o prelungire a primului catren: "Tot tresarind, tot asteptand". Accentul cade pe planul subiectiv, trecandu-se de la universal la individual.

32. Expune specificul raportului autor-eu liric, prin referire la un text poetic al unui autor apartinand directiei moderniste.

Modernismul este un curent literar infiintat in 1919 de catre Eugen Lovinescu , ce s-a manifestat in jurul gruparii culturale de la 'Sburatorul', prin revista si cenaclul cu acelasi nume. Doctrina lui Lovinescu porneste de la ideea ca exista un 'spirit al veacului' care impune procesul de sincronizare a literaturii romane cu cea europeana, cunoscut si ca principiul sincronismului. El sustine ideea ca civilizatiile mai putin avansate sunt influentate intr-un mod benefic de catre civilizatiile dezvoltate, mai intai prin imitatia civilizatiei superioare si apoi prin crearea unui fond literar propriu.

Autorul este persoana care creeaza o opera artistica, stiintifica sau publicistica, care se detaseaza de narator sau de eul liric. In literatura culta, autorul se mai numeste si scriitor (prozator, poet, dramaturg). In literatura populara autorul este anonim.

Eul liric este individualitatea creatoare , detasata de lume si de realitatea inconjuratoare, care nu trebuie confundata cu persoana biografica a creatorului (eul empiric), instanta pur si simplu neidentificabila, prin intermediul careia se face auzita " vocea " poetului.

Lucian Blaga este unul dintre spiritele majore ale secolului XX, promovand deopotriva prin opera poetica si cea filosofica , ideile moderne ale timpului sau.

Poezia "Eu nu strivesc corola de minuni a lumii" de Lucian Blaga, asezata in deschiderea volumului de debut, "Poemele luminii" (1919), este o arta poetica moderna, alaturi de "Testament" de Tudor Arghezi si "Joc secund" de Ion Barbu.

La Blaga, cunoasterea se bazeaza pe doua concepte originale, definite in volumul filosofic "Trilogia cunoasterii", si anume : cunoasterea paradisiaca si cunoasterea luciferica. Cunoasterea paradisiaca, de tip logic, rational, se revarsa asupra obiectului cunoasterii, vrand sa lumineze misterul, pentru ca, astfel, sa il reduca, fiind specifica oamenilor de stiinta, in timp ce cunoasterea luciferica are ca rol potentarea, adancirea tainelor si nu lamurirea lor, fiind caracteristica sensibilitatii poetilor.

Poezia "Eu nu strivesc corola de minuni a lumii" este o meditatie filosofica , avand profunde accente lirice, o confesiune elegiaca pe tema cunoasterii. Ideea poetica sugereaza atitudinea poetului-filosof, exprimata prin intermediul eului liric, de a proteja misterele lumii, izvorata la el din iubire, prin iubire : "eu nu strivesc corola de minuni a lumii/ Caci eu iubesc/ si flori si ochi si buze si morminte".

Fiind o arta poetica, eul liric se identifica cu autorul, care isi exprima crezul liric (propriile convingeri despre arta literara) si viziunea asupra lumii. Asltef, prin mijloace artistice sunt redate propiile idei despre poezie si despre rolul poetului.

Rolul poetului nu este acela de a descifra tainele lumii, ci de a le potenta prin formele concrete pe care le infatiseaza. Astfel, "lumina altora" este cunoasterea de care eul liric se detaseaza cu fermitate, violenta verbului "sugruma" fiind sugestiva pentru consecintele pe care le-ar avea lamurirea misterelor. Antiteza dintre "lumina mea " si " lumina altora " , conjunctia adversativa "dar" si repetitia pronumelui personal de persoana I singular, "eu, eu", exprima sugestiv atitudinea pe care o are eul liric fata de cunoasterea paradisiaca, el fiind adept al cunoasterii luciferice, poetice ("asa imbogatesc si eu intunecata zare/ cu largi fiori de sfant mister/ si tot ce-i ne-nteles/ se schimba-n ne-ntelesuri si mai mai/ sub ochii mei").

Fiind o poezie de tip confesiune, lirismul subiectiv se realizeaza prin atitudinea poetica transmisa in mod direct si prin marcile subiectivitatii (marcile lexico-gramaticale ale eului liric). Acestea sunt: pronumele personal la persoana I singular 'eu' (repetat de sase ori in poezie), adjectivul posesiv la persoana I ('mea'), verbele la prezent, persoana I singular ('nu strivesc', 'nu ucid', 'sporesc', 'imbogatesc', 'iubesc'); topica afectiva (inversiuni: 'eu cu lumina mea sporesc a lumii taina') .

Asadar, in poezia "Eu nu strivesc corola de minuni a lumii" , autorul Lucian Blaga isi rasfrange teoriile filosofice asupra eului liric, iar interesul sau este deplasat de la tehnica poetica (metafora revelatorie, comparatia ampla, versul liber) la relatia poet-lume si poet-creatie.

33. Evidentiaza elementele de compozitie dintr-un text poetic studiat, apartinand lui Lucian Blaga (la alegere, doua dintre urmatoarele: titlu, incipit, secvente poetice, elemente de recurenta - motiv poetic, laitmotiv, relatii de opozitie si de simetrie).

Eu nu strivesc corola de minuni a lumii, de Lucian Balga

Eu nu strivesc corola de minuni a lumii se afla in fruntea volumului de debut "Poemele luminii" din 1919 Poezia apare ca o scurta confesiune in care Blaga vorbeste de atitudinea lui fata de tainele universale, optand cu fermitate nu pentru cunoasterea lor pe cale rationala, ci pentru potentarea lor prin contemplarea nemijlocita a formelor concrete sub care se infatiseaza. Conduita aceasta reliefeaza nu atat opozitia filozofica intre rationalism si irationalism, cat o diferenta intre gandirea rationala si gandirea poetica, aceasta din urma creatore de metafore, adica de imagini in care se intuieste simultan existenta a doua planuri diferite in ordinea lucrurilor, unul concret si altul abstract.

Titlul: Este o metafora revelatorie care semnifica ideea cunoasterii luciferice. Verbul la forma negativa "nu strivesc" exprima refuzul cunoasterii de tip rational si optiunea pentru cunoasterea luciderica/poetica. Metafora "corola de minuni a lumii", imagine a perfectiunii prin ideea de cerc, semnifica misterele universale.

Relatii de opozitie:

Marturisirea eului liric se organizeaza in jurul unor opozitii mereu amplificate: eu - altii; lumina mea - lumina altora; corola de minuni a lumii - flori, ochi, buze ori morminte. Toti termenii au un sens figurat: pronumele personal eu-de altfel, cuvantul cheie al poeziei, prin repetitia lui obsedanta - semnifica pe poet, lumina mea semnifica gandirea poetica, lumina altora-gandirea logica, corola de minuni - misterele universale, flori, oclui, buze, morminte - infatisarile concrete ale misterelor.Structura antitetica marcata prin termenii principali este adancita prin distributia verbelor. In propozitiile in care subiectul este "eu" verbele predicate sunt: nu strivesc, nu ucid, nu sugrum ci sporesc, imbogatesc, iubesc. Pentru lumina altora exista un singur verb predicativ: Sugruma, dar prin asociatii subintelese i se pot atasa si altele: striveste, ucide, nu sporeste, nu imbogateste, nu iubeste.
Cunoasterea logica "reduce numeric misterele" prin "determinarea lor conceptuala " le sugruma vraja, adica farmecul concret, individual, prin abstractizare. Cunoasterea poetica, dimpotriva conserva fiorul concret al necunoscutului, ba chiar il sporeste, proiectand "in misterele lumii un inteles, un rost si valori" noi, care apartin poeziei.

