Aptitudinea ca latura instrumentala a personalitatii

Aptitudinea ca latura instrumentala a personalitatii

a.Aptitudinea este substratul congenital al unei capacitati, preexistand acesteia din urma care va depinde de dezvoltarea naturala a aptitudinilor , deformatia educative,eventual si de exercitiu. Aptitudinea este interpretata ca o conditie congenitala a unei anumite modalitati de eficienta. Aptitudinea este anterioara capacitatii, ea este o conditie a ei, doar o virtualitate. Aptitudinea poate fi considerate doar ca un segment al capacitatii,care alaturi de aptitudini cuprinde si alte argumente.

b.Definirea aptitudinilor prin raportarea la finalitatea functionarii lor.

Cei mai multi psihologi,atunci cand definesc aptitudinile se refera la rezultatul intrarii lor in functiune.Finalitatea aptitudinilor o reprezinta obtinerea unui randament superior mediei,intr-un anume domeniu de activitate.Aptitudinea este posibilitatea unui individ de a dobandi sau ameliora un anumit randament daca este plasat in conditii favorabile si daca este antrenat..Mai recent,notiunea de"randament" a fost inlocuita cu notiunea de"comportament reticent".

c.Definirea aptitudinilor prin sesizarea continutului lor specific.

In structura aptitudinilor se introduce o multitudine de componente psihice.Aptitudinile reprez. un complex de procese si insusiri pshice individuale,structurate intr-un mod original care permite efectuarea cu success a anumitor activitati.Deci nu orice insusire pshica este o aptitudinea ci numai cea care ii diferentiaza pe oameni in privinta posibilitatii de a atinge performante superioare in diverse activitati.Este aptitudine doar insusirea care contribuie efectiv la realizarea cu success a activitatilor. Sunt aptitudini insusirile dispuse intr-o anumita configuratie,in virtutea careia dispun si de un mare grad de operationalitate.Pt. ca o insusire psihica sa fie aptitudine,trebuie sa satisfaca o serie de cerinte: 1)sa fie individuala, diferentiatoare in planul randamentului activitatii 2) sa asigure efectiv finalitatea activitatii 3)sa contribuie la realizarea unui nivel calitativ al activitatii 4)sa dispuna de un mare grad de operationalitate si eficienta. Forma calitativ superioara de manifestare a aptitudinilor complexe este talentul.

Criterii de evaluare a aptitudinilor

Evaluarea prezentei sau absentei aptitudinilor la un individ se face cel mai adese ori dupa rezultatul optinut ,eventual, dupa o serie de caracteristici ale acestuia. Aprecierea prezentei sau absentei aptitudinilor la un subiect trebuie facuta nu numai dupa produs,dupa caracteristicile lui, ci si dupa latura procesuala,dupa fazele parcurse pt. a se ajunge la un asemenea produs, dupa particularitatile laturii procesuale.De asemenea,se face si dupa latura structural-functionala a aptitudinii,dupa componentele ei si mai ales dupa modul de relationare a acestora. Aptitudinile sunt adevarate sisteme operationale ce presupun relationarea si interactiunea reciproca a componentelor lor in urma carora apar fenomene ca cel al compensarii ce asigura functionalitatea si eficienta lor maxima. Diferentele aptitudinale dintre oameni, fizionomia lor specifica ar putea fi evaluate si dupa alt criteriu si anume dupa locul si rolul aptitudinilor in structura personalitatii dupa cum se raporteaza si se leaga de alte elemente ale vietii psihice. Aptitudinile intra in anumite relatii cu toate celelalte componente ale vietii psihice,fapt care se repercuteaza asupra productivitatii lor. Aptitudinile nu numai ca se realizeaza prin intermediul proceselor psihice,dar sunt sintetizari si generalizari ale diferitelor particularitati dominante ale proceselor psihice. Aptitudinile sunt constituite dintr-o multitudine de insusiri si calitati psihice legate prin relatii complexe si dispunand de o determinare reciproca. Ele sunt insusiri sintetice ale intregii personalitati si nu are unuia sau altuia dintre procesele psihice componente. Un rol aparte in configurarea unui anumit profil al aptitudinilor il au si deprinderile. Cu cat un individ dispune de mai multe deprinderi cu atat este mai probabil ca acestea sa fie folosite in gasirea unor solutii noi. Motivatia are rol important atat in formarea si elaborarea aptitudinilor cat si in valorizarea lor maxiamala. Relatia dintre aptitudini si motivatie este mult mai complexa. Aptitudinile nu trebuie interpretate in sine, ci prin raportarea la alte elemente componente ale vietii psihice.

