NUVELA FANTASTICA - MIHAI EMINESCU - SARMANUL DIONIS

NUVELA FANTASTICA - MIHAI EMINESCU SARMANUL DIONIS

Context literar. Nuvela a fost citita mai intai la "Junimea' si ulterior a fost publicata in "Convorbiri literare', in numarul din decembrie 1872 - ianuarie 1873.

Specificul speciei. Din punctul de vedere al continutului, Sarmanul Dionis este o nuvela fantastica: actiunea este plasata la limita dintre

natural si supranatural, faptele insolite, stranii, senzationale, iar granitele real-ireal sunt desfiintate. Timpul este anulat si se face migrarea in alte spatii. Nuvela fantastica cuprinde elemente mistice si filozofice.

Sarmanul Dionis este o nuvela romantica, fantastica si filozofica, compusa intr-o viziune inedita. In comparatie cu scriitori ca E.T.A. Hoffmann, Adalbert von Chamisso sau Edgar Allan Poe, autori de nuvele terifiante si spectaculoase, Mihai Eminescu pune accentul pe meditatia asupra existentei, fantasticul fiind la el numai o forma a poeticului.

Principala caracteristica a textului este narativul de tip romantic in care sunt inserate lungi pasaje descriptive. Personajele-simbol sunt creatii exceptionale, titanice si demonice, iar limbajul este evocator, pictural si expresiv. Realitatea interfereaza cu fantasticul, filozofia cu experienta spirituala, fiind valorificate original modelele din literatura europeana.

Titlul. Numele eroului, Dionis, trimite la miticul Dionysos, zeul grec al viei si al vinului, al petrecerilor si bunei dispozitii. Epitetul "sarman' sugereaza nefericirea lui Dionisos, cauzata de esecul aspiratiei sale de a atinge absolutul in cunoastere.

Asadar, titlul nuvelei, bazat pe o antiteza, este o ironie la adresa eroului.

Tema. in esenta, nuvela dezvolta ideea conditiei omului de geniu in raport cu timpul si cu societatea. Transmigratia sufletelor (conceptie religioasa potrivit careia sufletul ar trece, dupa moarte, in alt corp) si metempsihoza (conceptie mistica conform careia, in vederea purificarii, sufletul ar parcurge, dupa moarte, un lung sir de reincarnari succesive in animale, plante si oameni) sunt teme tipic romantice, carora Eminescu le da interpretari proprii. El porneste de la Kant pentru a demonstra caracterul subiectiv al reprezentarilor noastre despre lume, spatiu si timp, dar valorifica si o idee a lui Schopenhauer, conform careia spatiul si timpul sunt manifestari ale substantei care se regenereaza vesnic. Ea este alcatuita din modele eterne sau "arhei', umbre ale individului fizic.

Visul si realitatea sunt considerate forme ale aceluiasi fenomen. Prin vis omul poate iesi din timp si din spatiu, poate deveni "arheu', traind simultan formele sale trecute sau viitoare intrupate in esenta vesnica.

Rezumat

Eroul, tanarul Dionis, avand aproape 18 ani, este un modest copist cu o existenta materiala precara.

Actiunea incepe intr-o seara ploioasa de toamna, in Bucuresti. Dupa ce intra intr-o cafenea sa se usuce, Dionis pleaca la miezul noptii spre locuinta sa, ,,o camera inalta, spatioasa si goala', aflata intr-o casa

veche, asezata in mijlocul unei gradini pustii.

Pe peretele camerei se afla un portret de tinerete'al tatalui sau, de o rara frumusete, in'care eroul isi descoperise propriile-i trasaturi.

Tatal sau, descendentul unei familii aristocrate, se indragostise de fiica unui batran preot, Maria. Din legatura lor se nascuse Dionis, crescut numai de mama sa, dupa moartea timpurie a tatalui intr-un spital de alienati.

