Stereotipul germanului reflectat in limba romana

Stereotipul germanului reflectat in limba romana

"Celalalt nu e mai intai obiect al comprehensiunii si apoi interlocutor. Cele doua relatii se confunda. Altfel spus, comprehensiunii celuilalt ii este inseparabila invocarea."[1]

Imaginea romanilor asupra alogenilor de origine germana din teritoriile romanesti a cunoscut, de-a lungul secolelor, mai multe ipostaze, in functie de grupa asupra careia erau proiectate observatiile, ce se referau fie la sasii din Transilvania, la colonistii svabi din Banat, la cei din Bucovina, la reprezentantii aparatului birocratic, militar si educational ai Imperiului Habsburgic, fie la germanii stabiliti in acest rastimp in tarile romanesti de dincoace de Carpati.

Aprecierile romanilor asupra germanilor au pornit, in mod curent, de la perceperea exacta a lucrurilor, dar, uneori, au ajuns la fantezie si miraculos. Dialogul intercultural reflecta observatiile privitoare la trasaturi, obiceiuri si manifestari specifice germanilor, ce au anumite dansuri si un anumit fel de a se imbraca sau care apartin unei confesiuni distincte. Atentia pe care romanul a acordat-o germanului nu a fost o exceptie, insa acestuia i s-au atribuit, fara indoiala, un loc si un rol aparte.

Indelunga convietuire dintre romani si emigrantii germani a lasat urme marcante nu numai in testimoniile unor observatori izolati sau intamplatori, in operele unor scriitori, istorici ori publicisti, ci si in constiinta straturilor celor mai largi ale populatiei majoritare romane. Limba a inregistrat variatiile de atitudine fata de germani de-a lungul timpului si poate sta drept marturie pentru convietuirea dintre aceste grupuri pe teritoriul romanesc.

Prin prisma istoriei relatiilor dintre romani si minoritatea germana, pot fi avansate mai multe ipoteze ce se cer a fi demonstrate pe parcursul acestei lucrari. Prima ipoteza de lucru se refera la faptul ca mentalitatea romanilor si atitudinea lor fata de germanii de pe teritoriul romanesc se regasesc in stereotipul creat in jurul acestei minoritati. Cea de a doua ipoteza dezvolta afirmatia enuntata anterior si lanseaza ideea potrivit careia acest stereotip al germanilor ar fi compus, preponderent, din imagini pozitive asupra acestora.

Etnonimul "german" este de origine latina, provenind din "germanus", si este resimtit ca un termen neutru, cult si corect din punct de vedere politic. De asemenea, este cunoscuta si o varianta invechita de pronuntie si anume "gherman". Insa romanii adopta, cu predilectie, termenul "neamt", originar din limbile slave, in care insemna "cel care tace", "cel mut".[2] Printre denumirile cele mai importante date germanilor de pe teritoriul nostru, regasim, in functie de zona de stabilire a acestora, termenul "sas", ce isi are radacina in termenul maghiar "szsz" cu semnificatia de "saxon", si cel de "svab", ce provine din cuvantul german "der Schwabe".

Germanul, ca agent civilizator, a intruchipat pentru romanul de rand ideea de reprezentant al Occidentului, al europeanului. O formulare care reda aceasta idee o intalnim la P. Ispirescu: "Romanul cand vede pe cate cineva din neamurile apusene ii zice neamt"[3]. Iar in nordul Moldovei este folosita constructia "vant de la neamt", care desemneaza un vant ce bate dinspre apus . Aceasta imagine o regasim in legatura cu utilizarea adjectivului "nemtesc" sau a adverbului "nemteste", pronuntat, uneori, regional sub forma "nemtaste". Apar sintagme de tipul "haine nemtesti" si "imbracat nemteste" ("S-a prefacut intr-un baiet ca de opt ani, imbracat cu straie nemtesti.", I. Creanga; "Luase hotararea de a-si cumpara cu cei sapte poli un rand de haine nemtesti.", I. Slavici; "Umblase totdeauna in straie nemtesti.", I. Rebreanu ), ce semnifica "dupa moda occidentala", prin contrast cu imbracamintea orientala a boierimii de pana in secolul al XIX-lea. Termenii opereaza nu numai distinctia dintre doua arii de civilizatie si cultura (orientala vs. occidentala), ci si una sociala (intre specificul satului vs. cel al orasului). Astfel, "(imbracat) nemteste" insemna si "(imbracat) oraseneste" ("Boieri imbracati nemteste, cu palarii tari sub pelerine fumurii.", C. Petrescu ). De altfel, in "Dictionarul limbii romane" au fost inregistrate si verbele "a (se) nemti" si "a (se) svabi" cu sensurile de "a adopta moda vestimentara occidentala" sau de "a se imbraca oraseneste" ("Pas de cunoaste acum care-i boier si care nu-i, daca s-au nemtit si stapanul meu!", A. Russo ). Intr-un interviu realizat de C. Ghinea, psihologul A. Dumitrescu aminteste imaginea zilelor de duminica cand "te-mbracai nemteste", "in costum". Legat de ideea de vestimentatie occidentala sau oraseneasca este si termenul "nemtie", asa cum apare el in urmatoarele versuri culese din folclor: "Fata care-mi place mie, / Se tot poarta pe nemtie, / Ca sa-mi faca necaz mie."

Fata de imbracamintea de tip occidental sau orasenesc a neamtului a aparut si o reactie populara mai putin apreciativa. Intr-o balada romaneasca, un cioban percepe hainele germanului ca fiind zdrentuite, asa cum rezulta din pasajul "Hai, diri, diri, neamtule, / Cum iti cura zdreamtale!"[10].

Exista specializari semantice ale etnonimului care plaseaza pe reprezentantii nationalitatii cunoscute sub numele de "nemti" intr-o anumita categorie sociala si intr-un anumit mediu. In Banat, cunoasterea lucrurilor ofera anumite elemente de referinta la un statut pe care il indreptatesc realitatile locale. In mediul rural, "nemtoane" inseamna "femeie de la oras" si "doamna din lumea inalta".[11] Altul este punctul de vedere al orasenilor din Vechiul Regat. Ramanand tot la forma de feminin, "nemtoaica" este utilizat cu sensul general de "femeie care face parte din populatia de baza a Germaniei ori a Austriei sau e originara din Germania ori Austria" ("Intr-un an au fost ochi negri; intr-altul niste ochi albastri de nemtoaica.", M. Sadoveanu; "La carciuma din parloage / Mi-este vin de trei soroace / Si mi-l vinde trei nemtoaice.", text cules din folclor). In acelasi timp insa, "nemtoaica" inseamna, la nivelul vorbirii familiare din Valahia si Moldova, "guvernanta" ("Ramas de mic fara mama, crescuse pana la paisprezece ani sub ingrijirea unei nemtoaice batrane.", A. Vlahuta; "Credeam noi ca ar fi ajuns Gore ceea ce era: nemtoaica la hodorogi?", M. Caragiale). Acest sens al substantivului se explica prin faptul ca, intre cele doua razboaie mondiale, familiile instarite din Romania angajau educatoare de origine germana, cu scopul de a asigura copiilor atat o buna educatie, cat si cunoasterea limbii germane. Limba romana a inregistrat si expresia "a ajunge nemtoaica" cu semnificatia de "a ajunge guvernanta".

