Eseu despre relatiile dintre doua personaje dintr-un roman de dupa al doilea razboi mondial / dintr-un roman de Marin Preda

Eseu despre relatiile dintre doua personaje dintr-un roman de dupa al doilea razboi mondial / dintr-un roman de Marin Preda

Continuand traditia romanului de inspiratie rurala,    Marin Preda a creat prin Morometii un roman original, cu o viziune moderna asupra lumii taranesti. Scrierea este alcatuita din doua volume publicate la doisprezece ani distanta, primul in 1955, iar urmatorul in 1967. Cele doua parti se sustin reciproc, reconstituind imaginea satului romanesc de-a lungul unui sfert de secol, prin povestea unei familii din satul Silistea-Gumesti.

Una din temele centrale care strabate romanul - anuntata inca din titlu - este cea a familiei, care, din cauza lipsei comunicarii dintre membrii sai, se va destrama. Esecul acestei gospodarii traditionale are drept corespondent in planul simbolic transformarile din satul romanesc al vremii, care se va deruraliza, va fi schimbat din insesi temeliile sale de catre regimul comunist.

Ilie Moromete, personajul principal al romanului, reprezinta un tip aparte de taran in literatura noastra. Nu este o fiinta rudimentara, ci are o complexitate psihologica ce tradeaza inteligenta, ironie sau chiar spirit contemplativ. Este un personaj exponential, reprezentand conceptia traditionala fata de pamant si de familie, al carui destin exprima moartea unei lumi, cea a satului traditional. Moromete este un pater familias, autoritatea principala in familia sa, pe care incearca sa o intretina cu ajutorul cultivarii pamantului.

Niculae este fiul din cea de-a doua casatorie a lui Moromete, cea cu Catrina, fiind mezinul familiei. Sarcina principala a lui Niculae este sa aiba grija de oaia neastamparata Bisisica, principala lui sursa de suferinta, prin care Preda distruge mitul mioritic, asa cum, prin Niculae, distruge si mitul copilariei vesele si lipsite de griji. Scena cinei din prima parte a volumului I este revelatoare pentru statutul mezinului in cadrul familiei, implicit in ochii tatalui - acesta era asezat in dreptul mamei sale, stand pe jos, pentru ca nu avea scaun. Mezinul nu era, asadar, un membru important al familiei, fapt dovedit si de conflictul pe care il va avea cu tatal sau in ceea ce priveste dorinta lui de a se duce la scoala. Copilul isi doreste cu ardoare sa mearga la scoala si, in ciuda acordului mamei sale, nu primeste sprijin din partea lui Ilie, care trebuie sa ii plateasca taxele. Acesta sustine ca invatatura nu ii aduce niciun beneficiu si il ironizeaza: "alta treaba n-avem noi acuma! Ne apucam sa studiem".

Relatia afectiva dintre cei doi este subrezita de lipsa acuta de comunicare. Moromete are impresia ca cei din jur il inteleg si ca gesturile sale nu necesita nicio justificare, nicio explicatie fata de acestia. Este un tata autoritar, care nu accepta sa fie contrazis in vreun fel. Moromete isi iubeste insa copiii. Ironia fata de fiii sai se prezinta sub forma unor observatii cu scop corectiv si nu izvoraste din dispret sau rautate. De exemplu, lui Niculae, care intarzia sa vina la masa, ii spune la un moment dat: "Te dusesi in gradina sa te odihnesti, ca pana acum statusi!" Totusi, cand vine vorba de manifestarea afectiunii, acesta isi cenzureaza orice gest. La serbarea de sfarsit de an scolar, la care Niculae ia premiul I, Moromete vine pregatit sa auda ca fiul sau ramasese repetent. Scena denota atat lipsa de interes a tatalui pentru preocuparile fiului sau, pentru viata acestuia din afara gospodariei, cat si lipsa de incredere in capacitatile intelectuale ale baiatului. Stinghereala copilului, criza de friguri care il cuprinde in timp ce incerca sa recite o poezie il impresioneaza pe Moromete, dar gesturile sale de mangaiere sunt schitate cu multa stangacie. Dorinta sa de a-si mentine pozitia de autoritate in familie printr-un comportament dur, uneori chiar aspru, a dus tocmai la slabirea relatiilor dintre membrii acesteia, dovada fiind si fuga de acasa a fiilor celor mari cu oile si caii la Bucuresti.

