Plugurile - VASILE ALECSANDRI

Plugurile - VASILE ALECSANDRI

Noroc bun!. Pe campul neted ies romanii cu-a lor

pluguri!

Boi plavani in cate sease trag, se opintesc in juguri,

Bratul gol apasa-n coarne; ferul taie brazde lungi

Ce se-nsira-n batatura ca lucioase, negre dungi.

Treptat, campul se umbreste sub a brazdelor desime;

El rasuna-n mare zgomot de voioasa argatime,

Iar pe lanul ce in soare se zvanteaza fumegand,

Cocostarcii cu lungi pasuri calca rar si meditand.

Acum soarele-i l-ameazi; la pamant omul se-ntinde;

Card de fete si neveste de la sat aduc merinde;

Plugul zace-n lan pe coaste, iar un mandru flacaoas,

Mana boii la izvoare si ii paste la imas.

Sfanta munca de la tara, izvor sacru de rodire,

Tu legi omul cu pamantul in o dulce infratire!.

Dar lumina amurgeste, si plugarii catra sat,

Haulind pe langa juguri, se intorc de la arat.