Spre deosebire de limba romana, in alte limbi europene termenul de "german" este utilizat si cu intelesuri peiorative. In franceza argotica sau populara, pentru cuvantul "allemand" au fost consemnate, drept sinonime, termeni ca "boche", "chleuh", "fridolin", "fris" si "fritz".[13] Aceste forme cu nuanta negativa se refera, in general, la cetateanul german din timpul celui de al doilea razboi mondial sau, in particular, la soldatul german din aceeasi perioada. Denumirile "fris" si "fritz" isi au originea in numele propriu german "Fritz". De asemenea, un dictionar francez de expresii si locutiuni consemneaza sintagma "querelle d'allemand" ("cearta germana"), cu sensul de "cearta fara a exista un subiect serios", si constructia sintactica "C'est de l'allemand, du haut allemand." ("Este germana, germana literara."), ce face referire la "un lucru incomprehensibil". Limba engleza inregistreaza, de asemenea, porecle sau asocieri negative cu termenul de "german". Astfel, apar pentru germani denumirile argotice "kraut", care este o aluzie la faptul ca germanii sunt mari consumatori de varza, "hun", prin substitutia etnonimica peiorativa (identificarea figurii migratorului razboinic cu cea a germanului), si "Heinie", o porecla ironica pentru americanii de origine germana. Peiorative sunt si urmatoarele asocieri de termeni: "german marching pills" ("amfetamine"), "hop-herd" ("imbatat cu bere", "neamt"), "german silver" ("impostura") sau "german measles" ("boala contagioasa") s.a. In limba italiana, derivatele de la termenul "tedesco" au, de asemenea, un inteles peiorativ. Adverbul "tedescamente" este folosit depreciativ pentru a descrie maniera nemteasca de lucru, iar "tedeschismo" face referire la imitarea caracterului inchis, obtuz al germanilor.

In limba romana, pe langa intrebuintarile mentionate anterior ale termenului "nemtesc", acesta este folosit si pentru a desemna obiecte, ce sunt "fabricate, lucrate, facute de germani sau austrieci sau in Germania ori in Austria"[16]. Ilustrativ in acest sens este ceea ce C. Petrescu nota intr-un text: "Li se zicea la mesele astea joase <boieresti>, iar celor inalte, pe patru picioare, cand se puteau pune in casa in voie, <nemtesti>". Un obiect nemtesc implica in mentalul colectiv roman si ideea de calitate, devenind chiar o marca a acesteia, si se refera la un lucru bine facut, trainic, temeinic. "Dictionarul limbii romane" inregistreaza o marturie culeasa din satul Pipirig: "Mi-am facut o casa frumoasa, casa durata nemteste." . In Transilvania circula intr-o vreme sintagma "cafea nemteasca", denumita si "svart", ce desemna o cafea superioara calitativ. Aceasta idee de calitate este prezenta si atunci cand se vorbeste despre porumb "nemtesc", liliac "nemtesc" sau mere si prune "nemtesti". In vorbirea familiara circula si exclamatia "E tais!", care ii confera unui lucru sau fenomen atributul de "grozav" si care provine de la numele opticianului german Carl Zaiss. De altfel, tot ceea ce a fost complicat din punct de vedere tehnic, de neinteles si, totusi, perfect functional era numit in romana populara admirativ, dar nu fara un fior de teama, "dracarie nemteasca" .

O povestioara[19], inserata de M. Hertioga in studiul "Alteritt am Beispiel der Siebenbrger Sachsen", devine demna de mentionat in acest context: Cand George Enescu s-a aflat odata in Sighisoara, o fanfara a cantat in cinstea lui "Rapsodia Romana". Mai tarziu, a fost intrebat cum i-a placut interpretarea vestitei opere; Enescu a raspuns scurt: "sasesc" - ceea ce se poate traduce ca "planificat", "exact", dar oarecum "fad". Astfel, un lucru "nemtesc" poate fi privit si ca lipsit de originalitate sau spirit, in pofida aspectului sau exact sau a stilului "perfectionist".

Prezenta unor elemente de coeziune, de solidaritate in cadrul unei comunitati, cel putin teritoriale, poate fi recunoscuta in acceptarea obiceiurilor, a unor manifestari specifice populatiilor de alte nationalitati si in preluarea lor de catre taranii romani. Daca la nivelul societatii cultivate, s-a impus in saloane valsul, in varianta moderna, de origine austriaca, la nivelul populatiei romanesti din mediul rural au fost imprumutate numeroase dansuri si melodii insotitoare, denumite regional "Nemteasca", "Neamtul" sau "Nemtisorul"[20]. Este vorba chiar de aparitia a noi dansuri din familia celor tematice, pornind de la realitati introduse la noi de germani sau cunoscute de romani prin acestia. Un astfel de dans este inregistrat in judetul Suceava si numit "Aizambaul", de la cuvantul german "die Eisenbahn" ("trenul"). Daca acesta ar putea fi considerata o aparitie accidentala, exista si alte cazuri, concludente. Dansul numit "Barbunca", "Barbuncul", "Barbuncul batranesc", "Barbuncul din Gherla" sau chiar "Verbuncul" cunoaste o raspandire deosebita, fiind atestat si in afara arcului carpatic, cum ar fi in judetul Dambovita. Termenul "Barbunc" are ca punct de plecare cuvantul german "die Werbung" ("inrolare", "recrutare") si semnifica, pentru romani, o "hora jucata cu cantec, in trecut, la inrolarea recrutilor, in Bucovina si Transilvania" .

Din secolul al XIX-lea, datorita imbracamintii specifice, "Neamtul" devine unul dintre personajele "caraghioase" de la jocul de Anul Nou numit "Mosnegii"; cu acelasi rol mai pot aparea, la jocuri similare, "Jidanul", "Tiganul", "Turcul", "Doctorul". Intr-o postura asemanatoare se afla germanul si printre personajele unor cantece de consolare; ceea ce atrage atentia in cazul lor este tot vestimentatia, in fond, neobisnuita: "Hai, di-ri, di-ri, neamtule! / Cum iti cura zdreamtale!" cu riposta "Las' sa cure, ca nu-mi pasa / Ca mi-e nemtoaica frumoasa, / Pune ata si le coase!"[22].

Atitudinea fata de germani este oglindita si de poreclele sau de apelativele atribuite acestei minoritati. Majoritatea poreclelor nu este maligna, ci are o tenta glumeata. Cu precadere in Transilvania, sasii sunt mentionati cu porecla de "Hans" sau, intr-o forma mai pronuntat regionala, "Hont"[23], datorata frecventei mari a acestui nume in randul germanilor. In limba romana, numele german "Hans" corespunde numelui romanesc "Ioan". Aceasta porecla o regasim in proverbe ("Poate sa fie Hans cat de prost, numai lung sa fie, sa ajunga la slanina." ) si in snoave, in care se relateaza cum "jupanul Hont, care era gazda mare, avea de vanzare trei stoguri de fan" sau cum, la porunca romanului - "Sa joci, sasule, ca, daca nu, e vai de sufletul tau." - "jupanul Hont" incepu sa joace si sa cante: "Chite Honti cu cizme mari / Toate hoate si talhari, / Chite oameni de podure / Toate oamenile bune!" . De remarcat este si faptul ca termenul "jupan" este folosit in Transilvania ca un semn de respect la adresa sasilor sau pentru cei imbracati in haine nemtesti, pe cand in Moldova capata o nuanta peiorativa cu referire la evrei. Snoava, in care apare sasul jucand, este povestita si de A. Barseanu la notele strigaturilor din Ardeal si apare sub urmatoarea forma: "Chite Honti cu sisme mari, / Toate hoate si talhari: / Chite vomini de pudure / Toate vomenile bune." Porecla de "Hont" poate fi identificata si in snoava intitulata "Cum cugeta sasul", culeasa de P. Ispirescu, snoava in care se fac referiri la modul cum germanul percepe raiul : "Pasamite Hont, stiind rugaciunea Domnului unde zice: cum in cer si pe pamant, el cu mintea lui a socotit ca totuna este daca ar intoarce vorba si ar zice: precum este pe pamant asa va fi si in cer, si fiindca el nu stia pe pamant a face altceva decat a ciurui orzul cailor, a rani curtea, a duce felinarul seara la grajd si a curata alamurile de la hamuri, tot cam astfel de treaba credea ca are sa faca si in rai'.

