Nichita Stanescu FRUNZA VERDE DE ALBASTRU

Nichita Stanescu FRUNZA VERDE DE ALBASTRU

Context literar. Poemul fa'ce parte din volumul Oul si sfera aparut in 1967.

Tema este aspiratia spre totalitate, spre cunoastere integrala, insa spre deosebire de alte poeme stanesciene cu aceeasi tema, aici este realizata prin jocuri de cuvinte voit abstracte.

Dincolo de miza abstractului pot fi descifrate insa sensuri profunde. Poetul dovedeste o deosebita finete tehnica, ordinea normala, logica este dinamitata printr-o multime de constructii semantice ce determina cititorul sa gandeasca altfel decat in modul obisnuit.

Titlul este abstract si absurd in tiparul logic al gandirii: "verde de albastru'. Poetul pare a potrivi cuvintele pe dos de dragul jocului: "ma doare un cal maiastru', "para de un mar'.

Constructia poemului merge pe o schema baladesca - versuri scurte (8 silabe), rime imperecheate.

Portretul clasic al eroului din balada traditionala este structurat aici pe alte date, socante:,, ma doare un cal maiastru/pe care ma tin calare / cu capul la cingatoare/ cu calcaiul la spinare/ si cu ochiul in potcoave/ si cu mintea-n silabe. '

Tot in buna traditie a baladescului original, intalnim grupuri de versuri ce se repeta (inainte, pentru o mai usoara invatare a textului, acum doar din spirit ludic).

Apare din nou aspiratia spre fatalitate, pe care eroul/poetul o poate doar presimti; el poate auzi ,, un sunet de sus/ care nu au fost adus/ in ' timpan de oameni vii', el poate vedea ,, culoare ce nu se stie '.

Simturile intuiesc ceva dincolo de ele, insa nu pot accede la acel ceva in mod direct. Cunoasterea senzoriala e departe de a fi perfecta, iar o imbinare a acesteia cu cea traditionala nu e posibila decat la modul relativ. Nu ii ramane eroului decat sa fie vesnic intr-o cautare a cantecului / poeziei - singura modalitate de cunoastere adevarata, desi poezia il copleseste, ii rapeste suflet si trup. -

Imaginile: "din osul de la picior/care-mi canta cu fior/si din osul de la mana fluierand o saptamana/ din osul de la arcada/ recea lumii acolada/ / si-am cantat din coasta mea/ din vertebra ca o stea' amintesc de Orfeu ce-si incorporeaza cantul sau de un Orfeu devorandu-se pe sine prin cant.

Verbul la forma negativa: "n-am fost trezit', sau cele la forma afirmativa: "dorm', "ma doare', epitetele: "rece' - "viata rece', "grei'- "ochi grei', marturisesc aceeasi stare de precaritate pe care poetul o resimte in aspiratia sa spre absolut; "Viata dubla' aduce totusi un licar de speranta: poate de partea cealalta a vietii cuvintele

asociate aici arbitrar capata trup, iar dezacordul simt-real va fi abolit.

Poetul pare a se juca, a anima cuvintele, a le forta sa fie si altceva; pe dos: ,, si am zis nord/ ca sa zic suduri/ si dulceata ca sa sudui', prin opozitie cu logica obisnuita.

Dincolo de aspectul ludic al poemului, descifram vechea tema a creatiei stanesciene: aspiratia de a sparge limitele cunoasterii.

Receptare critica

"Nichita Stanescu e, ca putini scriitori romani, un comediograf superior al cuvantului si rareori aflam, ca in excelentul poem Frunza verde de albastru, o mai categorica dovada de finete tehnica. Aici totul e potrivit pe dos, oglinzile sunetelor sunt tulburate dinadins si notiunile sunt formulate, liric, prin notiuni ce li se opun. Totul pare un joc vinovat, dar nu-i decat stiinta de a infige un dinte de indoiala in carnea tare a cuvantului si a forta spiritul nostru sa gandeasca in alte tipare decat cele obisnuite.'

(Eugen Simion, Scriitori romani de azi) (M.F.)