TIMBRU

TIMBRU

Context literar. Ermetismul barbian ne provoaca si in aceasta poezie la o descifrare a sintaxei poetice pe care a stilizat-o si a sonorizat-o folosind conventii formale alaturi de inventii personale la nivelul continutului. Modernitatea viziunii, a irumperii abstractului din concret, a spiritualizarii lumii purificate de realul zgrunturos se face remarcata si aici.

Procesul creatiei, cu toate elementele si factorii pe care acesta le implica, este tematizat si in cadrul acestei poezii care este o arta poetica ce are in vedere definirea actului creator in genere si a celui poetic, in special.

Titlul trimite la un instantaneu in miniatura, la o imagine reprezentativa, dar si la un obiect ce poate fi colectionat, avand uneori o valoare inestimabila. in acest sens, el poate semnifica surprinderea unui instantaneu, conturarea in linii definite a unei ipostaze a poeziei de valoare.

Structura - compozitie. Poetul apare ca orientat in interiorul lumii, prins de imaginea fascinanta a lucrurilor materiale {piatra, huma, unda marii), carora le insufla viata. Tacerea lor este tradusa de poezie. Aceasta presupune o identificare a poetului cu lucrurile, ele devin masti lirice, corporalitati ale gandirii poetice. Este o atitudine opusa jocului secund, aici spiritul si materia se suprapun, lumile se identifica, nu exista dedublarea. Jocul mintii si afectivitatea lirica conlucreaza in surprinderea esentelor. Nu mai avem obiectivitate ca in cazul celorlalte poezii analizate, ci subiectivitatea se ghiceste imediat sub masca obiectului.

Cele doua instrumente, cimpoiul si fluierul, au tonalitati melancolice, ele canta separarea, insingurarea, durerea divizata care poate semnifica suferinta datorata separarii materiei de suflet, a dizarmoniei provocate de ruperea unitatii primordiale dintre aceste doua coordonate existentiale. De aceea, poetul se hotaraste sa le insufle spiritul sau poetic elementelor neinsufletite ale naturalului, elemente ce sunt adunate intr-un tablou static, printr-o gradare descendenta ce porneste de la starea de agregare a obiectelor, de la solid la fluid: piatra, huma, apoi unda.

Daca trairile firesti pot fi exprimate prin instrumente obisnuite (cimpoi, fluier), oglindirea de sine nu se poate revela prin mijloace comune. Acest rol revine poeziei care este un cantec incapator, capabil sa surprinda diversitatea infinita a lucrurilor. Principiile vitale ale acestei lumi: feminin si masculin cu rezonanta crestina, Eva poate fi asociata cu poezia, iar Adam cu poetul, caci ea are trunchi de fum, adica este spirit facut din materie: coasta. Poetul este cel ce detine aceasta materie pe care o interiorizeaza (coasta e in dreptul inimii) prin contemplatie si o transforma in cantec, in creatie apologetica, admirativa, elogioasa. Verbul rasare sugereaza tasnirea ideii intr-o arcuire luminoasa peste existenta. Suprapunerea aceasta dintre materie si spirit, intre sunet si cuvant este redata si prin constructia metaforica "lauda gradinii de ingeri', in cadrul careia se face trimitere la o imagine concreta (gradina), la o eatitate spirituala (inger) si la o realitate ce imprumuta ceva din natura spiritului pentru ca, desi se I    aude, are manifestare sonora, nu se vede (lauda - cantecul).

Analiza stilistica

Nivelul fonetic. Vocalele u, e reprezinta elemente ale nivelului fonetic si prin aparitia lor repetata dau o nota de sobrietate, melancolie, creeaza tonalitati de muzica clasica, care necesita concentrare pentru a fi simtita. Totodata consoanele c, d dau sonoritati ce concorda cu ideile estetice prezente in text.

Elementele sintaxei barbiene sunt recurente si aici: elipticul la nivelul propozitiei ("Cimpoiul vested luncii'), inversiunea cu rol evidentiator de sensuri ("Durerea divizata o suna'); interogatia care puncteaza gandul poetic desemnat prin adverbul cum, (vor spune -cum?), linia de pauza ce separa tonalitatile accentuand ideea de ritmicitate alaturi de suspensia ce sugereaza o prelungire a sonoritatilor (incet, mai tare), participiul-epitet (divizata, logodita). .

Verbele predicative sunt rare si distinctiile nu sunt neaparat temporale, ci mai degraba modale. Viitorul si prezentul se inscriu in sfera generalitatii, desemneaza realitati atemporalizate, conditionalul optativ nu se desprinde nici el de aceasta sfera, ci doar mai trimite si la ideea de necesitate a aspiratiei catre un cantec incapator.

Lexicul este orientat pe sfere semantice diferite ce se grupeaza in imagini simbolice. Avem astfel sfera semantica a muzicalitatii: cimpoi, fluier, cantec, suna, spune, fosnire, lauda, si cea a teluricului: lunca, drum, piatra, huma. impreuna alcatuiesc o imagine a cantecului care coboara din lumea sferelor si cuprinde, imbratiseaza realul, inundandu-l de lumina si farmec.

Nivelul figurilor de stil. Se remarca o reunire a unor simboluri importante pentru poet cel putin intr-o parte a poeziei sale: teluricul si acvaticul. Toate sunt marcate de o aura solemna. Sugestia picturala este urmata de cea sonora din strofa urmatoare: "fosnirea matasoasa a marilor'. Poezia este atat imagine, cat si sunet. Ea este surprindere a figurilor fixate in spatiu, dar si a miscarii, a ritmurilor naturale. Ea aduna elementele contrarii afe lumii (unda si cer) si le unifica in sensuri inaltatoare, aceasta atitudine lirica fiind in contrast cu pozitia afirmata in poezia Din ceas, dedus, in care jocul secund dubla si concura realitatea.

Sensurile metaforice neasteptate converg catre surprinderea treptelor viziunii poetice, poezia ca viata in spirit: de la simtire, la gandire, de la exteriorizarea simtirii la interiorizarea imaginilor din jur. Sugestiile sonore sunt diafane si imnice. Nu se pierde nici o clipa prestanta sobrietatii. Poezia tine de lumea spiritului, chiar si atunci cand acesta se impregneaza in materie, el nu isi pierde natura.

La nivelul versificatiei avem rima imbratisata si observam ca elementele finale ce dau rima se identifica in cele doua strofe: drimi/cum, tare/despuiare in prima strofa si precum/fum, sare/rasare, in a doua strofa.

Receptare critica

,, Poezia lui nu e o poezie exterioara decat in aparenta. Sub lava ca si sub munti, sub banchize ca si sub copac este o emotie intelectuala. Prin ea, d-l Ion Barbu aduce o nota relativ noua in literatura noastra de azi. Ramane numai ca viitorul sa ne fixeze asupra largimii si intensitatii acestei inspiratii.'

(Eugen Lovinescu, Iarasi D. Ion Barbu in "Sburatorul') (V.R.)