Forme de manifestare a dramaturgiei in teatrul modern; citat Mihail Sebastian

Opinia scriitorului Mihail Sebastian despre necesitatea innoirii teatrului, aceasta lume inchisa in tipare gata facute, poate fi ilustrata prin referiri la teatrul modern. In teatrul modern nu se mai pastreaza distinctiile dintre speciile traditionale ale dramaturgiei: tragedie, comedie, drama. Eliberarea de formele dramaturgiei traditionale se manifesta prin mai multe aspecte: alaturarea comicului si a tragicului, preferinta pentru teatrul parabola si teatrul absurdului, reluarea parodica a unor strategii din dramaturgia traditionala, insertia liricului in text, valorificarea miturilor, aparitia personajului-idee, lipsa conflictului, incalcarea succesiunii temporale a evenimentelor, disparitia dialogului si prezenta monologului, timpul si spatiul cu valoare simbolica etc.

"Iona" de Marin Sorescu face parte din volumul "Setea muntelui de sare" care apare in 1974. Este subintitulata "Piesa in patru tablouri", termenul de "tragedie" configurand lupta individului (Iona) cu destinul si incercarea lui de a-l infrunta .

Punctul de plecare al piesei este povestea biblica a lui Iona, om credincios, care este trimis de divinitate in cetatea Ninive sa propovaduiasca credința unor oameni care si-o pierdusera de mult. Chinuit de spaima de a nu fi ucis, Iona refuza sa se duca si este aruncat in apa, inghitit de un chit (balena), iar dupa patru zile si patru nopti este eliberat, considerand ca s-a pocait suficient. Pescarul lui Marin Sorescu este inghitit (pedepsit?) de un chit, fara sa stie de ce. La inceput, Iona crede ca a murit, dupa care reintra in viata si are iluzia libertatii. Faptul ca povestea biblica este amintita doar pe jumatate arata ca omul modern si-a uitat miturile. Pe Iona il strafunge ideea sinuciderii, dar renunta. El taie o "fereastra" in burta pestelui si crede ca a iesit la lumina, dar acesta fusese inghitit de un alt peste, aici incepand tabloul al treilea, in interiorul pestelui II. Faptul ca Iona trece dintr-o burta in alta poate sugera universurile care se inghit unul pe celalalt. In acest tablou apar Pescarul I si Pescarul II, personaje mute, care nu fac decat sa accentueze singuratatea lui Iona. Faptul ca acestia poarta cate o barna in spate poate sugera "crucea" pe care si-o duce in spate fiecare om. Incercand sa iasa din spatiul in care se afla, Iona intra in interiorul pestelui III, ceea ce sugereaza faptul ca intra in alte universuri inchise, cu cat iese in afara.

Plecand de la povestea biblica, Marin Sorescu va crea o drama moderna despre singuratate si absenta sensului din lume. Piesa este construita sub forma unui monolog in care Iona, personajul principal, isi pune intrebari si tot el raspunde. In piesa mai apar si Pescarul I si Pescarul II care nu au replici, fiind doar personaje figuranti.

Piesa este impartita in patru tablouri, fiecare reprezentand un moment din existența pescarului. In primul tablou Iona sta in fata marii, asteptand sa prinda pestele cel mare, dar datorita faptului ca nu reuseste, pescuieste din acvariul pe care avea langa el.

Resemnat in fata destinului, Iona nu intrevede nicio schimbare care l-ar putea scoate din singuratate si care l-ar putea salva. El se amuza oarecum vorbind despre niste copii si de o sotie. Dar acestia pot fi doar un pretext al pescarului de nu fi singur. Finalul primului tablou il reprezinta momentul in care Iona este inghitit de un chit. In tabloul II este prezentat interiorul pestelui I.

In tabloul IV Iona iese la suprafata, dar constata ca totul in jurul lui este alcatuit din guri uriase de peste. Incetul cu incetul realizeaza ca viata poate fi o inchisoare din care nu mai iesi daca nu ajungi la constiinta de sine. Incepe sa isi aduca aminte de bunici, parinti, scoala, pentru ca la sfarsitul ultimului tablou sa o ia "invers": sinuciderea lui Iona poate fi raspunsul unui om revoltat care refuza sa isi accepte destinul, iar prin sinucidere devine liber sau se regaseste pe sine.

In concluzie, piesa "Iona" aduce o innoire radicala a teatrului romanesc. Lipsa precizarii perioadei istorice, situarea in atemporal, demitizarea sunt aspecte ale teatrului modern, care sustin asertiunea lui Mihail Sebastian: "Nu e rau ca, din cand in cand, sa patrunda in aceasta lume inchisa un om care sa poata arunca o privire noua asupra altor lucruri vechi".