Tema si viziune despre lume reflectate intr-un text poetic studiat, din opera lui Ion Barbu: Riga Crypto si lapona Enigel

Poemul "Riga Crypto si lapona Enigel" al lui Ion Barbu poate fi inclus in seria povestilor triste si celebre de dragoste ale lumii, ca "Tristan si Isolda" ori "Romeo si Julieta". Cele doua personaje ale poeziei apartin unor universuri diferite, fiecare tanjind spre opusul lumii in care traieste. Poezia reediteaza drama incompatibilitatii dintre doua spirite cu totul diferite, legate printr-o iubire imposibila, ca in "Luceafarul" lui Eminescu.

"Riga Crypto si lapona Enigel" este subintitulata "balada", insa rastoarna conceptul traditional, realizandu-se in viziune moderna, ca un amplu poem de cunoastere si poem alegoric. Poemul pare un cantec batranesc de nunta, dar este o poveste de iubire din lumea vegetala, o balada fantastica in care intalnirea are loc in spatiul oniric (ca in "Luceafarul").

Structura narativa implica interferenta genurilor. Scenariul epic este dublat de caracterul dramatic si de lirismul mastilor, personajele avand semnificatie simbolica.

La nivelul formal, poezia este alcatuita din doua parti, fiecare dintre ele prezentand cate o nunta: una consumata, implinita, cadru al celeilalte nunti povestite, avand valoare initiatica, modificata in final prin casatoria lui Crypto cu masalarita. Formula compozitionala este aceea a povestirii in rama, a povestii in poveste (nunta in nunta).

Povestea propriu-zisa o incepe menestrelul (un trubadur medieval) prin prezentarea regelui-ciuperca: "Imparatea peste bureti / Crai Crypto, inima ascunsa", infatisat ca un inadaptat, cu o fire ciudata, pe care supusii il barfeau cu dispret. In antiteza cu el, lapona (locuitoare de la pol) este prezentata cu tandrete, sugerand gingasie si fragilitate. Tanara Enigel plecase din tinuturile arctice, geroase, spre sud, in cautare de soare si lumina si poposeste, in drumul sau, ca sa se odihneasca si sa-si adape renii, la "Crypto, mirele poienii". Iubirea lui Crypto, fiinta a umbrei si a racorii, pentru "lapona mica" devine fatala: soarele care il surprinde langa lapona ii invenineaza sufletul si-l innebuneste. Aspiratia lui Crypto a fost prea inalta pentru conditia lui fragila.

Insusi Ion Barbu considera ca acest poem este un "Luceafar intors", prin tematica si prin aspiratiile personajelor, cu rolurile insa inversate fata de poemul eminescian. La Ion Barbu, membrii cuplului sunt antagonici (fac parte din regnuri diferite), personaje romantice cu calitati exceptionale, dar negative in raport cu norma comuna (Crypto e "sterp" si "naravas / Ca nu voia sa infloreasca", iar Enigel e "prea cuminte"). Numele lor cuprind si situarea existentiala a fiecaruia: Crypto (gr. cryptos "ascuns") inseamna izolare, inchidere, umbra, in timp ce Enigel este opusul lui, reprezinta spatiul deschis, parcurgand un nou ciclu existential al cunoasterii.

Riga Crypto reprezinta subumanul, sterilitatea inapta pentru nuntire, o ipostaza inferioara fata de termenii eminescieni. Factorul feminin figureaza ipostaza umana contrara: lapona Enigel simbolizeaza "natura umana plenara", care aspira, prin depasirea datului existential, sa se implineasca. Ea traieste in "tari de gheata urgisite", intr-o zona indepartata de cognoscibil, ce se doreste a fi o Walhalla ideatica, dar aspira spre o lume solara, ceea ce inseamna de fapt implinirea ei. Enigel este o fiinta a frigului, a intunericului, dar care vede in lumina puritatea, forta universala. Riga Crypto este omul delasator, ce nu se poate autodepasi, molcom, linistit: el e prototipul omului comun, ce duce o viata larvara. Se observa cum se dezvolta o antiteza intre "tarile de gheata urgisite" si lumea vegetala a "muschiului crud", suficient siesi, ascuns de lumina solara.

Tema fundamentala a poeziei este nunta dilematica, aflata sub semnul incompatibilitatii protagonistilor cuplului. In sfera terestra, vegetala, regele ciuperca este inapt pentru nuntire, lucru rezultat din barfa florilor si a buretilor: "Si rai ghioci si toporasi / Din gropi ieseau sa-l ocarasca, / Sterp il faceau si naravas, / Ca nu voia sa infloreasca". (motivul increatului). Nuntile nu se pot implini in aceasta lume, ci numai in cadrul restrans al regnului vegetal, iesirea din domeniul energiilor latente fiindu-i fatala, personajul repetand, in alte determinari spatiale, mitul lui Icar care se apropie prea mult de soare. Dragostea pentru lapona Enigel, imposibila din cauza incompatibilitatii celor doua personaje, se constituie intr-o varianta "intoarsa" a "Luceafarului" eminescian. Ultima nuntire din poem se produce in spatiul infernal al mortii, cu plante otravitoare ca si regele ciuperca, "Laurul-Balaurul" si "masalarita-mireasa".

In opera poetului este valorificat mitul Soarelui, venerat inca din cele mai vechi timpuri, asociat cu viata si cu energia cosmica. Aspiratia spre lumina a rigai Crypto este determinata de incercarea omului de a se autodepasi permanent, de a se situa intr-un punct de unde transcendenta devine posibila. Lapona Enigel il determina pe regele ciuperca sa urmareasca aceeasi propensiune spre divin si spre imaterial. Venind din gheturile vesnice ale Polului Nord, lapona urmareste firul luminii, incercand sa acceada dincolo de frumusetea telurica; sa atinga limpezimi uranice. In aceasta interpretare, intregul poem devine o aspiratie spre solaritate, vazuta ca un mijloc de purificare spirituala si de situare in sfera intelepciunii de origine divina.

Impactul dintre ratiune (Enigel) si instinct (Crypto), configurat prin cele doua simboluri - omul, "fiara batrana" si "faptura mai firava" - se soldeaza cu victoria ratiunii asupra instinctului. Primul conoteaza sensurile ratiunii ale carei atribute sunt "soarele-ntelept" si "sufletul fantana"; lapona Enigel intruchipeaza gandul eliberat prin aspiratie spre lumina si cunoastere de ispitele instinctuale simbolizate de somn si umbra.

In opinia lui G.Calinescu, amestecul de regnuri din balada "Riga Crypto si lapona Enigel" este de factura romantica si are rol de cunoastere a unui alt univers. Accentul in aceasta balada cade pe antagonismulu slab-puternic. Prin intermediul acestui poem, Barbu neaga o intreaga traditie literara: inlocuind ideea impusa in literatura ca dragostea este un miracol in sine, poetul prezinta drama incompatibilitatii si legea nemiloasa a iubirii (supravietuieste cel puternic, iar cel slab este sacrificat).