Forma de "Hans" sau "Hont" cunoaste mai multe variante, printre care "hantur" [29], porecla cu o usoara nota zeflemisitoare, semnalata de L. Saineanu. Contaminarea dintre etnonimele "svab" si "hont" a avut drept rezultat porecla "sont", cu varianta "sontisor", cu sensul de "schiop" . In acest context a aparut si verbul reflexiv "a se sonti", care insemna "a se imbraca nemteste". Intre termenii "sont" si "stront" atribuiti germanilor, poate fi stabilita o legatura intuitiva, desi aceasta nu a fost inca probata la nivel stiintific.

Alte porecle atribuite sasilor erau cele de "floander" si "saxofon"[31], care fac trimitere la patria lor de origine ("Ziceti, mai, sa tie minte floandaru, ca s-a prins odata-n joc cu romanii!" ), precum si de "gabur", ce reprezinta numele dat taranilor sasi, nume provenit de la termenul german "der Gebaur"("taran") .

Un apelativ ironic dat nemtilor de pe teritoriul romanesc este "Fritz", care se datoreaza frecventei mari a acestui nume propriu in randul germanilor. De asemenea, ironice sunt si apelativele "cotofleant", datorat obiceiului nemtilor de a consuma cartofi, si "Kukurutzpanzer"[34], intalnit cu referire la germanii din zona Sighisoarei, presupusi consumatori de porumb. O porecla a femeilor germane este "Frulein", ce cunoaste si variante de alint, precum "Fraila" sau "Fraelico". Aceasta denumire se datoreaza asocierii facute intre nemtoaica si meseria de guvernanta .

O porecla cu tenta peiorativa la adresa nemtilor, dar regasita si in ceea ce ii priveste pe maghiari[36], este "soacat", ce isi are radacina in termenul sarbesc "socat" cu sensul de "sarb catolic". Opozitia confesionala dintre romani si germani, respectiv dintre ortodocsi si catolici, este oglindita si in limba romana, unde cuvantul "soacat" sau "soacata" devine o marca a diferentei. In Banatul sarbesc s-a inregistrat pentru "religie catolica" termenul "svabie". Piesa "Cucoana Chirita in voiagiu" contine astfel de trimiteri la germani: "Vas rast? Asta-i pudoare mare la dumneata; trebuie platesti vama. Si indata s-o adunat vreo trei soacate ca sa hotarasca daca se cuvenea sa-mi ieie vama." sau "Ba inca sa vedeti: trecand odata pe sub o hruba lunga care-i zic tunel, si gasindu-ne prin intuneric, soacata de baron si-a intins botul ca sa ma sarute" . Alteritatea religioasa o intalnim reflectata si in termenii "lotreni" si "lutreni" cu referire la sasii luterani. Alte apelative peiorative sunt "nemtalau" si "nemtoi", ce isi datoreaza incarcatura negativa sufixelor augmentative "-alau" si "-oi".

Frazeologia reprezinta o alta sursa importanta pentru evidentierea acelor imagini stereotipizante la adresa germanilor. Mentalitatea romanilor este reflectata in expresii, proverbe si texte folclorice, ce au inglobat, de-a lungul timpului, constante caracteriologice si comportamentale ale germanilor.

Exactitatea, seriozitatea si constiinciozitatea in munca a germanului sunt trasaturi dominante atribuite acestei minoritati. In universul frazeologic romanesc a fost consemnata expresia "a pazi ca neamtul"[39] cu sensul de a fi ascultator si a face un lucru in mod temeinic, precum si proverbul "Neamtul nu sta in bordei, ci-si face casa cu temei." Uneori, neamtul este perceput a fi atat de riguros, incat pare a fi chiar fara mila ("Unde pune Neamtu mana, isi ia Dumnezeu mila."), iar chibzuinta lui inainte de a incepe o activitate il face sa para fricos in ochii romanului ("Neamt puturos, / Lasa pusca jos.", "Neamt puturos, / Ia pusca de jos / Si impusca ratele / Si le manca matele.") . In multe cazuri, snoava ridiculizeaza comportamentele legate de munca, respectiv indaratnicia si, uneori, necrutarea, pe care o pune sasul in indeletnicirile sale cotidiene, ori neintelegerea, pe care o arata fata de cei ce nu isi indeplinesc indatoririle in maniera conceputa de el. O snoava povesteste cum "un sas intors obosit de la munca nu gaseste in casa un strop de apa de baut. Cand isi intreaba nevasta de pricina acestei lipse, femeia il lamureste ca n-a adus apa de frica ploii care se vestea. Atunci sasul iese din casa, aduce o cofa plina, o uda pe sasoaica din cap pana in picioare si-i spune ca de-acum se poate duce linistita dupa apa, caci ploaia n-o sa-i mai faca niciun rau." O alta snoava relateaza cum "pe o zi foarte friguroasa, un neamt iese, totusi, la grapat. Un roman cu care se intalneste il intreaba incotro se duce pe asa vreme. Iar neamtul ii raspunde intr-o romaneasca stricata: La crapat. La care, romanul ii replica inciudat si, poate, si cu oarecare pizma: Acasa nu poti sa crapi, trebuie sa te duci tocmai pe camp?".

Vrednicia, perseverenta si spiritul gospodaresc ale germanilor sunt pretuite de romani, asa cum reiese si din urmatoarele formule sugestive: "Neamtul intai si-a facut ceasornic, apoi a taiat cocosul.", "Neamtul nu gaseste loc, si-a facut moara cu foc." [43]. Strans legata de aceste atribute ale germanilor este si harnicia lor, ce este reflectata in numeroase proverbe: "Daca vrei sa vezi harnicie, du-te la sas in gospodarie." si "Neamtu-i si paur (taran), neamtu-i si faur (mestesugar)." Harnicia nemtilor este, uneori, pusa in opozitie cu lipsa de activitate a romanilor sau chiar cu obiceiul acestora de a nu fauri singuri un lucru, ci de a-l fura, asa cum rezulta din proverbul german "Die Deutschen haben den Guβstahl erfunden, die Rumnen den Diebstahl." ("Germanii au inventat otelul turnat, romanii hotia."), ce se trage de pe vremea cand, din punct de vedere legal si social, romanii se aflau pe o scara inferioara fata de nemti. C. Ghinea, realizatorul interviului "Neamtul miracol" din revista "Dilema", aminteste o vorba celebra a lui T. Arghezi potrivit careia "ne-ar trebui mai multi nemti" . In aceeasi publicatie, ziarista T. Chiper mentioneaza expresia "n-avem nemti" , ce este folosita atunci cand se regreta "o nesansa in administratie sau in ritmul modernizarii".

