Agresivitatea si comportamentul antisocial: Agresivitatea ca trasatura innascuta

Agresivitatea si comportamentul antisocial

Agresivitatea ca trasatura innascuta

Conceptia ca agresivitatea este proprie naturii umane are radacini adanci in gandirea omeneasca. Din Antichitate si pana la sfarsitul secolului al XIX-lea, la fel ca multe alte subiecte, problema a fost tratata mai mult speculativ.

Teorii mai specifice avanseaza S. Freud, care in operele initiale leaga agresivitatea de libido, explicand nevrozele obsesive prin aceea ca are loc o represie a nevrozei ce vizeaza agresiunea fata de sexul opus. Mai tarziu, in conceptia freudiana , agresivitatea rezulta din relatia sinelui cu obiectele ce il inconjoara. Daca acestea provoaca placere, vom simti atractie si iubire fata de ele, daca ele produc sau sugereaza amenintare, frica, neplacere si durere , in timp scurt sau pe o perioada mai indelungata ni se dezvolta sentimente de ura care vor conduce la acte agresive. Dar mai consistenta este teoria freudiana care pune agresivitatea pe seama instinctului mortii propriu oricarei fiinte umane. Dorinta mortii ca o forta motivationala foarte pregnanta conduce, logic, la autodistrugere, numai ca, daca actiunile de distrugere sunt indreptate spre altii, consumandu-se energia acumulata, ne salvam pe noi insine. Ii agresam pe altii pentru a nu ne distruge pe noi insine. Pentru S. Freud deci, agresivitatea, desi nu direct innascuta biologic, are tot o baza instinctuala.

Etologii,considerand ca valoarea adaptiva a agresivitatii interspecii este evidenta , si-au concetrat atentia asupra celei dintre indivizii comuni unei specii. Aici se vede bine cum agresivitatea are functii pozitive nu numai in competitia pentru hrana , ci si in cea sexuala, de imperechere. Indivizii mai agresivi si mai vigurosi, castigand in competitia pentru femele, transmit o parte din bagajul lor genetic urmasilor si astfel se reproduce inclusiv agresivitatea.

Luptele dintre membrii unei specii au insa serioase efecte negative asupra speciei in cauza, micsorand drastic efectivul ei. De aceea, la multe animale, instinctul agresivitatii este dublat de unul ce inhiba distrugerea totala a adversarului. Tensiunea dintre agresivitate si oprirea ei se rezolva prin comportamentul agresiv ritualizat, in care, atunci cand in desfasurarea luptei (in particular intre masculi) apare evidenta superioritatea unuia, adversarul invins da semne ca se recunoaste ca atare si paraseste scena, iar castigatorul, desi si-ar putea distruge oponentul, se opreste si el. Nu toate animalele au dezvoltat asemenea mecanisme, ci doar acelea pentru care pericolul de distrugere conspecifica era mare. Etologii cred ca , deoarece, inainte de a inventa armele, oamenii nu aveau un echipament natural capabil de frecvente raniri grave sau mortale, ei nu au ajuns nici la mecanisme care sa controleze agresivitatea. Datorita inventii armelor , la oameni a crescut violenta conspecifica.

Astfel la nivelul animalic, cercetarile arata ca, cel putin la mamiferele superioare, nu functioneaza o matrice genetica rigida de agresivitate, comportamentele competitive fiind flexibile si , in mare parte, invatate. La om, e problematica existenta unui instinct universal al agresivitatii, analizele transculturale si pe scara timpului istoric indicand o foarte mare variabilitate atat ca moduri de manifestare a violentei, cat si ca frecventa si intensitate a ei. Daca agresiunea ar reprezenta o tendinta universala, bine conturata si direct determinata genetic, asemenea diferente si schimbari cu greu s-ar fi putut produce.

Abordarea psihosociala , recunoscand asadar existenta unui fundal biologic al agresivitatii, arata ca rolul invatarii sociale, al factorilor cognitivi in evaluarea costurilor si beneficiilor, al structurilor sociale formale si informale este preponderent si in domeniul comportamentelor antisociale.

Agresivitatea ca trasatura invatata

Ca multe alte comportamente sociale complexe, agresivitatea este dobandita prin invatarea sociala. Procesul de socializare inseamna si achizitia de raspunsuri agresive, fie prin invatarea directa, acordarea de recompense sau pedepse unor comportamente, fie mai ales prin observarea conduitelor si a consecintelor lor la altii. Experimentele lui A . Bandura si ale colaboratorilor sai (1963) au demonstrat rolul adultului ca model in insusirea comportamentului agresiv la copii. Dupa ce au vazut cum un adult agreseaza o papusa sau se joaca linistit cu ea, copiii au fost pusi in situatia de a avea ei insisi de-a face cu o serie de jucarii, printre care si papusa respectiva. Cei ce au asistat la un comportament agresiv din partea adultului s-au comportat si ei agresiv. Mai mut, s-a observat ca agresivitate a crescut atunci cand : modelul a fost recompensat , modelul a fost de acelasi sex cu respectivul copil, modelul a avut legaturi intense cu copilul (prieten de familie, invatator,etc. ). Desii copii nu sunt educati expres in a fi agresivi, acest lucru se intampla , copii invata din experienta proprie prin reintarire sau imita persoanele semnificative sau autoritare.

