Sistemul genurilor

Sistemul genurilor

Delimitarea trasaturilor comune si ale caracterului logic al genurilor publicistice are nu numai o insemnatate teoretica ci si una practica. Se demonstreaza astfel posibilitatile multiple de continut si forma pe care le ofera diferitele metode si tipuri de creatie si se inlesneste totodata cercetarea sincronica si diacronica a jurnalisticii. Diferentierea diametrala a parerilor despre genurile publicistice, caracterul neunitar si fluctuatia notiunilor in stiinta presei, se arata in lucrarea "Zurnalestica v tlaci rozhlase a televizii", aparuta la editura Matica Slovenska, ne determina ca, in cercetarea textelor gazetaresti actuale, sa folosim metoda analitic-sintetica. Prin aceasta materialele publicistice se clasifica dupa semnele caracteristice. O cercetare succinta cu ajutorul acestei metode evidentiaza unele concluzii interesante: astfel apar grupe de texte cu semne caracteristice deosebite; pe langa acestea insa se constituie si grupe de gen ce nu au o denumire (de exemplu materialele in care domina aspectul moral-estetic). Pe de alta parte, nici clasificarea detaliata, dupa diferitele semne caracteristice, nu ne releva grupe care ar corespunde integral genurilor conventionale. Ineficienta acestei metode provine, in primul rand, din criteriile imprecise de clasificare. Un anumit gen este caracterizat prin elementul predominant (de ex. recenzia este cunoscuta dupa aprecierea critica), altul printr-un component secundar (foiletonul - procedeul satiric). Ca atare in cercetarea sistemului de clasificare trebuie luat in consideratie un complex de componente, iar pentru stabilirea semnului caracteristic dominant se tine seama, in acelas timp, de constiinta actuala a autorilor si cititorilor. Genul pentru cititori este o notiune care desemneaza un anumit prototip, denumit de obicei cu un titlu. Pentru autori exista mai multe tipuri de genuri care au aparut in perioade diferite, infatisate prin trasaturi specifice. Genurile gazetaresti trebuie privite prin legatura dintre fond, exprimarea stilistica si modalitatea de redare, dintre elementele metodice ale activitatii gazetaresti si actiunile ei functionale. Adeseori redactorii cu experienta afirma, de fapt, ca atunci cand isi concep materialele nu pornesc de la ideea de a scrie dupa "normele" unui anumit gen, insa raportul de interactiune dintre continut, intentie, gen si functiile lui se afirma in mod indirect in fiecare creatie.

De unde concluzia ca genul este un model ce deriva din abstractizarea elementelor de baza ale textelor cu acelasi caracter. O anumita realitate obiectiva si o intentie subiectiva, proiectata catre un tel anumit, creeaza un tip de scriitura, ce se incadreaza in normele unui gen. Acest fapt este valabil si in sens opus: genul (cunostintele de gen, conventia de gen, legitatea genului) orienteaza materialul spre o anumita structura, impune anumite reguli, metode, sintaxa diferitelor elemente, compozitia, stilul si functia respectiva. Analizand elementele componente ale genurilor, cercetatorii au sesizat mai mult existenta elementelor de natura exterioara si in primul rand, stilul si compozitia, unii au studiat genurile gazetaresti sub aspect stilistic iar altii si-au luat ca mijloc de cercetare aspectele literar-stiintifice "de ordonare compozitionala". Ca urmare nu s-a pornit de la unitatea intrinseca dintre continut si forma, de la unitatea dintre latura interna si externa a materialelor publicistice. Intotdeauna stilul rezulta din caracterul materialului si din metodele lui de prelucrare a faptelor, avand la baza intentia autorului. Structura in sine nu este de natura exterioara, ea depinde de alegerea, distribuirea si organizarea materialului, de insusi caracterul faptelor (uneori este vorba de surprinderea situatiei, alteori de procesul ca atare, de urmarirea ideilor etc.). Din acest motiv cercetarea stiintifica a demersurilor gazetaresti se deosebeste de cercetarea stilistica. De obicei caracterizam genurile dupa elementele componente de natura interna si externa, chiar daca ele se realizeaza numai ca mijloace de forma, dupa procedee compozitionale si stilistice. Genul, ca notiune abstracta, reprezinta cadrul care determina componentele principale. La baza textului ziaristic se afla faptul de viata, informarea despre realitatea sociala, evenimente, situatii sau idei. Fara pretentia de a da o formulare completa creatia ziaristica poate fi caracterizata ca fiind o marturie scrisa, sonora sau in imagini, in anumite cazuri avand un caracter documentar, despre realitati politice, sociale, despre evenimente actuale sau manifestari de idei.

La inceputurile constituirii stiintei presei, stilistica a fost singura ramura stiintifica care s-a ocupat de manifestarile ziaristice. Asa ca cercetarea s-a limitat la latura stilistica de limba a manifestarilor in presa. E. Pauliny denumeste grupele manifestarilor de limba care au acelasi scop, aceeasi compozitie si folosesc aceleasi mijloace de limba, grupe de stil sau formatii de stil si le integreaza in trei categorii principale de stil:

stilul de anunt, din care fac parte stirile si anunturile, comunicari, liste, cereri, acte publice;

stilul de relatare si de descriere, caruia ii corespunde relatarea si descrierea;

stilul de expunere, caruia ii apartin povestirea (in aceasta categorie intra articolul de fond si comentariul), teza, consideratia si expunerea.