Cultul curateniei si al ordinii specific germanilor a fost sesizat si de catre romani ce au lansat remarcile "In casa neamtului nu stii care-i podul.", "Toate la neamt is cu randuiala, sa nu ramana cu burta goala.". In articolul "Despre sasi, numai bine", semnat de O. Gabor si publicat in "Dilema" [49], un localnic al satului Cincu relateaza cum s-a inradacinat, la nivel local, expresia "e randuiala ca in pivnita la sasi" pentru a desemna o ordine desavarsita in gospodarie.

Imaginea neamtului ca agent civilizator prin excelenta reiese si din formulele "Neamtul si pe dracu' l-a invatat ca sa mearga incaltat." si "Cand vei vedea neamt cu opinci si mancand alivinci."[50]

Din punct de vedere temperamental, neamtul este perceput ca taciturn, sobru si controlat, cu un cumpat interior iesit din comun. Insa, atunci cand vorbeste, el se mentine cinstit si direct in exprimari. Pentru romanii aflati mult timp, in materie de contacte cu strainii, in sfera relatiilor de tip bizantin, "a spune drept ca neamtul"[51] inseamna "a spune lucrurilor pe nume, fara inconjur", "a spune adevarul". Aceasta expresie a aparut ca un reflex al compararii mentalitatii autohtone, marcate de disimularea orientala, cu gandirea de factura occidentala. Intrucat ocolirea adevarului presupune si o anumita locvacitate, insasi tacerea, rezerva in exprimare poate impresiona: "a tacea ca neamtul" inseamna "a fi tacut, inchis". Onestitatea vorbelor sale este vazuta, uneori, ca exagerata si este folosita, la modul ironic, pentru a-i caracteriza pe cei care sunt lipsiti de interese ascunse si, prin aceasta, mai putin sireti. Proverbul "Neamtu-i prost ca spune drept" este ilustrativ in acest sens. Mai greu explicabila devine, in acest context, expresia "tarara nemteasca", ce semnifica "o vorbarie nesfarsita" , desi nemtii sunt taciturni si putin comunicativi. "A se face (a fi) neamt" semnifica "a se preface ca nu intelege" .

Lipsa de sensibilitate fata de semeni, tradusa printr-o raceala specifica, il transforma pe neamt intr-un individualist. Aprecierile romanilor fata de un astfel de comportament nu sunt puternic negative; amendarea germanilor in proverbul "neamtu-i om de omenie, dar nu-ti da scula si tie."[56] urmeaza, totusi, dupa o accentuare pozitiva a caracterului acestora. Neamtul isi cauta calea lui, fara a tine cont de lucrurile netrebuincioase ("Lasa-te, cum s-a lasat neamtul de ismene." ). Aceasta imagine de om solitar in raport cu cei din spatiul exterior lui este corelata si cu ideea de persoana economa, care impinge dorinta de a agonisi la limita zgarceniei. In mentalul colectiv romanesc s-au inradacinat expresia "a plati nemteste", cu sensul de a plati fiecaruia partea ce i se cuvine, si proverbul "Cainele neamtului mananca si mere padurete." Acest animal apare si in expresia " a fi neamt fara catel" , ce desemneaza un lucru rar, care nu prea se vede.

Grija exagerata pentru propria avere, chiar cu pretul desconsiderarii aproapelui, a fost si ea adeseori luata in raspar de naratorul anonim: "Un neamt care vrea sa-si vanda porcul da, astfel, de stire ca cine doreste sa-l cumpere, sa-l ia de la el de acasa. Un carnatar se infiinteaza si-i cere sa vada animalul. Neamtul se duce la cotet, dar gaseste porcul dormind. Drept care, ii spune camatarului sa vie altadata, ca nu se indura sa scoale ramatorul. Si in timp ce spune asta, umbla tot in varful picioarelor si vorbeste in soapta, cu mana la gura."[60] Un alt camp de manifestare a ironiei naratorului popular l-a constituit relatia dintre stapanul sas si oamenii tocmiti de el la munca, cu care prilej snoava zeflemisea avaritia celui dintai si sublinia ingeniozitatea cu care era ea razbunata de cei din urma. Astfel, o snoava povesteste cum "un sas pleaca la arat cu sluga, un roman destept. Ion mana caii si sasul tine plugul de coarne. La amiaza, cand toti ceilalti oameni de pe camp luau pranzul - dar sasoaica nu venise de acasa cu nimic de-ale gurii - sasul ii spune slugii sa se aseze si amandoi sa imite gesturile celor care mancau. Cand toata suflarea de pe camp reia lucrul, Ion il pune pe sas sa mane caii, iar el, in urma lui, rastoarna plugul, incat acesta nu mai trage nicio brazda. Intr-un tarziu, sasul baga de seama ca treaba merge acum prea usor, intoarce capul si striga suparat: <Ce dracu' faci acolo, Ioane?>. Atunci Ion ii replica: <Mana, mana, stapane, ca oamenii gandesc ca muncim.>."

Comportamentul social al germanului este si el sursa de mirare si, uneori, chiar de dezaprobare pentru romani. Dat fiind faptul ca minoritarii germani se casatoresc pe la varsta de 30-40 de ani, unui conational, care nu se insoara niciodata, i se spune in deradere "june nemtesc"[62].

Ospitalitatea foarte masurata a neamtului este diferita de cea a romanilor. Iesind in evidenta, duce la crearea de proverbe, precum "Neamtul te pofteste o data; romanul de zece ori"[63] si "Neamtul iti da de mancare, dar cere ascultare." Actiunea germanilor de a pune toate felurile de mancare pe masa apare in proverbul "a pune tot ca neamtul" . Sunt observate obiceiuri culinare care, din perspectiva unor oameni cu un alt tip de alimentatie, pot deveni chiar obiectul deprecierii. Obiceiul de a cultiva cartofi si de a-i folosi pe acestia in mod excesiv in alimentatie a dus, in Banat, la porecla rimata "neamt, neamt, cotofleant". Apelativul "cotofleant" a fost interpretat ca o deformare a cuvantului german "Kartoffelpflanze" sau "Kartoffelpflanzer" .

Multe expresii si proverbe au fost consemnate cu referire la excesul de alcool al germanului, care apare, totusi, sub chipul unui bautor sobru si controlat: "Neamtul a venit cu pusca si-a baut vinul cu dusca."[67], "Daca-i dai neamtului bere, apoi vin nu mai cere." , "Neamtul crede-n bautura si unguru-n injuratura." , "Neamtu-i cuminte dupa amiaza, cand are mintea treaza." s.a. Imaginea, in special, a mestesugarului german este redata intr-un text folcloric astfel: "Neamt gol / Imbracat pistol, / Si la carciuma dator" . In mod similar, expresia "a vorbi nemteste" desemneaza pe cineva care a consumat excesiv de mult alcool, iar, in nordul Olteniei, verbul "a se nemti" este utilizat, nu numai cu sensul principal de "a adopta modul de viata nemtesc, a se occidentaliza", ci si cu acela de "a se imbata". Un alt mod eufemistic de a spune ca cineva este "atins" de bautura este "a fura (a lua, a prinde, a apuca) luleaua neamtului", deoarece se spunea in popor ca neamtului ii poate fi luata "luleaua" (obiect de care nu se desparte niciodata) doar atunci cand acesta se afla in stare de ebrietate.

In acelasi timp, germanul a fost considerat un model al controlului de sine, al capacitatii de a-si apara demnitatea in fata ochiului critic: "a merge (a umbla, a sta) drept ca neamtul" presupune a-ti pastra mersul drept chiar atunci cand, dupa un pahar de bautura, cei din jur s-ar astepta sa te vada clatinandu-te sau a face efortul de a pastra aparente decente.