Psihologii sociali insista ca agresivitatea dobandita social nu inseamna doar tendinta de a raspunde ostil la interactiunile neplacute. Mediul familial, grupul de similaritate din cartier sau din scoala, mass-media constituie cadre psihosociale de achizitionare a unor scenarii de agresivitate, care sunt sustinute de structuri de cunoastere si evaluare (perceptii, atitudini, credinte normative) ce trimit la comportamente agresive. Fiintele umane invata de mici cum sa perceapa , sa interpreteze, sa judece si sa raspunda la stimuli ce vin din mediul fizic ai social.

Agresivitatea instrumentala. Costuri si beneficii

Conduitele agresive sunt induse motivational si prin crearea la indivizi a unei stari de manie si furie. Cat din aceasta stare este de origine biologica si cat invatata este greu de decelat, clar este ca in transpunerea unei porniri agresive in acte efective intervin o serie de parametri. Am aratat ca teoria invatarii sociale subliniaza ideea potrivit careia indivizii invata prin socializare cum si cand poate avea loc transpunerea. Cu toate ca ea face referiri si la condtiile cognitive prezente, accentul se pune pe ceea ce s-a invatat in trecut.

Perspectiva cognitiva , in varianta ei mai specifica a costurilor si beneficiilor, sugereaza ca si comportamentele agresive (antisociale) sunt rezultanta unui proces decizional prin care, pe baza unor informatii, indivizii tind prin actiunile lor sa-si maximizeze castigurile. Decizia de a actiona agresiv si antisocial se ia in functie de raportul dintre costurile si beneficiile anticipate. Am putea vorbi in acest sens despre un continuum, avand la una dintre extreme reactii de agresivitate spontane, iar la cealalta comportamente antisociale calculate pana la cele mai mici detalii. La acest al doilea pol se grupeaza acele acte agresive care urmaresc lezarea unor persoane sau grupuri in vederea atingerii unor scopuri practice, ele fiind subsumate conceptului de agresivitate instrumentala. In asemenea cazuri , nu mania provocata de cineva determina reactia de violenta , ci pur si simplu faptul ca prin agresare se obtine un beneficiu. Diferite sporturi sunt exemple ilustrative , dar si actele propriu-zis antisociale , cum sunt furturile , escrocheriile, crimele comandate etc.

Tipuri de agresivitate si cauzalitatea multipla

In contrast cu agresivitatea instrumentala este cea numita ostila , al carei scop nu este obtinerea de beneficii concrete de catre agresor, ci doar producerea de suferinta victimei. Probabil suntem mai aproape de o pornire spontana spre violenta , poate una instinctiva , dar in orice caz saturata de emotional-afectiv, de aceea ea mai este numita in literatura de specialitate si afectiva. Mai nou, aceeasi literatura opereaza distinctia dintre agresivitatea gandita si cea negandita. Distinctia este importanta , deoarece studiile arata ca inclusiv agresivitatea instrumentala poate deveni in timp automata , iar cea afectiva , in multe ocazii, este concretizata in proceduri bine calculate. Mai mult, se poate considera ca , in fond , orice agresivitate este instrumentala deoarece, intr-un fel sau altul (descarcare emotionala , stima de sine, control social, justitie sociala etc. ) serveste individul sau colectivitatea. I n analiza teoretica si didactica , precum si in politicile sociale si in campul aplicational in general, avand constiinta relativitatii clasificarilor, este important insa a tine seama de tipurile mentionate, tipuri la care se mai pot adauga si altele: agresivitate directa si indirecta , violenta si nonviolenta , individuala si de grup,manifesta si latenta. Literatura de domeniu mai face distinctia intre agresivitatea reactiva , cea prin care se raspunde unei provocari, si cea proactiva initiata fara provocari prealabile. Importanta este, de asemenea , diferentierea intre agresiviatea verbala si cea fizica , aceasta din urma fiind mult mai grava , atat prin consecintele asupra agresantului , cat si prin probabilitatea mai mare de a declansa un raspuns agresiv, si deci de a duce la o escaladare a violentei.

De retinut este faptul ca nu orice agresivitate este comportament antisocial, dupa cum nu orice act antisocial presupune agresivitatea. In numeroase imprejurari , indivizii sau grupurile sociale , in lipsa unor informatii ferme, atribuie intentionalitate sau nu unor comportamente de tip agresiv doar pe baza unor date vagi si , prin urmare, determina sau nu replici agresive. Cea mai mare parte a agresivitatii instrumentale nu este considerata totusi antisociala , ci prosociala. Sanctiunile aplicate de parinti copiilor , prinderea si pedepsirea raufacatorilor , raspunsul armat la provocari din exterior , numeroasele competitii sportive ce presupun si agresivitate fizica sunt incurajate de societate. De fapt, pentru a stabili daca agresivitatea este antisociala sau prosociala trebuie sa se vada in ce masura ea contravine sau sustine normele sociale.

Analia mai concreta a violentei si comportamentelor antisociale reclama luarea in considerare si a unor conditii mai particulare ale desfasurarii lor.