Alta clasificare distinge "formatiile de stil sau genurile" dupa modalitatile in care este prelucrata tema. Dupa orientare si functia manifestarilor de limba se deosebesc stilurile: personal, public si artistic.

Stilurile functionale se intrepatrund cu formatiile de stil care se deosebesc in felul urmator:

stilul de discutii sau administrativ (procesul-verbal, protocoale, rezolutii, contracte, angajamente, referate, chestionare, scrisori, cereri);

stilul stiintific (expunere, relatare, monografii, consideratii, critici, caracterizari);

stilul publicistic (genul gazetaresc: comentariu, articol de fond, recenzie, interviu, schita, reportaj, foileton, convorbire; genuri retorice: discursul, prezentarea, apelul, referatul, cuvantul festiv, discursul politic);

- stilul artistic (diferentiat in stil epic, liric si dramatic).

Cercetarea ziaristicii se face nu numai din punct de vedere al componentelor de limba si stil, ci tinand cont de toate celelalte elemente: continut de idei, redare, tema, functii, in raport direct cu stadiul organizarii diferitelor parti ale acestor elemente ce alcatuiesc intregul material publicistic.

Genul publicistic exista numai in manifestare concreta si exprima generalul si particularul; in manifestarea concreta in afara de trasaturile si legitatile generale se reflecta si trasaturi individuale, unice, nerepetabile. Acestea din urma nu numai ca sunt posibile, dar sunt chiar necesare. Exista insa anumite legitati ale genurilor, ale proceselor de redare a stilurilor functionale care nu pot fi trecute cu vederea. Genul publicistic nu poate fi schematizat, incremenit in tipare. Realitatea in continua schimbare va modifica orice fel de model abstract. Astfel in multe genuri clasice s-au produs mutatii si desi ele si-au pastrat denumirea, au insa un alt contur. Pe langa clasicele recenzii literare, acest gen de prezentare jurnalistica s-a extins si in alte domenii: revista presei, jurnalul de calatorie, analiza economica si altele.

Asa, de pilda, in perioada in care stiinta devine o forta de productie, expunerea stiintifico-tehnica constituie substanta unui nou tip de articole care depaseste limitele simplei popularizari. Complexitatea raporturilor internationale a impus alaturi de corespondente si comentarii ale evenimentelor internationale si analize complexe - treceri in revista ale unor fapte desfasurate pe perioade de timp mai ample.

Munca operativa cu materialele agentiilor internationale are ca efect si o anumita internationalizare a formelor de corespondenta. Democratizarea presei, necesitatea contactului cu viata si publicul, avalansa de scrisori din partea cititorilor si corespondentilor, organizarea de discutii, ecourile la diferite probleme au dat nastere la noi forme de corespondenta - ancheta in care autorii nu ating toate problemele ci se rezuma doar la scurte observatii, argumente, pareri.

Chiar daca in presa aceste grupe de materiale publicistice nu au denumiri stabilite, totusi este vorba de structuri si calitati noi.

Nu numai realitatea obiectiva in schimbare dar mai ales comanda sociala - "cererea de consum" - influenteaza puternic continutul si forma materialelor publicistice. Din toate aceste motive si multe altele genurile nu pot fi considerate structuri standard, pentru programarea unor anumite efecte, ci ele sunt abstractizari ale componentelor actului ziaristic, care poarta un anume continut si o anume forma.

Ce elemente componente, factori, fac posibila clasificarea materialelor ziaristice si eliminarea semnelor comune ale anumitor grupe? Criteriul functional este destul de unilateral: fiecare gen (si categorie de gen) are numai o functie a sa proprie (sau un ansamblu de functii) care rezulta dintr-o anumita structura (organizarea materialului) prin care actioneaza. Dar si invers: structura rezulta din functie, ea este corijata de functie in procesul creatiei. Mijloacele de redare impun materialului un nou continut sau modifica continutul original. Alegerea metodei, stilului, formei, realizarea tehnica nu numai ca defineste si mai pregnant genul, dar uneori schimba chiar intentia initiala. "Genealogia" ziaristica cerceteaza atat semnele comune cat si semnele specifice, determina numitorul comun (genul) si categoria specifica (specia), cerceteaza trasaturile genurilor, deosebirile dintre ele. Actul ziaristic nu este constituit numai dupa principii de gen ci indeosebi, dupa structura interioara a materialului, dupa dialectica lui. Deci nu este vorba numai de "o prelucrare literara a materialului" ci mai ales de o metoda de expunere. Structura redarii trebuie sa corespunda atat logicii interne a materialului cat si orientarii lui. Subiectul creator se supune intr-o anumita masura structurii abstracte insa il dezvolta dupa tema si orientare. De multe ori autorul alege o structura la limitele dintre doua genuri.