Caracterul ca latura relational-valorica si de autoreglaj a personalitatii

Acceptiunile notiunii de character

Caracterul a fost definit ca o pecete sau amprenta ce se imprima in comportament ca un mod de a fi al omului , ca o structura psihica complexa, prin internediul careia se filtreaza cerintele externe si in functie de care se elaboreaza reactiile de raspuns. Intrucat caracterul exprima valoarea morala , personala a omului a mai fost denumit si profilul psiho-moral al acestuia evaluat in principal dupa criterii de unitate,consistenta si stabilitate. Caracterul reprezinta configuratia sau structura psihica individuala relative stabile si definitorie pentru om cu mare valoare adaptativa deoarece pune in contact individual cu realitatea, facilitandu-i stabilirea relatiilor , orientarea si comportarea potrivit specificul sau individual. Dificultatea definirii caracterului provine din natural or complexa si mai ales din multitudinea sensurilor sub care apare termenul respectiv. S-au conturat pana in prezent cel putin 3 sensuri ale notiunii de caracter. 1)caracter in sens de caracteristic se refera la monograma individului, la anumite particularitati ale comportamentului lui,la stilul de viata al persoanei. 2)caracter in sens etic, ca o insusire de personalitate investita cu valoare morala 3) character in sens psihologic,ca semn caracteristic,distinctive al unei personalitati care ii determina modul de manifestare , stilul reactiei fata de evenimentele traite. In sens larg, exhaustive caracterul poate fi definit ca fiind schema de organizare a profilului psihomoral al persoanei considerate prin prisma unor norme si criterii etice,valorice.El determina si asigura totodata din interior concordanta si compatibilitatea conduitei cu exigentele si normele existente promovate sau chiar impuse la un moment dat de societate.

In sens ingust,restrictiv caracterul poate fi definit in termini de atitudini si trasaturi care determina o modalitate relative stabila constanta de orientare si raportare a subiectului la cei din jur la activitatea desfasurata la insasi societate,ca realitate socio-umana globala.

Atitudinile si trasaturile ca elemente structurale fundamentale ale caracterului

Atitudinea reprezinta componenta fundamentala a caracterului.Ea este o constructie psihica sintetica ce reuneste elemente intelectuale affective si volitive.Ea este concomitant fapt de constiinta dar si reactie comportamentala.Atitudinea este invariantul pe baza caruia individual se orienteaza selectiv,se autoregleaza preferential,se adapteaza evoluand.Ea este un fel de dispozitie latenta a individului,o variabila ascunsa de a raspunde sau a actiona intro maniera sau alta la o stimulare a mediului.Atitudinea nu este o simpla pecete a socialului asupra individului dar nici o pura proiectie subiectiva a individului in afara sa.Ea este rezultatul interactiunii subiectului cu lumea.Atitudinile contin doua segmente esentiale: 1.cel incitativ-orientativ,implicit selectiv,evaluativ. 2. segmentul efectuor,executive preponderent operational.Numai unitatea lor asigura unitatea caracterului.Cand atitudinile inra in concordanta cu legile progresului,cu normele sociale ele devin valori.Se elaboreaza sistemul atitudini-valori specifice fiecarui individ care odata fixat actioneaza aproape automat chiar la nivel subconstient.Atitudinile caracteriale au un continut valoric si o functie evaluativa.Trasaturile caracteriale pot fi definite ca seturi de acte comportamentale covariante ce fac parte din structura personalitatii.Sunt trasaturi caracteriale numai cele care satisfac o serie de cerinte : 1.sunt esentiale,definitorii pt.om.2. sunt stabilizate,durabile determinand un mod constant de manifestare a individului.3. sunt coerente cu toate celelalte.4. sunt associate cu o valoare morala.5. sunt specifice si unice deoarece trec prin istoria vietii individului.