Astfel, expresiile, proverbele ce vizeaza defectele germanului sunt atenuate. Ele nu contin note dispretuitoare, imprecatii sau demonizari ale germanului, ci sunt observatii realiste asupra unor diferente culturale. De altfel, majoritatea afirmatiilor legate de persoana neamtului are o tenta pozitiva. O manifestare de simpatie poate fi considerat si faptul ca "Neamt" este unul dintre numele pe care taranii romani il dau cainilor de vanatoare[73].

In frazeologie se intalnesc si alte constructii ce contin termenul "neamt". Daca "de cand cu nemtii cei cu coada" inseamna, nedeterminat strict temporal, "din vremea de demult", cu referire la epoca in care soldatii purtau parul impletit, armata austriaca are reflectari concrete in amintirile romanilor de pe toate versantele Carpatilor. In Moldova, in vremea domnitorului Mihail Sturdza, pentru un taran din localitatea Independenta, "nemtii erau cu niste sepci, in cap, tarsite ca fainarii de la targ; si mai aveau, mai nene, niste salvaroi largi de-ncapeau intr-un crac doua picioare". In zona orasului Piatra-Neamt, unde au stat in tabere din toamna anului 1848 pana in primavara anului urmator, au facut o buna impresie asupra femeilor "rele", care plangeau dupa ei cand au plecat; dar meritau, caci erau "oameni tineri, voinici si frumosi"[74].

Similaritatea formala dintre termenul german "kalt" ("frig") si cel romanesc "cald" a produs, prin opozitia lor semantica, formulari amuzante, precum cea notata intr-un text de I. L. Caragiale: "Asa indracit cald nemtesc de mult n-am mai pomenit."[75]

In vocabularul romanesc se intalnesc plante ce primesc atributul "nemtesc" ("liliac nemtesc", "porumb nemtesc", "mere nemtesti", "prune nemtesti"[76]) pentru a exprima tocmai ideea de frumusete si de bogatie a lor. Unele plante poarta chiar denumirea de "nemtisor", "nemtoaica", "nemtoane" sau "nemtoicuta" . Insusi faptul ca aceste plante nu sunt percepute ca daunatoare, ci, dimpotriva, ca vindecatoare de boli, este marturie a felului in care nemtii sunt asociati in mod pozitiv cu lucruri placute. "Nemtisorul" este numele a doua plante din familia ranunculaceelor: pe de o parte, reprezinta "o planta erbacee cu tulpina dreapta si ramificata, cu frunze divizate si cu flori albastre, roz, rar albe, cu intrebuintare in medicina populara" ("Delphinium consolida"), iar, pe de alta parte, constituie "o planta erbacee cu frunzele in forma de palma si cu florile albastre-aurii" ("Delphinium elatum"). Frumusetea acestor plante a caror nume a fost pus in legatura cu germanul este observata si de C. Petrescu: "Se vadeste minune in gingasia fara seaman a caliciului intortocheat si fraged al florilor acestea de nemtisor si de gura-leului de pe masa." . Cuvantul "nemtisor", cu o valoare afectiva data de forma diminutivala, este folosit in vestul Transilvaniei si pentru a desemna o specie de bureti comestibili, de culoare galbena. Termenii "nemtoaica", "nemtoane" si "nemtoicuta" sunt variante populare, intalnite in Banat si in sud-vestul Transilvaniei, pentru "condurul-doamnei" ("Cateva flori; stanjenei, busuioc ori nemtoicute, rasadite pe morminte de copii.", D. Zamfirescu ).

Nu lipseste nici proiectarea in magie si in mitologie populara: "buba nemteasca" apare in textul unui descantec "de buba". In folclor, este intalnit urmatorul text: "Sas, sas, / Facere-ai o buba la nas." [80]. In credintele populare despre comorile ascunse, exista o fiinta supranaturala, numita generic "stima banilor"; infatisarea pe care o poate lua acest paznic al comorii pentru a-i speria, noaptea, pe hoti, poate fi aceea de "zmeu, lup, vulpe, caine, mata, cocos, capra" sau "neamt" .

In Transilvania, Imperiul Austro-Ungar era privit, la modul simbolic, din prisma serviciului militar obligatoriu; in poezia populara, neamtul apare drept elementul acestei constrangeri. Momirea tinerilor de catre recrutorii imperiali prin organizarea de jocuri, prin impartirea de bautura gratuita a fost retinuta in cantece, precum: "Haideti feciori la catane, / Sa mancam pita cu carne. / Haideti feciori la barbunc, / Sa mancam pita cu junc."[82] Ecoul suferintelor implicate in viata de soldat este intalnit in cantecele de catanie, ce prezinta diferite etape ale despartirii: de mama ("Vino, maica, pan' la cruce / De vezi neamtu cum ma duce, / Pe foaie de cucuruz, / In Italia de sus. / Pe foia tuleului, / Oblu-n tara Ceului!", "Maica s-o facut frumos, / Neamtului de bun folos; / Cand i-am fost maicii mai drag, / Neamtu m-o jurat supt steag." ) si de iubita ("Draga badei, Mariuca, / Vine neamtu sa ma duca, / Sa ma duca la Brasau, / Ca sa uit de dorul meu. / Duca-ma-n Italia, / Si eu tot nu te-oi uita.", "Haide, mandra, pana-n prag / De-mi da gura, ca-s beteag; / Haide, mandra, pan'la cruce: / De vezi neamtul cum ma duce." ). Alteori, sora ("Am avut un frate drag, / L-a furat neamtu sub steag. / Am avut un frate dulce, / S-acuma departe il duce." ) sau iubita lasata in urma este cea care lanseaza cuvinte de dor ("Neamtule-n compania ta, / Nu-i voinic ca badita. / Neamtule-n sireagul tau, / Nu-i frumos ca mandrul meu!" ). Asprimea vietii ostasesti si revolta tinerilor luati de acasa sunt prezente si in urmatoarele cantece folclorice: "Bata-te crucea de neamt / De tanar m-ai pus in lant. / De tanar fara mustata, / Imi tipasi tu pusca-n brata. / Ca pana te-i invata, / Multe palme-i capata.", "Bate, Doamne, neamtu-n drum, / C-o ales ce-o fost mai bun / S-or ramas niste pitici / Altfel n-ai cum sa le zici.", "Frunza verde foia lata / Neamtule crucea te bata, / Iai feciorii de la tata, / Si dragutii de la fata!", "Foaie verde maracine, / Cum nu-i neamtu mare cane? / Porunceste la dobas / Sa bata doba de mars, / Sa tie feciorii pas. / Striga neamtu iar la ei: / Stati in loc, copiii mei!" sau "Mai, neamtule, nu ti-i jele, / Cand vezi sangele pe curele, / Izvor din spatele mele, / Cand vezi sange pe ciocau, / Izvorand din capul meu?".

In cercetarea modului in care prejudecata etnica fata de german se regaseste la nivel lingvistic trebuie avute in vedere si reflectarile unor termeni germani in vocabularul romanesc[88]. Coexistenta in acelasi spatiu a romanilor si a minoritarilor germani a dus la o serie de imprumuturi din limba germana, unele dintre acestea dainuind pana in prezent.