34. Prezinta particularitati moderniste intr-o poezie studiata, apartinand lui Tudor Arghezi.

Modernismul constituie o orientare artistica opusa traditionalismului si care include, prin extensie, o seama de curente literare novatoare: simbolismul, expresionismul,dadaismul.Definit de criticul literar Eugen Lovinescu, modernisrnul inseamna o "ruptura' fata de trecut si o innoire notabila, atat in privinta surselor de inspiratie cat si in cea a tehnicilor poetice.
Astfel, orientarea spre actual si spre citadin, adancirea lirismului, o anume ambiguitate a limbajului, innoirea metaforica, imaginile socante, versul liber constituie tot atatea elemente ale modernismului.

Comentariul poeziei "Testament', de Tudor Arghezi, releva o mare bogatie de idei, metafore indraznete si o viziune originala asupra succesiunii generatiilor (elemente moderniste).

Noutatea viziunii asupra artei si a rolului poetului constituie elemente moderniste. In strofa I opera este vazuta ca ..o treapta' in "marea trecere' universala, un moment al progresului inceput in adancurile timpului originar, cand cei dintai strabuni s-au ridicat din golul preexistentei.

In strofa a II-a, "Cartea' devine "hrisovul vostru cel dintai', act al innobilarii
Ideea legaturii poetului cu stramosii este exprimata in metafora osemintelor "varsate' in sufletul acestuia, intr-o contopire fara sfarsit.

In strofa a III-a, metafora: "Sudoarea muncii sutelor de ani' cumuleaza sirul de opintiri existentiale ale strabunilor-tarani. In versurile 5 si 6 este indicat izvorul limbajului poetic arghezian: graiul aspru, simplu, al "batranilor' tarani, caruia poetul ii da noi straluciri. Tot aici, apare si sintagma "cuvinte potrivite'. Aceasta il defineste pe autor ca pe un artizan care "potriveste' cuvintele in vers, printr-o activitate migaloasa si grea, desfasurata in "mii de saptamani'. Cuvintele sunt "prefacute' "in versuri si-n icoane', devenind arta. n versul al10-lea este enuntata estetica uratului: "Facui din zdrente muguri si coroane' inseamna transformarea uratului in frumos, adica in poezie. Pe un plan mai profund, uratul face parte dintre atributele lumii care si-a pierdut sacralitatea. in acest sens, poetul devine un Creator care ii reda lumii frumusetea disparuta. Estetica uratului este formulata si in doua versuri din strofa a IV-a:
"Din bube, mucegaiuri si noroi Iscat-am frumuseti si preturi noi'

In aceste versuri, tema eului poetic este tratata in spirit modernist: in ipostaza de artizan, poetul zamisleste o alta "lume' decat cea traditionala, o "lume' a tuturor cuvintelor (frumoase si urate).

Observam ca unii termeni capata semnificatii neobisnuite, contrastele sunt izbitoare, iar sintaxa frazei poate fi rupta (elemente moderniste).

35. Prezinta particularitati moderniste intr-o poezie studiata, apartinand lui Ion Barbu.

Riga Crypto si lapona Enigel, de Ion Barbu

Poezia a aparut in vol. Joc secund (1930).

Poezia moderna barbiana are urmatoarele caracteristici:

- O trasatura importanta a textului este muzicalitatea.

Poezia este o balada culta, prezentand elemente ale acesteia: un fir epic, prezenta dialogului, a personajelor. Are menirea de a incifra o experienta, este o cantare initiatica. Balada mai este numita si cantec batranesc de nunta. Tehnica folosita de poet este cea a povestirii in rama sau a povestirii in povestire. Povestea de dragoste neimplinita a celor doua personaje este inserata in cadrul povestii de iubire implinite. Sunt doua povesti de iubire. Menestrelul (trubadurul) este rugat sa cante o poveste de iubire, celebra. Primele doua catrene reprezinta rama. Spunerea cantecului presupune un anumit ritual, un spatiu izolat.

- Poezia cuprinde 2 simboluri antonimice:

Cele doua personaje apartin unor lumi diferite: Riga Crypto regnului vegetal, iar lapona Enigel regnului uman. Poezia este o demonstratie a ideii ca nu este posibila nuntirea unor lumi diferite si cu aspiratii variate.

Poetul isi alege personajele apartinand unor regnuri diferite pentru a sugera imposibilitatea dragostei lor si totodata antiteza dintre cele doua lumi.

Balada este o demonstratie a ideii ca ratiunea triumfa in final asupra irationalului. Soarele simbolizeaza viata rationala, constienta, stapanita de un ideal inalt. Setea dupa soare a laponei Enigel nu este altceva decat setea dupa ideal a omului.

Umbra simbolizeaza instinctul, obscuritatea din om.

Cele doua personaje pot reprezenta dualitatea umana, o jumatate apolinica si una dionisiaca.

Poezia lui Barbu tinde spre esente. Prefera sa puna in centrul ei

problemele esentiale si nu cele care te exprima pe tine (obiectivitate, impersonalizare). Poezia se vrea a fi un mod impersonal al Lirei.-obiectiva si muzicala

Poezia se inscrie in lirismul obiectiv = un discurs liric prin care poetul isi exprima sentimentele prin intermediul unor masti sau al unor personaje lirice (lirismul mastilor - poetul nu-si exprima in mod direct sentimentele, ci prin intermediul unor masti straine; in cazul poeziei de mai sus, Barbu vorbeste si sub masca laponei Enigel si sub cea a lui Riga Crypto; eroii sunt voci ale poetului).

36. Ilustreaza conceptul operational traditionalism, prin referire la un text liric studiat.

Aci sosi pe vremuri, de Ion Pillat

Este un scriitor apartinand perioadei traditionalismului interbelic Principalul sau volum de poezii este cel din 1923, Pe Arges in sus, din care face parte si textul Aci sosi pe vremuri

Tematica este una traditionala, cea a trecerii ireversibile a timpului fugit irreparabile tempus si cealalta este fortuna labilis (soarta schimbatoare). Poezia vorbeste despre doua povesti de iubire, care sunt supuse aceleiasi legi universale a trecerii implacabile a timpului.

Titlul contine un adverb de loc (aci si o locutiune adverbiala de timp (pe vremuri). Spatiul si timpul nu sunt precizate cu exactitate, poetul ne introduce intr-o atmosfera trecuta, facand legatura intre timpul prezent (obiectiv) si timpul amintirii (subiectiv). Adverbul de loc apare intr-o forma populara.

Scriitorul continua traditia lui Vasile Alecsandri prin practicarea unui pastel evoluat, 'psihologic' Pastelul la Ion Pillat este doar un pretext pentru meditatia poetului asupra efemeritatii existentei umane.

La nivel prozodic, poezia respecta canoanele clasice, fiind organizata in 19 distihuri si un monovers final; rima imperecheata; masura metrica de 13-14 silabe;

cultivarea universului rural: berlina, lanuri de secara, crinolina, campia, berzele;

tonul elegiac (trist);

Se remarca predilectia pentru simbol, clopotul este un motiv sacru, sunetul sau amintind de fragilitatea existentei umane si de trecerea timpului.