Caracterul indeplineste numeroase functii in viata psihica a individului si indeosebi in plan comportamental 1. functia relationala 2. functia orientativ-adaptativa 3. functia de mediere si filtrare 4. functia reglatoare.Caracterul este cel care da valoare personalitatii: pe deoparte prin subordonarea ,controlarea si integrarea celorlalte componente ale personalitatii;pe de alta parte prin valorizarea si valorificarea maximala a acestra.

Modele explicativ-interpretative ale caracterului si relevanta lor teoretico-aplicativa.

Unele dintre limitele analizei caracterului au condus la elaborarea unor modele explicativ-interpretative.

Modelul balantei caracteriale

La nastere trasaturile caracteriale se afla in pozitia zero,evolutia lor fiind theoretic egal probabila.In realitate omul va evolua spre un pol sau altul dupa cum reactiile lui vor fi intarite sau respinse social.Evolutia la unul sau altul din poli se face in functie de: natura,tipul,numarul si valoarea situatiilor de viata parcurse de copil ; intarirea sau sancionarea lor exterior-educativa,gratificarea sau condamnarea lor ; asimilarea sau respingerea lor prin invatare.Modelul balantei caracteriale are o intreita relevanta : 1.arata si explica mecanismul psihologic al formarii caracterului,forta motrice a dezvoltarii acestuia care consta in principal in opozitia dintre contrarii in ciocnirea si lupta lor. 2.sugereaza interpretarea caracterului nu doar ca formandu-se,nu doar ca rezultat automat si exclusiv al determinarilor sociale ci ca autoformandu-se cu participarea activa a individului; 3.conduce spre stabilirea unei tipologii caracteriale.

Modelul cercurilor concentrice caracterial

Trasaturile de personalitate sunt clasificate in trasaturi commune si trasaturi individuale care, pentru a fi mai clar diferentiatre de primele, sunt numite dispozitii personale. Acestea sunt de 3 tipuri: cardinale,centrale si secundare. Dispozitiile personale sunt clasificate in functie de numarul si de rolul lor. Allport a sugerat dispunerea diospozitiilor personale in 3 cercuri concentrice: in cercul de la mijloc sunt amplasate trasaturile cardinale , in urmatorul trasaturile centrale iar la periferie,in cercul cel mai mare, trasaturile secundare. Trasaturile caracteriale autentice sunt doar primele doua,care dispun de constanta, nu si ultimile cu manifestare episodica si cu ecouri slabe asupra comportamentului individului. Relevanta teorectico-aplicativa a modelului cercurilor concentrice caracteriale se concretizeaza in urmatoarele: 1) modelul permite intelegerea mai exacta a comportamentului concret al omului datorat in esenta pe de-o parte coexistentei diefritelor trasaturi caracteriale , iar pe de-o alta parte manifestarilor differentiate in functie de particularitatile situatiilor intalnite; 2)modelul ofera posibilitatea explicarii atat a dinamicii structurii generale a caracterului cat si a fiecarei trasaturi caracteriale in parte , dinamica ce se poate manifesta in ambele sensuri; 3) modelul poate juca rolul unui instrument de valorizare , unor insusiri de personalitate atunci cand nu cunoastem sau nu suntems iguri de semnificatia detinuta de acestea.