Pasionat de lectura cartilor vechi, eroul se adanceste apoi in descifrarea unei carti de astrologie imprumutata de la anticarul Riven.

Privind "painjinisul de linii rosii' din text si punand degetul in centrul lor, Dionis se transpune in vremea lui Alexandru cel Bun, sub chipul calugarului Dan, elev al maestrului Ruben de la Academia din Socola.

Calugarul Dan are revelatia de a fi trait in viitor, sub numele de Dionis, si ii povesteste dascalului sau, Ruben, aceasta traire. Ruben il indeamna sa continue experienta si ii explica teoria metempsihozei, aratandu-i deosebirea dintre Dumnezeu si om. Dumnezeu e "vremea insasi', iar omul este numai "un loc in vreme', vesnic fiind doar sufletul omului. Omul si umbra lui isi pot schimba firile pentru o vreme si atunci, inzestrat cu vesnicie, omul capata o bucata din atotputernicia lui Dumnezeu, iar vointele i se realizeaza dupa gandirea lui.

Reintors in chilia sa, calugarul Dan se gandeste mai intai la Maria, fiica spatarului Tudor Mesteacan. Apoi el deschide cartea lui Zoroastru. o carte veche care cuprindea tainele astrologiei. intorcand sapte foi si apoi inca sapte, umbra lui se desprinde de pe perete, sare jos si-i propune sa-si schimbe starile: ea sa devina om de rand, iar el etern, atotstiutor si atotputernic. Umbra ii sugereaza sa plece in calatorie cu iubita, in orice spatiu, luand cu el si pamantul, prefacut intr-un margaritar aninat de salba iubitei sale.

Ajuns pe Luna, impreuna cu Maria, Dan traieste clipe de fericire edenica. Visul lor e insa mereu tulburat de un triunghi in care se afla un ochi de foc, avand deasupra un^proverb intr-o araba straveche, incercand sa dezlege enigma, Dan observa ca intre gandirea lui si viata ingerilor se stabilise o armonie. Desi ingerii il avertizeaza ca exista multe intrebari fara raspuns, in Dan se zamisleste credinta ca el este forta Universului, Dumnezeu insusi.

Aceasta idee profanatoare duce la destramarea magiei. Dionis se trezeste din somn, dandu-si seama ca adormise in gradina cu flori improspatate de ploaie. La fereastra casei de peste drum el zareste chipul blond al unei fete pe care o identifica in persoana Mariei din visurile sale. El ii trimite fetei o scrisoare plina de pasiune si cade intr-un lesin adanc.

Salvat de la boala de tatal Mariei, care isi da seama de originea sa aristocratica, Dionis se casatoreste cu fata.

Nuvela se incheie cu o intrebare retorica: " Cine-este omul adevarat al acestor intamplari: Dan sau Dionis?'

Structura - compozitie. Compozitional, nuvela este alcatuita din doua nuclee epice: primul contine povestea lui Dionis, copistul din secolul al XIX-lea, celalalt - pe cea a calugarului Dan, din veacul al XVl-lea.

Actiunea se concentreaza asupra lui Dionis, a carui aventura fantastica, in spatiu si timp, este supusa canoanelor romantice.

La scriitorii romantici, deci si la Eminescu, fantasticul se bazeaza pe elemente de ambiguitate, cum sunt: somnul, visul, dublul, umbra, semnul magic etc.

in afara celor doua naratiuni principale, prima incluzand-o pe cea de-a doua, nuvela cuprinde si alte episoade care completeaza subiectul: povestea parintilor lui Dionis, iubirea pentru Maria, prezentarea dascalului Ruben, amintirea magului Zoroastru.