37. Ilustreaza caracteristicile limbajului poetic (expresivitate, ambiguitate, sugestie), cu exemple apartinand neomodernismului

Neomodernismul (al doilea modernism) se refera la generatia scriitorilor

saizecisti. Liderul poetic al saizecistilor este Nichita Stanescu (1933-1983). Neomodernismul nu reprezinta o evolutie a poeziei, ci o intarziere cu treizeci de ani fata de experientele Occidentului. In momentul aparitiei poeziei lui Nichita Stanescu, nicaieri in lume nu se mai scria poezie metaforica de tip modernist.

Caracteristici ale poeziei saizeciste

poetii trebuie sa se intoarca la izvoarele modernitatii interbelice (Lucian Blaga, Ion Barbu, Tudor Arghezi);

cultivarea unui limbaj ambiguu;

se cultiva metafore subtile;

apar imagini insolite;

ironia;

reflectia filosofica.

Catre Galateea - 1965 - vol. Dreptul la timp

poezia valorifica un mit al Antichitatii (Galateea-Pygmalion se indragosteste de propria opera, o sculptura, Galateea, rugandu-i pe zei s-o insufleteasca).

Tema poeziei este iubirea creatoare (iubirea si creatia), legatura dintre artist si creatia sa. Astfel, poezia devine a arta poetica.

Eul liric subliniaza, prin sugestie, ideea ca nu cunoaste doar atributele celei careia i se adreseaza, ci si 'bataia inimii pe care urmeaza s-o auzi', 'sfarsitul cuvantului a carui prima silaba tocmai o spui'. Poetul foloseste enumeratii ample, pentru a-si exprima sentimentul de iubire :'toate timpurile, toate miscarile, toate parfumurile'. Personificarea 'genunchiul pietrelor' sugereaza insufletirea operei de arta.

Orizontul cunoasterii e definit prin notiuni abstracte, care sunt si metafore: dupa-amiaza, dupa-orizontul, dincolo-de-marea. Astfel, poetul creeaza cuvinte noi

Natura, universul sunt insufletite. Copacii devin'umbre de lemn ale vinelor tale', raurile devin 'miscatoare umbre ale sangelui tau', iar pietrele raman 'umbre de piatra ale genunchiului meu'. Primele doua metafore personificatoare exprima vitalitatea sculpturii, iar ultima arata suferinta, umilinta, jertfa, rugaciunea ('si ma rog de tine, naste-ma'). Natura apare ca insufletita de opera si nu invers, rasturnandu-se conceptul traditional de mimesis: nu arta este o copie a lumii (o copie a copiei), ci lumea este o copie a artei. Adverbele de loc 'departe' si 'aproape' sugereaza limitele cunoasterii de tip rational, care nu poate sa patrunda in esenta tainelor lumii. Poetul realizeaza ca numai cu ajutorul ratiunii nu poate crea. Este nevoie de ceva mai mult, de cunoasterea poetica.

'De ce creatia este implorata sa dea nastere creatorului ?' Este creata o ambiguitate. Creatorul si creatia se nasc si se sustin reciproc. Creatia este aceea care invesniceste numele autorului si il face sa treaca dincolo de timp, iar artistul este cel care da viata operei prin imaginatia si sensibilitatea sa.

38. Comenteaza elementele de limbaj si de expresivitate, dintr-un text poetic neomodernist, apartinand lui Nichita Stanescu.

SUBIECTUL 38

Comenteaza elementele de limbaj si de expresivitate, dintr-un text poetic neomodernist, apartinand lui Nichita stanescu.

Simbol al generatiei "saizeciste", Nichita Stanescu a fost constiinta artistica framantata de "regandirea" (restructurarea) limbajului poetic si a perceptiei asupra lumii fenomenale (concrete) si ideale.

Poetica neomodernista este una a existentei si cunoasterii. Conceptia despre cunoastere si arta si relatia poetului cu logosul sunt abordate in textul Catre Galateea. Acesta a fost inclus in volumul "Dreptul la timp"(1965), culegere care marcheaza trecerea de la etapa elanurilor adolescentine spre un lirism interiorizat, inspre momentul de maturizare creatoare.

Titlul este o invocatie expresiva catre Galateea, simbol al operei care, potrivit unui mit, a prins viata. Nichita Stanescu valorifica povestea legendara a sculptorului Pygmalion care, indragostit de opera sa cu infatisare de femeie, a invocat zeitatile. Fructul iubirii dintre Pygmalion si Galateea a fost un fiu numit Pathos. Astfel, titlul sugereaza ideile de creatie, iubire si suferinta.

Titlul contine prepozitia "catre", element care da valoare de invocatie textului si confera discursului liric un caracter adresat.

Tema poeziei este, in principal, raportul dintre opera si creator. O diferenta fata de mit este ca poetul nu se adreseaza divinului, ci implora insasi opera. Eul liric are o viziune inedita asupra acestui raport, astfel opera este cea care "creeaza" poetul. Se poate deci considera ca realitatea lumii in care se gaseste fauritorul de frumos este de fapt un vis al taramului Ideii Pure.

Structura. Incipitul textului este de tip "ex abrupto", situatie care subliniaza cu expresivitate trairea intensa. Poezia este alcatuita din trei strofe , corespunzand unui numar identic de secvente lirice, in care sunt prezentate nivelurile textului poetic: cel perceptibil (concret), cel abstract si cel al esentelor.

Limbajul neomodernist folosit de Nichita Stanescu este uneori ambiguizat pana la aparenta de nonsens. De exemplu, autorul prezinta nivelul abstract al textului poetic in maniera ludica, prin imbinari neobisnuite de cuvinte, care se constituie in metafore surprinzatoare: "dupa-orizontul" (metafora a Absolutului cosmic, a Ideii pure), "dincolo-de-marea" (metafora a Genezei) etc..

Fiecare dintre cele trei strofe incepe cu verbul "a sti" la persoana I singular, ceea ce subliniaza omniscienta eului liric; de fiecare data cuvantul "stiu" indica un privilegiu, si anume acela dat de cunoasterea operei dincolo de orice limita. Folosirea la persoana I a verbului "a sti" stabileste, alaturi de pronumele personale si adjectivele pronominale de persoana I ("genunchiul mi-l pun", "genunchiului meu") lirismul subiectiv al textului.

In mod simetric, fiecare din ultimele versuri ale celor trei strofe se incheie cu o implorare: "naste-ma". Finalul poeziei ("naste-ma. Naste-ma") subliniaza expresiv, prin repetitie, cresterea tensiunii lirice. Ardoarea implicarii este subliniata si prin gestul recurent (care revine) al ingenuncherii "in pietre". Acesta este un simbol al rugaciunii, al relatiei poetului cu lumea artei. Aceasta relatie este subliniata si prin folosirea persoanelor I si a II-a.

SUBIECTUL 39

Ilustreaza conceptul operational lirism subiectiv, prin referire la doua poezii studiate, apartinand romantismului, simbolismului, modernismului sau neomodernismului.

Lirismul este o categorie a liricului, bazata pe exaltarea sentimentelor personale intr-o opera artistica.Lirismul subiectiv nu se confunda cu cel obiectiv, care presupune jocul mastilor si al rolurilor.

Lirismul subiecitv se identifica in poezie cu prezenta eului liric care isi exprima in mod direct conceptiile, sentimentele,trairile prin pronumele si verbele la persoana I.

Lirismul subiectiv - lirica "eului", tipul de discurs liric prin excelenta subiectiv, personal, rostit cel mai adesea la persoana I ( de exemplu: Eu nu stivesc corola de minuni a lumii - Lucian Blaga).Este discursul de tip convesiv , specific poeziei inceputurilor si poeziei romantice. Tot lirica subiectiva pot fi condiderate poeziile bacoviene care descriu un tablou din natura, iar peisajul devine o stare sufleteasca.