Modelul piramidei caracteriale

Relevanta modelului piramidei caracteriale consta in: 1) ofera posibilitatea intelegerii caracterului nu ca un simplu conglomerate de trasaturi , ci ca un system organizat si bine structurat, ceea ce permite ca interventia educative intr-o anumita parte a sistemului sa se repercuteze direct asupra intregului system caracterial si indirect, asupra personalitatii, deci si asupra celorlalte componente ale ei; 2) conduce spre ideea diferentierii mijloacelor actiunii educative date fiind marea variabilitate caracteriala dintre oameni; intr-un fel se va actiona asupra unui copil a carei piramida caracteriala este in formare si in cu totul altfel asupra altuia, ce dispune de o asemenea piramida formata, insa incorrect formata, cu predominanta trasaturilor negative de character sau asupra altuia, a carei piramida se afla intr-un pronuntat process de destramare,eroziune,demolare.

Inteligenta ca latura rezolutiv-productiva a personalitatii

Inteligenta-delimitari conceptuale

Termenul de "inteligenta" provine de la latinescul "intelligere" care inseamna a relationa, a organiza sau de la interlegere, care presupune stabilirea de relatii intre relatii. Pozitiile fata de inteligenta au oscilat de la acceptarea si sublinierea ei in cunoastere pana la diminuarea semnificatiei ei sau chiar pana la eliminarea ei din existenta umana. Controversate au fost si functiile inteligentei. De asemenea, impartite sunt si opiniile cu privire la relatiile dintre inteligenta sia lte functii psihice. Inteligenta este un system complex de operatii care conditioneaza modul general de abordare si solutionare a celor mai diverse sarcini si situatii problematice, avand in vedere operatii si abilitati cum ar fi : adaptarea la situatii noi, generalizarea si deductia, corelarea si integrarea intr-un tot unitare a partilor relative disparate, anticiparea deznodamantului si consecintelor, compararea rapida a variantelor actionale si retinerea celei optime , rezolvarea usoara si corecta a unor probleme cu grade crescande de dificultate. Sunt relevante cel putin 3 caracteristici fundamentale ale inteligentei: 1) capacitatea ei de a solutiona situatiile noi, cele vechi , familiare fiind solutionate cu ajurtorul deprinderilor, obisnuintelor; 2) rapiditatea,supletea,mobilitatea,flexibilitatea ei ; 3) adaptabilitatea adecvata si eficienta la imprejurari. Inteligenta apare,deci, ca o calitate a intregii activitati mintale ca expresie a organizarii superioare, atuturor proceselor psihice, inclusive a celor afectiv-motivationare si volutionale. Numai pe masura ce se formeaza si se dezvolta mecanismele si operatiile celorlalte functii psihice , vom intalni o inteligenta supla si flexibila.

Modele explicativ-interpretative ale inteligentei

Inteligenta a suscitat diferite moduri de abordare atat sub raport theoretic cat si practice. Astefel s-au conturat viziuni si perspective specifice de concepere a ei care s-au inchegat in modele explicativ-interpretative:

a)modelul psihometric - din sperspectiva modelului psihometric, inteligenta apare ca o colectie de abilitati ,cercetatorii fiind interesati mai mult de construirea instrumentului de diagnoza decat de definirea si conceptualizarea obiectului investigat. Introducerea notiunii de coefficient de inteligenta ramane o achizitie importanta a modelului psihometric al intelectului.

b) modelul factorial - reprezinta o continuare si adancire a modelului psihometric. Psihologii au inceput sa fie interesati de modul de prelucrare a rezultatelor obtinute in urma aplicarii testelor de inteligenta. Cu ocazia corelarii rezultatelor obtinute la testele de inteligenta au fost descoperiti o serie de factori diferiti ca grad de generalitate, ca numar si ca mod de structurare, fapt care a acondus la elaborarea modelului factorial la inteligentei. In interiorul acestuia desprindem cateva tendinte semnificative:
-tendinta unitara: activitatile intelectuale,oricat de diverse ar fi,contin un factor comun,expresie a unei capacitate intelectuale omogene. In functie de varietatea activitatilor, in care inteligenta opereaza , intervine un factor special, diferit de la o sarcina la alta. Primul se numeste factorul g , iar celalat factorul s.