In volumul al doilea, ce prezinta o perioada de un sfert de veac, conflictul dintre Moromete si Niculae trece in prim-plan, pentru ca tatal si fiul reprezinta mentalitati diferite: In Morometii, interesanta e problema lui Niculae, caci conflictul dintre el si Moromete simbolizeaza conflictul dintre doua conceptii despre taran. Tocmai din aceasta cauza, ei devin reflectori: motivatiile lor launtrice intereseaza nu numai ca expresie a adaptarii sau dezadaptarii spontane de o lume, ci si ca filosofie de existenta. ( Nicolae Manolescu )

Moromete isi va concentra toata energia pentru a-i aduce acasa pe fiii sai cei mari si il va retrage pe Niculae de la scoala pe motiv ca nu ii aduce "niciun beneficiu". Atunci se va produce o ruptura intre tata si fiu. Isi va pierde nu doar autoritatea parentala, ci si pe cea in sat, fapt care il face sa scada si mai mult in ochii lui Niculae, care remarca: "il vezi cum ii ia altul vorba din gura, fara niciun respect si el lasa fruntea in jos si nu zice nimic". Acum un antimorometian ca filosofie a existentei, Niculae Moromete va ajunge activist de partid, adeptul unei "noi religii a binelui si a raului". Disensiunile intre tata si fiu capata acum sensul unor maniere diferite de a concepe existenta; Ilie Moromete reprezinta conceptia traditionala fata de pamant si de familie, in timp ce Niculae, "apostol al marilor transformari", este exponentul unei noi viziuni asupra satului, cea a socalismului. Aparandu-si principiile modului sau de viata, Moromete polemizeaza cu "noua religie" a lui Niculae, nezdruncinat in convingerile sale:     "Ca vii tu si-mi spui ca noi suntem ultimii tarani de pe lume si ca trebuie sa disparem Si de ce crezi ca n-ai fi tu ultimul prost de pe lume si ca mai degraba tu ar trebui sa dispari, nu eu?" Protestul tatalui sau, care apara rosturile taranesti traditionale, nu are niciun ecou in sufletul tanarului. Moromete isi pierde astfel orice urma de autoritate parentala si ajunge sa fie el insusi ironizat de catre copiii sai. Niculae ii condamna fara mila trufia: "crede ca el (Moromete) e centrul universului si cum le aranja el, asa e bine, toata lumea trebuie sa-l asculte".

Zece ani mai tarziu, destituit din functia pe care i-o oferise comunismul, Niculae isi continua studiile, devine inginer horticultor si se casatoreste cu o fata din sat. Moromete isi va trai ultimii ani din viata tot mai departe de tot ce se intampla, tot mai rupt de lume. Marea infrangere a lui Ilie Moromete este insingurarea, dar mai ales instrainarea de sine insusi, criza sa atingand dimensiuni tragice. La inmormantarea tatalui sau, Niculae afla de la sora sa, Ilinca, de faptul ca Moromete se stinsese incet, fara de a suferi de vreo boala. Tanarul are remuscari pentru ca isi parasise tatal in ultimii ani si nu are liniste pana cand imaginea acestuia nu ii apare in vis, "in lumina vesnicei zile de vara care scalda batatura si salcamii de acasa". Conflictul dintre cei doi va fi solutionat, se vor impaca in visul lui Niculae. In acest deznodamant tragic, se stabileste un echilibru care lipsise de la bun inceput relatiei dintre cele doua personaje; mezinul reuseste in final sa isi inteleaga tatal si isi da seama de afectiunea pe care i-o poarta.

Relatia dintre Moromete si fiul sau, Niculae, este una marcata de tragism, caci comunicarea deficitara a dus la o ruptura nefireasca intre cei doi. Insa ceea ce da si mai mult dramatism situatiei este tocmai regretul fiului din finalul romanului, remuscarile pe care le are Niculae pentru faptul ca isi parasise parintele. Fiul isi da seama prea tarziu de greselile sale. Un consens la care ar fi trebuit sa se ajunga mai devreme a fost stabilit numai dupa moartea lui Moromete. Trufia lui Moromete, incapacitatea celor doi de a comunica unul cu celalalt, diferenta dintre conceptiile lor asupra vietii, precum si refuzul fiecauia de a ajunge la un compromis au dus la un deznodamant tragic, care ar fi putut fi evitat.