Text ales: Plumb de G. Bacovia

Eu nu strivesc corola de minuni a lumii de Lucian Blaga

Poezia simbolista "Plumb" deschide volumul cu acelasi titlu, aparut in 1916, definindu-l in totalitate. Tema poeziei o constituie conditia poetului intr-o societate lipsita de aspiratii si artificiala. Lumea ostila si stranie, conturata de cateva pete de culoare este proiectia universului interior, de un tragism asumat cu luciditate.

Textul este structurat in doua catrene.Cele doua secvente poetice corespund celor doua planuri ale realitaii: exterioara, obiectiva si interioara, subiectiva, simbolizata de sentimentul iubirii, a carui invocare se face cu disperare, fiind si el conditionat de natura mediului.

Lirismul subiectiv este redat la nivelul expresii , prin marcile subiectivitatii: persoana intai a verbelor si a adjectivelor.

La nivel morfologic, se remarca prezenta verbelor in marea lor majoritae statice. Timpul imperfect desemneaza trecutul nedeterminat, permanenta unei stari de angoasa: stam, atarnauVerbele la perfect compus - am inceput si sa strig- sugereaza disperarea poetului atunci cand constientizeaza ca universul inconjurator este cuprns de atmosfera sumbra a mortii.

La nivel sintactic, textul este structurat pe o serie de propozitii principale, independente, coordonate prin juxtapunere sau copulativ. De asemenea, se reamarca topica inversa, cu subiect postpus:"Dormea intors amorul"(meu).

Prin atmosfera, muzicalitate, folosirea sugestiei, a simbolului si a corespondentelor, zugravirea starilor sufletesti de angoasa, de spleen, poezia se incadreaza in estetica simbolista.

La fel ca in aceasta poezie unde este prezent lirismul subiectiv asa il gasim si in poezia de tip confesiune a lui Lucian Blaga " Eu nu strivesc corola de minuni a lumii", realizandu-se prin atitudinea poetica transmisa in mod direct si la nivelul expresiei, prin marcile subiectivitatii, marci lexico-gramaticale prin care se evidentiaza eul liric: pronumele personal la pers I singular, adjectivul posesiv la persoana I, verbele la prezent, persoana I singular, alternand spre diferentiere cu persoana a III-a.

Pronumele personal "eu" este asezat orgolios in fruntea primei poezii din primul volum, adica in fruntea operei. Plasarea sainitiala corespunde influentelor expresioniste (exacerbarea eului) din volumele de tinerete. Dar mai ales exprima atitudinea poetului filozof de a proteja misterele lumii, izvorata din iubire. Verbul la pers. I forma negativa exprima refuzul cunoasterii de tip rational si optiunea pentru cunoasterea luciferica/ poetica. Poezia este un act de creatie, iar iubirea o cale de cunoastere a misterelor lumii prin trairea nemijlocita a formelor concrete. Compozitonal poezia are trei secvente marcate de obicei, prin scrierea cu initiala majuscula a versurilor. Prima secventa exprima concentrat, cu ajutorul verbelor la pers I forma negativa atitudinea poetica fata de tainele lumii .A doua secventa, mai ampla, se construieste pe baza unor relatii de opozitie: eu- altii, "lumina mea"- "lumina altora". Finalul poeziei constituie o a treia secventa cu rol conclusiv, desi exprimata prin raportul de cauzalitate. Elemente de recurenta in poezie sunt misterul si motivul luminii, care implica principiul contrar, intunericul. Discursul liric se organizeaza in jurul acestor elemente.

40. Exemplifica trasaturile speciei dramatice comedia, prin referire la o opera literara studiata.

O scrisoare pierduta, de I.L. Caragiale

Comedia - specie a genului dramatic, aparuta in Antichitate, sec. 6 i.Hr., care prezinta personaje, intamplari, moravuri intr-un mod care starneste rasul, avand un final fericit.

Tipuri: comedia de situatii, de moravuri, de caracter, de intriga, de salon, eroica, grotesca.

Autori: Aristofan, Shakespeare, V. Alecsandri, I.L.Caragiale.

Caracteristici:

starneste rasul;

Exista diferite situatii comice, diferite greseli de exprimare care produc rasul. In acest sens, Caragiale foloseste procedee specifice teatrului clasic, facand apel la incurcatura (determinata de pierderea banului), la coincidenta (Dandanache utilizeaza acelasi instrument de santaj ca acela la care recurge Catavencu), la quiproquo (inlocuirea lui Catavencu, in final, cu Agamita Dandanache).

conflict derizoriu (nesemnificativ);

Conflictul este produs de pierderea scrisorii trimise de Tipatescu lui Zoe. Scrisoarea este un adevarat personaj, care trece din mana in mana, generand si intretinand intriga, contribuind la mentinerea tensiunii dramatice.

Prin disparitiile repetate si eforturile personajelor de a o recupera, ea se transforma intr-o importanta sursa a comicului.

personajul este confruntat cu false probleme, este mediocru, avand defecte morale care sunt satirizate;

Tipurile de personaje reflecta anumite defecte de caracter sau vicii. Zoe - femeia adulterina; Trahanache - sotul incornorat; Pristanda - politaiul slugarnic; Catavencu - demagogul etc.

conflict intre aparenta si esenta;

Personajele vor sa para altceva decat sunt. Observarea discrepantei intre aparenta si esenta produce efecte comice.

deznodamant vesel;

Nae Catavencu este pus ca sa conduca manifestatia in cinstea lui Agamita Dandanache, iar personajele, care mai inainte au fost in conflict, acum se impaca, refaand pacea. Piesa se incheie intr-o nota comica, prin vorbele lui Pristanda, nu inofensive: Curat constitutional.

stil parodic.

Caragiale isi iubeste personajele, dar nu le iarta acele defecte care le face ridicole.

41. Ilustreaza comicul (de caracter, de situatie sau de limbaj), prin referire la o comedie studiata.

O scrisoare pierduta, de I.L. Caragiale

Comicul - categorie estetica, ce desemneaza un fenomen care starneste rasul si care nu pericliteaza existenta celor implicati. Comicul provine dintr-o neconcordanta intre aparenta si esenta, intre adevar si minciuna, intre scop si mijloace. Forme ale comicului : umorul, satira, ironia, sarcasmul, grotescul.

Tipuri de comic : de situatie, de limbaj, de nume, de caracter.

Comicul de limbaj este provocat de:

- prezenta numeroaselor greseli de vocabular. Cuvintele sunt deformate, mai ales neologismele, din lipsa de instructie: famelie, renumeratie, andrisant, plebicist (familie, remuneratie, adresant, plebiscit).

- incalcarea regulilor gramaticale si a logicii

- contradictia in termeni: Dupa lupte seculare care au durat aproape 30 de ani.

- asociatii incompatibile: Industria romana e admirabila, e sublima, dar lipseste cu desavarsire.

- nonsensul: ori sa se revizuiasca, primesc ! dar sa nu se schimbe nimica

- ticuri verbale

- Ghita Pristanda: curat murdar, curat constitutional;

- Trahanache: aveti putintica rabdare;

Comicul de situatie rezulta din fapte neprevazute si din prezenta unor grupuri insolite:

- triunghiul conjugal: Zoe-Tipatescu-Trahanache;

- cuplul Farfuridi- Branzovenescu;

- incurcatura (pierderea scrisorii);

- evolutia inversa (Catavencu);

- quiproquo-ul (inlocuirea lui Catavencu prin Dandanache);

- orice scena in care apar efecte comice;

42. Ilustreaza conceptul operational de drama, prin referire la o opera literara studiata.

Mesterul Manole, de Lucian Blaga

Drama = specie a genului dramatic care apare in a doua jumatate a secolului al XVIII-lea, in Franta si in Germania, cu precursori in Anglia epocii elisabetane (sec. 16-17).