Esentialul nuvelei consta in regresiuni in timp si ascensiuni in spatiu. Relativizarea timpului actiunii duce la ambiguitatea planurilor narative. Cel putin in prima parte a nuvelei, detaliile sunt putine si nu se intelege cine pe cine viseaza: Dionis pe Dan, mergand in trecut, sau Dan pe Dionis, proiectandu-se in viitor. Abia in final, cand Dionis isi revine din delir si descopera fericit ca Maria (sau copila blonda) se afla langa el, cititorul intelege' ca planul real este al lui Dionis, iar cel fantastic al lui Dan.

Episodul final, care descrie o scena din viata de mai tarziu a lui Dionis, intareste aceasta impresie. in epilog insa, autorul reface ambiguitatea textului, consecvent cu demersul epic initial.

Caracterizarea personajelor. Tipuri si relatiile dintre ele

Scriitorul creeaza tipologii romantice, reduse la simboluri. Eroul principal Dionis-Dan are trei existente cronologic diferite: prima este cea a lui Zoroastru, profetul persan din secolele VII-VI i.e.n., a doua este cea a lui Dan, calugarul din secolul al XVI-lea, iar a treia - cea a lui Dionis, tanarul preocupat de metafizica, din secolul al XIX-lea.

Dionis este prezentat prin modalitati descriptive: fata, de o ., dulceata vanata-alba', " ochii taiati in forma migdalei', " un zambet fin', ,,o frunte neteda, alba, corect boltita', "parul curgea in vite pana pe spate'. Lor li se adauga detalii biografice: Dionis era sarac, orfan, autodidact, pasionat de carti.

Portretul este completat cu trasaturi de caracter: el este un visator, atras de "subtilitati metafizice', sceptic, "iubitor de singuratate', adesea nostalgic, trist, dar si ironic.

Erou exceptional, dotat cu o mare putere de visare, Dionis traieste cu

pasiune in lumea ideilor. Dezamagit, el evadeaza in timp si in spatiu, alaturi de iubita lui, dragostea nefiind decat o treapta spre fericire, incercand sa atinga absolutul, eroul este insa invins. Tip al inadaptatului social Dionis este o proiectie literara a lui Eminescu insusi.

Pe langa Dionis-Dan, exista si alte personaje-duble: copila blonda-Maria, Ruben-Riven, Tudor Mesteacan-tatal copilei blonde.

Maria e serafica: "un inger blond ca o lacrima de aur, cu ochi albastri si cuviosi, precum albastru si cuvios e adancul cerului si divina sa eternitate. '

in descrierea lui Ruben, regasim tiparul romantic: "o frunte nalta, plesuva, incretita de ganduri, ochii suri, boltiti adanc in capul cel intelept si barba lunga ii da aratarea unui intelept din vechime. '

Instantele comunicarii (autor, narator, personaj). Nuvela prezinta cateva particularitati prin care Eminescu se abate de la structura prozei traditionale.

Naratorul este insusi autorul, de el depinzand toate intamplarile si destinul personajelor. Cu toate acestea, el nu ramane complet detasat de subiect si isi manifesta printr-o atitudine usor ironica prezenta in actiune; cateva marci ale prezentei naratorului sunt: ,,Sa privim acum si la saracia iluminata de razele unei lumanari de sau bagate in gatul unui clondir ce tine loc de sfesnic. Ce viziune ', sau: "La sfarsitul cartii era zugravit Sf Gheorghe in lupta cu balaurul - draga doamne, simbol ce infatisa adevarul nimicind nestiinta. '

Desi povestirea se face la persoana a IlI-a, ca in proza obiectiva, in final autorul apare in ipostaza cititorului derutat de ambiguitatea povestirii. Punandu-si mai multe intrebari asupra propriei naratiuni, Eminescu, prin autoreferentialitate, isi demonstreaza modernitatea.

Particularitati stilistice. Nuvela filozofica, turnata intr-o forma fantastica, Sarmanul Dionis se remarca prin interferenta genurilor. Alaturi de naratiune, lirismul da originalitate operei.

