Samanatorism vs. Modernism

Samanatorism vs. Modernism

Literatura romaneasca la inceput de secol XX e dominata de ideologia samanatorista, miscare ce are la baza, de fapt, ideile lui Eminescu in ce priveste nationalismul. Problema neamului nostru, care nu trezise in junimisti decat un interes mai mult rational, gaseste in Eminescu o rezonanta mult mai adanca: in constiinta poetului, prezentul este raportat la un trecut simtit ca realitate, trecutul la un prezent iterativ - prezenteism.

Sub aceeasi forma a solidaritatii nationale si a exaltarii paturii rurale ca unica realitate a neamului nostru, avand aceeasi expresie lirica si pamfletara, ideologia marelui poet reapare la inceput de secol XX si in miscarea samanatorista, lucru confirmat de redescoperirea publicisticii sale uitate, careia Nicolae Iorga ii atribuie valentele unui moment istoric.

Revista literara, ce da si numele acestui curent si in acelasi timp ii contureaza programul, este Samanatorul, iar debutul are loc sub auspiciile lui    Nicolae Iorga, Alexandru Vlahuta si George Cosbuc. Ideile-program ale revistei le formuleaza tot N. Iorga in 1905 : "O literatura, trebuie sa afirme sufletul unui popor in forme care corespund culturii timpului". Asadar rolul Samanatorului este "de a da neamului romanesc o literatura, care sa porneasca de la el, de la ce e mai raspicat si caracteristic in el si de a d,a in acelasi timp, literaturii universale, in formele cele mai bune ale ei, un capitol nou si original ".

Este o literatura cu o larga baza rurala, cu o poezie populara considerata de toti ca punct de plecare necesar al literaturii culte, o literatura in care Creanga, Cosbuc sau Slavici sunt stalpii de sustinere, in care Eminescu, spiritul universal, are radacini puternice in folclor, fiind    astfel saturata de spirit national si rural.

In acest context, prin puterea convingerii sale mistice,    Iorga reuseste sa faca din nationalizarea si ruralizarea literaturii o forma noua si militanta. Prin actiunea sa personala - ce cuprinde nu doar valoarea scrisului, ci si prestigiul, forta de sugestie, mijloacele de expresie -, acest fenomen literar reuseste sa devina un fenomen social, asupra caruia Iorga a exercitat o reala dictatura spirituala.

Rurala prin provenienta celor mai multi scriitori ai sai si prin ideologie constienta, aceasta literatura se distinge mai intai printr-un spirit de inadaptare la citadin (de aici, povestea atat de repetata a ruralului dezradacinat din satul sau in poezia lui Stefan Octavian Iosif, iar in poezia lui Octavian Goga primind chiar un caracter agresiv fata de civilizatie) si intentia de idealizare a taranimii.

Cu toata violenta dezlantuirii misticismului eminescian, fie sub forma samanatorismului, fie, mai tarziu, sub forma democratica a poporanismului, inca de la inceputul veacului se poate distinge o actiune de emancipare a artei de contingentele ideologiei nationale si sociale si, mai ales, a formei artistice devenite neincapatoare pentru exprimarea unei sensibilitati diferentiate, actiune cunoscuta in literatura sub numele de simbolism. Cum insa nota ei distinctiva sta in spiritul de contemporaneitate si de "spargere" a formelor traditionale prin limba, ritm, expresie figurata, ea s-ar putea numi cu mai multa indreptatire modernism.

Astfel, in sanul poeziei epice, apar doua evolutii inegale ca valoare, si anume: o evolutie, in primul rand, in ceea ce priveste materialul de inspiratie, de la rural la urban, cu injghebarea solida a unei literaturi citadine si, cu o importanta mult mai mare, o evolutie, normala de altfel si comuna tuturor literaturilor in procesul lor de maturizare, de la subiect la obiect sau de la lirism la adevarata literatura epica.