Caracteristici:

a.       amestec de tragic si comic

b.      protagonistul este un caracter complex, imbinand trasaturi pozitive si negative;

c. conflictul este puternic, intre forte adesea egale, si de natura

psihologica

d. deznodamantul este mai apropiat de realitate decat in tragedie sau comedie;

Blaga a publicat aceasta piesa in 1927. El a prelucrat un mit de intensa circulatie: mitul creatorului. Blaga reface structural semnificatiile baladei populare incat se poate vorbi de o asimilare totala a mitului. Asemenea lui Eminescu, Blaga depaseste schema mitica prin gandire filozofica si tehnica expresionista. Pornind de la elementele mitului popular, Blaga realizeaza o drama moderna pe tema conditiei creatorului de arta. Blaga isi pune personajul intr-o dilema tragica, aceea de a alege intre pasiunea devastatoare pentru creatie si iubire, dragoste de viata. El face din Manole un personaj tragic, constient de caracterul irational, absurd al jertfei care i se cere: "Jertfa aceasta de neinchipuit - cine o cere? Din lumina Dumnezeu nu poate s-o ceara fiindca e jertfa de sange, din adancimi puterile necurate nu pot s-o ceara fiindca jertfa e impotriva lor"

. Blaga multiplica conflictul realizand o adevarata serie conflictuala. Astfel personajul este in conflict cu porunca oficiala, cu Divinitatea, cu pasiunea pentru creatie, cu iubirea si cu sine insusi. Mesterul trebuie sa aleaga intre pasiunea pentru creatie si iubire. Dramatismul personajului rezulta din plasarea lui sub semnul unei serii conflictuale si a interogatiei absolute. Personajul este complex prin framantarile sale dramatice, prin intrebarile pe care si le pune, prin starile sufletesti atat de contradictorii prin care trece (consternare, durere, speranta, frenezie creatoare, bucurie, secatuire sufleteasca). Conflictul interior, optiunea intre pasiune si iubire este amplificat de conflicte secundare. Astfel mesterii se revolta impotriva lui Manole si vor sa abandoneze constructia. Ba, mai mult, banuiesc ca mesterul si-ar fi anuntat sotia despre juramantul facut. Dintre toate sotiile Mira este aceea care apare pentru a impiedica un omor care i se pare impotriva firii. Blaga foloseste metafora femeie-biserica care trimite la vocatia creatiei, a nasterii. Astfel biserica este simbolul creatiei care invinge timpul. Femeia este eterna prin destinul ei de a da viata.

Creatia presupune insa nu numai sacrificarea celuilalt (Mira) ci si sacrificiul de sine. Astfel moartea mesterului nu este un accident ca in balada populara ci este o moarte voluntara. Numai prin disparitia creatorului se poate impune o opera de arta, o dogma, o ideologie. Este necesara deci o asimilare totala in creatie si mesterul este constient de acest lucru.

43. Analizeaza constructia subiectului (conflict dramatic, intriga, scena, relatii spatio-temporale), intr-un text dramatic studiat.

Conflictul dramatic - infruntarea dintre doua sau mai multe personaje dintr-o piesa de teatru, datorata unor interese, atitudini si sentimente contrare.

Conflictul poate fi:

- exterior: intre doua personaje, intre un personaj si destin;

interior: intre ratiune si sentiment, intre datorie si pasiune

Conflictul dramei incepe in momentul in care intra in scena Mira, sotia lui Manole. Mira cunoaste framantarea interioara a sotului sau si a inteles sfatul staretului Bogumil. Intre cei doi soti are loc un schimb de replici, la care contribuie si Gaman in visurile sale, din care Manole intelege ca sfatul staretului Bogumil nu e lipsit de talc, dar in acelasi timp isi da seama si de puternica dragoste ce-i leaga pe cei doi soti. Acum conflictul e clar si definitiv instalat; el e de natura interioara, izvorat din infruntarea luciditatii mesterului care construieste inca multe altare, cu necesitatea, care pentru Manole e irationala, de a sacrifica un om, si nu pe oricine, ci pe propria-i sotie. Elementele conflictului sunt, asadar, pe de o parte, devoranta pasiune pentru constructie, pe de alta, intensa dragoste pentru viata, pentru frumusetea si puritatea ei, toate intruchipate de Mira. Manole este obligat de jocul sortii sa aleaga intre biserica - simbol al Vocatiei creatoare - si Mira - simbol al vietii, al dragostei, al puritatii omenesti: biserica si Mira sunt cele doua 'jumatati' ale personalitatii eroului. Fara una din ele, mesterul e anulat ca om. Constatam deci un echilibru perfect al fortelor conflictului, si de aici caracterul tragic al acestuia. Blaga va insista asupra acestor framantari interioare, facand din personajul sau un erou de tragedie antica, acolo unde balada rezolva aparent simplu - mai mult prin sugestie - un conflict starnit de clarificarea in vis a cauzei prabusirii zidurilor. Conflictul piesei lui Blaga e tragic pentru ca e fara iesire. Iesirea din conflict nu poate avea loc decat prin moartea eroului, o moarte necesara, fara indoiala, iar nu o sinucidere, cum am fi tentati, poate, sa credem, sau o moarte accidentala, ca in balada. Intreaga desfasurare a actiunii releva conditia tragica a creatorului de valori durabile, aflat in lupta cu propriul sau destin.

Intriga - elementul care declanseaza actiunea intr-un text dramatic. In terminologia teatrala, intriga desemneaza complicatiile aparute pe tot parcursul desfasurarii actiunii. Intriga se contureaza inca din primul act, prin motivul jertfei, anuntat de staretul Bogumil si de Gaman.

Bogumil semnifica doctrina religioasa cu originea in Asia Mica, cunoscuta sub numele de bogomilism, dupa numele calugarului bulgar Ieremia Bogomil. Doctrina concepe puterile supranaturale ca expresie a doua principii universale: al binelui, reprezentat de Dumnezeu, si al raului, reprezentat de Satana.

Gaman este, de asemenea, un personaj ce simbolizeaza mentalitatea primitivului care, in conceptia lui Blaga, reprezinta fortele magice. Gaman asista in somn la manifestarile spiritelor negative. Magicul explica faptul ca zidurile se surpa pentru ca nu sunt contracarate de o alta forta. Manole refuza ideea, ceea ce va adanci conflictul dramatic, pentru ca Gaman intruchipeaza si un personaj in actiune.

Neastamparul demonic care-l stapaneste pe Manole pentru a realiza un lacas de preamarire pentru divinitate este infruntat de Bogumil - care dezleaga enigma nerealizarii prin jertfa de om

Scena

- subdiviziune a unui act dintr-o piesa de teatru, delimitata fie de plecarea sau de venirea unui personaj, fie de modificarea locului sau a timpului actiunii.

O scena ilustrativa este aceea in care Mira sare cu picioarele pe Gaman, care e intins pe podele. Gaman se manifesta ca expresie a fortelor oarbe dezlantuite si devine o metafora a stihiilor telurice invrajbite impotriva zidirii, care trebuie invinse prin jertfa. Jocul Mirei simbolizeaza tocmai incercarea de a imblanzi aceste stihii care se impotrivesc zidirii.