-tendinta pluralista: recurge la multiplicarea numarului de factori din perspectiva acestei tendinte , ceea ce conteaza este nu unitatea, nu ierarhia sau organizarea factorilor, ci pur si simplu stabilirea unei nomenclature,exhaustive.

-tendinta ierarhica: este preocupata atat in inmultirea cantitativa a factorilor dar si de inlantuirea lor. Pe langa factorii g si s, Burt si Vernon au adaugat o a treia categorie de factori, numiti factori de grup, pe care i-au amplasat intre ceilalti.

c)modelul genetic - depaseste viziunile psihometrice si factoriale fiind preocupat de problema genezei inteligentei. Cel care ilustreaza prin cercetarile sale cel mai bine acest model este Jean Piaget. Conduita inteligenta care se elaboreaza treptat in stadii se produce precumpanitor prin acomodare, adica prin restructurare si reorganizare mintala. Cand asimilarea este superficiala, iar acomodarea se produce greoi,insufficient, atunci si echilibarea inteligenta va fi insuficienta.

d)modelul psihocognitivist - este complementar modelelor psihometrice si factoriale. Inteligenta are functii de culegere , de informatii, de prelucrare si de decizie , de aceea ea poate fi tratata in termenii procesarii informatiilor. Specificul noului model al inteligentei, consta in a descrie pasii sau procesele mentale care dau nastere oricarei instante a comportamentului inteligent. Diferentele individuale din activitatea intelectuala a oamenilor se datoreaza capacitatilor, vitezei si manierei de functionare a proceselor si componentelor cognitive.

e) modelul neuropsihologic - este foarte apropiat de modelele psihometrice , psihocognitive, pe care incearca sa le fundamenteze sub raport neurologic. Descrie inteligenta in termenii ariilor fizice ale creierului.

f) modelul ecologic - presupune studiul inteligentei in contextual ei ambiental, firesc de operare. Sunt utilizate 2 strategii de lucru: 1) observarea modului cum gandesc diferite categorii socio-profesionale. 2) studiul transcultural pt. a se determina in ce masura variaza comportamentul intelligent in functie de cultura.

g) modelul triarhic - reprezinta o incercare de unificare orin sinteza a modelelor anterioare. R.J. Sternberg arata ca teoria inteligentei cuprinde 3 subteorii: 1) subteoria contextuala, care examineaza relatiile inteligentei cu mediul exterior; 2) subteoria componentiala, ce detaliaza relatia dintre inteligenta si diferite alte componente interne ale personalitatii; 3) subteoria celor doua fatete, centrata pe radiografierea relatiilor inteligentei atat in contextual exterior cat si cu componentele ei interne.

Relatia dintre inteligenta si personalitate

Desi inteligenta este o parte, o latura a personalitatii , ea intra in ietractiune nu doar cu fiecare dintre celelalte parti sau laturi ale personalitatii, ci si cu intregul , care este insusi personalitatea. Inteligenta este motorul evolutiei, generale si individuale, care apare in situatiile vitale, ce presupun subordonarea ei, unei dule necesitati: de a evita ceea ce este vatamator, pe de-o parte, de a retine ceea ce este bun,util,pe de alta parte. Cele mai importante relatii dintre inteligenta si personalitate desprinse de psihologul francez Alain Sarton sunt:

-precizia indeplinirii unei activitati depinde de inteligenta, in timp ce calitatea rezultatului de personalitate.

-rapiditatea depinde de inteligenta, efortul depinde de personalitate

-asocierea imaginilor sau ideilor depinde de inteligenta, supletea sau rigurozitatea asocierilor depinde de personalitate, de stilul sau.

-nivelul de dezvoltare al inteligentei este o trasatura intrinseca inteligentei, modul de utilizare al lui e influentat de personalitate.

-tulburarile personalitatii au ecouri asupra inteligentei.

-dezechilibrarile dintree inteligenta si personalitate duc la regresiunea ambelor.

