ORGANIZATIILE CA SISTEME PSIHOSOCIALE;DEFINITIE SI CARACTERIZARE GENERALA

ORGANIZATIILE CA SISTEME PSIHOSOCIALE;DEFINITIE SI CARACTERIZARE GENERALA

Definire, caracterizare generala, clasificare

q       Organizatiile reprezinta una dintre componentele structurale si functionale esentiale ale sistemelor sociale, prin care se asigura racordarea intereselor sociale generale cu cele ale diferitelor tipuri de grupuri si persoane.

q       La nivelul organizatiilor se fixeaza obiectivele concrete prin care se asigura functionarea sistemului social global, dar care corespund si intereselor membrilor care le compun; aceste interese pot fi materiale sau spirituale, directe sau indirecte, explicite sau implicite, imediate sau de perspectiva, de natura economica, politica, educationala, morala, religioasa, culturala, de aparare etc.

q       Totodata, la nivelul respectivelor organizatii se elaboreaza strategiile care sa asigure realizarea obiectivelor, sistemele de planificare, coordonare si control ale activitatilor desfasurate, normele care regleaza interactiunile dintre membri si statutul acestora, criteriile de eficienta si modelele care intruchipeaza valorile promovate de organizatie.

Conceptul de organizatie poate fi abordat si definit din mai multe perspective cu sensuri complementare, acestea fiind totodata si directiile principale de abordare a oricarui sistem social:

a)              dimensiunea logic-principiala, care releva regulile de rationalitate care fundamenteaza activitatile sistematice ale colectivitatilor umane;

b)              dimensiunea functional-procesuala, care reflecta dinamica desfasurarii in timp a sistemului de interactiuni prin intermediul carora organizatiile se formeaza, se dezvolta si se manifesta activ in viata sociala;

c)              dimensiunea structural-obiectuala, care exprima sistemul concret si stabil de interactiuni dintre elemente ansamblului (persoane, grupuri).

(a) O prima dimensiune a fenomenului organizational consta dintr-un set de teorii, principii, norme, modele si reguli care fundamenteaza din punct de vedere logic si formal constituirea si functionarea organizatiilor. Pe baza acestor principii de rationalitate (sau principii organizationale - intr-o alta terminologie) oamenii interactioneaza intr-un mod sistematic si coerent, realizand fixarea, planificarea, coordonarea si finalizarea activitatilor care sa le asigure existenta materiala si spirituala, individuala si colectiva, in termeni de necesitati actuale sau de perspectiva. Cadrele formal-principiale ale unei organizatii sunt formulate totdeauna in mod explicit sub forma de statute, regulamente, norme de functionare s.a., acceptate expres de membrii acesteia; acceptarea principiilor si normelor organizationale este o conditie de fond a integrarii si participarii la viata si activitatile aferente unei organizatii, incalcarea acestor reglementari atragand sanctiuni directe sau indirecte. Principiile generale care fundamenteaza desfasurarea activitatilor de organizare si a celor de realizari eficiente a obiectivelor constitutive tind sa se structureze ca un domeniu autonom de cunoastere, acela al praxiologiei organizationale.

(b) Pe o dimensiune complementara, organizatiile pot fi intelese ca procese psihosociale desfasurate dupa anumite principii de rationalitate prin care se initiaza; se structureaza si se regleaza relatiile functionale dintre membrii unor grupuri, in scopul realizarii eficiente a unor obiective comune, devenite obiective ale organizatiei. Desfasurarea procesuala a interactiunilor pe baza unor reglementari explicite constituie continutul activitatilor de organizare, prin care se vor configura atat "obiectele sociale" numite organizatii, cat si activitatile de fond prin care acestea isi vor indeplini obiectivele constitutive, adica acelea care sunt ratiunea lor de a fi. Organizarea ca proces reprezinta atat factorul generativ al oricarei structuri organizationale, cat si conditia necesara pentru functionarea acesteia.

(c) Din perspectiva structural-materiala, organizatiile sunt "obiecte sociale", adica subsisteme sociale concrete, compuse dintre-un numar de membri si grupuri care interactioneaza sistematic dupa anumite reguli, in vederea realizarii in comun a unor obiective specifice, care sunt ratiunea lor de a fi. Din aceasta perspectiva, sistemul social global este compus dintr-un numar de organizatii prin intermediul carora se desfasoara activitatile de indeplinire a obiectivelor sociale generale, precum si a celor specifice unor grupuri sau categorii sociale. In acest context, viata sociala apare ca rezultat al interactiunii dinamice dintre persoane, grupuri, organizatiile si institutii, interactiuni care capata o forma concreta de orientare programatica spre realizarea unor obiective la nivelul diferitelor tipuri de organizatii: economice, politice, juridice, educationale, culturale, religioase, sportive, militare, profesionale, de agrement s.a.

Caracterizarea organizatiilor. Din cele expuse anterior, rezulta ca organizatiile sunt sisteme psihosociale care au anumite caracteristici si trasaturi comune, indiferent de natura lor. Astfel:

(a) Sunt ansambluri umane construite, in care se desfasoara interactiuni sistematice si ordonate, pe baza unui model interactional explicit (schema de organizare sau organigrama).

(b) Au obiective explicit formulate, la care adera toti membrii organizatiei, acestea avand un rol constitutiv si de legitimare atat pentru procesul de structurare interna, cat si pentru activitatea organizatorica aferenta realizarii respectivelor sarcini.

(c) Dezvolta o structura interna care reflecta pozitiile, ierarhiile si relatiile functionale dintre acestea (organigrama, care poate fi anterioara constituirii organizatiei, sau poate rezulta ca urmare a desfasurarii in timp a interactiunilor functionale si a activitatilor specifice).

(d) Prezinta o diferentiere interna a pozitiilor functiilor,    atributiilor, rolurilor si activitatilor prin care se realizeaza diferitele componente a1e obiectivului comun; diferentierea se manifesta atat pe orizontala, in raporturile de coordonare a partilor, cat si pe verticala, in raporturile de subordonare.

e) Manifesta o dinamica structurala si functionala, in stransa legatura cu gradul de realizare a obiectivelor constitutive, a evolutiei raporturilor interpersonale interne si a raporturilor cu mediul social extern.

(f) Poseda anumite grade de libertate in raport cu starile pe care le poate adopta, atat in plan intern cat - si extern (autonomie organizationala).

(g) Pastreaza raporturi dinamice cu mediul extern (institutii, alte organizatii, grupuri sau persoane), pe fondul unei autonomii organizatorice si functionale relative.

(h) Dezvolta multiple mecanisme de autoreglare, interna si externa, ceea ce le confera calitatea de sisteme cibernetice adaptative.

Caracteristicile mai sus enumerate constituie totodata directii teoretice si experimentale de abordare si analiza a organizatiilor; operationalizarea progresiva a conceptelor prezentate poate conduce implicit la elaborarea unei strategie generale de optimizare a structurilor si activitatilor organizationale, cu efecte pozitive asupra intregii vieti sociale.