Relatii temporale si spatiale: "Pe Arges in jos", "timp mitic romanesc", ceea ce sugereaza atemporalitatea operei de arta, a creatiei.

44. Comenteaza doua modalitati specifice de caracterizare a personajului dramatic, prin referire la un text literar studiat

O scrisoare pierduta, de I.L. Caragiale

La Caragiale, in O scrisoare pierduta, intalnim frecvent ca modalitati de caracterizare preferate de autor urmatoarele procedee fundamentale, toate indirecte:

1. prin limbaj;

2. prin nume.

Prin limbaj

- Zaharia Trahanache are ticuri verbale, precum aveti putintica rabdare, ceea ce denota o gandire plata si o anumita inertie a personajului.

- Dandanache e peltic, defect de vorbire care nu se potriveste cu statutul lui social: Asa e, puicusorule, c-am intors-o cu politica?

- Pristanda foloseste frecvent termeni populari, mai ales regionalismele, iar neologismele le deformeaza, tradandu-si incultura si lipsa de instructie: bampir, famelie, catrindala, renumeratie. Ticul sau verbal produce asociatii comice: curat murdar, curat condei, curat constitutional

Prin nume

- Zaharia Trahanache - numele lui sugereaza zahariseala si capacitatea de a se modela usor, dupa ordinele superiorilor: Trahanaua e o coca moale.

- Nae Catavencu - demagogia personajului, principala sa caracteristica, este sugerata prin numele de Catavencu, nume ce trimite la cata - persoana care vorbeste mult.

- Farfurdi si Branzovenescu - numele lor au rezonante culinare si sunt derivate cu sufixe onomastice grecesti si romanesti, amestecul clientelei politice a vremii, care se bucura de aceleasi avantaje constitutionale.

Pristanda - numele personajului este luat de la un joc moldovenesc in care se bate pasul intr-o parte si-n alta fara sa se porneasca niciunde, aratand siretenia lui, ce simte ca adversarul de azi poate fi prefectul de maine.

45. Evidentiaza rolul limbajului ca modalitate de caracterizare a personajelor, intr-o comedie studiata.

O scrisoare pierduta, de I. L. Caragiale

Comicul de limbaj este o trasatura de baza a comediilor lui Caragiale si o modalitate fundamentala de a caracteriza personajele. In literatura caragialiana, limbajul personajelor este stilul lor, felul lor de a fi.

Comicul de limbaj este provocat de:

- prezenta numeroaselor greseli de vocabular. Cuvintele sunt deformate, mai ales neologismele, din lipsa de instructie: famelie, renumeratie, andrisant, plebicist (familie, remuneratie, adresant, plebiscit).

- incalcarea regulilor gramaticale si a logicii

- contradictia in termeni: Dupa lupte seculare care au durat aproape 30 de ani.

- asociatii incompatibile: Industria romana e admirabila, e sublima, dar lipseste cu desavarsire.

- nonsensul: ori sa se revizuiasca, primesc ! dar sa nu se schimbe nimica

- ticuri verbale

- Ghita Pristanda: curat murdar, curat constitutional

- Trahanache: aveti putintica rabdare;

TRAHANACHE

- un personaj ticait, ramolit, incapabil sa ia o decizie imediata, gandire rudimentara;

- intarzierea in reactii este mascata de un tic verbal: "ai putintica rabdare";

- isi insuseste formulele tipice politicianului: "stimabile", "onorabile";

TIPATESCU:

- capabil de ironie;

- exprimarea lui este mai corecta decat a celorlalti de unde rezulta un anumit nivel intelectual.

NAE CATAVENCU

- moto-ul lui este: "Scopul scuza mijloacele", pe care-l atribuie in mod eronat altcuiva, evidetiind lipsa de cultura, ca si citatele latinesti stalcite: "oneste bibere";

- este orgolios, considerand ca are dreptul sa fie deputat;

- discursul lui Catavencu exprima caracterul sau: frazele bombastice, sforaitoare, lipsite de continut, cuprinzand nonsensuri; personajul este comic prin discrepanta intre atitudinea patriotica si stupiditatea frazelor; frecventele erori gramaticale arata esenta sa (incultura);

FARFURIDI SI BRANZOVENESCU:

- lipsa de cultura si inteligenta - cei doi reprezinta tipul prostului (Farfuridi - tipul prostului orgolios si fudul);

- discursul sau este incoerent, balbait, o mostra de text cuprinzand toate sursele comicului de limbaj la Caragiale;

PRISTANDA:

- incultura si automatisme verbale: "curat murdar", "curat constitutional" (in final - sens peiorativ, asezand sub semnul satirei desfasurarea alegerilor);

- are un limbaj comic prin incorectitudinea lui, prin deformarea cuvintelor: "renumeratie", "famelie", "bampir", "momental";

AGAMEMNON DANDANACHE:

- este comic, fiind peltic si sasait;

este ramolit, caracterizandu-se prin ticuri verbale si automatisme: "tilinc, tilinc", hodoronc-tronc", "zdronca, zdronca"

46. Caracterizeaza un personaj dintr-un text dramatic studiat (la alegere: comedie, drama, forme ale dramaturgiei in teatrul modern).

O scrisoare pierduta, de Ion Luca Caragiale

Nae Catavencu

Nae Catavencu este reprezentantul tinerii burghezii locale, candidatul grupului, tanar inteligent si independent. Este directorul ziarului Racnetul Carpatilor, stapanit de o dorinta profunda de parvenire politica. Este tipul politicianului demagog, corupt, in stare de orice pentru a-si atinge scopul. Deviza sa este "scopul scuza mijloacele, a spus nemuritorul Gambetta". Pentru a castiga lupta politica, Catavencu nu ezita sa foloseasca santajul. Atata vreme cat are scrisoarea este orgolios, agresiv, inflexibil. Dupa ce pierde scrisoarea devine umil, lingusitor, supus. Principala trasatura a lui Catavencu este capacitatea de a se adapta la orice situatie. El este mereu pregatit sa schimbe masca. Discursurile sale pun in evidenta demagogia, incultura, lipsa de logica. El stie sa se emotioneze, sa planga, sa influenteze ascultatorii. Catavencu este un actor desavarsit: cand se urca la tribuna, el isi intra in rol. Catavencu stie sa simuleze orice emotie, orice sentiment. Notiunile de tara, popor, progres, reprezinta pentru el simple lozinci in lupta electorala:

Patriotismul lui Catavencu este de parada, este un fals patriotism, care ascunde o puternica dorinta de parvenire. Exprimarea lui Catavencu cuprinde numeroase contradictii, greseli, demonstrand incultura, lipsa de logica: "Industria romana e admirabila, e sublima, putem zice, dar lipseste cu desavarsire.";".dupa lupte seculare care au durat aproape 30 de ani."; "Noi aclamam munca, travaliul, care nu se face de loc in tara noastra!" Scopul pentru care lupta Catavencu este ca Romania sa fie bine, si tot romanul sa prospere.

47. Ilustreaza elementele de compozitie a textului dramatic (act, scena/tablou, replica, indicatii scenice), prin referire la o opera literara studiata.

O scrisoare pierduta, de I.L.Caragiale e o comedie si evoca viata publica si de familie de la sfarsitul secolului al XIX-lea.. Tema ei este demascarea prostiei umane si a imoralitatii publice si private, inscriindu--se intre comediile de moravuri si de caracter.
Actiunea se desfasoara in 'capitala unui judet de munte' (numele localitatii nefiind specificat, situatia poate fi generalizata), pe fundalul unei agitate campanii electorale. Intre avocatul Nae Catavencu, din opozitie, care aspira la o cariera politica, si grupul fruntas al conducerii locale (Zaharia Trahanache si Stefan Tipatescu) izbucneste un conflict iscat de pierderea unei scrisori de dragoste pe care Tipatescu i-o adresase sotiei lui Trahanache, Zoe.

