Scrisoarea I de Mihai Eminescu - comentariu

Scrisoarea I

de Mihai Eminescu

Geneza:

apare in Convorbiri literare in 1881

modelul poetului latin Horatiu, autorul operei Epistolele, adresate unui destinatar general - cititorul de care se apropie astfel.

imnul creatiei din Rig-Veda : Atunci fiinta nu era, nici nefiinta, nici marea vazduhului,/ Nici bolta cerului albastru in inaltimi nu era./ Dar cin' le-nvaluia? Si unde tainuit statea cel nepatruns ? Era noianul apelor, era genune ? Atunci moarte nu era, nici nemurire,/ Caci nu deosebea noaptea adanca de ziua luminoasa./ Caci fara suflu traia Unicul in sine,/ Si-n afara de dansul era golul nepatruns./ Iar pretutindeni era intuneric, o mare de intuneric,/ Si tainuit intr-insul zacea totul fara viata"

idei filosofice preluate de la Kant si Schopenhauer

Specia: poem filosofic

Tema: conditia geniului intr-o societate meschina, mediocra care il dispretuieste in ciuda cunoasterii sale nemasurate

Structura: 2 parti organizate pe 5 tablouri:

I.      conditia geniului in relatie cu marea sa capacitate de cunoastere

cadrul natural romantic

imaginea lumii in care se evidentiaza geniul

portretul geniului din perspectiva cunostintelor despre univers:

a.    haosul

b.   cosmogonia

c.    prezentul

d.   escatologia

II.    conditia geniului in relatie cu societatea

destinul geniului intr-o societate mediocra

revenirea la cadrul natural romantic initial

Tabloul I:

fixeaza cadrul, spatiul reveriei romantice = este un tablou descriptiv, cu note de pastel

motive dominante: seara, ceasornicul, luna, visul - creeaza o imagine specifica imaginarului poetic romantic eminescian, un colt izolat scaldat de lumina palida si rece a lunii in care este posibila meditatia asupra lumii si a destinului uman pe un ton elegiac.

rolul tabloului este de a face trecerea de la realitate la visare, de la eul real la cel liric/ poetic.

Tabloul al II-lea:

debuteaza cu o invocatie retorica a lunii (motiv romantic) omniprezenta si omniscienta, ceea ce da posibilitatea largirii cadrului natural de la odaie catre lumea exterioara, largire urmata de o noua restrangere pana la fiinta umana vazuta in ipostaze diverse, antitetice: odaie > pustiuri > codri > mari > cetati > palate > case > "frunti"= oameni.

fiintele umane atat de diferite (apare ca procedeu antiteza romantica intre: rege - sarac, slabi - puternici, genii - neghiobi) sunt stapanite totusi deopotriva de soarta si moarte, niciuna neputandu-se sustrage destinului si pieirii ("Desi trepte osebite le-au iesit din urna sortii/ Deopotriva-i stapaneste raza ta si geniul mortii")

in acest diversitate se evidentiaza geniul, a carui imagine este realizata tot cu ajutorul tehnici antitezei intre aparenta si esenta, intre ceea ce pare si ceea ce este, la care se adauga hiperbola ("El sprijina lumea si vecia") dublata de comparatia cu Atlas, personaj mitologic condamnat de zei sa sustina pamantul pe umar.

Tabloul al III-lea: Pentru a demonstra uriasa forta de gandire a geniului este descrisa evolutia universului

1. Haosul: succesiune de afirmatii si negatii, de absente, realizata la nivel morfologic prin repetitia unui cuvant cu forma gramaticala diferita (gen, numar, caz, persoana, mod, timp: nu s-ascundea - era ascuns, priceputa - s-o priceapa, de vazut - s-o vaza) sau la nivel lexical prin alaturarea unor cuvinte din aceeasi familie lexicala obtinuti in general prin derivare cu prefix negativ (ex.: fiinta - nefiinta, patruns - nepatruns); haosul este indefinit, invizibil,    nemiscat
2. Geneza: pacea eterna este tulburata de ivirea unicului si primului, identificabil in traditia biblica lui Dumnezeu care ia in stapanire haosul si il transforma in cosmos, il ordoneaza dupa aceeasi succesiune de imagini: crearea luminii> facerea astrilor > aparitia stihiilor> nasterea vietuitoarelor si a omului
3. Prezentul: meditatie asupra:

vietii vazuta ca "vis al nefiintei", vis al mortii eterne (motiv romantic ce apare si la autorul spanilor Calderon de la Barca in piesa La vida es sueno - Viata e vis)

asupra lumii - punct in imensitatea universului ("in lumea asta mare", "in acea nemarginire"),

asupra omului exponent al vointei oarbe de a trai ("Sunt atrase in viata de un dor nemarginit"= idee schopenhaueriana), al egoismului, spiritului gregar, infatuarii si megalomaniei ("ne credem minunati", "nenvartim uitand cu totul") in ciuda nimicniciei lui ("copii ai lumii mici", "musunoaie de furnici", "musti de-o zi pe-o lume mica de se masura cu cotul").