Un strat lexical de origine germana, important din punct de vedere cantitativ, a intrat in spatiul lingvistic romanesc in ultima parte a secolului al XVIII-lea, dupa instaurarea dominatiei habsburgice in Banat, Transilvania si Bucovina. Limba germana de nuanta austriaca a cunoscut o rapida expansiune prin scoli, armata, aparat administrativ, presa si manifestari culturale. In Moldova si Muntenia, mai ales, s-a diseminat apoi un alt strat lingvistic german, a carui raspandire a fost facilitata, mai intai, de intrarea celor doua tari romanesti in circuitul economic si cultural european, iar, mai tarziu, de stransele legaturi comerciale si politice ale Romaniei cu primul si cel de al doilea Reich. Incepand din 1878, limba germana a fost, astfel, introdusa ca obiect obligatoriu de studiu in gimnaziile din Vechiul Regat, initial, cu patru ore, iar, din 1881, cu trei ore pe saptamana. Numarul studentilor romani din universitatile germane a cunoscut si el o sensibila crestere. In Bucuresti scoala germana avea aproape doua mii de elevi, dintre care multi nu erau germani. Charlotte Bonck, originara din Brasov, a intemeiat in deceniul sase al secolului al XIX-lea o scoala de fete, ce a dainuit pana in 1907, iar Institutul "Schewitz-Thierin", infiintat in 1847, a functionat pana la primul razboi mondial. Alti pedagogi germani au deschis, in aceeasi epoca, gradinite si o prima scoala de gospodarie.

Germanismele nu sunt intotdeauna usor de recunoscut, de vreme ce, uneori, notiuni germane au fost traduse in limba romana si s-au incetatenit ca atare. Astfel, este utilizat in mod curent cuvantul "anotimp", dar, in principal, doar lingvistii sau germanistii stiu ca el a intrat in limba prin traducerea cuvantului german "die Jahreszeit". Acelasi fenomen, denumit calc lingvistic, s-a petrecut cu floarea "nu-ma-uita", care a preluat denumirea ei germana "Vergiss-mein-nicht", cu vinarsul transilvanean, ce se trage de la "Branntwein" ("rachiu"), cu raspanditul tap de bere de la germanul "der Bock" ("tapul"), precum si cu denumirea de odinioara a cartofilor din Transilvania - "mere de pamant" - ce provine de la "Erdpfel" ("cartofi"). De altfel, numele populare pentru doua boli, aprinderea de plamani si incurcatura de mate, autohtonizau doar denumirile lor germane: "die Lungenentzndung", respectiv "die Darmverwicklung".

Contactul cu colonistii nemti a dus la impamantenirea unor termeni din anumite domenii definitorii pentru populatia germana si pentru relatiile cu aceasta. In acest context a avut loc imprumutarea denumirilor multor unelte si meserii ivite in cursul revolutiei tehnice si industriale din secolul al XIX-lea, a multor termeni legati de serviciul militar in armata austriaca, de minerit sau de calea ferata, de mestesugul tipografic, de comert si de alimentatie, de noi fenomene culturale, de viata politica sau de vestimentatie.

Sistemul de guvernare al Imperiului Habsburgic cu aparatul administrativ, militar si judecatoresc specific a insemnat introducerea imaginii unor noi institutii, a unor metode diferite de conducere si a unui nou tip de functionar public. In felul acesta au inceput sa intre in graiul romanilor din tinuturile ocupate de habsburgi cuvinte ca betirc (<der Bezirk, "districtul"), cantalarie (<die Kanzlerei, "cancelaria"), cantelist (<der Kanzler, "cancelarul"), rihter (<der Richter, "judecatorul"), crimina (<das Kriminalgericht, "tribunal penal"), tuhaus (<das Zuchthaus, "inchisoarea"), ariste (<der Arrest, "arestul"), vehter (<der Wchter, "paznicul"), staier (<die Steuer, "impozitul"), straf (<die Strafe, "pedeapsa"), fester (<der Vorsteher, "conducatorul").

Terminologia militara a cunoscut o larga raspandire, fiind utilizata, indeosebi, pana in primul razboi mondial, in prezent regasindu-se in cantece de catanie. Cartusiera, un element indispensabil al recuzitei soldatului imparatesc, este numita "patrantas" de la cuvantul german "die Patrontasche" ("cartusiera") si este pomenita de rapsozi populari in contexte ca: "Mandro, da-mi tu ochii mie, / Sa-i invalui in hartie / Si sa-i pun in patrantas.", "Fiti feciori cu voie buna, / Ca-mparatul ne cununa / Patrantas ne-a fi nanas." sau "In loc de sese boi, / Patrontasul dinapoi."[89]. Dupa recrutare si imbracarea uniformei, ostasul trebuia sa se obisnuiasca si cu o multime de alte noutati, precum trezitul in zori de sunetul trompetei ("Cand de ziua se zaria / Fergaterungul sufla."), statul in front sau in "glid" (Cand este in glid afara / Capitanu-l viziteaza. / De afla ceva stricat / Vai si amar de soldat."), pastrarea ordinii in linie de tragatori sau in "svarmlinie" ("Frunzuta verde de vie / Nu tipa in svarmlinie."), ascultarea comenzii in pozitia de "Drepti!", care in armata austriaca este transmisa prin ordinul "Habt Acht!" ("Dedera-mi comanac / Si ma pusera haptac."). Soldatul nu avea o clipa de ragaz, caci trebuia sa stea in post de santinela sau "silboc", ce este o preluare de la cuvantul german "die Schildwache" ("Catana nu sta pe loc / Far-numai cand sta silboc."). Experienta traita de tinerii luati in oastea habsburgica a mai determinat, insa, si imprumutarea multor alti termeni militar ca: baioneta (<das Bajonett, "baioneta"), batalion (<der Batalion, "batalionul"), carabina (<der Karabiner, "carabina"), cadet (<der Kadett, "cadetul"), cvartir (<das Quartier, "cartierul"), faier (<das Feuer, "focul"), festung (<die Festung, "fortareata"), filar (<der Zugfhrer, "conductorul de tren"), flinta (<die Flinte, "pusca"), forpost (<der Vorposten, "avanpostul"), granatir (<der Grenadier, "grenadierul"), buncar (<der Bunker, "cazemata"), lagar (<das Lager, "tabara"), lozinca (<die Losung, "parola"), ofitir (<der Offizier, "ofiterul"), stab (<der Stab, "batul"), forvelt (de la comanda "Vorwrts!", "Inainte!"), laiprima (<der Leibriemen, "braul"), fertic (de la comanda "Fertig!", "Gata!"), fana (<die Fahne, "steagul"), chertai (de la comanda "Kehrt euch!", "Intoarceti-va!") s.a.

In universul mineritului, domeniu ocupational specific unei parti a colonistilor germani, prezenta termenilor preluati din limba germana este, de asemenea, accentuata. Au intrat in limba notiuni precum: stiurt (halda), slic (pulbere din piatra de roca, din care s-a scos aurul), fedar (arc), tindar (fitil care se leaga de dinamita), staigar (miner-sef), obar-staigar (mai mare peste minerii-sefi), tislar (tamplar), tamorman (lemnar constructor de case), slam (amestec de apa cu substante fine minerale), strec (linia ferata din mine), kalipatron (cutie de tabla cu hidroxid de potasiu, incorporata in masca de protectie), fistau (ciocan de miner), sprait (piesa de lemn, care serveste la sprijinirea temporara a malurilor unei sapaturi), susmaistar (muncitorul care pastreaza explozibilul, incarca si da foc), picamer (ciocan de abataj), cratar (sistemul cu ajutorul caruia se transporta carbunele de la abataj la locul de incarcare in vagonete) s.a.