Piesa este remarcabila, in primul rand, prin arta compozitiei. Tehnica este cea a amplificarii treptate a conflictului. Scriitorul creaza un conflict fundamental (pierderea scrisorii), care da unitate operei; dar si altele secundare (cuplul Farfuridi-Branzovenescu se tem ca nu sunt considerati membri marcanti ai partidului lor; aparitia lui Dandanache). Complicatiile se amplifica din ce in ce mai mult, ca urmare a repetitiei, evolutiei inverse si interferentei diverselor serii de personaje aflate in conflict. (tehnica bulgarelui de zapada)

Textul dramatic este structurat in patru acte alcatuite din scene, fiind construit sub forma schimbului de replici intre personaje.

Act - subdiviziune autonoma a unei piese de teatru, delimitata de o ridicare si de o lasare de cortina;

Scena

- subdiviziune a unui act dintr-o piesa de teatru, delimitata fie de plecarea sau de venirea unui personaj, fie de modificarea locului sau a timpului actiunii.

Replica - raspunsul dat de un personaj interlocutorului sau in cadrul unui dialog. Prin dialog se prezinta evolutia actiunii dramatice, se definesc relatiile dintre personaje si se realizeaza caracterizarea directa sau indirecta.

Indicatiile scenice contureaza indirect personajele, prin semnificatia gesturilor si a mimicii. In lista cu Persoanele de la inceputul piesei, se precizeaza, alaturi de numele semnificative, statutul social, ocupatia personajelor, ceea ce sugereaza apartenenta la o tipologie si poate constitui punctul de plecare in caracterizare.

48. Ilustreaza conceptul operational curent literar, prin referire la romantism sau la simbolismul romanesc (la alegere).

Curent literar- reprezinta o grupare larga de scriitori si opere, care se inrudesc substantial prin numeroase trasaturi comune de ordin ideologic si artistic, prin preferinta pentru o anumita tematica si prin modalitati stilistice distincte.

Curente literare:

- clasicismul, romantismul, simbolismul, expresionismul, parnasianismul, realismul, naturalismul, dadaismul etc.

Simbolismul este un curent literar aparut in Franta, in a doua jumatate a secolului al XIX -lea, ca reactie impotriva poeziei prea retorice a romanticilor, precum si ca reactie la poezia rece a parnasienilor.

Simbolismul romanesc este influentat de cel francez.

Apare ca atitudine impotriva epigonismului eminescian si a samanatorismului. Isi trage sevele din poezia eminesciana, care a cultivat sugestia, simbolul, muzicalitatea, ambiguitatea, sinestezia, corespondentele (poezia Numai poetul).

Poezia simbolista romaneasca este o poezie citadina, in opozitie cu temele cultivate de creatia samanatorista.

Cel mai reprezentativ poet simbolist de la noi este George Bacovia.

Reperele lumii bacoviene sunt: cerul de plumb, ploaia, noroiul, parcurile, frunzele, singuratatea, boala, monotonia, obsesia si spleen-ul.

Culorile preferate bacoviene sunt: albul, negru, violetul, negrul si galbenul.

Sonoritatea bacoviana este de un tip aparte. Poemele bacoviene sunt pline de o invazie de vaiete, plansete si soapte.

Instrumentele preferate:

clavirul, acordeonul, flautul, chitara, fanfara, clopotul, urletul de caine, strigatul de cucuvea, taraitul de greier, tusea, plansetul, chiotele, bocetele, claxoanele,

tipetele de tren.

Decorul bacovian surprinde o lume a a lucrurilor, obiectele sunt purtatoare de mesaje: piata, strada, parcul, periferia, cimitirul.

Tehnici simboliste

- simbolul;

- sugestia;

- corespondentele; sinestezia;

- muzicalitatea;

- versul liber.

Teme:

- conditia poetului;

- natura, iubirea;

- starea de nevroza;

- moartea;

- evadarea;

- claustrarea;

Motive: singuratatea, melancolia, spleen-ul, ploaia, toamna, culorile, muzica, parcul, cimitirul.

49. Expune doctrina estetica promovata de revista Dacia literara.

"Dacia literara", aparuta la 30 ianuarie 1840, redactor M. Kogalniceanu.

A aparut in perioada pasoptista - 1830-1860.

Reprezentanti: V. Alecsandri, D. Bolintineanu, Grigore Alexandrescu (fabule, satire), C. Negruzzi (Scrisori, Alexandru Lapusneanul).

Introductia la Dacia literara este articolul-program al pasoptistilor. Acesta contine urmatoarele puncte:

1. Dorinta de a se edita o revista, care sa contina productii literare de pe intreg teritoriul Daciei (revistele de pana atunci aveau o culoare locala si erau influentate politic).

2. Dorinta de a unifica limba romana literara.

3. Nevoia de a avea o literatura originala si unitara pentru toti romanii.

4. Se pun bazele unei critici obiective ("vom critica opera si nu persoana" - Kogalniceanu).

5. Se combat traducerile si imitatiile: "traducerile nu fac o literatura"; "imitatia ucide in noi duhul national" - Kogalniceanu

6. Se propun teme originale pentru literatura:

a) istoria nationala;

b) folclorul si traditiile;

c) natura, frumusetile patriei.

50. Prezinta rolul Junimii si al lui Titu Maiorescu in impunerea noii directii in literatura romana din a doua jumatate a secolului al XIX -lea.

Junimea - junimismul

Este o miscare literara si culturala de la sfarsitul secolului al XIX-lea initiata de cativa tineri, care venisera de la studii din strainatate: Titu Maiorescu, Vasile Pogor, Petre Carp, Iacob Negruzzi, Theodor Rosetti .

A fost infiintata in 1863. A avut revista proprie, aparuta la 1 martie 1867 - "Convorbiri literare".

Junimistii au avut preocupari in trei domenii:

cultura - prin prelectiuni populare organizate de acestia, pentru educarea maselor;

domeniul limbii -

T. Maiorescu propune sa se scrie in limba romana cu ortografie fonetica si nu etimologizanta; ortografie fonetica - se pronunta asa cum se scrie;

T. Maiorescu s-a pronuntat in ceea ce priveste neologismele intr-un articol din 1881 - Neologismele; el arata ca acolo unde in limba romana exista pe langa cuvantul slavon un cuvant de origine latina trebuie indepartat cel de origine slavona si pastrat cel latin; Ex: vom zice binecuvantare si nu blagoslovenie; bunavestire si nu blagovestenie; Acolo unde lipseste din limba un cuvant si trebuie neaparat introdusa o anumita idee vom imprumuta din limbile neolatine, in special din franceza si italiana.

domeniul literaturii - cel mai important studiu al criticului T. Maiorescu este cel din 1872 - Directia noua in poezia si proza romaneasca; in acest studiu, prezinta situatia poeziei si a prozei romanesti de pana la el, in acelasi timp sesizand aparitia unui "om al timpului modern", Mihai Eminescu. Il numeste pe Vasile Alecsandri cap al poeziei noastre in generatia trecuta, afirmand despre pasteluri ca sunt o podoaba a literaturii romane.

A sustinut tinerele talente, ca Eminescu, Caragiale, Creanga, Slavici,

combatand mediocritatile.