Creativitatea ca latura transformative-constructiva a personalitatii

Conceptul de creativitate

Conceptul de creativitate isi are originea in cuvantul latin creare.Creativitatea constituie un fenomen general uman,forma cea mai inalta a activitatii omenesti privita printr-o perspective psihologica,creativitatea apare in 4 acceptiuni importante: ca produs; ca proces; ca disponibilitate,potentialitate general-umana ; ca o capacitate si abilitate creativa; ca dimensiune complexa de personalitate.

Creativitatea ca produs

Cei mai multi psihologi care au definit creativitatea, s-au referit la caracteristicile produsului creator. Drept caracteristici esentiale ale unui produs al acivitatii umane care sa permita incadrarea acestuia in categoria produselor creatoare au fost considerate pe de-o parte noutatea si originalitatea lui, pe de alta parte valoarea, utilitatea sociala si aplicabilitatea vasta. Unii autori au interpretat primul atribut al produsului creator intr-un sens restrans luand in conmsiderare numai noutatea produsului pentru societate. Astfel exista 2 planuri diferite ale creativitatii: unul primar, care conduce la noi adevaruri ce transforma universal semnificatiilor acceptate de cultura; altul secundar, care largeste doar adevarurile existente in cadrul acestui univers. Irving Taylor a descris 5 planuri ale creativitatii: expresiv,productive,inventiv,innovator,emergent, differentiate intre ele prin modul de raportare la atributul noutatii. Noutatea produsului trebuie considerate insa numai corelativ cu utilitatea lui.

Creativitatea ca proces

Aceasta acceptiune vizeaza caracterul fazic, procesual al creativitatii, faptul cse produce instantaneu, ci necesita parcurgerea unor etape distincte intre ele. Se stabilesc 4 etape ale procesului creator: pregatirea, incubatia, iluminarea si verificarea. Etapele procesului creator sunt specifice mai ales pentru crativitatea individuala si mai putin pentru cea de grup. Chiar daca exista unele divergente in ceea ce prioveste necesitatea sau succesiunea etapelor, importanta ramane sublinierea caracterului dinamic, effervescent, evolutiv al craetivitatii. Din punct de vedere procesual, creativitatea devine creatie, capata o expresie desfasurata, trece din virtualitate in realitate.

Creativitatea ca potentialitate general umana

Creativitatea a fost considerate ca fiind un dar sau un har divin rezervat unor privilegiati ai soartei unei minoritati. Asemenea conceptii au franat nu numai studiul stiintific al creativitatii, ci si dezvoltarea creativitatii multor oameni. Creativitatea este o capacitate general umana. Sub o forma latenta, virtuala si in grade si proportii diferite, ea se gaseste la fiecare individ.

Creativitatea ca dimensiune complexa a personalitatii

Creativitatea integreaza in sine intreaga personalitate si activitate psihica a indivudului, iar la randul ei, se subsumeaza si integreaza organic in structurile cele mai complexe ale personalitatii. Creativitatea e o dimensiune de sine statatoare a personalitatii, integrate organic in ea. Personalitatea creatoare se distinge prin: fluiditate, flexibilitate, originalitate, elaborare, sensibilitate fata de probleme, capacitate de redefinire. Persoanele inalt creatoare se descriu si sunt descrise de altii ca inventive, independente, neinhibate, versatile si entuziaste. In constrast, persoanele mai putin creative se descriu si sunt descrise despunand de un bun caracter, de preocupari pentru semeni si increzatoare in conventionalitate. Prin creativitate, personalitatea umana se inscrie intr-un orizont axiologic , omul valorinzandu-se pe sine insusi.

Factorii creativitatii

Fiind o dimensiune a personalitatii atat de complexa, creativitatea nu este numai plurifazica, ci si multidimensionala. Factorii extreme de diversi ca natura, structura si valoare actioneaza asupra individului pentru a genera contextual propice functionarii ei.

