CANTECUL OMULUI de Vasile Voiculescu

CANTECUL OMULUI de Vasile Voiculescu

lui Ion Pillat

Un vant sonor batu-nainte.

Ma umple pacla de cuvinte,

Trec volbure de vorbe-n minte

Si picuri chinuiti cad greu,

Din raza unui gand, curata,

Prin bura turbure strabate

Si-n ceata vorbelor deodata

Rodesc lumini de curcubeu.

Ma uit la pomii din gradina;

Toti numai ramuri si lumina,

Inalta rodul pe tulpina,

Dar pantecul ascund in lut

Eu singur stau intreg afara,

Tarand puternica povara.

Cu radacina mea amara,

Calc peste lut de la-nceput.

Ma zvarle slobod vantul de pe

Spatosii munti pe sterpe stepe,

Incalec marile sirepe,

Sunt soi de impamantenit.

Atarn de-o alta-mparatie,

Las aripa, las vijelie

Si din cereasca panoplie

Aleg doar duhul ascutit.

Sunt puiul tainic al genunii.

Port harul vesnic al minunii,

Si fructul zilnic al minciunii

Culeg cu maini de adevar.

Tacere, suflete, tacere

De-a carnii neagra mangaiere

Impodobita cu durere

Cum as putea sa te dezbar?

Ma surp, m-alcatui, randuri-randuri

Urc albe-arhitecturi de grnduri

Sau, crisalida-n patru scanduri,

Azur duc viermilor mareti

Tin cumpana cu jar in mine,

Ma-nclin pe talgerele pline

Cand aprig ctitor de ruine,

Cand ziditor de frumuseti.

Ma fura vremea si ma vinde,

Alerg spre magica merinde,

Vanez cu dorul. Pan' ma prinde

Popasul la un vir de fum.

Acolo-n margine de noapte

Strang secolii, ii smulg de fapte

Si cu puternicul lor lapte

Mi-adap copii pentru drum.

Salut , senine cai de viata!

Cu roua lumilor pe fata,

Va-ncep in pura dimineata

Si iar va pierd si iar ma sting.

Intru-n launtrica racoare,

In nemurirea schimbatoare

Ma plec pe pietre hranitoare,

Si sarea visului o ling.

Ma-nghite somnul si m-aduce,

Cand amintirea sta-n rascruce,

S-arat pe unde sa apuce

Sovaitorilor urmasi

Stand viitorul sa-nfrunte,

Trecutul pur s-aseaza-n frunte

Si-ndoaie nevazuta punte

Spre tarmuri virgine de pasi.