Titu Maiorescu a impus o directie noua in literatura romana. Desi nu a facut analiza pe text, a sintetizat in anumite afirmatii valoarea si importanta celor mai buni scriitori ai vremii:

- in poezie - Mihai Eminescu

- in proza - Ioan Slavici - promotorul realismului rural

- Ion Creanga - geniu "poporal"

- In dramaturgie - I.L. Caragiale

51. Expune ideile care stau la baza directiei moderniste, promovate de E. Lovinescu.

Modernismul a fost promovat de revista Sburatorul (1919-1922; 1926-1927) si de cenaclul cu acelasi nume.

Obiectivele revistei erau promovarea tinerilor scriitori si imprimarea unor tendinte moderniste in evolutia literaturii.

"Sburatorul" refuza sa-si arate preferinta pentru vreo formula estetica anumita, astfel incat la revista colaborau samanatoristi, parnasieni, simbolisti, realisti.

Ideile lovinesciene vor fi restranse si publicate in Istoria literaturii romane contemporane si in Istoria civilizatiei romane moderne.

"Sburatorul" va pleda pentru racordarea literaturii romane cu spiritul veacului.

Eugen Lovinescu este autorul teoriei sincronismului, conform careia civilizatia si cultura se propaga prin imitatie de la superior la inferior. Literatura trebuie sa paraseasca traditionalismul samanatorist si gandirist si sa se inscrie in modernitate cultivand inspiratia citadina, si preluand noi forme promovate de literatura europeana. Mai intai se imprumuta forma, modelele, structurile din cultura mai dezvoltata, apoi se creeaza si un fond original, forme proprii, tinandu-se cont si de specificul romanesc. Lovinescu sustine ca imitatia simpla fara asimilatie nu are nici o valoare. Criticul accepta teoria formelor fara fond pe care o respingea Titu Maiorescu, considerand ca formele pot sa-si creeze fondul.

In conceptia lui Lovinescu, modernismul presupunea:

trecerea de la romanul rural la cel citadin, la literatura analitica;

preocuparea pentru problematica intelectualului;

trecerea de la poezia epica, cultivata de exemplu de George Cosbuc, la o poezie care cultiva simbolul, subiectivismul extrem;

epicul va tinde spre o creatie obiectiva (vezi cazul lui Rebreanu).

Criticul afirma primatul esteticului asupra eticului. Moralitatea unei opere de arta este de natura estetica si nu etica. Ea consta in acea inaltare impersonala, in acea obiectivare a cititorului, prin care uita de sine, traind emotii estetice.

52. Prezinta trasaturi ale ideologiilor literare din perioada interbelica (modernism, traditionalism).

In perioada interbelica, exista 2 tendinte majore in literatura:

- directia traditionalista reprezentata de revista 'Gandirea' si de cercul gandiristilor condus de Nichifor Crainic. Reprezentanti: Vasile Voiculescu, Ion Pillat.

Se pune accent pe apararea traditiei.

Spiritul critic se mentine, dar impotriva tendintelor moderne.

Teme: interesul pentru folclor, idealizarea trecutului national.

Curente literare: samanatorismul, poporanismul, gandirismul

Gandirismul: miscare literara dezvoltata in jurul revistei "Gandirea", avandu-l ca redactor pe Nichifor Crainic.

Colaboratori: Cezar Petrescu, Tudor Arghezi, Lucian Blaga, Ion Pillat, Tudor Vianu, Vasile Voiculescu.

Se cultiva valorile nationale, dimensiunea ortodoxa.

Sensul traditiei - in acest studiu, N. Crainic distinge intre romantici si intelectualii europenizanti; romanticii afirmau poporul si erau interesati de folclor, in timp ce intelectualistii tagaduiau poporul si abdicau de la autohtonism.

Traditionalismul voieste o cultura creatoare de valori autohtone; tinta suprema a unui popor este creatia dupa chipul si asemanarea lui.

N. Crainic pleaca de la analiza cuvantului "orient", aratand ca exista un nonsens in sintagma "orientare spre occident"; orientarea cuprinde in sine cuvantul 'orient" si inseamna indreptarea spre orient. Criticul arata ca intoarcerea spre trecut a scriitorilor trebuie conceputa intr-un mod dinamic combatand ideile "samanatoriste". Respinge anumite exagerari ale curentului "samanatorist", care pusese accentul pe ideea istorica si ideea folclorica in defavoarea ideii religioase. Criticul arata ca viata poporului roman nu este doar o suma de instincte primare, ci ca intreaga noastra cultura este strabatuta de duhul creator al cultului ortodox si al conceptiei lui bizantine.

Colaboratori: V. Voiculescu, L. Blaga, Cezar Petrescu, I. Pillat, Ion Minulescu.

- directia modernista cunoaste si ea doua orientari:

Miscarile artistice care exprima o ruptura de traditie, atitudine modernista = atitudine antiacademica, anticlasica, anticonservatoare, impotriva traditiei.

Curente postromantice: simbolismul, expresionismul, dadaismul, suprarealismul.

Teoreticianul modernismului a fost criticul literar Eugen Lovinescu; revista si cenaclul "Sburatorul".

Teoria sincronismului

Teoria formelor fara fond este sustinuta de catre criticul Eugen Lovinescu.

Autonomia esteticului (esteticul trebuie disociat de alte valori cum ar fi eticul si etnicul).

Caracteristici ale curentelor de avangarda:

- respingerea traditiei;

- spiritul de fronda (opozitie fata de trecut);

- spiritul ludic (de joaca) - poemele lor mizeaza pe fantezie, vis, joc de imagini;

- forme de exprimare socante.

Exemple de curente avangardiste: dadaismul, suprarealismul, constructivismul.

Reprezentanti ai avangardismului: Urmuz, Ilarie Voronca, Gellu Naum, Geo Bogza.

Reviste avangardiste: 'Contimporanul', 'Punct', 'Urmuz', 'unu'.

Termenul de modernism a fost impus in critica literara de Eugen Lovinescu, care intemeiaza la Bucuresti revista 'Sburatorul' si cenaclul cu acelasi nume. Revista a activat intre anii 1919- 1922; 1926-1927. Criticul Eugen Lovinescu promoveaza o serie de scriitori tineri in revista sa: Ion Barbu, Camil Petrescu, Anton Holban, G. Calinescu

Obiectivele revistei erau promovarea tinerilor scriitori si imprimarea unor tendinte moderniste in evolutia literaturii.

Sburatorul refuza sa-si arate preferinta pentru vreo formula estetica

anumita, astfel incat la revista colaborau samanatoristi, parnasieni, simbolisti, realisti.

Ideile lovinesciene vor fi restranse si publicate in Istoria literaturii romane contemporane si in Istoria civilizatiei romane moderne.

Sburatorul va pleda pentru racordarea literaturii romane cu spiritul veacului.

Eugen Lovinescu este autorul teoriei sincronismului, conform careia civilizatia si cultura se propaga prin imitatie de la superior la inferior. Literatura trebuie sa paraseasca traditionalismul samanatorist si gandirist si sa se inscrie in modernitate cultivand inspiratia citadina si preluand noi forme promovate de literatura europeana. Mai intai, se imprumuta forma, modelele, structurile din cultura mai dezvoltata, apoi se creeaza si un fond original, forme proprii, tinandu-se cont si de specificul romanesc. Lovinescu sustine ca imitatia simpla fara asimilatie nu are nici o valoare. Criticul accepta teoria formelor fara fond criticata de Titu Maiorescu, dar considera ca formele pot sa-si creeze fondul.