Factorii interiori-structurali sunt de natura psihologica. Ei se subdivide in 3 categorii: intelectuali, care se refera indeosebi la inteligenta si la gandirea creatoare, cu forma ei esentiala, gandirea divergenta, orientate spre o multitudine si o varientate de solutii; afectiv-motivational, care dezlantuie, sustin si orienteaza creativitatea, curiozitatea, pasiunea, cresterea tensiunii motivationale, tendinta de auto-realizare, tendinta de a comunica, tendinta de nou; de personalitate(atitudinali,abtitudinali,temperamentali), care cresc sau franeaza potentele creatoare ale individului.

Factorii exteriori/conjuncturali sau socio-culturali    sunt legati de particularitatile sociale, istorice, de oranduirea, clasa sociala, de gruoul caruia apartine individual de conditiile materiale favorabile.

Factorii psiho-sociali se refera la ambianta relationala, la climatul psiho-social in care traieste individual. Climatele destinse bazate pe incurajarea schimbului de idei favorizeaza creatia, in timp ce cele tensionate o franeaza.

Factorii socio-educationali sunt legati de nivelul educational, de prezenta sau absenta influentelor educative ale familiei, procesului de invatamant, colectivelor de munca. Analiza globala a acestor factori ne conduce la cateva concluzii: 1) Creativitatea nu poate fi redusa la factorii psihologici. Acestia, desi indispensabili proin ei insisi, nu conduc automat la create. 2) Nici in interiorul factorilor psihologici nu pot fi facute reductii unilaterale la factorii intelectuali, ci este necesara considerarea multitudinilor. 3) Ceea cea conteaza in actul creator este nu atat prezenta in sine a tuturor factorilor, ci configuratia lor. 4) Cele 4 categorii fe factori ar putea fi regrupate astfel: dupa gradul lor de generalitate , in factori generali si factori speciali; dupa rolul lor in factori stimulativi si factori inhibitive. Analiza factorilor creativitatii ne indeamna spre dintingerea neta a potentialului creator, de creatia ca atare.

Relatia dintre creativitate si inteligenta

Prin testele de inteligenta se masoara gandirea convergenta, iar prin cele de creativitate, gandirea divergenta, total opuse intre ele. Se pare ca atributele psihice, care faciliteaza inteligenta nu sunt aceleasi cu cele implicate in creativitate. Controversa cu privire la raportul dintre inteligenta si creativitate n-a fost insa gratuita. Ea a contribuit la dezvoltarea cercetarilor asupra creativitatii. S-a considerat ca pt a se obtine performante creative este necesar un nivel minimal de inteligenta, care variaza de la un domeniu la altul de activitate. Pt activitatea stiintifica, nivelul minim al IQ ar fi de 110, iar pt activitatea artistica ar fi de 95-100. Cercetarile au aratat ca un IQ mai ridicat nu garanteaza o crestere automata a creativitatii. De asemenea,s-a descoperit ca scorurile peste medie sau f joase la testele de inteligenta au o asociatie scazuta cu creativitatea. Daca o inteligenta crescuta nu garanteaza activitatea, o inteligenta scazuta lucreaza impotriva ei. O frana in calea creativitatii o reprezinta cu un nivel f inalt al inteligentei. A aparut astfel problema IQ-ului optimal pt activitate. Cand persoanele dispun de nivelul optimal al inteligentei, performantele lor creative sau non-creative se datoreaza factorilor nonintelectuali. Decurge de aici ideea ca nu atat nivelul de inteligenta in sine conteaza,ci modul lui de utilizare. Se poate vorbi de o utilizare creative a inteligentei sau de una necreativa-sterila. Sterilitatea inteligentei nu este o consecinta directa a insuficientei dezvoltari a inteligentei, ci a absentei sau insuficientei dezvoltari a altor attribute specifice creativitatii. De asemenea, f important este si abordarea operationala a relatiei dintre creativitate si inteligenta, mult mai nuantata, care sa ia in considerare diferitele niveluri semantice in functie de domeniul in care se manifesta capacitatea de creatie. Inteligenta intervine de-a lungul intregului process creator, evident cu ponderi diferite in cele 4 faze ale acestuia , mai mult in prima si ultima si mai putin in celelalte.