O alta sfera, din care au fost extrasi si adaptati termeni germani, este legata de obiecte de vestimentatie, croieli ori materiale, si accesorii pentru confectionarea acesteia sau a incaltamintei. Avand in vedere faptul ca cea mai mare parte a comertului cu textile si cu pielarie se facea cu tarile germane, in uzul direct al beneficiarilor ori in croitorie au intrat termeni ca rocul, gherocul, ibertierul, sortul, spenterul, spilhosen, cozondraci, camgarnul, drilul, barchetul, batistul, ghermesutul, lodenul, canafasul, rosharul, snurul, slitul, vatirul si vatelina. Iar in cizmarie si ciubotarie regasim cuvinte ca bizetul, brantul, flecul, glantul, lacul, staiful, spitul, stiftul, sustarul etc.

O traditie culinara diferita a produs impresii asupra autohtonilor, care au pastrat in cultura lor anumite tipuri de mancaruri nemtesti. De remarcat sunt cele "200 de retete cercate de bucate, prajituri si alte trebi gospodaresti", publicate in 1841, la Iasi, de M. Kogalniceanu si C. Negruzzi, printre care sunt recomandate si mancaruri germane: "budinca de grisa de pus in supa', "budinca de cartofe', "curechi nemtesc umplut', "galuscele de carne', "mandel cuhen', "mandel cuhen cu foi', "crapfen', "aluat de pasteta' "pasteta de tocatura'. Ceva mai tarziu, in bucataria romaneasca au intrat anghemahtul de pasare, snitelul, strudelul, blatul, snitul, cremsnitul, turta sau vafela, heringii, crenvurstii si lebervurstul, svaiterul, sunca, cracauerul, pariserul si kaiserul.

Spiritul gospodaresc al alogenilor germani a inraurit, de altfel, si graiurile populare romanesti, in care au intrat cuvinte ca brodar sau bruda (<der Brater, "cuptorul masinii de gatit"), flasa (<die Flasche, "sticla"), fundila (<die Pfandel, "cratita"), draifus (<der Dreifuss, "pirostria"), hastoc (<der Hackstock, "tocatorul"), sperhert, sporert sau spoicit (<der Sparhert, "masina de gatit"), brauza (<die Brause, "bicarbonatul"), grintaic (<das Grnzeug, "verdeturile"), fasole si sfecla tucare (<der Zucker, "zaharul"), melspais (<die Mehlspeis, "prajitura"), pecar (<der Bcker, "brutarul") etc.

In a doua jumatate a secolului al XIX-lea, peisajul urban romanesc s-a imbogatit cu un nou tip de local, ce si-a castigat rapid popularitatea, si anume cu beraria. Berea era adusa la halba, tap, crighe sau crigla, in Transilvania si Banat, si servita de chelneri sau de obar-chelneri. Apoi era chemat talul care, in afara de costul consumatiei, primea si un tringhelt. In alte localuri au fost introduse, aproximativ in aceeasi perioada, snapsul si spritul, iar vainbursul putea fi vazut la treaba. In cafenele, pe langa alte moduri de preparare a cafelei, putea fi solicitat acum in Transilvania si svartul sau caputinarul.

Atat in vorbirea curenta, cat si in limbajul tehnic al celor ce isi desfasurau activitatea in diversele ramuri ale economiei din secolul trecut, au patruns termeni definind instrumente de plata, documente si mijloace pentru transportul marfurilor, acte reclamate de evidenta contabila sau chiar denumiri de evenimente neplacute din aceeasi sfera de activitate. De amintit sunt: bancuta, creitar, crontaler, grosita, heler, sfant, taler, marca, bancnota, fraht, strata, slep, faliment, crah, bancruta, speculant, chix, gheseft.

O seama de cuvinte germane si-a dobandit drept de cetatenie in limba romana prin intermediul muzicii. Astfel de termeni cu uz generalizat sunt: clavir, banda, stima, clapa, tambal, titera, camerton, clarinet, flasneta, saxhorn, vals, slagar, capela, capelmaistru, concertmaistru.

Infiintarea in orase a unor tipografii, mai mari sau mai mici, chemate la viata de interesul brusc sporit si mult largit pentru publicatii periodice si carti, importarea din Austro-Ungaria sau Germania a utilajelor necesare atelierelor nou aparute au dus la imprumutarea unor termeni tehnici ai mestesugului tipografic, termeni care continua sa fie folositi si in prezent, desi procedeele de tiparire au evoluat mult. Z. Carcalechi, ziarist si tipograf, intemeietorul primei publicatii periodice romanesti, scoase la Buda, se autodenumea ferlegher (<der Verleger, "editorul") sau editor. Iar, pana in ultimele decenii, in orice tipografie din tara, in cazul unei lucrari de mai mica intindere sau in limbi pentru care nu existau matrite la masinile linotip, textele erau culese in zetarie (<die Setzerei), de catre zetari (<der Setzer), cu litere smale (<schmal, "ingust") sau fette (<fett, "gras"), pe un vingalac (<der Winkelhacken, "culegarul"), apoi asezate pe sif (<das Schiff, "vaporul"), de pe care erau puse in pagina. De pe sif sau de pe pagina, se scoteau, pe straifuri de hartie (<das Streifband, "banda de hartie") spalturi (<die Spalte, "crapatura"), pe care lucrau corectorii. Cand textul nu mai avea greseli, era expediat la calandru (<der Kalander), masina de imprimare a matritelor. Iar, cand colile erau tiparite, erau trimise la legatorie, unde se faltuiau (<falzen, "a indoi"). Deja asamblate intr-o carte, aceasta capata un forsat (<der Vorsatz, "intentia") si un snit (<der Schnitt, "taietura").

Cele mai mari furnizoare de termeni germani au fost, totusi, diversele ramuri industriale sau ale stiintelor pozitive. Spre exemplu, numai industria textila a dat un numar mare de cuvinte, precum abfal, cleber, balot, sus, chete, stih, flah, trocner, bandseg, ring, stric, glat, noplu, a decata. Alte sectoare industriale au pastrat in memoria lingvistica romana termeni ca banc, bait, bolt, ghips, grund, luft, rama, stanta, selac, stut, suber, span, slif, smirghel, sfaituire, stanga, surub, tagla, tiglina, tol, vana.

Dincolo de acesti termeni preluati din motive de domenii de contact dintre romani si germani, in tinuturile romanesti incorporate in Imperiul Habsburgic s-a putut constata invazia unor germanisme nejustificabile. O parte din ele a patruns sub influenta, altminteri benefica, a traducerilor din literatura stiintifica germana. G. Obradovici a tradus la inceputul secolului al XIX-lea un manual german de "Invatatura socoatei" si a incercat sa impuna in invatamantul romanesc din Transilvania termeni ca a addirui, a dividirui, multiplitirul, substrahirul, reductirul, additie, divizie, comma. Tot prin traduceri au intrat in limba numerosi termeni medicali, de fapt, latini sau romanici, dar cu fortat aspect fonetic german, ca atid, spetier, telula, venericesc, substantie, teleritale, tirculatie, pretipitat, ritin, instinct, vactina, medetina. La fel cum calcuri stangace acreditau notiuni ca asfalt pamant (<die Asphalterde), var pamant (<die Kalkerde), plumbhrom (<der Bleichrom), linte (<die Lentile). Cea mai grava atingere a suferit, insa, limbajul publicistic. T. Maiorescu aminteste in "Critice" despre "o monstruoasa germanizare in expresiuni" si condamna, deopotriva, germanizarea fortata a limbii, ingreunarea stilului, exagerarile si falsa originalitate in formarea si utilizarea limbajului gazetaresc. Astfel, criticul prezinta felul cum "Gazeta Transilvaniei', din 24 aprilie 1868, vestea ca "in consunetul Statutelor se convocara membrii reuniunei' - ceea ce in limba germana suna "Im Einklange mit den Statuten", expresie, care, daca ar fi fost tradusa corect, ar fi fost notata "in conformitate cu Statutele'.