tonul se schimba de la cel elegiac/ trist, la cel sarcastic specific satirei

4. Escatologia: motiv biblic fundamental preluat de literatura, proiectare fabuloasa a reintoarcerii la haosul primordial - ideea repetabilitatii: moartea soarelui> inghetarea planetelor> colaps gravitational > disparitia stelelor > oprirea timpului> reintoarcerea la nediferentiat, la nemiscare, la haos

Tabloul al IV-lea - destinul geniului intr-o societate mediocra care nu il poate intelege si aprecia

fatalitatea conditiei umane - existenta se afla sub semnul mortii care ii egalizeaza pe oameni - si desertaciunea oricaror incercari/ realizari = motiv biblic: "Vanitas vanitatum et omnia vanitas" (Desertaciunea desertaciunilor, totul e desertaciune) = din perspectiva mortii tot ce facem pe paman este zadarnic, pentru ca nimic nu poate fi luat dincolo de viata.

"Unul e in toti, tot astfel precum una e in toate"

"Ce-o sa-i pese soartei oarbe ce vor ei si ce gandesc?/ Ca si vantu-n valuri trece peste traiul omenesc"

" Poti zidi o lume-ntreaga, poti s-o sfarami orice-ai spune/ Peste toate o lopata de tarana se depune./ Mana care-au dorit sceptrul universului si ganduri/ Ce-au cuprins tot universul incap bine-n patru scanduri"

iluzia aprecierii de catre contemporani: "De-oi muri - isi zice-n sine - al meu nume or sa-l poarte/ Secolii din gura-n gura si l-or duce mai departe"

ironia amara la adresa falsilor intelectuali care vor pretinde ca au inteles opera si vor scrie "vreo nota prizarita sub o pagina neroada"

satira mediocritatii oamenilor comuni care, incapabili sa isi depaseasca propria conditie, neaga maretia geniului transformandu-l intr-o biografie subtire pentru ca : "Magulit e fiecare/ ca n-ai fost mai mult ca dansul"

antiteza geniu - oameni comuni/ mediocrii

Tabloul al V-lea:

simetric tabloului I

descriptiv, cu note de pastel: cadru romantic - motive precum noaptea, luna, visul creeaza o atmosfera propice reveriei si amorteste in acelasi timp simturile, poetul nemaisimtind atat de acut durerea propriilor ganduri/ idei.

invocatia retorica a lunii omnisciente > meditatia, pe un ton elegiac, asupra dramatismului conditiei umane dintr-o pozitie distanta, rece, apolinica (< largirea cadrului natural sugereaza generalizarea, distantarea de durerea constientizarii conditiei tragice a oamenilor): oamenii sunt egali in fata sortii si a mortii:

Nivelul lexico-semantic de analiza:

alternanta limbajului popular, usor arhaizat si cu vagi nuante regionale (ostenite, sara, ceasornicul, odaie, vapaie, izvara, feresti, mane, osebite, brac - bracuite, colb, crieri, prizarita etc) cu limbajul neologic (voluptoasa, univers, eterna, chaos, infinit, microscopice, generatii, himeric, catapeteasma, enigma, pedant, tomuri, aticism, sceptru, suspendata, splenodare, ironie, biografie, savante, fatal, geniul, succedem etc.)

crearea antitezelor pe baza derivarii cu sufixe si prefixe (fiinta - nefiinta) sau a anotnimenlor (viitorul - trecutul, rege - sarac)

Nivelul morfo-sintactic de analiza:

prezenta unui mare numar de substantive si adjective in prima parte a poemului > tablou descriptiv

acumularea unui numar mare de verbe in tabloul evolutiei universului > dinamizarea acestuia

enumeratia:

inversiuni

antiteza

propozitii/ fraze interogative si exclamative: invocatii retorice/ exclamatii retorice/ interogatii retorice:

Nivelul figurilor de stil si imaginilor artistice:

epitete

comparatii

metafore

personificari

hiperbola

imagini vizuale (+cromatice)

imagini auditive

imagini tactile

Nivelul prozodic:

- ritm: trohaic

- rima: - pereche (aa,bb)

- se remarca aparitia ingambamentului (procedeu prozodic care consta in trecerea unei parti de fraza sau de propozitie in versul urmator)

- masura: 15 - 16 silabe

Antiteza - tehnica romantica ce consta in punerea in contrast/ opozitie a doi termeni cu scopul de a se evidentia reciproc

Elegia - specie a genului liric cu tonalitate trista in care eul liric isi exprima sentimente de regret, durere sufleteasca, melancolie, tristete

Ironia - Categorie estetica ce consta in crearea unei forme grave, serioase pentru a expune un fond usor, banal; ridiculizarea, batjocura unui personaj, situatii, nedreptati prin prezentarea sub forma serioasa a contrariului acesteia; apreciere/ lauda simulata sugerand exact contrariul

Pastelul - specie lirica obiectiva ce consta in descrierea unui colt de natura prin intermediul caruia autorul isi exprima indirect idei si sentimente

Satira - opera in versuri in care se ironizeaza defectele morale ale oamenilor, critica moravurile sociala, acuza ceea ce este nedrept