Exprimarea unor idei abstracte, care sugereaza reflexivitatea, ia o forma plastica, sugestiva prin utilizarea metaforei. Facand deosebirea intre Dumnezeu si om, Ruben ii vorbeste lui Dan astfel: "Dumnezeu e vremea insasi, cu tot cu ce se intampla-n ea, dar vremea la un loc, asemenea unui izvor a carui ape se intorc in el insusi, ori asemenea rotii ce deodata cuprinde toate spitele, ce se-ntorc vecinie. '

Dumnezeu devine astfel "vremea', "asemenea unui izvor', "roata ce cuprinde toate spitele, ce se-ntorc vecinie. '

Pasajele descriptive, insiruiri de epitete, metafore, comparatii sau personificari, se remarca prin imaginatie. Iata o descriere a peisajului lunar:,, Insulele se inaltau cu scorburi de tamaie si cu prund de ambra. Dumbravele lor intunecoase de pe maluri se zugraveau in fundul raului, cat parea ca din una si aceeasi radacina un rai se inalta in

lumina zorilor altul se adanceste in fundul apei. Siruri de ciresi scutura grei omatul trandafiriu a inflorirei lor bogate, pe care vantul ii gramadeste in troiene.

Multele elemente figurative, imaginile vizuale sau auditive, coloristica bogata, tendinta spre armonie si spre grandios sunt in aceasta proza trasaturi ale poetului Eminescu.

Receptare critica

"Ca misticii medievali, eroii romantici (in special cei germani) cauta paradisul pierdut in propria lor fiinta, recluziunea deschizand perspectivele unei existente voluptoase, in mijlocul unor edenuri artificiale, create de inchipuire.'

(Eugen Simion, Proza lui Eminescu)

"Dar nu rigoarea filozofica intereseaza in monologul lui Dionis, ci intensitatea cu care gandirea traieste experienta posibilitatilor si a limitelor ei. Eroarea sau ambiguitatea gandirii devine astfel element constitutiv al structurii epice, intr-o nuvela a carei actiune se desfasoara in fond in perimetrul gandirii'. (Ioana Em. Petrescu, Eminescu. Modele cosmologice si viziune poetica)

Fragment semnificativ comentat

,,- Unde sa stam⁷ auzi el un glas din centrul de jaratic al cartii.

- Alexandru cel Bun! putu el sopti cu glasul apasat, caci bucuria, uimirea ii strangea sufletul si incet, incet paienjenisul cel ros se largi, se diajaniza si se prefacu intr-un cer rumenit de apunerea soarelui. El era lungit pe o campie cosita, fanul cladit mirosea, cerul de inserare era deasupra-i albastru, limpede [] si el⁹ - el - ce imbracaminte ciudata! O rasa de siac, un comanac negru -in mana lui cartea astrologica. Si ce cunoscule-i pareau toate. El nu mai era el. I se parea atat de firesc ca s-a trezit in aceasta lume.

Fragmentul prezinta momentul in care Dionis, cu ajutorul cartii de astrologie, devine calugarul Dan, traind in vremea lui Alexandru cel Bun.

Eroul e atras spre trecut "de o mana' nevazuta. Are loc astfel alternanta prezent-trecut, evaziunea fiind invadata de pasaje descriptive.

Daca avem in vedere cele doua niveluri ale subiectului, viata lui Dionis si existenta lui Dan, textul prezinta expozitia ultimului nivel. Trezirea din somn se face pe o campie proaspat cosita si sub un cer "rumenit de apunerea soarelui'.

Trecerea de la un plan la celalalt se face brusc. Dupa ce se trezeste, calugarul Dan tine in mana aceeasi carte ca si Dionis.

Desi " el mi mai era el', lui Dan schimbarea i se pare fireasca. Toate ii erau "cunoscute', numai imbracamintea ii era "ciudata'. Deci cele doua lumi prin care trecea eroul se afla doar in sufletul lui. De aici firescul ca "s-a trezit in aceasta (subl. n.) lume'. (G.A.)