Astfel, aruncand o privire sintetizatoare asupra variatelor sectoare in care termeni germani si-au lasat amprenta, se poate afirma ca notiunea "neamt" a devenit la romani, de-a lungul timpului, aproape un concept echivalent, de multe ori, cu acela de "mecanic" sau de "meserias". De altfel, una dintre cele mai pregnante caracterizari a neamtului in acest sens este consemnata de scriitorul M. Sadoveanu, in primele pagini ale romanului "Baltagul", unde este realizat un tablou al reprezentarilor diferitelor nationalitati si unde germanului ii este atribuita simbolic o unealta: "Domnul Dumnezeu, dupa ce a alcatuit lumea, a pus randuiala si semn fiecarui neam. Pe tigan l-a invatat sa cante cu cetera si neamtului i-a dat surubul"[90]. Asocierea germanului, prin excelenta, cu omul tehnic a dus in trecut si la adoptarea unei atitudini suspicioase fata de acesta: nemtii, ce "fac trenurile, telegrafurile si cate masinarii toate au invatat mestesugurile de la Satana, care ii ajuta; dracu misca masinile, dracu duce vorba pe sarma" .

Stereotipul neamtului isi pastreaza si in prezent vitalitatea in limba romana. Publicistica este unul dintre instrumentele utile pentru a proba continuitatea si consistenta acestui stereotip. Cel mai frecvent este intalnit adverbul "nemteste" atunci cand se intentioneaza descrierea unei actiuni cu rezultat calitativ superior, precum in urmatoarele extrase din ziar: "Germania investeste nemteste"[92], "Cum au invatat bulgarii sa lucreze nemteste" , "Europa cerceteaza nemteste" , "Mocanita de Moldovita merge nemteste" , "Lege care ii face pe meseriasii romani sa munceasca nemteste" , "Agricultorii nemteni au fost instruiti nemteste" , "Romania <va proceda nemteste> in chestiunea integrarii europene" , "Bacaul are strazi asfaltate nemteste" , "Juvetii se pregatesc nemteste" . Aprecierea calitatilor innascute ale nemtilor razbate printre randuri atunci cand, spre exemplu, se anunta ca primaria Aradului are nevoie de "un neamt pentru ca treaba sa mearga ca ceasul" sau se lanseaza indemnul "Cine n-are neamt, sa-si cumpere." Alteori, neamtul este asociat, precum in trecut, europeanului: "Expert german la Piatra Neamt pentru URBACT" - articol ce continua apoi cu textul "a sosit expertul european".

Domeniul publicitar se foloseste, de asemenea, de stereotipul pozitiv al germanului pentru a-si promova produsele, sperand intr-o rata de succes mai mare. Un obiect nemtesc inspira, in continuare, ideea de incredere in calitate. Acest fapt este exploatat in reclame, in principal, in doua moduri: fie este prezentat un produs, ce poarta un nume de origine germana, si asociat in mod direct cu ideea de calitate, fie sunt inserati direct in slogan termeni ca "nemtesc", "nemteste", "german" pentru a accentua anumite trasaturi pozitive ale unui produs oarecare. Pentru primul caz enuntat ilustrativa este reclama la mezelurile "Reinert", nou aparute pe piata romaneasca, ce pornesc in atragerea cumparatorului cu sloganul "Calitatea este esenta afacerii noastre". In Romania, cea de a doua modalitate utilizata in publicitate este mai frecventa. Astfel, vopseaua "Dfa" "vopseste nemteste", iar "Becks" este "berea germana nr.1 in lume".

* *

In urma cercetarilor efectuate, ipotezele enuntate anterior se dovedesc a fi viabile. Mentalitatea romanilor si atitudinea lor fata de germanii de pe teritoriul romanesc se regasesc, intr-adevar, in stereotipul creat in jurul acestei minoritati, iar limba contine suficiente elemente concludente pentru realizarea unei imagini schematice a minoritarului german din perspectiva romanului. Stereotipurile, prejudecatile referitoare la germani sunt invatate, mentinute sau schimbate prin intermediul limbajului, ce confera inteles credintelor uniformizatoare la nivel de grup. Astfel, indivizii sunt plasati in grupuri, iar stereotipurile sunt insusite prin comunicare.

Actiunea contradictorie si complementara dintre "reactia unei civilizatii rurale oarecum izolate si impactul, masiv si neintrerupt, al stapanirilor si modelelor straine"[104] a condus la o sinteza cu note certe de originalitate in ceea ce priveste asezarea Celuilalt, a germanului, intr-o lumina specifica spatiului romanesc. In aceasta ordine de idei, este confirmata si cea de a doua ipoteza potrivit careia stereotipul germanului se compune, preponderent, din imagini pozitive asupra acestuia.

Aprecierile romanilor asupra germanilor au pornit, in mod curent, de la perceperea exacta a lucrurilor, dar, uneori, au ajuns la fantezie si miraculos. Dialogul intercultural a reflectat imaginea neamtului ca agent civilizator prin excelenta, ce a intruchipat pentru romanul de rand ideea de reprezentant al Occidentului, al europeanului. De asemenea, a fost operata nu numai distinctia dintre doua arii de civilizatie si cultura (orientala vs. occidentala), ci si una sociala (intre specificul satului vs. cel al orasului). Constructia acestei imagini pozitive a germanului nu s-a regasit, in egala masura, in alte limbi europene, in care termenul de "german" a fost utilizat si cu intelesuri peiorative.

Dovada a perceperii pozitive a germanului este, printre altele, prezenta in mentalul colectiv roman a ideii de calitate a unui obiect nemtesc, ce a devenit o marca a acestuia. Atitudinea fata de germani este oglindita si de poreclele sau de apelativele atribuite acestei minoritati. Majoritatea poreclelor nu este maligna, ci are o tenta glumeata, usor ironica si, numai rar, peiorativa. Accentuarea pozitiva a trasaturilor germanului reiese si din frazeologie, ce a inregistrat, de-a lungul timpului, constante caracteriologice si comportamentale ale acestuia, precum exactitatea, seriozitatea si constiinciozitatea in munca, harnicia, vrednicia, perseverenta, spiritul gospodaresc si econom, cultul curateniei si al ordinii, cinstea, caracterul taciturn, sobru si controlat. Un usor dezacord a intervenit atunci cand au fost observate lipsa de sensibilitate fata de semeni, tradusa printr-o raceala specifica, si, uneori, excesul de alcool. Insa aprecierile romanilor fata de un astfel de comportament nu au fost maligne, ci, dimpotriva, intelegatoare.

Astfel, intr-un timp in care frontierele identitare se reconstruiesc si se rearticuleaza, intr-o vreme a tranzitiilor si a unei istorii ce nu a profitat inca pe deplin de ridicarea cenzurilor de altadata si nu a valorificat ceea ce memoria a pastrat sub tacerile ei impuse, germanul apare conturat cu o nota de respect si inzestrat cu o aura pozitiva.