Personalitatea, un complex structurat

Relatii intre laturile personalitatii

Componentele personalitatii interactioneaza unele cua ltele, se organizeaza, se relationeaza reciproc, se ierarhizeaza , dand nastere unei structuri ce dispune de o arhitectonica. Psihologia trebuie sa se centreze pe evidentierea structurii personalitatii, a relatiilor reciproce existente intre laturile si componentele ei care conduc in plan psihocomportamental la efecte diverse.

Relatia dintre temperament si caracter

In legatura cu aceste laturi ale personalitatii s-au manifestat 3 pozitii distincte. Unii autori nu le-au putut diferentia si au recurs la amestecul lor. Alti autori , pornind de la marea constanta a temperamentului de-a lungul vietii individului, au ajuns la concluzia separarii lor.Se considera ca temperamental influenteaza viata psihica si nici decum personalitatea. Sunt si autori care sustin ideea interactiunii dintre temperament si caracter si considera interactiunea ca fiind de tip antagonist. Adevarata solutie a relatiei dintre temperament si caracter o constituie nici convertirea unuia in altul, nici topirea temperamentului in caracter, transformarea lui intr-o parte a caracterului cu relevarea influentelor reciproce cu efecte benefice, constructive sau dimpotriva, erodate si dezechilibratoare ale personalitatii. In functie de influenta temperamentului asupra caracterului constatam prezenta urmatoarelor situatii tipice: 1) temperamental coloreaza modul de exprimare, de manifestare in comportament a trasaturilor caracteriale; 2) temperamental predispune la anumite manifestari caracteriale; 3) temperamental avantajeaza sau provoaca dificultati in formarea unor trasaturi caracteriale. Influenta caracterului asupra temperamentului consta in principal in controlarea, reglarea acestuia din urma si se concretizeaza in urmatoarele situatii: 1) caracterul retine, inhiba anumite insusiri temperamentale; 2) mascheaza si compenseaza temporar insusirile temperamentale care, o data manifestate in comportament ar produce efecte dezadaptative; 3) valorifica la maximum trasaturile temperamentale care se asociaza in plan comportamental cu efecte positive. Numai prin efort voluntar, constient, prin organizarea superioara a caracterului, omul isi poate lua instapanire propriul temperament.

Relatii dintre aptitudini si caracter

Faptul ca intre aptitudini si caracter exista o stransa relatie a fost remarcat de multa vreme. Relatiile dintre aptitudini si caracter pot fi evaluate dupa urmatoarele criterii: 1) nivelul la car se situeaza ceele 2 variabile; 2) sensul in care se manifesta interactiunile; 3) caracterul raporturilor dintre aptitudini si atitudini. Mai importante decat corelatiile posibile dintre aptitudini si caract. sunt relatiile de interinfluentare reciproca intre ele. Caract. , prin sistemul sau atutudinal favorizeaza sau defavorizeaza punerea in valoare a capacitatilor. Caract. valorizeaza aptitudinile. Cand atitudinile caracteriale sunt adecvate aptitudinilor, atunci influenta este pozitiva.

Relatia dintre temperament si aptitudini

Este asemanatoare cu cea dintre temperament si caract. Temperamentul poate avantaja sau provoca dificultati in formarea aptitudinilor, acestea din urma fiind insa depasite prin antrenament sau prin compensare. Pe de alta parte, modoficare manifestarilor temperamentale este in masura sa conduca la modificarea aptitudinilor. Consideram ca intre laturile personalitatii exista relatii de:

-ierarhizare, cu dominanta neta a caracterului asupra celorlalte doua si cu capacitatea acestuia de a le regal si valorifica maximal;

-interinfluentare, cu efecte positive sau negative de avantajare sau dimpotriva, de periclitare, rigidizare si chiar anulare reciproca;

-compensare, astfel incat unitatea globala a personalitatii san u fie afectata;

-feed-back, efectele produse de o latura-n alta repercutandu-se chiar asupra laturii care le-a generat.